MARKETINGUL ÎN BIBLIOTECÃ
:: IONEL ENACHE :: MIHAELA MAFTEI ::
 

 

3. Servicii de bibliotecã

Biblioteca trebuie sã fie interesatã (prin intermediul compartimentului de marketing al produselor şi serviciilor) permanent de redefinirea sarcinilor şi obiectivelor bibliotecarului, astfel încât acesta sã se afle „în serviciul utilizatorului", contactul bibliotecar-client având o importanţã strategicã în asigurarea calitãţii produselor şi serviciilor.

Biblioteca tradiţionalã oferã un numãr mare de suporturi şi servicii în speranţa cã acestea vor fi solicitate şi folosite. În mediul bibliotecar actual, influenţat de o multitudine de factori restrictivi, bibliotecile ar trebui sã-şi reorienteze politica de oferte spre acele produse şi servicii care sunt într-adevãr dorite de publicul utilizator. Ofertele învechite ar trebui oprite, fãrã a ţine cont chiar de obligaţiile bibliotecii şi de tradiţie.

Regândirea sarcinilor fundamentale va duce la restructurarea fondului, eliminarea documentelor nesolicitate, renunţarea la unele abonamente la publicaţii periodice şi seriale prea costisitoare, achiziţia de noi titluri din domenii de actualitate etc.

Serviciile de bibliotecã se împart în servicii de intrare, servicii de ieşire (care au contact cu utilizatorul) şi servicii comune tuturor tipurilor de organizaţii (financiar, personal etc.). Ceea ce ne intereseazã pe noi sunt serviciile de ieşire.


3.1. Factorii care influenţeazã serviciile de bibliotecã

Publicul

Accesul, dreptul de a fi înscris şi autorizaţia de utilizare a serviciilor sunt reglementate de fiecare structurã în parte.

Orientarea şi diferenţierea serviciilor se vor face în funcţie de categoriile de utilizatori, de profilul acestora şi de politica generalã faţã de utilizatori. Biblioteca are obligaţia de a dirija şi reorienta publicul care nu are acces la serviciile şi produsele sale cãtre alte structuri care ar putea oferi aceste servicii.

Resursele umane

Organizarea serviciilor va fi precedatã de studiul personalului bibliotecii, a specializãrii, competenţei, mobilitãţii şi adaptabilitãţii acestuia, de studiul calitãţii acestuia.

Resursele materiale şi financiare

Biblioteca este obligatã sã evalueze, diferenţiat, costurile fiecãrui serviciu prestat pentru utilizatori, costurile unui nou serviciu, sã stabileascã ce servicii sunt oferite gratuit utilizatorilor (şi/sau unei categorii a acestora) şi ce servicii trebuie plãtite.

Deşi costurile serviciilor sunt greu de evaluat, ele trebuie sã includã costuri legate de pregãtirea şi lansarea serviciului, costuri de materiale şi echipamente, costuri de personal şi costuri legate de producerea efectivã a serviciului.

Biblioteca trebuie sã dezvolte în rândul utilizatorilor conştiinţa cã, deşi unele servicii sunt oferite gratuit, la un moment dat, cineva trebuie sã le plãteascã, şi acest cineva este însãşi biblioteca.

Organizarea serviciilor trebuie sã ţinã seama de aspectele economice, de existenţa resurselor materiale şi financiare pentru producerea şi difuzarea acestora, de costurile serviciilor şi, eventual, de modalitãţile de recuperare a acestora. Gama de servicii ar trebui sã rãspundã urmãtoarelor douã obiective: nivelul de absorbţie al pieţei şi volumul nevoilor de informare, respectiv echilibrul dintre producerea serviciilor şi produselor şi rentabilitatea acestora.

Biblioteca are posibilitatea de a opta pentru:

· o gamã largã de servicii care acoperã un numãr mare de segmente de piaţã. Dar expansiunea de servicii şi produse disperseazã eforturile şi conduce la creşterea costurilor de producere şi organizare;

· o gamã restrânsã de servicii, care prezintã avantajul unei mai bune cunoaşteri a segmentului de piaţã, oferind o marjã mai mare de exploatare.


3.2. Oferta şi cererea de servicii

Raportul cerere-ofertã

În definirea pieţei bibliotecii trebuie pornit de la maniera specificã în care apar şi se confruntã cele douã laturi corelative ale sale, oferta şi cererea de servicii.[7]


3.2.1. Oferta de servicii

Oferta de servicii exprimã „producţia" de servicii în cadrul pieţei. Natura şi caracteristicile acestora îşi pun, în mod firesc, amprenta asupra ofertei, determinându-i conţinutul, trãsãturile şi un mod de corelare cu cererea.

În cadrul ofertei se împletesc, totodatã, o serie de elemente din care unele conferã un grad înalt de rigiditate, iar altele o anumitã flexibilitate. Gãsirea echilibrului între cele douã grupe de elemente face posibilã realizarea în bune condiţii a adaptabilitãţii ofertei la cerere.

În principiu, oferta de servicii are un caracter omogen, prestaţiile sale fiind constituite dintr-o serie de servicii care, deşi prestate separat, se aflã în relaţie de interdependenţã.

O bibliotecã, o mediatecã, un centru de documentare oferã multe servicii care pot fi paralele sau complementare. Dar aceste structuri, ca toate întreprinderile, se organizeazã mai întâi în jurul unei funcţii sau unui serviciu de bazã. Prin tradiţie, serviciul de bazã al bibliotecii este împrumutul de documente. Anumite biblioteci au ca misiune principalã conservarea documentelor înainte de difuzarea lor. Oricare ar fi serviciul de bazã, împrumutului de publicaţii i se pot adãuga sãlile de lecturã, expoziţiile, furnizarea de referinţe, accesul la baze de date.

Prin achiziţionarea diferitelor suporturi de stocare a datelor _ discuri, videocasete, dischete, CD-Rom-uri, baze de date _biblioteca devine o mediatecã. În afara publicului obişnuit al bibliotecii se deschid astfel porţile şi utilizatorilor care vor sã extragã cât mai repede informaţiile din documentele dificile ca acces. Aceste servicii nu sunt considerate complementare primelor, ele deschizând o gamã de servicii diferenţiate.

O ofertã este largã dacã ea cuprinde un numãr mare de servicii de bazã, adicã un numãr mare de servicii autonome, având obiective diferite, susceptibile de atragerea unei clientele proprii. Fiecare serviciu de bazã constituie un mod de acces pentru un client. Cu cât oferta este mai largã, cu atât mai mult clientul îşi poate satisface un numãr ridicat de nevoi.

O ofertã este profundã dacã ea propune o mare varietate de mijloace pentru a satisface o nevoie exprimatã, bogãţia alegerii oferite de bibliotecã pentru a atinge un rezultat identificat cu claritate.[8]

Pentru a întreprinde o analizã a activitãţii unei biblioteci, se poate remarca mai întâi cã serviciul propus este un serviciu de transfer de informaţii.

Se disting astfel patru etape sau funcţii ale serviciilor de bibliotecã[9]:

_ o funcţie de orientare, de localizare, de reperare (bibliografie, adresã);

_ o funcţie de consultare, de vizualizare (text integral);

_ o funcţie de extragere (date faptice);

_ o funcţie de manipulare, de exploatare, de inserare (integrarea pe postul de lucru, comunicarea cu alte calculatoare).

Aceste funcţii pot fi aplicate multor servicii propuse de biblioteci, de exemplu:

_ orientare - culegere, semnalare, localizare: cum va gãsi utilizatorul serviciul dorit?

consultare - cataloage, acces direct, sfaturi, expoziţii: cum va alege utilizatorul serviciul dorit?

_ extragere _ împrumut, consultare, fotocopie: cum se va apropia utilizatorul de document?

_ exploatare _ lectura în salã: cum va folosi utilizatorul documentul?

În funcţie de bibliotecã, fiecare dintre aceste etape poate fi organizatã într-o manierã diferitã; unele pot lipsi. Utilizatorul poate sãri o etapã dacã doreşte. Însã existã criterii pentru a clasa profunzimea ofertei unui serviciu de informare. Apoi, observarea bibliotecilor aratã cã principalele servicii sunt adesea organizate în jurul fondurilor autonome, specializate în funcţie de suport, disciplinã sau nivel. Astfel, diversitatea ofertei este în general construitã în jurul paletei de fonduri disponibile.

Oferta bibliotecilor tradiţionale are loc în spaţiul fizic al bibliotecii. Utilizatorul vine la bibliotecã, îşi formuleazã doleanţele, acestea i se îndeplinesc (uneori, desigur cã nu) şi pleacã.

O bibliotecã modernã trebuie sã ţinã seama de posibilitãţile de informatizare în acord cu organizarea muncii şi interesele utilizatorului atunci când aceasta îşi planificã şi distribuie oferta.

Profilul serviciilor de bibliotecã trebuie bine proiectat astfel încât sã serveascã utilizatorii, sã dispunã de o încãpere adecvatã de primire şi de orientare, de un birou de înregistrare şi de restituire a documentelor, de un birou de informaţii, de spaţiu pentru expoziţii, de sãli de lecturã cu acces direct sau indirect, de instalaţii sanitare.[10]

Este necesarã aplicarea unor standarde de servicii pentru utilizatori, cantitative ca naturã şi care sã se refere la serviciile furnizate de bibliotecã. Standardele trebuie sã se bazeze pe obiectivele bibliotecii şi pe resursele disponibile ale acesteia. Standardele serviciilor trebuie sã fie solicitante, dar şi realizabile.

Receptivitatea faţã de necesitãţile şi doleanţele publicului, furnizarea materialelor şi atmosfera adecvatã reprezintã astãzi succesul bibliotecilor.

O bibliotecã ce desfãşoarã activitãţi de informare trebuie sã considere utilizatorul un partener indispensabil, un agent de difuzare şi de comunicare a informaţiilor, un producãtor de informaţii, un agent al stimulãrii, adaptãrii şi schimbãrii activitãţii şi funcţiilor lor, al ameliorãrii calitãţii serviciilor şi produselor lansate pe piaţa informãrii.


3.2.2. Cererea de servicii

Scopul fundamental al oricãrei biblioteci este satisfacerea cerinţelor informaţionale şi de documentare ale utilizatorilor. Pentru realizarea acestui obiectiv bibliotecarul are datoria de a identifica aceste cereri într-un timp cât mai scurt, de a face ca serviciile sã fie disponibile într-un loc potrivit, într-un mediu adecvat care sã îl încurajeze pe utilizator sã apeleze la bibliotecã.

Pentru a „descoperi" utilizatorul şi pentru a-i cunoaşte cerinţele de lecturã, este necesarã o analizã a comunitãţii. Analiza cuprinde examinarea utilizatorilor prin intermediul unor sondaje, interviuri, în scopul determinãrii cererilor acestora. Comunitatea nu se referã doar la utilizatorii activi, ci la orice membru al acesteia.


Existã douã legi care stau la baza unui astfel de proces[11]:

1) Cu cât dimensionarea comunitãţii de utilizatori creşte, gradul de divergenţã în cererile sau nevoile utilizatorilor creşte;

2) Cu cât gradul divergenţei în nevoile utilizatorilor creşte, nevoia de cooperare între aceştia şi bibliotecã creşte.

O bibliotecã nu va fi niciodatã capabilã sã satisfacã în totalitate cererile utilizatorilor, nici chiar ale unei singure clase de utilizatori din comunitatea sa.

Se presupune cã bibliotecile atrag utilizatorii nu numai prin bogãţia şi prin varietatea publicaţiilor pe care le deţin, ci şi prin alte aspecte pozitive pe care utilizatorii sunt în mãsurã sã le menţioneze: atmosfera elevatã din bibliotecã, acţiunile culturale organizate în spaţiul bibliotecii, comportamentul bibliotecarilor, organizarea colecţiilor sau alte aspecte, cum ar fi: funcţionalitatea instituţiei, amplasarea ei, programul de funcţionare etc.

Nevoia de cereri se manifestã în anumite perioade ale zilei, sãptãmânii sau anului, ceea ce face ca cererea sã prezinte o anumitã variabilã în timp, care diferã de la o categorie de servicii la alta.


3.2.3. Raportul ofertã-cerere

Caracterul variabil al cererii şi nivelul relativ constant al unor elemente din structura ofertei (rigiditate) pun aceste douã laturi corelative ale pieţei în situaţii diferite una faţã de cealaltã, în decursul anumitor perioade de timp.

Situaţiile posibile sunt:

- oferta este mai mare decât cererea, situaţie în care gradul de utilizare a capacitãţii de servire este redus (ofertã fãrã cerere);

- oferta este egalã cu cererea, situaţie de echilibru din cadrul pieţei serviciilor;

- oferta este mai micã decât cererea (capacitatea de servire este depãşitã de cererea exprimatã).

Marketingul are sarcina de a gãsi echilibrul optim între cerere şi ofertã.


3.3. Forme şi modalitãţi de difuzare

Documentele primare şi secundare şi serviciile de bibliotecã pot fi difuzate prin urmãtoarele forme:

_ Consultarea, în spaţiile special amenajate ale bibliotecii, a documentelor primare, fie în regim controlat, în regim semicontrolat sau în regim de liber acces.

_ Împrumutul asigurat, de regulã, de un serviciu specializat. Biblioteca împrumutã la domiciliul utilizatorilor, pe o perioadã de timp determinatã, un anumit numãr de documente, aflate în colecţiile proprii.

_ Împrumutul interbibliotecar. Documente provenind din alte biblioteci din ţarã sau din strãinãtate sunt puse la dispoziţia utilizatorilor pentru a fi consultate.

_ Revista sau „dosarul de presã" realizeazã o informare rapidã şi economicã a actualitãţilor în funcţie de zona de interes a utilizatorilor, sub forma unor semnalãri, rezumate, expedierii unor extrase.

_ Achiziţia, furnizarea de documente originale. Structura furnizeazã utilizatorilor fotocopii, microformate, microfişe, publicaţii electronice, colecţiile ei rãmânând tot timpul integre şi complexe. Este un mod de difuzare a documentelor care presupune însã costuri ridicate.

_ Traducerea este, de regulã, asiguratã de servicii specializate. Structura efectueazã, în funcţie de interesul unui grup de utilizatori şi de limba utilizatã de aceştia, traduceri ale unor texte publicate, de cele mai multe ori, în reviste şi în limbi de micã circulaţie.

_ Servicii oferite prin consultarea bazelor de date stocate în sistemul propriu al bibliotecii (accesul on-line al publicului la bazele de date full-text, accesul la resursele informaţionale pe suport CD-ROM).

_ Servicii oferite pe baza accesului în reţelele de informare automatizate (accesul on-line la baza de date oferite de alte sisteme, accesul la serviciile oferite de reţele informaţionale _ Internet).

Difuzarea documentelor secundare se realizeazã în forme extrem de diverse, în funcţie de conţinutul acestora, de modul de prezentare, de periodicitate şi de obiectivele urmãrite.

Modalitãţile de difuzare sunt:

_ Serviciul de orientare care semnaleazã utilizatorilor nu numai documentele şi informaţiile de care au nevoie, ci şi sursele de informare (publicaţii secundare, biblioteci, organisme profesionale) şi locul în care acestea funcţioneazã şi pot fi gãsite.

_ Serviciul de informare curentã, care ţine utilizatorii la curent cu informaţiile recent primite sau reperate de bibliotecã, pe care le actualizeazã cu o anumitã periodicitate.

_ Listele de achiziţii, care sunt produse cu caracter periodic pe care biblioteca le efectueazã pe mãsura achiziţionãrii unor noi documente.

_ Buletinele de semnalare, fascicole cu caracter periodic, de regulã sub formã fotocopiatã, care reproduc sumarul noilor periodice achiziţionate, pe mãsura intrãrii acestor documente în colecţiile bibliotecii.

_ Buletinele bibliografice, cu caracter periodic, care semnaleazã utilizatorilor într-o manierã analiticã, sinteticã sau indexatã conţinutul unor documente.

_ Indexurile sau listele de termeni, structurate alfabetic sau dupã alte criterii (cuvinte, concepte, formule, numãr) care descriu conţinutul documentelor cu menţionarea fiecãrei referinţe bibliografice.

_ Servicii oferite prin consultarea bazelor de date stocate în sistemul propriu al bibliotecii (accesul on-line al publicului la cataloagele electronice OPAC).


3.4. Constrângeri şi obstacole în difuzarea serviciilor şi produselor

1) Constrângeri datorate diversitãţii nevoilor de informare ale utilizatorilor sau preferinţelor pentru anumite moduri de comunicare a informaţiilor, ambiguitãţii exigenţelor şi criteriilor de satisfacţie, necunoaşterii de cãtre aceştia a activitãţii de informare şi posibilitãţilor reale ale bibliotecii.

2) Constrângeri de naturã financiarã, care limiteazã satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorilor, biblioteca fiind obligatã sã ofere servicii şi produse standard, nepersonalizate, mai puţin elaborate şi rafinate din punctul de vedere al tratãrii şi prezentãrii informaţiilor, servicii şi produse gratuite, contra cost sau cu acces limitat.

3) Constrângeri de naturã instituţionalã, care sunt legate de statutul bibliotecii, de poziţia ocupatã de aceasta în cadrul ierarhiei instituţionale şi sub raport teritorial, geografic, de secretul anumitor surse.

4) Constrângeri de naturã tehnicã, cum ar fi decalajul între achiziţia şi tratarea informaţiei, absenţa echipamentelor şi/sau a personalului, necunoaşterea unor forme (de) şi modalitãţi de difuzare a informaţiilor, care limiteazã cantitatea şi calitatea serviciilor şi produselor.

5) Constrângeri legate de unele lacune de gestiune cum ar fi lipsa de contact sau ineficientul contact dintre bibliotecã şi utilizator, absenţa unei activitãţi de promovare a serviciilor şi produselor, privilegierea activitãţii de tratare a informaţiei în raport cu difuzarea acesteia, concentrarea atenţiei asupra serviciilor şi produselor „tradiţionale" care pot fi anacronice, necunoaşterea nevoilor reale ale utilizatorilor.

6) O gestiune dinamicã şi inteligentã poate sã controleze şi sã elimine sau sã reducã aceste constrângeri şi dificultãţi de difuzare a serviciilor şi produselor sau sã reducã perioada de timp în care opereazã aceste constrângeri şi dificultãţi.


3.5. Tipuri de servicii

3.5.1. Relaţiile cu publicul

Bibliotecile alcãtuiesc, organizeazã, conservã şi valorificã fondul de cãrţi, periodice şi alte documente grafice şi audio-vizuale, româneşti şi strãine, în funcţie de cerinţele de informare, lecturã şi studiu ale beneficiarilor.

Pentru satisfacerea cerinţelor de lecturã ale cetãţenilor, pentru apropierea documentelor de locul de muncã sau reşedinţã al acestora, bibliotecile îşi organizeazã secţii, filiale, puncte de împrumut.

Relaţiile dintre bibliotecã şi utilizator se stabilesc pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecii. Pentru a fi cunoscut de utilizator, Regulamentul se afişeazã la loc vizibil iar utilizatorul ia cunoştinţã de el cu ocazia înscrierii la bibliotecã.

Activitatea de relaţii cu publicul implicã înscrierea cititorilor. Pentru a beneficia de serviciile bibliotecii, utilizatorul, dupã ce a luat cunoştinţã de Regulament, completeazã şi semneazã Fişa contract de împrumut conform datelor din Buletinul de identitate, legitimaţia de serviciu, carnetul de elev, student sau talonul de pensie. Bibliotecarul confruntã datele înscrise de cãtre utilizator cu actele menţionate mai sus şi elibereazã Permisul de intrare.

Clienţii bibliotecilor sunt diferiţi de la un tip de bibliotecã la altul. De exemplu colecţiile bibliotecilor instituţiilor de învãţãmânt superior de stat şi cele ale filialelor bibliotecilor centrale universitare sunt accesibile studenţilor, cadrelor didactice, cercetãtorilor şi altor categorii de personal din instituţia de învãţãmânt superior respectivã.

Pentru alte categorii de utilizatori decât cele menţionate, bibliotecile centrale universitare şi bibliotecile instituţiilor de învãţãmânt superior pot percepe taxe în condiţiile prevãzute de lege.


3.5.2. Împrumutul de publicaţii

Împrumutul constituie activitatea de predare, pe baza unor documente, a publicaţiilor în vederea consultãrii acestora în afara bibliotecii (cu anumite excepţii).

Împrumutul publicaţiilor poate fi individual sau interbibliotecar (intern şi internaţional). Acesta se poate desfãşura în sistem tradiţional (manual) sau automatizat.

Împrumutul de publicaţii în sistem tradiţional

În sistemele manuale documentele sunt echipate cu anumite accesorii (fişe). Astfel pe coperta II a cãrţilor destinate împrumutului de publicaţii la domiciliu se ataşeazã Fişa pentru termenele de restituire. Aceasta va fi lipitã, servind ca buzunar în care se pãstreazã Fişa cãrţii pe perioada în care se aflã în bibliotecã.

Dupã înregistrarea împrumutului în Fişa cãrţii, bibliotecarul trece pe Fişa pentru termenele de restituire numãrul permisului utilizatorului şi data la care expirã împrumutul. Termenul de împrumut poate varia de la douã sãptãmâni la o lunã.

Prelungirea termenului de împrumut cu încã 15 zile se face numai cu avizul bibliotecarului, care menţioneazã pe Fişa de contract prelungirea termenului.

Rezervarea documentelor în vederea împrumutului. Dacã publicaţiile cerute de utilizator sunt împrumutate, acesta poate solicita bibliotecarului _ rezervarea acestora.

Pentru aceasta utilizatorul expediazã într-un plic pe adresa bibliotecii o carte poştalã având scrisã adresa la care domiciliazã, iar pe partea destinatã corespondenţei completeazã autorul şi titlul cãrţii ce urmeazã a-i fi rezervatã.

La revenirea publicaţiei solicitate în bibliotecã, bibliotecarul expediazã utilizatorului solicitant cartea poştalã completatã de acesta în prealabil.

Recuperarea publicaţiilor nerestituite la timp. Plicurile cititorilor care nu au restituit documentele la data expirãrii termenului de împrumut se separã de celelalte, aşezându-se într-un fişier pe care se specificã „Restanţieri" şi se mai aşteaptã zece zile. Dacã nici dupã zece zile nu se restituie publicaţiile, se va completa formularul Înştiinţare de restituire pe care se specificã data la care trebuie restituite publicaţiile şi titlurile lor. Înştiinţarea se expediazã prin poştã, recomandat la domiciliul utilizatorului restanţier.

Dacã în urma acestor demersuri utilizatorul restituie publicaţiile împrumutate, acesta va suporta numai cheltuielile pentru corespondenţã. Dacã publicaţiile restituite prezintã uzurã avansatã datoratã utilizatorului, acesta este obligat sã le înlocuiascã cu un exemplar identic sau sã plãteascã valoarea lor.

Bibliotecarul care nu întreprinde toate aceste mãsuri necesare pentru recuperarea publicaţiilor nerestituite de cãtre utilizator la termen şi nu întocmeşte actele necesare în acest sens este unic rãspunzãtor din punct de vedere financiar pentru aceste publicaţii.

Nu se împrumutã pentru lectura la domiciliu lucrãri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional, carte rarã şi bibliofilã, albume, atlase, dicţionare şi alte lucrãri de referinţã; de asemenea, nu se împrumutã la domiciliu publicaţii periodice şi seriale.

Împrumutul de publicaţii în sistem automatizat

Un sistem automatizat integrat de bibliotecã este un sistem care dispune de o bazã de date centralã, gestionatã de un software adecvat, prin intermediul cãruia se asigurã toate funcţiile specifice de bibliotecã: achiziţia documentelor şi informaţiilor, prelucrarea documentelor şi servirea informaţionalã a beneficiarilor ce implicã: împrumutul documentelor cãtre public, împrumutul interbibliotecar naţional şi internaţional, schimbul internaţional de documente, transferul de informaţii cãtre alte sisteme, accesul publicului la baza de date, elaborarea de publicaţii de informare la cerere sau prestabilite, controlul serialelor[12].

Împrumutul de documente cãtre public se realizeazã în sistemele de bibliotecã automatizate prin subsisteme specializate numite în literatura de specialitate module de circulaţie (circulaţia documentelor).

Modulul de împrumut opereazã cu douã categorii de informaţii:

· informaţii bibliografice asupra documentelor ce fac obiectul fondurilor disponibile pentru împrumut;

· informaţii asupra utilizatorilor bibliotecii care au dreptul sã împrumute documente; fiecare utilizator este înregistrat în sistemul bibliotecii şi primeşte un permis ce conţine codul de identificare propriu.

Legãturile între înregistrãrile corespunzãtoare documentelor pentru împrumut şi cele pentru utilizatori se realizeazã fie prin coduri, fie prin utilizarea barcodului. Codurile reprezentate de barcoduri sunt introduse în sistem prin citire cu un cititor optic (cititor de barcod) ataşat la un calculator destinat funcţiei de împrumut.

Înregistrarea utilizatorilor. Pentru fiecare utilizator se creeazã o înregistrare în care se menţioneazã datele prezentate mai sus şi i se elibereazã un permis care are ataşat un barcod, ce identificã unic şi neambiguu un cititor.

Împrumutul documentelor. Bibliotecarul selecteazã înregistrarea corespunzãtoare domeniului solicitat, apoi se
introduce în înregistrare codul utilizatorului (conform barcodului) şi perioada permisã pentru pãstrarea documentului (legãtura între codul utilizatorului şi codul documentului este asiguratã de barcod).

Prelungirea împrumutului. Se realizeazã prin selectarea din baza de date a înregistrãrii pentru document şi a celei pentru utilizator; în înregistrarea pentru împrumut se tasteazã data pânã la care s-a prelungit împrumutul.

Rezervarea documentelor în vederea împrumutului. În cazul în care un titlu este solicitat de mai mulţi utilizatori, atunci când este împrumutat, se poate activa un procedeu de rezervare în lanţ (în înregistrarea documentului respectiv este menţionat codul utilizatorului care îl solicitã).

În momentul în care documentul este restituit, modulul de împrumut semnaleazã bibliotecarului (prin afişarea de informaţii) faptul cã documentul respectiv a fost rezervat şi cine sunt solicitanţii. Bibliotecarul anunţã viitorul utilizator (în sistem informatizat se poate face prin intermediul poştei electronice).

În cazul în care biblioteca este conectatã la o reţea de informare şi are acces la bazele de date pentru împrumut ale altor biblioteci, rezervarea unui document se poate face on-line. Utilizatorii aflaţi într-o bibliotecã pot accesa baza de date, verificã dacã un anumit document se gãseşte într-un alt sistem şi dacã acesta este disponibil pentru împrumut. Dacã documentul este împrumutat, utilizatorul îl poate rezerva, urmând sã îl obţinã fie direct, fie prin împrumut interbibliotecar.

Împrumutul interbibliotecar

În scopul satisfacerii cerinţelor de lecturã, de studiu şi de informare ale utilizatorilor, biblioteca are dreptul şi obligaţia de a practica împrumutul interbibliotecar de publicaţii. Acesta se efectueazã numai în situaţia în care biblioteca nu deţine în fondurile sale publicaţiile solicitate de utilizator, iar acesta nu are acces direct la bibliotecile care deţin publicaţiile care îl intereseazã. Bibliotecile sunt obligate sã informeze utilizatorii asupra posibilitãţilor de a studia şi consulta anumite publicaţii prin împrumut interbibliotecar.

Activitãţile de împrumut interbibliotecar sunt procese care contribuie la intensificarea accesului la documente pentru public şi implicit circulaţia informaţiei. O datã cu creşterea preţurilor publicaţiilor, cererile de împrumut interbibliotecar s-au intensificat. Astfel, aceastã activitate s-a extins în afara graniţelor, devenind un proces de cooperare la scarã mondialã.

Împrumutul interbibliotecar în sistem tradiţional

Solicitantul completeazã Cererea de împrumut interbibliotecar (cod naţional 19-1-29), tipizat internaţional, aprobat de IFLA. Aceastã cerere, redactatã în limbile englezã şi francezã, este formatã din trei pãrţi detaşabile: A, B şi C. Formularul A se pãstreazã de cãtre biblioteca ce solicitã împrumutul. Formularul B însoţeşte publicaţia atât la primire cât şi la restituire. Formularul C este pãstrat de unitatea bibliotecarã ce efectueazã împrumutul. La primirea acesteia biblioteca este obligatã, în cazul în care nu poate onora cererea, sã se adreseze altei biblioteci care dispune de colecţii mai bogate de publicaţii, comunicând acesteia toate datele despre publicaţiile solicitate; la numele utilizatorului se trece denumirea şi adresa bibliotecii solicitante.

Tehnica eliberãrii şi evidenţei publicaţiilor obţinute prin împrumut interbibliotecar este identicã cu cea utilizatã la împrumutul colecţiilor proprii.

Sunt exceptate de la împrumut interbibliotecar aceleaşi categorii de publicaţii care nu se împrumutã nici la domiciliu; acestea pot fi consultate numai la sala de lecturã a bibliotecii care le deţine în colecţiile sale.

Biblioteca trebuie sã înştiinţeze imediat utilizatorul despre sosirea publicaţiilor solicitate în bibliotecã. Publicaţiile primite prin împrumut interbibliotecar se aşazã separat de restul colecţiei bibliotecii, iar consultarea lor se face numai la sala de lecturã a bibliotecii care a mijlocit împrumutul.

Prelungirea termenului de împrumut se face numai cu acordul bibliotecii care a oferit publicaţiile spre împrumut.

Restituirea publicaţiilor se comunicã în scris bibliotecii cãreia îi aparţin, însoţitã de o listã conţinând publicaţiile ce se restituie. Este recomandat ca restituirea, expedierea sã se facã prin poştã, recomandat şi cu confirmare de primire.

Biblioteca ce solicitã publicaţiile este rãspunzãtoare în caz de nerestituire, pierdere sau deteriorare. Taxele poştale sunt suportate de solicitant. Costurile împrumutului interbibliotecar internaţional sunt suportate de bibliotecile împrumutãtoare, în funcţie de resurse, sau de cãtre solicitant.

Împrumutul interbibliotecar în sistem automatizat

Acesta se realizeazã asistat de calculator pe baza aceloraşi proceduri ca şi în cazul împrumutului cãtre public, însã se desfãşoarã în compartimente diferite de cele pentru împrumutul cãtre public.

Deosebirile între cele douã activitãţi sunt: în locul utilizatorilor sunt înregistrate biblioteci sau alte structuri de informare-documentare, parteneri de împrumut; partenerii de împrumut nu sunt identificaţi prin barcorduri, fiecãrui partener îi este atribuit un cod care îl identificã unic şi neambiguu.

Procedurile se realizeazã prin corespondenţã cu fiecare partener în parte. În sistemele automatizate, corespondenţa este preluatã de poşta electronicã. Fiecare partener are asociat o adresã electronicã la care este transmisã cererea de împrumut şi la care primeşte rãspunsuri în cazul unei solicitãri.


3.5.3. Consultarea publicaţiilor în sala de lecturã

Pentru consultarea publicaţiilor care nu se împrumutã la domiciliu biblioteca trebuie sã asigure un spaţiu adecvat, de preferinţã o salã de lecturã.

În categoria documentelor care se consultã la salã intrã: lucrãri care fac parte din patrimoniul cultural naţional, lucrãri de referinţã, sinteze de specialitate, publicaţii periodice şi seriale şi acele documente care sunt deosebit de solicitate de utilizatori şi din care biblioteca nu posedã decât unul sau douã exemplare.

În funcţie de profilul bibliotecii, colecţiile sunt ordonate pe domenii. De exemplu, Biblioteca Naţionalã, fiind o bibliotecã publicã (are un caracter enciclopedic) care nu practicã împrumutul publicaţiilor la domiciliu, dispune de un numãr de 12 sãli de lecturã specializate, cu aproximativ 500 de locuri, astfel: sala pentru enciclopedii, drept, documente oficiale; sala de periodice de informare generalã; sala de ştiinţe economice; cabinetul bibliologic; sala de literaturã şi lingvisticã; sala de filozofie, religie, ştiinţe sociale, sport; sala de istorie, geografie, turism; sala de ştiinţe exacte; sala pentru publicaţiile Unesco, Buletinele Comunitãţii Europene, bibliografii naţionale; sala de medicinã şi tehnicã; sala de colecţii speciale, periodice româneşti vechi şi sala de muzicã.

3.5.4. Serviciul de informare bibliograficã şi documentarã

O bibliotecã asigurã servicii de informare bibliograficã şi documentarã la nivel local, central, naţional şi internaţional, elaboreazã lucrãri bibliografice şi documentare pentru valorificarea colecţiilor bibliografice şi documentare cu caracter cultural-ştiinţific (conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 452/6 iulie 1992)[13].

Biblioteca are funcţia de centru de informare bibliograficã şi documentarã, care se exercitã prin douã tipuri de servicii:

· redactarea, organizarea şi publicarea materialelor bibliografice;

· informarea beneficiarilor, în scris sau oral.

Funcţii ale serviciului de informare al bibliotecilor:

a) punctul de informare, care dã zilnic la cerere indicaţii bibliografice sau orice alt tip de informaţie;

b) întocmirea de liste bibliografice şi cercetãri bibliografice la cerere;

c) organizarea unui complex de cataloage ale surselor de informare bibliograficã, care constituie instrumentele de lucru ale serviciului;

a) publicarea de bibliografii, indici de reviste, bibliografii speciale;

b) organizarea şi ţinerea la zi a fondului de referinţã al bibliotecii;

c) efectuarea de activitãţi legate de depistarea unor titluri sau contribuirea la elaborarea unor tematici necesare altor instituţii, din dispoziţia forurilor tutelare.

Serviciul de informare on-line şi interogarea bazelor de date distribuite la distanţã

Bibliotecile, receptive la noua metodã de asigurare a unei informãri la zi a beneficiarilor, şi-au organizat servicii specializate, contra cost, care sã ofere publicului cercetãri interactive, prin interogarea diverselor baze de date intermediate de reţelele de comunicare.

Structura unei reţele de servicii de informare on-line cuprinde urmãtoarele componente:

· furnizorii de informaţii sau producãtorii de baze de date (biblioteci, companii etc.) care realizeazã prelucrarea şi organizarea informaţiilor în baza de date, pe care le furnizeazã serviciului de informare gazdã. Producãtorii de baze de date pot furniza aceleaşi informaţii pe CD-ROM, pe suport magnetic sau în formã tipãritã, precum şi accesul la sursa primarã, contribuind la lãrgirea relaţiilor de schimb internaţional. Producãtorii pot fi şi utilizatori ai bazelor de date.

· serviciul de informare on-line, naţional şi/sau internaţional, care îşi instaleazã aceste înregistrãri, organizându-le în una sau mai multe baze de date în calculatoarele locale, cu memorie extinsã, dispunând şi de un soft performant care asigurã interfaţa dintre producãtori şi utilizatori, şi permite interogarea bazelor de date de cãtre mai mulţi utilizatori în acelaşi timp.

· reţelele de telecomunicaţii avansate care asigurã conectarea la serverul serviciului de informare aflat la distanţã (remote computer) prin intermediul reţelelor internaţionale şi naţionale de comunicare a datelor sau chiar prin satelit.

· utilizatorii finali, abonaţi care acceseazã informaţia de la staţii de lucru, acestea fiind conectate prin reţele la serviciul de informare; este necesar un soft special de reţea pentru ca un calculator sã funcţioneze ca un terminal, şi care permite utilizatorului sã formuleze o strategie de cãutare off-line, pe care apoi o transmite serviciului on-line. Acest soft de reţea stocheazã şi adresele şi parolele necesare.

Primul serviciu de informare de acest gen a fost DIALOG (dezvoltat în Palo Alto, California), care şi-a început activitatea în 1972, cu doar 6 baze de date şi care continuã sã domine piaţa mondialã, astãzi ajungând la peste 400 de baze de date disponibile on-line.

Evoluţia serviciilor de informare a fost uluitoare, numãrul acestora crescând exponenţial: dacã în 1978 existau doar 15, în 1991 erau deja 600 de servicii de informare on-line.

Douã mari servicii comerciale on-line orientate spre consumator sunt AOL (American On-line) şi PRODIGY; acestea oferã utilizatorilor individuali posibilitatea de a face cunoştinţã cu lumea on-line (informaţii despre evenimente culturale, afaceri, turism, comerţ, activitate economicã, servicii medicale etc.).

Primele baze de date au fost bibliografice, conţinând în principal informaţii ştiinţifice şi tehnice. Calitatea industriei on-line a continuat sã se dezvolte, îmbunãtãţindu-se atât sub aspectul formei de prezentare şi a conţinutului bazelor de date, cât şi a modalitãţilor de acces al acestora. Astfel, domeniile bazelor de date s-au lãrgit, acoperind informaţii din toate sferele de interes, apãrând noi tipuri de baze de date şi anume, numerice şi full-text.


3.5.5. Sistemul de cataloage al unei biblioteci (cataloage pentru public)

Prin sistemul de cataloage al unei biblioteci se înţelege numãrul de cataloage existent în biblioteca respectivã. Sistemul de cataloage trebuie sã rãspundã rapid şi exact la întrebãrile formulate de utilizatori.

Chiar dacã în bibliotecile noastre a început procesul prelucrãrii informatizate a documentelor, în bunã parte informaţia despre document este prelucratã pe suport hârtie pânã la data îngheţãrii catalogului tradiţional. De aceea însã, o bunã parte de timp beneficiarul va fi nevoit sã consulte atât fişierele tradiţionale, cât şi pe cele informatizate în vederea obţinerii informaţiilor dorite.

Cataloagele de bibliotecã se împart în cataloage de serviciu (pentru personalul bibliotecii) şi cataloage pentru public.

Acestea din urmã se pot clasifica dupã mai multe criterii:

1) dupã aspectul formal, cataloagele sunt:

· catalogul alfabetic pe autori şi titluri pentru lucrãrile monografice;

· catalogul alfabetic al periodicelor;

· catalogul sistematic (dupã clasificarea zecimalã universalã).

2) dupã conţinut, cataloagele sunt:

· catalogul pe subiecte (criteriul de ordonare este vedeta de subiect);

· catalogul tematic (rubricile planului tematic stabilit ordonate alfabetic sau alfanumeric);

· catalogul pe titluri (criteriul de ordonare este titlul lucrãrii; se foloseşte pentru beletristicã; este ordonat alfabetic);

· catalogul geografic (organizat zecimal sau dupã locul geografic despre care se vorbeşte în lucrarea respectivã);

· catalogul cronologic (criteriul de ordonare este anul apariţiei; se alcãtuieşte pentru colecţiile de carte veche).

3) dupã criteriul mixt alfabetic şi de conţinut, cataloagele sunt:

· catalogul dicţionar (criteriul de ordonare este vedeta uniformã pentru nume de autor, titluri şi vedete de subiect; este organizat alfabetic).

4) dupã felul materialelor de bibliotecã reflectate, cataloagele sunt:

· cataloage pentru cãrţi, periodice, discuri, casete, benzi magnetice, dischete, CD-ROM-uri.

5) pentru bibliotecile informatizate se constituie catalogul informatizat OPAC (On-line Public Acces Catalog).

Cataloagele obligatorii într-o bibliotecã sunt:

a) pentru carte sunt obligatorii cel puţin:

· un catalog sistematic;

· un catalog pe nume de autori şi titluri de lucrãri anonime.

b) pentru publicaţiile periodice:

· un catalog alfabetic pe titluri de seriale;

· un catalog sistematic.

c) automatizarea unei biblioteci implicã organizarea catalogului OPAC.

Catalogul informatizat OPAC

OPAC-ul este o bazã de date bibliografice gestionate de un soft care asigurã îndeplinirea tuturor funcţiilor pe care le realizeazã sistemul tradiţional de catalogare al bibliotecii. Acesta este rezultatul muncii colective din bibliotecã (achiziţie, catalogare, indexare, clasificare, stocare), oferind utilizatorului informaţiile dorite.

Catalogul conţine fişierele bibliotecii pe care utilizatorii le pot consulta rapid, având posibilitatea combinãrii mai multor criterii de cãutare (titlu, autor, date de publicare, limba de redactare a materialului, cuvânt din titlu etc.). Reflectând colecţiile unei biblioteci, include informaţii asupra unei varietãţi de discipline şi subiecte. Înregistrãrile din catalog conţin în general numai informaţii bibliografice, mai rar sunt însoţite de abstracte.

OPAC-ul permite accesul on-line al publicului la baza de date a catalogului, în scopul verificãrii anumitor aspecte legate de un document: dacã în fondul bibliotecii existã o anumitã lucrare şi în aceste condiţii sã obţinã toate informaţiile privitoare la aceasta (repartiţie, date de publicare, dacã este sau nu disponibilã pentru împrumut _ dacã softul de bibliotecã include şi modulul de circulaţie).

Fiecare tip de bibliotecã îşi va adapta accesul on-line în funcţie de utilizatorii sãi şi de scopurile vizate de cãtre instituţie (cercetare, predare, formare la nivel înalt).

În alcãtuirea punctelor de acces, este bine sã nu uitãm[14]:

· regimul împrumutului, dacã se fac rezervãri;

· fondul ce poate fi consultat;

· accesul la acest fond (acces liber, depozit, consultare la distanţã, Internet);

· numãrul posturilor la care se pot face cãutãrile.

Nu trebuie uitate problemele legate de ergonomia acestuia: confortul oferit utilizatorului în parcurgerea ecranelor pânã se ajunge la informaţia doritã, timpul de aşteptare, securitatea OPAC-ului, uşurinţa învãţãrii modului de a-l folosi etc.

Iatã câteva criterii legate de calitate, pe care trebuie sã le îndeplineascã un OPAC:

· accesibilitatea (este strâns legatã de tipul de bibliotecã şi de utilizatorii acesteia);

· adecvarea (vezi mesajele conţinute de ecran);

· coerenţa (adaptarea limbajului propus de program la limbajul utilizatorilor);

· comprehensibilitatea (calitatea limbajului de comunicare);

· eficacitatea (pentru a gãsi informaţia cãutatã, este necesarã înţelegerea limbajelor ajutãtoare);

· fiabilitatea (sã prevezi comenzile fãcute de utilizatori);

· evoluţia (posibilitatea efectuãrii unor corecţii);

· reversibilitatea (posibilitatea revenirii la ecranele precedente);

· specificitatea (identificarea cu uşurinţã a ajutorului);

· prelucrarea greşelilor omeneşti (corectãri ortografice);

· atitudinea utilizatorului (decurge din alte criterii);

· utilitatea (suprimarea unor elemente inutile de dialog);

· timpul:

_ timpul de acces la instrumente (stabilirea unui numãr suficient de terminale la care utilizatorul poate avea acces);

_ timpul de învãţare (formarea utilizatorului în vederea folosirii acestui catalog);

_ timpul de acces la informaţia pertinentã; este timpul în care utilizatorul ajunge la document în colecţiile bibliotecii, dupã ce a gãsit informaţia cãutatã);

_ timpul de aducere la zi a informaţiei (timpul scurs între momentul achiziţiei documentului şi momentul definitivãrii catalogãrii);

_ timpul de acces la documente.

Baza de date este formatã din prelucrãrile curente de documente, transferul descrierilor bibliografice din alte baze de date (furnizor, alte cataloage, catalogare partajatã), conversia retrospectivã (este procesul prin care înregistrãrile manuale existente într-un sistem tradiţional sunt convertite în forme „citibile" de calculator).

Transpunerea informaţiilor de pe suportul tradiţional al bibliotecii în bazele de date omogene şi coerente se va face din urmãtoarele considerente:

· necesitatea practicãrii împrumutului interbibliotecar;

· alcãtuirea unei baze de date bibliografice omogene pentru interogarea on-line de cãtre utilizatori;

· reconstituirea catalogului colectiv unic on-line, singurul mijloc de gestiune şi cercetare eficace pentru utilizatori şi bibliotecã.



3.5.6. Servicii de referinţe

Servicii de referinţe în sistem tradiţional

Creşterea volumului surselor de informare într-o bibliotecã nu este acompaniatã, aşa cum se aşteaptã unii, de o creştere corespunzãtoare a abilitãţii utilizatorilor de a gãsi informaţii relevante în aceastã colecţie.

Deşi în bibliotecã este disponibilã o cantitate de informaţii mai mare ca oricând, majoritatea utilizatorilor sunt incapabili sã le gãseascã pe cele de care au nevoie, fãrã asistenţa bibliotecarului. Acest lucru a determinat bibliotecile sã organizeze servicii de referinţe în care lucreazã bibliotecari special pregãtiţi. Aceştia, pe baza unor interviuri, încearcã sã descopere nevoile informaţionale ale utilizatorilor.

Pentru a uşura activitatea de referinţe şi, implicit, bibliotecarii de referinţe, s-a încercat definirea unui set de postulate care a dus la formarea unei teorii a referinţelor.

Serviciul de referinţe este influenţat de şapte factori:

1) Calitatea, cantitatea şi utilizarea colecţiei.

2) Nivelul serviciilor.

Un proces de furnizare a referinţelor trebuie sã ajute, sã asiste utilizatorul, iar acest proces presupune trei niveluri: conservator (oferã o minimã asistenţã din partea bibliotecarului), moderat (rãspunsul la cererile utilizatorilor este deja într-o sursã de referinţã) şi liberal, ideal (rãspunsul la cererile utilizatorilor depãşeşte colecţia bibliotecii, adicã nivelul poate fi identificat astãzi cu împrumutul interbibliotecar sau cu serviciul de referinţe oferit de o bibliotecã modernã).

3) Importanţa relaţiilor umane.

De abilitatea bibliotecarului de comunicare cu utilizatorii şi de dimensiunea cuantificabilã a asistenţei oferite de bibliotecar depind receptarea însuşirii ideii cã biblioteca este o instituţie utilã.

4) Întrebarea, negocierea în cãutarea informaţiilor.

Se pune un accent deosebit pe barierele care pot apãrea în etapa de negociere a cererii şi analiza posibilitãţilor depãşirii acestora prin urmãrirea unor etape bine precizate ale interviului între bibliotecar şi utilizator, cu evidenţierea faptului cã interviul în cadrul serviciului de referinţe este o posibilitate de comunicare interumanã.

5) Cercetãrile procesului de furnizare a referinţelor au permis stabilirea unor standarde de performanţã care au putut fi aplicate sectorului de referinţe din orice bibliotecã.

6) Evoluţia profesiei de bibliotecar de referinţe.

Procesul de furnizare a referinţelor a oferit date valide, autorizate privind cercetãrile, criteriile, exigenţele impuse acestei profesii.

7) Formarea utilizatorilor.

Pregãtirea utilizatorilor pentru a folosi acest tip de servicii de informare devine la fel de importantã ca şi cea a bibliotecarului.

Tipuri de servicii de referinţe

1) Servicii de referinţe directe

Dimensiunile unui astfel de serviciu variazã în funcţie de doi factori: tipul de bibliotecã şi tipul utilizatorului pentru care este proiectat serviciul.

Gama de rãspunsuri pe care le oferã acest tip de serviciu poate varia de la un rãspuns foarte simplu şi concis pânã la o cercetare documentarã complexã, în care competenţele bibliotecarului sunt mult mai lãrgite, ele fiind practic ale unui specialist în informare.

2) Servicii de referinţe indirecte

Acestea faciliteazã accesul utilizatorilor pe de o parte la o gamã largã de resurse proprii bibliotecii, iar pe de altã parte, sunt o extensie a potenţialului bibliotecii de a coopera cu alte biblioteci.

Tipuri de servicii indirecte:

· selectarea surselor reprezintã identificarea şi selectarea diferitelor surse de informare (cãrţi, periodice, rapoarte de cercetare, brevete, indexuri, reviste de referate) care pot asista cu succes bibliotecarul în acordarea serviciilor de referinţe directe;

· organizarea şi administrarea diverselor compartimente ale bibliotecii, inclusiv serviciilor de referinţe;

· împrumutul interbibliotecar este considerat, în condiţiile dezvoltãrii extraordinare a reţelelor de comunicaţii, ca o activitate ce permite accesul la informaţii.

Cererile de informare adresate de utilizatori serviciului de referinţe se împart în patru categorii:

1) cereri direcţionate, al cãror rãspuns implicã uneori mai mult decât o cunoaştere geograficã a surselor cheie ale serviciilor. Timpul de rãspuns este neglijabil.

2) cereri pentru referinţe rapide, al cãror rãspuns univoc se gãseşte, de regulã, fãrã dificultate, prin consultarea unui anumit tip de surse de informare, almanahuri şi anuare. Acest tip de cereri de informare s-a dezvoltat în ultimul timp datoritã faptului cã serviciile de referinţe şi-au organizat posturi telefonice la care se rãspunde unor astfel de cereri. Timpul de rãspuns este de 1-2 minute.

3) cereri pentru o cercetare specificã a literaturii, al cãror rãspuns nu se primeşte direct, ci utilizatorul este îndrumat cãtre un instrument bibliografic (catalog, index, bibliografie). Aceste cereri sunt adresate bibliotecilor universitare, iar timpul de rãspuns variazã în funcţie de colecţiile existente în biblioteci sau accesibile prin împrumut interbibliotecar, de atitudinea bibliotecarului (fie bibliotecarul se implicã printr-un ajutor substanţial şi rãspunde în aproximativ o orã, fie transformã cererea într-una direcţionatã şi îndrumã utilizatorul spre instrumentul bibliografic).

4) cereri pentru o cercetare cuprinzãtoare a literaturii. De regulã, aceste cereri implicã un rãspuns cu informaţii în detaliu, dar şi foarte extinse şi cu excepţia bibliotecilor universitare sau a celor specializate, acest tip de cereri constituie un procent mic din totalul activitãţilor tip desfãşurate de un serviciu de referinţe.

Analiza acestor cereri din punctul de vedere al rãspunsului primit de utilizator determinã clasificarea cererilor în cereri pentru regãsirea documentului şi în cereri pentru regãsirea datelor.

Sursele de informare pentru serviciile de referinţe

Un bibliotecar sau o bibliotecã se bazeazã pe douã mari categorii de surse de informare: cele obţinute prin canale convenţionale (documente publicate) şi cele provenind pe canale neconvenţionale (surse de informare care nu au fost publicate sau ale cãror informaţii circulã înainte de a fi publicate: conferinţe, sesiuni de comunicãri etc.).

1) Surse de informare convenţionale

a) surse primare (materialele originale, de autor), care nu au fost filtrate prin operaţii de interpretare sau evaluare. Sunt cele mai numeroase într-o bibliotecã şi iau forma monografiilor, articolelor din periodice, rapoartelor de cercetare, a brevetelor sau tezelor de doctorat;

b) surse secundare (oferã informaţii despre sursele primare) sunt informaţii care au fost selectate, modificate, ordonate pentru un anumit scop sau auditoriu. Ele sunt instrumente de control pentru un serviciu de referinţe permiţând regãsirea surselor primare. De multe ori un document poate fi şi sursã primarã şi sursã secundarã. De exemplu, un periodic ce conţine articole originale este o sursã primarã; dar acest periodic poate conţine şi surse secundare de informare: rezumate ale unor articole, sumare ale unor publicaţii periodice.

c) surse terţiare sunt cele care conţin informaţii despre celelalte douã categorii de surse (enciclopedii, dicţionare etc.).

Aceastã împãrţire în trei categorii a surselor este utilã, ea indicând douã aspecte importante: relativa actualitate (sursele primare sunt mai actuale decât cele secundare, iar acestea mai actuale decât cele terţiare) şi relativa acurateţe a informaţiilor (sursele primare sunt mai precise decât cele secundare pentru cã prezintã ideile originale ale autorului).

Principalele categorii de lucrãri de referinţã sunt:

· enciclopediile

· dicţionarele bibliografice şi biografice

· dicţionarele pe domenii

· lexicoanele

· repertoriile

· ghidurile

· istoriile diferitelor domenii ale cunoaşterii

· atlasele

· albumele

· antologiile tematice

· periodicele anuale (calendare, anuare, almanahuri)

· buletinele

· bibliografia bibliografiilor

Servicii de referinţe prin e-mail

Dintre serviciile în mediu digital pe care le poate dezvolta o bibliotecã informatizatã şi conectatã la Internet, serviciile de referinţe constituie una dintre principalele pârghii de schimbare a imaginii bibliotecii.

Aceste servicii trebuie sã înfrunte în mediul digital o prejudecatã conform cãreia, datoritã accesului liber la o multitudine de resurse pe Internet şi posibilitãţilor oferite de motoarele de cãutare, activitatea bibliotecarului de referinţe, chiar cea a bibliotecarului în general, tinde sã nu mai aibã obiect.

Furnizarea de cãtre biblioteci a unor servicii de referinţe prin e-mail a început în anii 1990. Utilizatorilor li s-a pus la dispoziţie un serviciu de comunicare prin e-mail legat direct de catalogul on-line, permiţându-le formularea şi transmiterea unor cereri de informare prin intermediul infrastructurii unei sesiuni de consultare a catalogului.

În prezent, tendinţa generalizatã este de utilizare a sistemelor bazate pe mediul World Wide Web, care permit punerea la dispoziţie, on-line, a unor formulare de cerere.

Modul în care se deruleazã procesul de referinţe prin e-mail este:

· utilizatorul completeazã formularul de cerere prezent în pagina Web a bibliotecii sau transmite electronic la o adresã e-mail alocatã bibliotecii acest tip de cereri;

· sosirea cererilor este verificatã la un anumit interval de timp de cãtre bibliotecarul de referinţe;

· când cererea nu este clar formulatã, se declanşeazã interviul de referinţe (negocierea cererii) desfãşurat printr-un schimb de mesaje între bibliotecarul însãrcinat cu rezolvarea cererii şi utilizator;

· în momentul în care bibliotecarul considerã cã a obţinut rãspunsul la cerere, îl transmite utilizatorului;

· procesul se poate prelungi când utilizatorul nu este satisfãcut de rãspunsul obţinut şi solicitã bibliotecarului o nouã cãutare.

Tipurile de cereri la care va rãspunde serviciul sunt în general cererile simple, succinte, care necesitã o negociere redusã şi un rãspuns punctual, furnizat rapid (serviciile de referinţe care rãspund la cereri complexe sunt o excepţie).

Biblioteca trebuie sã stabileascã şi dacã existã o limitare a accesului la serviciul de referinţe prin e-mail în funcţie de categoriile de utilizatori.

Prioritãţile în rezolvarea cererilor. Biblioteca trebuie sã-şi defineascã prioritãţile în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor de referinţe provenite pe diverse cãi (prin comunicare directã cu utilizatorul, prin e-mail, prin telefon, prin fax etc.). Se poate acorda prioritate satisfacerii cererilor de referinţe formulate în localul bibliotecii, şi nu celor transmise prin e-mail.

Avantajele serviciilor de referinţe prin e-mail

Avantajele acestor servicii trebuie privite din douã perspective, una instituţionalã, alta aparţinând utilizatorului. Din perspectivã instituţionalã, principalul avantaj îl constituie creşterea eficienţei comunicãrii cu utilizatorii. Astfel, studiile aratã cã, din punctul de vedere al bibliotecarului, rãspunsul la cererile transmise prin e-mail este mult mai comod decât rãspunsul la apelurile telefonice, încurajând o abordare mult mai destinsã şi coerentã a cãutãrii informaţiilor solicitate de utilizator, datoratã presiunii şi solicitãrii emoţionale mai reduse implicate de natura asincronã a comunicãrii.

Principalul avantaj pentru utilizator îl constituie posibilitatea de a obţine informaţiile dorite de acasã sau de la locul de muncã, el nemaifiind nevoit sã se deplaseze pânã la sediul bibliotecii.

Serviciile de referinţã prin e-mail oferã un tip de anonimat care nu este posibil în cazul serviciilor tradiţionale, care presupun comunicarea directã cu bibliotecarii de referinţe.

E-mail-ul este considerat mai puţin formal, mai spontan şi mai efemer decât o scrisoare. Acesta este o alternativã eficientã, ieftinã şi rapidã pentru serviciile poştale tradiţionale sau pentru telefon (scrierea şi transmiterea unui e-mail este mai uşoarã decât scrierea şi trimiterea unei scrisori).

Programele de e-mail permit transmiterea de fişiere ataşate care conţin imagini fixe sau animate (astfel, rãspunsul la o cerere referitoare la un anumit interpret de muzicã poate conţine imagini scanate ale unor articole referitoare la acesta, fotografia acestuia şi fişiere cu extrase audio din diferite concerte).

Dezavantajele serviciilor de referinţe prin e-mail

Principalul dezavantaj semnalat în cazul acestor servicii este legat de interviul de referinţã. Comunicarea prin e-mail eliminã nuanţele furnizate de comportamentul, semnalele nonverbale (tonul vocii, expresia feţei), care în serviciile de referinţe tradiţionale constituie un aspect important al comunicãrii între bibliotecar şi utilizator.

Riscul pentru securitatea şi confidenţialitatea datelor transmise reprezintã un alt dezavantaj al serviciilor de referinţe prin e-mail: mesajele electronice, parcurgând drumul de la expeditor la destinatar, trec prin mai multe noduri de reţea în care existã posibilitatea apariţiei unui intrus.

Serviciile de referinţe prin e-mail sunt ineficiente în cazul comunicaţiilor în care marea majoritate a indivizilor nu au acces la echipamentele informatice şi/sau la Internet. În prezent, procentul utilizatorilor de e-mail este mai mare în cazul comunitãţilor universitare decât în cazul marilor comunitãţilor deservite de bibliotecile publice.

O altã limitare a accesului la serviciu poate fi impusã de diferenţele care pot apãrea între performanţele programelor de e-mail folosite de bibliotecari, respectiv de utilizatori, ceea ce duce la eşecul comunicãrii electronice.

Oferind servicii de referinţe prin e-mail, bibliotecile demonstreazã conştientizarea nevoii de a-şi depãşi rolul de furnizor tradiţional de informaţii şi de justificare a susţinerii financiare, implicite sau explicite, din partea comunitãţii.

Ca strategie de creştere a eficienţei unui serviciu de referinţe, sunt indicate[15]:

· includerea serviciului într-o infrastructurã electronicã mai largã, care implicã majoritatea utilizatorilor bibliotecii (de exemplu, sistemul informatic al unei biblioteci universitare);

· descrierea cât mai succintã a serviciului, definindu-se însã toţi parametrii menţionaţi mai sus şi precizarea coordonatorului acestuia (persoana care monitorizeazã şi distribuie mesajele şi care se asigurã cã rãspunsurile au fost trimise utilizatorilor);

· implementarea unei politici de marketing.

Servicii de referinţe digitale în lume

Internet Public Library (IPL)

Internet Public Library este prima bibliotecã publicã din Internet. Inauguratã în 1996, IPL îşi propune sã furnizeze, gratuit, servicii de bibliotecã pentru comunitatea utilizatorilor Internet, sã îi instruiascã pe bibliotecari cu privire la contribuţia pe care aceştia trebuie sã o aibã într-un mediu digital, sã promoveze biblioteconomia şi profesia de bibliotecar.

Conform Declaraţiei privind misiunea IPL, obiectivele pe care le urmãresc bibliotecarii din cadrul IPL sunt[16]:

· sã serveascã publicul prin regãsirea, evaluarea, selectarea, organizarea, descrierea şi crearea unor surse de informare valoroase;

· sã dezvolte şi sã furnizeze informaţii pentru comunitatea utilizatorilor Internet, acordând o atenţie specialã nevoilor tinerilor;

· sã creeze o imagine solidã şi coerentã a bibliotecii în Internet, demonstrând cã aceasta rãmâne o structurã utilã, novatoare şi uşor de utilizat;

· sã promoveze cooperarea, în special cu alte biblioteci şi alţi bibliotecari, în vederea realizãrii unor proiecte care sã ducã la conştientizarea rolului acestora în mediul digital;

· sã promoveze valorile esenţiale pentru bibliotecã, în special cele exprimate în declaraţia privind „Drepturile la servicii de bibliotecã".

Centrul de Referinţe al IPL (http://www.ipl.org/ref) oferã utilizatorilor douã posibilitãţi de informare: consultarea colecţiei de referinţe, constituitã din resurse Internet ordonate pe domenii (Referinţe generale, Arte şi ªtiinţe umane, Afaceri şi economie, Calculatoare şi Internet, Educaţie, Drept, administraţie şi ştiinţe politice etc.) sau apelarea la serviciul de referinţe prin E-mail (Ask-A-Question).

Servicii oferite de IPL[17]

1) Serviciul Ask-A-Question este efectuat ca şi celelalte activitãţi desfãşurate în cadrul Centrului de Referinţe al IPL, de bibliotecari voluntari, care sunt, în acelaşi timp, angajaţi cu normã întreagã ai unei biblioteci tradiţionale.

Modul de funcţionare al acestui serviciu este urmãtorul: cererea utilizatorului este transmisã prin e-mail la o adresã specificatã. Un membru al personalului IPL verificã, o datã pe zi, contul e-mail, citeşte şi selecteazã mesajele, apoi retransmite bibliotecarilor cererile de informare, care urmeazã sã fie rezolvate. Fiecare utilizator care a transmis o cerere va fi informat rapid despre admiterea sau respingerea ei. Rãspunsul la cererea de referinţe va fi primit dupã o zi sau douã; în cazul unor solicitãri care necesitã investigaţii mai complexe, dupã o sãptãmânã.

O cerere poate fi respinsã din douã motive: fie numãrul de cereri este prea mare, în acest caz utilizatorul fiind încurajat sã-şi retransmitã cererea mai târziu, fie rãspunsul necesitã consultarea unor surse care nu sunt disponibile la IPL şi atunci utilizatorul este sfãtuit sã apeleze la o bibliotecã sau la un consultant (broker de informaţii) care îi va regãsi informaţia contra unei taxe.

2) Un alt tip de serviciu de referinţe oferit de IPL foloseşte mediul MOO (Multi-User Object Oriented), un sistem interactiv care oferã multiple posibilitãţi de interacţiune şi comunicare în timp real, accesibil pentru mai mulţi utilizatori simultan prin intermediul protocolului Telnet. Serviciul este disponibil zilnic, timp de o orã pe zi, atunci când bibliotecarii de referinţe sunt prezenţi în reţea, însã alte categorii de voluntari (alţi bibliotecari cu experienţã sau studenţi la biblioteconomie) pot fi prezenţi în reţea în orice moment al zilei. Personalul care îndeplineşte acest serviciu ajutã utilizatorii sã-şi regãseascã informaţiile dorite pe Internet, fie într-o resursã pe suport tradiţional, prioritate având însã resursele pe Internet.

Procesul de referinţe se desfãşoarã astfel: unul dintre bibliotecarii de referinţe „primeşte" utilizatorul şi, dacã este nevoie, îi oferã asistenţã în utilizarea comenzilor specifice MOO.

Utilizatorului i se cere sã citeascã o explicaţie a modului în care funcţioneazã serviciul şi apoi este supus unui interviu de referinţe.

În majoritatea cazurilor, bibliotecarul va încerca sã ofere un rãspuns imediat; atunci însã când este nevoie de o investigaţie mai complexã, utilizatorului i se solicitã adresa de e-mail pentru a se rãspunde ulterior.

La sfârşitul sesiunii de referinţe, utilizatorului i se solicitã sã completeze un chestionar de evaluare, în scopul îmbunãtãţirii activitãţii serviciului.

Virtual Reference Desk (VRD)

Virtual Reference Desk este un proiect finanţat de National Library of Education şi ERIC Clearighouse on Information an Technology care are drept scop crearea bazelor de date pentru un serviciu de referinţe digitale realizat printr-o cooperare la nivel naţional.

Resursele şi serviciile oferite utilizatorilor constau în[18]:

· o bazã de date (AskA + Locator) conţinând peste 70 de servicii on-line, ordonate pe domenii, care pot rãspunde întrebãrilor/cererilor de informare ale utilizatorilor;

· o bazã de date (Knowledge Base) în care sunt arhivate rãspunsurile oferite utilizatorilor de servicii de tip AskA;

· Website-ul VRD, punct central de acces care furnizeazã informaţii despre serviciile de tip AskA considerate valoroase şi care oferã accesul la resurse ce vin în sprijinul organizaţiilor care doresc sã lanseze şi sã administreze astfel de servicii;

· un ghid de instruire (Starter Kit) care furnizeazã sfaturi şi metode bazate pe experienţa unor servicii performante şi pe cercetãri de profunzime, destinat organizaţiilor care doresc sã-şi dezvolte servicii de tip AskA;

· o listã de discuţii (Dig Ref Listserv) dedicatã persoanelor (bibliotecari, profesori, oameni de afaceri, funcţionari guvernamentali etc.) şi organizaţiilor interesate de serviciile de referinţe digitale.

Michigan Information Transfer Source (MITS)

Unul dintre serviciile alternative la care face trimitere IPL este Michigan Information Transfer Source (MITS), serviciu de informare comercial al bibliotecii Universitãţii din Michigan.

Este vorba de un broker de informaţii care şi-a început activitatea în 1980 şi care oferã servicii de furnizare de documente, de traducere, de cãutare în baze de date on-line, de cercetare bibliograficã precum şi alte tipuri de servicii de informare destinate utilizatorilor nespecifici (companii, organizaţii şi persoane fizice din afara Universitãţii).

MITS are acces la baze de date de interes general, cum ar fi National Newspaper Index sau Magasine Database, precum şi la baze de date specializate ca Mobility şi MEDLINE.

Biblioteca are acces la peste 6 milioane de titluri de carte, 100000 de titluri de publicaţii periodice, 3000 de rapoarte ale corporaţiilor, la patente din SUA, la publicaţiile asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale, la publicaţii ale Naţiunilor Unite şi la documente guvernamentale.

Taxele percepute pentru fiecare tip de serviciu (furnizare de documente, cãutãri în baze de date) sunt invers proporţionale cu timpul în care utilizatorul doreşte sã primeascã rãspunsul la cererea formulatã: cu cât rãspunsul este mai mic, cu atât taxa este mai mare. Aceste taxe variazã între 12-15 $, la ele adãugându-se costul convorbirilor telefonice, costul utilizãrii calculatorului (între 65-300 $/orã) şi costurile de expediere prin poştã.


3.5.7. Accesul şi regãsirea informaţiilor în sistem electronic

Accesul la informaţiile electronice, care pot fi baze de date, informaţii text, informaţii grafice şi sonore, stocate pe un mediu electronic sunt oferite prin intermediul unor servicii informaţionale care se pot grupa în douã mari categorii:

1) Servicii oferite prin consultarea bazelor de date stocate în sistemul propriu:

· accesul on-line al publicului la cataloagele electronice (OPAC) permite interogarea bazelor de date bibliografice, în vederea informãrii asupra fondului documentar existent în bibliotecã.

Consultarea bazelor de date se efectueazã de la terminale amplasate în locuri diferite, iar selectarea informaţiilor se realizeazã pe baza criteriilor oferite de softul utilizat pentru gestionarea bazelor de date;

· accesul la bazele de date full-text permite accesul la textul integral al unui document (carte, revistã), care poate include scris, imagini, planşe. Interogarea acestora şi regãsirea informaţiilor se realizeazã prin criterii stabilite de utilizator. Cãutarea dupã subiect, fie prin cuvinte-cheie, fie cãutare liberã pe text, este cea mai utilizatã metodã.

Cele mai frecvente baze de date full-text sunt cele care conţin periodice fie numai în versiune electronicã sau imaginea electronicã a celor care apar şi în formã tipãritã.

Cel mai adesea, bazele de date full-text utilizate în bibliotecã sunt create de alţi producãtori de informaţii (editorii de ziare, reviste sau alt gen de publicaţii electronice) şi sunt accesibile de la aceleaşi terminale ca şi bazele de date bibliografice;

· accesul la resursele informaţionale pe suport CD-ROM, care pot fi baze de date sau alte categorii de informaţii. Dat fiind facilitãţile oferite de CD-ROM-uri, achiziţionarea şi utilizarea acestora este foarte frecventã în biblioteci.

2) Servicii oferite pe baza accesului în reţele de informare automatizate:

· accesul on-line la baza de date oferite de alte sisteme şi construite în sistemele respective;

· accesul la serviciile oferite de reţele de informare (Internet).

Accesul la bazele de date închiriate

Bazele de date închiriate sunt asemãnãtoare bazelor de date on-line. Diferenţa constã în faptul cã serviciul de informare le închiriazã de la producãtor şi le instaleazã pe staţiile de lucru locale, fiind accesibile fãrã sã plãteascã la fiecare interogare a bazei de date, deoarece instituţia plãteşte un abonament anual.

Accesul la aceste baze de date nu necesitã cerinţe pentru telecomunicaţii, deci preţurile sunt fixe.

Un dezavantaj al acestor baze de date este faptul cã nu pot fi atât de des actualizate ca bazele de date on-line.

3.5.8. Accesul la Internet. Servicii oferite de Internet

Explozia informaţionalã din ultimul deceniu, în care resursele de comunicaţii şi interconectarea au dobândit o importanţã deosebitã, a generat crearea Internetului, o reţea de reţele de calculatoare care acoperã tot globul.

Pentru a aprecia just indispensabilitatea acestei noi şi ofensive tehnologii şi rolul sãu major în amplificarea gradului de confort şi de informare a cetãţeanului este de ajuns sã prezentãm serviciile pe care acesta le poate oferi acum şi în perspectivã[19].

E-mail (poşta electronicã)

E-mail-ul este cel mai dezvoltat serviciu al Internetului, fiind echivalentul electronic al unui oficiu poştal. Prin intermediul acestui serviciu se pot transmite şi recepţiona mesaje şi fişiere de la un utilizator la altul, care are şi el adresã de e-mail. Mesajul este livrat într-o „cutie poştalã" (o locaţie de memorie în host-ul destinatarului _ calculatorul gazdã) unde este pãstrat iar destinatarul îl poate citi mai târziu).

Avantajele sistemului de poştã electronicã: este mai ieftin, mai rapid, simplificã transmiterea corespondenţei internaţionale, poate crea liste de adrese.

Dezavantajele ar fi: mesajele nu sunt citite de destinatar, iar un apel telefonic poate fi uneori mai rapid.

Adresa e-mail se prezintã sub forma:

utilizator@nume server.nume instituţie.domeniu.

Utilizatorul
este numele de legãturã sau numele contului utilizatorului.

Numele serverului este numele sub care este identificat în Internet calculatorul gazdã, care stocheazã mesajele trimise utilizatorului respectiv.

Numele instituţiei este reprezentat de instituţia unde se aflã calculatorul gazdã.

Domeniul poate indica tipul instituţiei (guvernamentalã _ gov, comercialã _ com, educaţionalã _ edu etc.) şi/sau codul ţãrii.

Exemplu de adresã:

mianus@library.tuiasi.ro

(mianus _ nume utilizator, library _ nume server, tuiasi _ nume instituţie: Technical University Iaşi, ro _ codul ţãrii)

Serviciul Telnet

Reprezintã aplicaţia ce dã posibilitatea de lucru între calculatoarele aflate la distanţã şi accesul la serviciile şi programele pe care maşina de la distanţã le asigurã terminalelor sale locale. Odatã conectat la calculatorul de la distanţã, utilizatorul „intrã" în el, direct din calculatorul propriu, respectând regulile şi metodele specifice sistemului respectiv.

Utilizatorul are nevoie de un nume şi o parolã pentru a-i fi autorizat accesul la host-ul respectiv, dar sunt şi multe sisteme care oferã acces liber.

Multe biblioteci îşi pun la dispoziţie cataloagele şi multe alte informaţii utile prin Telnet, dat fiind şi timpul redus necesar conectãrii, comparativ cu interfeţele grafice.

Existã un program Hytelnet care are cea mai actualizatã listã de biblioteci universitare şi poate fi accesat prin Web; adresa este: http://library.usask.ca//hytelnet/.

Serviciul FTP (File Transfer Protocol)

Serviciul, denumit astfel dupã protocolul de aplicaţii utilizat ftp (Protocol de transfer de fişiere), serveşte la transferul fişierelor între douã calculatoare interconectate.

Prin intermediul acestui serviciu se pot prelua programe şi orice tip de document electronic. În mod normal avem acces (nume de utilizator şi parolã) la calculatorul gazdã.

Centrele FTP constituie un serviciu numit „Anonymus FTP", care permite oricui sã acceseze serviciul FTP, prin conectarea sub numele de utilizator anonymus. Drept parolã în acest caz se poate folosi adresa de e-mail a utilizatorului.

Accesul la resursele World Wide Web

1. Prezentare World Wide Web

World Wide Web, prescurtat www, Web sau W3, este cea mai importantã componentã a Internetului.

WWW este o interfaţã multimedia care se bazeazã pe tehnologia hipertext, care este un text simplu, dar a cãrui „culegere" nu mai este neapãrat liniarã, ci conţine conexiuni (elemente din document) care pot fi selectate şi care „leagã" documentele formând un „pãienjeniş" de relaţii, ce stimuleazã şi interfeţe productive între diverse componente ale cunoaşterii.

WWW este un sistem hipermedia care extinde hipertextul prin prezenţa multimediei, ceea ce presupune posibilitatea accesului la surse ce includ grafice şi figuri, imagini, sunete şi filme.

Adresa Web se prezintã în forma urmãtoare: metoda://adresa/calea.

Metoda defineşte numele „protocolului Internet" utilizat pentru regãsirea unui document (ex.: http://, ftp://, news://), indicând faptul cã documentul este o resursã www, ftp, news.

Adresa este numele calculatorului (serverului) pe Internet, în care se aflã stocat documentul. Ea apare în forma:
site.subdomeniu.domeniu. Site-ul este numele calculatorului gazdã. Subdomeniul indicã locul unde se aflã instalat calculatorul. Domeniul defineşte tipul instituţiei/codul ţãrii în care se aflã calculatorul la care dorim sã avem acces.

Calea este o listã de directoare sau numele fişierului ce conduc spre resursele cãutate prin „/" (slash); pentru resursele hipertext numele fişierului se terminã de cele mai multe ori cu extensia html.

Exemplu de adresã web: www.library.tuiasi.ro

Protocolul utilizat pentru conectare la documentele hipertext este HTTP (Hypertext Transfer Protocol), navigatorii utilizându-l pentru a transporta documentele hipertext.

HTML (Hypertext Markup Language) este limbajul în care sunt scrise documentele în web şi care este înţeles de toţi navigatorii web-ului.

2. Accesul la resursele Web

Pentru a avea acces la informaţiile stocate pe server trebuie sã lansãm în execuţie un program de navigare (browser) care „citeşte" documentele, le aduce şi le afişeazã în calculatorul nostru, din diverse surse.

Cele mai utilizate şi populare browsere sunt: Netscape şi Internet Explorer, care permit explorarea spaţiului web.

3. Cãutarea informaţiilor pe Web folosind motoarele de cãutare

Motoarele de cãutare (search engines) sunt definite ca „servicii" de regãsire a informaţiilor stocate în bazele de date, care descriu principalele resurse web. De fapt, aceste motoare sunt programe care stocheazã în memoria lor milioane de pagini web, care pot fi cãutate utilizând diferite criterii.

Printre cele mai importante instrumente de selectare a informaţiilor din web se numãrã Altavista, care oferã şi traducerea on-line a paginilor web dintr-o limbã în alta, apoi Excite, Lycos, Infoseek, Hotbot etc.

Alte tipuri de servicii oferite de Internet

· publicarea electronicã;

· videoconferinţe;

· forumuri organizate pe site-uri;

· plimbãri virtuale şi vizite la muzee şi expoziţii;

· rezervãri de bilete, de locuri în hoteluri, la teatre, cinematografe;

· servicii bancare şi bursiere;

· comerţul electronic;

· jocurile electronice şi incursiunile în virtual de pe acum submineazã partea de loisir consacratã lecturii cãrţilor şi absoarbe segmentul populaţiei la domiciliu sau în barurile special amenajate de tip „Internet-Café";

· accesul la bazele de date full-text care conţin textul integral al unui document, inclusiv imagini, grafice, fotografii etc.;

· telerelaţii _ a fi proactiv înseamnã a deschide un forum pe Internet, a încãrca o imagine, a o modifica, a o relansa pe reţea sau, de ce nu, a inventa un serviciu şi a-l comercializa;

· anunţuri matrimoniale şi mariaje la distanţã prin chat-uri cu vizualizarea persoanei contactate;

· universitatea virtualã cu studii la distanţã prin intermediul reţelei (IDD);

· mondializarea difuzãrii cãrţii. În acest sens editorii sperã ca 95% din afacerile lor sã fie în afara zonei tradiţionale de diseminare a produselor editoriale;

· Cyberarta;

· Cyberpolitica. Cyberlumea ne apare ca o agora atenianã în care electorul va fi într-un dialog continuu şi spontan cu administraţia.

Nu trebuie uitatã uriaşa cantitate de informaţie utilã pe care aceastã hipermemorie o poate înmagazina. Se apreciazã cã volumul de informaţii va fi de un milion de ori mai mare decât tot ce s-a scris de-a lungul istoriei pânã în prezent l0+i o adevãratã bibliotecã a bibliotecilor.

Acestea sunt doar câteva din binefacerile pe care Internetul le poate oferi, dar în acelaşi timp aceastã tehnologie magicã dar necenzuratã, poate sã ne expunã la riscuri pe care abia le bãnuim.

Lipsa de securitate a datelor şi serverelor le poate face vulnerabile în faţa hackerilor specializaţi în spargerea de coduri, în operaţiuni frauduloase şi în introducerea de viruşi care pot „infecta" sau chiar distruge reţeaua.

Se vorbeşte deja de multe tipuri de viruşi: „viruşi simpli", „viermi" (worms), „cai troieni", „bombe logice", fiecare cu virtuţile lor contagioase. ªi mai periculoşi sunt aşa-zişii „crackeri" care penetreazã softurile şi modificã subprogramele de protecţie ori site-urile în care intervin cu mesaje indecente, rasiste etc[20].


3.5.9. Serviciul de traducere

Unele biblioteci specializate (aparţin unor ministere, departamente guvernamentale, societãţi sau grupuri industriale) oferã servicii de traducere, pentru a putea pune la dispoziţia utilizatorilor documentele necesare într-o formã accesibilã lor.

Bibliotecarilor din aceste instituţii li se cere sã cunoascã limbi strãine pentru procesele de catalogare şi clasificare. Traducerile de texte sunt efectuate de traducãtori foarte specializaţi.

Existã în lume structuri specializate care au programe de traduceri şi care deţin indexuri ale specialiştilor traducãtori din diferite domenii ale ştiinţei.


3.5.10. Servicii specializate

Bibliotecarii din bibliotecile specializate pot oferi beneficiarilor analize sofisticate şi evaluãri ale informaţiei: ei localizeazã, acceseazã, citesc, prelucreazã şi fac un rezumat al informaţiei respective. Pot alcãtui reprezentãri grafice, compilãri de date şi pot face recomandãri pentru activitãţile ulterioare. Pot alcãtui un pachet de informaţii despre un competitor, despre tendinţele actuale în industrie, despre aspecte financiare (rapoarte guvernamentale, informaţie tehnologicã şi financiarã, analize de investiţii etc.) despre companiile care sunt implicate în vreun proces.


3.5.11. Servicii de bibliotecã pentru categoriile de public cu handicap

În orice ţarã civilizatã, persoanelor cu probleme fizice li se acordã asistenţã pentru o cât mai bunã integrare socialã şi pentru a fi ajutate sã ducã o existenţã normalã. Bibliotecile publice moderne prevãd pentru asemenea persoane rampe care dubleazã scãrile, toalete speciale, servicii la domiciliu.

Un exemplu concludent îl reprezintã Biblioteca municipalã din Moncalieri care a instalat în vederea primirii persoanelor cu handicap un punct de informare echipat cu:

· un ordinator cu ecran tactil care permite consultarea listei ultimelor achiziţii, precum şi a activitãţilor care se desfãşoarã în bibliotecã;

· douã posturi multimedia plasate la 72 cm înãlţime, astfel încât sã permitã accesul cu scaune cu rotile;

· programe informatice utilizate atât de persoanele handicapate, cât şi de cele valide.

Bibliotecile româneşti, cu excepţia, Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna" din Tulcea, nu pot asigura deocamdatã facilitãţi care presupun investiţii, dar pot oferi cel puţin serviciul la domiciliu pentru persoanele cu handicap locomotor.

Servicii pentru nevãzãtori

În premierã, un serviciu pentru nevãzãtori a fost înfiinţat de Biblioteca Judeţeanã „Panait Cerna", Tulcea. În acest fel, un nou grup de utilizatori, pânã nu demult la periferia preocupãrilor bibliotecii, capãtã acces la facilitãţile acesteia.

Printre serviciile oferite, întâlnim: audiţii la cerere în cadrul secţiei de culturã şi educaţie muzicalã; posibilitatea de a învãţa o limbã strãinã de circulaţie internaţionalã; întâlniri la sediul bibliotecii cu prilejul lansãrilor de carte în prezenţa autorilor; lansãrile de carte braille, lectura revistei „Lumea noastrã".

Biblioteca împrumutã solicitanţilor la domiciliu casete audio cu înregistrãri reprezentând pagini celebre din patrimoniul românesc şi universal, în limba românã sau în limbi strãine, în funcţie de preferinţe şi preocupãri (muzicã, nuvele, romane etc.) sau casete audio ale unor „dosare de presã" („presa vorbitã"), realizatã la cerere sau pe domenii de interes. De asemenea, biblioteca coopereazã cu utilizatorii pentru elaborarea revistei „Biblioteca pentru nevãzãtori", începând din 1998.

Bibliotecile irlandeze reprezintã un alt exemplu cu mare experienţã în dezvoltarea serviciilor pentru persoanele cu handicap vizual. De altfel, aici, biblioteca este consideratã drept principala sursã de furnizare a acestor servicii.

Pentru a putea fi organizate servicii speciale de lecturã pentru cei cu deficienţe de vedere, biblioteca publicã a trebuit sã stimuleze relaţiile cu serviciile de asistenţã socialã, cu asociaţiile profesionale, cu voluntari, cu asociaţii umanitare.

Drept urmare, crearea de imprimante speciale pentru cei cu deficienţe vizuale a crescut în asemenea mãsurã încât a fost necesarã creşterea numãrului de biblioteci care deţin şi împrumutã asemenea imprimante (în colecţiile bibliotecii trebuie inclus un fond special de publicaţii în braille şi imprimãri audio).


3.5.12. Servicii pentru vârstnici şi bolnavi

În ţãri dezvoltate precum Danemarca şi Spania bibliotecile acordã o atenţie deosebitã bolnavilor şi bãtrânilor, prin organizarea unor biblioteci în spitale şi a serviciului la domiciliu.


3.5.13. Alte servicii

· biblioteci pentru pãrinţi, în creşe;

· servicii de împrumut în spitale;

· teleconferinţe pentru copiii bolnavi;

· servicii de împrumut la oficiile pentru strãini sau în locurile în care se ţin cursurile de alfabetizare pentru minoritãţile etnice şi lingvistice;

· servicii de împrumut în localitãţi izolate sau înfiinţarea bibliobuzelor;

· servicii de împrumut şi acţiuni aferente cãrţii şi lecturii în aziluri de bãtrâni; practicarea lecturii de cãtre bibliotecari.

 


[7] KOTLER, Philip. op. cit., p. 852.

[8] SALAUN, Jean-Michel. op. cit., p. 54.

[9] Ibid., p. 54.

[10] ENACHE, Ionel. Managementul bibliotecilor potrivit cerinţelor ergonomiei. Bucureşti: Credis, 2001, p. 176.

[11] ENACHE, Ionel. op. cit., p. 163.

[12] BANCIU, D. Informatizarea bibliotecilor publice. Bucureşti: Centrul de Pregãtire şi Formare a Personalului din Instituţiile de Culturã, 1999, p. 19.

[13] CIORCAN, Marcel. Informarea bibliograficã şi documentarã în bibliotecile publice. Bucureşti : Centrul de Pregãtire şi Formare a Personalului din Instituţiile de Culturã, 1997, p. 9.

[14] MARINESCU, Nicoleta. Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astel Design, 1999, p. 79.

[15] CORAVU, Robert. Servicii de referinţã prin e-mail. In : Buletinul ABIR, vol. 11, nr. 1, 2000, p. 14.

[16] Idem. Servicii de referinţe digitale în lume. In : Buletinul ABIR, vol. 11, nr. 1, 2000, p. 15.

[17] Ibid., pp. 15-16.

[18] Ibid., p. 17.

[19] BUTUC, Liviu. Internet între maxim de confort şi risc maxim. În : Biblioteca Bucureştilor, an 3, nr. 9, 2000, p. 30.

[20] Ibid., p. 31.

 

Pagina anterioarã // Pagina urmãtoare // Home // Cuprins // Despre autori

 

© Universitatea din Bucuresti 2003.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest,
except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
This book was first published on paper at the Editura Universitatii, under ISBN 973-575-779-6
Comments to: Ionel ENACHE, Mihaela MAFTEI; Web Design & Text editor: Laura POPESCU; Last update:December, 2003