eBooks Pagina de start
Despre autor
 

I. STudii

Noima polemicii

Deşi sensul originar al cuvântului polemică desemnează ideea de război (gr. polemos), în dinamica vieţii intelectuale de pe toate meridianele şi din toate timpurile, realitatea exprimată de această noţiune sau de echivalentele ei în alte limbi a părăsit câmpul de bătălie, în sens propriu, pentru a se întruchipa în orizontul spiritului. Identitatea ,,genelor" originare nu s-a pierdut însă, ea doar s-a metamorfozat. Ideea de confruntare, de dispută, de duel s-a păstrat intactă. Ceea ce s-a schimbat au fost spaţiul şi obiectul, combatanţii şi mijloacele de luptă. Situată în cuprinsurile intelectului şi exercitându-se asupra ideii, polemica îşi etalează virtuţile sau viciile în funcţie de cei care o practică, de catehismul lor strategico-tactic, de ,,armamentul şi tehnica de luptă". Ea s-a născut din tensiunile diversităţii, din atotputernicia relativului şi din obsesia adevărului... Câteodată, din vocaţie misionară, adeseori din orgoliu narcisiac. Deşi orice domeniu al cunoaşterii umane este apt de a stârni şi fructifica polemica (,,Du choc des opinions jaillit la verité" spunea Montesquieu), umanistica rămâne spaţiul ei privilegiat. Aici, mirajul adevărului este cel mai adesea însoţit de ispitirile ludicului. Ironia, sarcasmul, scenografierea pamfletară sunt produsele acestei propensiuni. De aici relieful şi spectaculozitatea confruntărilor, dar nu o dată şi rătăcirea lor. Fiindcă, pornit în căutarea adevărului sau hotărât să şi-l impună pe cel deja găsit, polemistul îşi încrucişează drumurile şi adevărurile cu ale altora. Nimic mai firesc în această lume a căutărilor perpetui. Numai că adesea, exploratorii ideii se transformă în exploratorii exploratorilor. Şi aceasta nu de dragul adevărului pur şi simplu, ci de dragul propriului adevăr.

Consecinţele unei asemenea deviaţii sunt aproape totdeauna perturbatoare şi ele se concretizează în subterfugii şi mistificări cu scopul de a fortifica slăbiciunile proprii şi de a slăbi forţa argumentelor celuilalt. Procedeele sunt arhi-cunoscute. Se transformă discuţia din planul ideilor în cel al persoanelor, se decontextualizează şi se recontectualizează discursul adversarului, se selectează detaliul vulnerabil şi se ignoră realitatea neconvenabilă, se ignoră problema incomodă şi se dă răspuns unor întrebări auto-confecţionate sau sunt atribuite conlocutorului idei discutabile pentru a le putea contrazice. Când asemenea tehnici nu apar totuşi suficient de convingătoare, argumentele sunt înlocuite cu ironia, zeflemeaua ori insulta, sub pana unor condeie sprintene, de obicei destul de eficace în a compromite adevărul prin ridicularizarea purtătorului de adevăr. Pentru că nu puţine sunt spiritele polemice care-şi imaginează că strălucirea formală a unui discurs sau celebritatea oficializată pot substitui regulile autentice ale accesului la adevăr. Atât cât ne este nouă dat să-l descoperim la un moment dat.

Nu se cuvine, cu toate acestea, să dai foc la moară din cauza şoarecilor. Pentru că demersul polemic al cunoaşterii nu este doar spectaculos şi incitant, ci de cele mai multe ori, el dinamizează căutările, le adânceşte şi le nuanţează, determinând până la urmă o proiecţie caleidoscopică de lumini asupra realităţii supuse luminării.

Unul dintre marii polemişti ai zilelor noastre, O. Paler, în cunoscuta carte ,,Polemici cordiale", făcea o apreciere cu valoare emblematică: ,,Polemicile, pasiunile, controversele au împiedicat cultura să semene unui lac somnolent pe care se aşează netulburată mătasea broaştei". Tot el însă, având şi atuul exemplarităţii, făcea o disociere, mereu actuală şi mereu necesară: ,,... e necesar, cred, să deosebim polemicile care slujesc idei, de cele care slujesc doar interesele, pasiunile care iau foc de cele care vor doar să dea foc".

Dimensiunea polemică a cărţii mele îşi are ca model etic cartea mai sus amintită şi pe autorul ei. În mărturisirea care temeiniceşte caracterul cordial al polemicilor sale", nu pot să polemizez cu oricine nu pot să polemizez despre orice şi nu pot să polemizez oricum", mi-am regăsit propria opţiune, mai puţin prima parte. Pentru că în viziunea mea eu nu polemizez cu cineva, ci cu ceva. Partenerul de dialog este un emiţător de idei, gânduri, sentimente şi pe mine nu mă interesează emiţătorul, ci mesajul lui. Ar însemna să nu-mi exprim opinia despre ceva, să nu apăr sau să nu resping ceva fiindcă îmi este indezirabil cineva. Tocmai pentru a sublinia această perspectivă a demersului meu exegetic mi-am instituit cartea POLEMICI IMPLICITE.

Pe de altă parte, chiar dacă substratul sau propensiunea polemică reprezintă o invariantă a scrisului meu, nu toate componentele cărţii se află în orizont polemic. Nu cred în permanenţa negaţiei şi nici în infailibilitatea confruntării. Adaptând o cugetare a lui N. Iorga, aş spune că ,,disponibilitatea admiraţiei pentru om e ca parfumul pentru flori; ea nu se înalţă din suflete vestejite". Bucuria admiraţiei şi propensiunea spre armonia afirmativă ozonează spiritul şi înfloreşte sufletul. Nu ne definim doar prin negaţie, ci mai ales prin ceea ce afirmăm şi prin ceea ce făptuim.

Prin urmare, polemici implicite având ca obiect ideea şi nu emiţătorul ei, armonii afirmative generate de făptuitori şi de fapte de cultură, având ca punct de plecare bucuria regăsirii în ceilalţi şi ca punct de sosire cunoştinţa şi conştiinţa cititorului.

 

 

eBooks Pagina de start Cuprins Despre autor




©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-806-7
Comments to: Alexandru MELIAN
Last update: Februarie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU