I. STudii
Macedonski ,,romancier"
Romanul românesc, începându-şi
istoria cu puţin înainte de jumătatea secolului
al XIX-lea, îşi trădează ascendenţa în
realismul memoralistic al generaţiilor anterioare care coboară
până la cronicari. Şi dacă aspectul memoralistic
al prozei româneşti nu reprezintă o constantă
a secolului al XIX-lea, caracterul ei realist este, în schimb,
un fapt aproape general. Singura excepţie notabilă, afară,
în alt sens, de Eminescu, o reprezintă Al. Macedonski.
Fantast, egolatru şi inadaptabil, el şi-a
transformat literatura în succedaneu. Lumii reale, cu care
se afla într-un raport de reciprocă respingere, îi
preferă de obicei o lume artificială, construită după
propria tablă de valori şi în conformitate cu aspiraţiile
neîmplinite în plan existenţial. De aici frecventa
respingere a mimesisului, ca principiu al prozei, în
favoarea speculaţiei, artificialului şi metaforicului.
Thalassa este în acest sens o
