uita

 

 

1.           Este un verb care poate fi folosit atât singur, cât şi însoţit de un complement direct şi care înseamnă „a nu-şi (mai) aduce aminte”:

 

Acum este îndurerat, dar mâine va uita (totul).

 

·         [stil.] A şti cât au uitat alţii este o expresie familiară care semnifică „a nu (mai) şti nimic”:

 

Ştie franceză cât am uitat eu.

 

2.           A uita + (de) + acuzativ.

Atunci când „a uita” este însoţit de un complement direct (sau obiect) sau de un complement indirect în acuzativ (fiinţă sau obiect) precedat de prepoziţia de, are sensul „a înceta să se mai preocupe, să se mai gândească la ceva sau cineva”:

 

L-a uitat pe tatăl său, care trăieşte singur şi este bolnav.

Nu a uitat de nici una din îndatoririle sale.

 

3.           A se uita este sinonim cu a privi:

 

Îi place să meargă cu trenul şi să se uite pe fereastră.

 

·         [stil./util.] A se uita în gura cuiva este o expresie populară şi familiară, evitată în exprimarea elegantă, care înseamnă „a se lua după spusele cuiva”:

 

Degeaba insistă, nu mă uit eu în gura lui.

 

·         [stil.] A nu se uita la cineva este o expresie populară şi familiară însemnând „a nu băga în seamă pe cineva”, „a nu iubi pe cineva”:

 

Ar trebui să-şi dea seama că nu se uită nimeni la ea.

 

·         [util.] Forma de imperativ a lui a uita  – uite! are valoare de interjecţie, fiind apropiată de iată!, iacă!, vezi!

 

Uite ce-ai făcut! Ai spart oglinda retrovizoare.

Uite unde-am găsit scrisoarea!

(MIHAELA POPESCU)

uita în gura cuiva - uita₃

uite! - uita₃