II. CERCETĂRI ŞI FIŞE
DE ISTORIE LITERARĂ ÎN REGISTRU MINOR
1. REVISTE DE FUNDAL ÎN A DOUA JUMĂTATE
A Secolului al XIX-lea
Înainte de a include în
această carte paginile consacrate unor scriitori de fundal
sau unor reviste de ambianţă, mi-am pus întrebarea
dacă un astfel de gest istorico-literar se mai justifică
azi, când apetiturile demolatoare şi dispreţul pentru
moştenirea culturală se manifestă nu o dată.
Răspunsul a fost până
la urmă afirmativ. Într-o societate aflată în
rătăcire, inclusiv pe plan cultural, gesturile de jalonare
prin haos îndeplinesc funcţia busolei pierdute sau numai
defecte.
Pe de altă parte, se impune reiterarea
adevărului că geografia literaturii, a oricărei literaturi,
nu se reduce doar la piscurile ei. Iar când în vremuri
tulburi apar, sau sunt confecţionaţi, reformatori porniţi
să ne facă a crede că vârfurile munţilor
Făgăraş sunt doar nişte dealuri, iar Bărăganul
mai curând un spaţiu al ciulinilor decât al holdelor
de grâu, atunci recursul la geografia integrală devine
act terapeutic în tratarea isposturii, a deficitului de
conştiinţă şi a apetitului bine întreţinut
al mistificării.
Medalioanele de dicţionar ale
scriitorilor aleşi critici, istorici literari, ori dramaturgi
precum şi micromonografiile de reviste, pot răspunde şi
unei aspiraţii de amortizare a ingratitudinii cu care posteritatea
îşi recuperează (sau măcar îşi reaminteşte)
făptuitorii întru cultură, chiar dacă contribuţia
lor rămâne modestă. Pentru a nu mai aminti subiectivitatea
unor grile de asumare a literaturii (mai corect spus, de comentare
a ei), care transferă în trecut idiosincrazii contemporane,
ori recuperează în prezent ideosincrazii trecute. Şi
aceasta nu numai prin referire la scriitori, ci şi la mişcări
culturale cu impact profund asupra literaturii, asupra artelor,
în general. Cât de semnificativ este din acest punct
de vedere felul în care este minimalizată şi deformată,
de pildă, mişcarea semănătoristă, ori cea
poporanistă!
Paradoxal este, sau poate că
nu e nici un paradox că cele două mişcări, ca
expresie istorică a unei invariante a culturii noastre moderne
au fost în vremea comunistă blamate din perspectivă
filo-proletară, materialist dialectică, iar astăzi
din aristocratice raţiuni filo-europene şi din rafinate
alergii la ideile naţionale. Şi într-un caz şi
în celălalt, dintr-un soi de aroganţă citadină,
e adevărat, având motivaţii diferite, este bagatelizat
adevărul că lumea satului, ca obiect şi subiect al
artei româneşti în general şi al literaturii
în special reprezintă o constantă fundamentală
a culturii române moderne. Ce ar fi Eminescu, Creangă
şi Slavici, G. Coşbuc şi O. Goga, N. Grigorescu, G.
Enescu şi C. Brâncuşi, M. Sadoveanu şi L. Rebreanu,
Arghezi şi Blaga, M. Preda şi Z. Stancu, I. Alexandru
şi M. Sorescu fără reprezentarea în opera lor
a acestei dimensiuni a fiinţei româneşti?!
Acestea sunt însă doar
piscurile. Geografia literară totuşi este configurată
şi de alte forme de relief, fiecare dintre ele interesante
nu doar prin ele însele, ci şi (uneori, mai ales) prin
perspectivele pe care le oferă asupra maiestăţii vârfurilor.
În lumina acestor gânduri
am socotit că se justifică paginile ce urmează.
