viitor (timp)

 

1.           Indicativul are forme specifice pentru a exprima viitorul: viitor simplu (voi pleca = am să plec = o să plec) şi viitorul anterior (voi fi plecat), care marchează o acţiune îndeplinită, terminată, în raport cu un moment viitor:

 

Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult (= eu voi fi bătrân şi singur, dar, înainte de asta, tu vei muri).

 

[stil.] Viitorul anterior este un timp verbal învechit şi livresc. În limba actuală, el este înlocuit cu viitorul simplu.

[stil.] Formele de viitor simplu se diferenţiază ca registru: am să plec şi o să plec sunt mult mai frecvente în limba curentă, fără a fi neliterare. Nici un vorbitor nu întreabă în mod normal:

 

Când vei pleca în concediu?

 

şi nici nu i se răspunde:

 

Voi pleca săptămâna viitoare.

 

Folosirea formei cu auxiliarul a voi (voi pleca) în limba curentă este preţioasă, artificială. În exprimarea orală, această formă este admisă numai în expuneri ştiinţifice, administrative, în stilul retoric.

 

2.           Ideea de viitor se exprimă adesea nu prin verbul însuşi, ci prin adverbe de timp (mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste o oră) care însoţesc prezentul indicativului (- prezent₂):

 

Mâine plec la munte şi mă întorc peste trei săptămâni.

 

3.           Viitorul poate avea, de asemenea, şi alte valori. El exprimă:

-          atenuarea, politeţea:

Am să vă rog să nu faceţi zgomot (= vă rog să nu faceţi zgomot).

-          emoţia, indignarea:

Şi acum va trebui să suport toate astea!

-          un ordin (- imperativ₂):

Ai să faci cum îţi spun eu!

-          viitor în trecut:

Am sperat că va veni, dar m-am înşelat.

 

4.           Uneori viitorul se realizează cu forme inversate, adică în care auxiliarul este postpus: lăsa-voi, pleca-vei. [stil.] Aceste forme apar rar în limba literară de astăzi şi exclusiv în limbajul artistic (poetic sau retoric).

(NARCISA FORASCU)

 

viitor, trecut

 

1.           Când aceste adjective sunt plasate după un complement care desemnează o zi a săptămânii, o săptămână, o lună, un an sau substantivul dată, ele arată că acest interval de timp este cel mai apropiat în viitor sau în trecut în raport cu momentul în care se vorbeşte:

 

Mă voi duce să-l vizitez săptămâna viitoare (sau miercurea viitoare).

L-am văzut săptămâna trecută (sau joia trecută).

 

·         Pentru a indica momentul cel mai apropiat în raport cu un alt moment decât cel în care se vorbeşte, se folosesc adjectivele următor şi precedent plasate de obicei după substantiv sau expresiile de dinainte şi de după:

 

Voi fi plecat săptămâna viitoare, dar săptămâna următoare/luna următoare (sau săptămâna/luna de după) sunt acasă.

Anul acesta au fost inundaţii, dar în anul precedent (sau anul de dinainte) a fost secetă.

 

2.           În raport cu momentul când se vorbeşte, viitor şi trecut se plasează, în general,  după anumite substantive complemente de timp: data viitoare, data trecută, week-end-ul viitor, week-end-ul trecut.

[util.] Topica înaintea substantivului este neobişnuită şi însoţită de emfază. Dinainte şi de după, folosite fără a fi urmate de un substantiv aparţin stilului oral şi nu sunt recomandate într-un limbaj îngrijit. În mod normal, spunem săptămâna viitoare şi nu viitoarea săptămână, care este emfatic.

[stil.] În limbajul familiar, pentru viitor şi trecut se folosesc şi expresiile care vine sau care a trecut:

 

Săptămâna care vine (viitoare) plecăm în vacanţă.

În anul care a trecut (trecut) a fost foarte bolnav.

(NARCISA FORASCU)