eBooks Pagina de start
Despre autor
 

II. CERCETĂRI ŞI FIŞE DE ISTORIE LITERARĂ ÎN REGISTRU MINOR

2. CRITICI ŞI DRAMATURGI DE FUNDAL

(FIŞE DE DICŢIONAR)

DEMETRIESCU, ANGHEL

(5 oct. 1847 18 iulie 1903)

 

S-a născut în oraşul Alexandria, dintr-o familie modestă. Şcoala primară şi gimnaziul le urmează în oraşul natal, după care intră ca bursier la Liceul ,,Matei Basarab" din Bucureşti şi apoi la Liceul ,,Sfântul Sava". Urmează cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti fără a o absolvi. Aici leagă o strânsă prietenie, care va dura toată viaţa, cu Dimitrie Aug. Laurian şi cu Ştefan Michăilescu.

Începând din 1869, când obţine prin concurs catedra de istorie şi geografie la cursul inferior al Liceului ,,Sfântul Sava", se dedică unei bogate şi preţuite cariere didactice (profesor la Liceul ,,Gheorghe Lazăr" şi la Seminarul ,,Nifon", director al Liceului particular ,,Sfântul Gheorghe"). În 1881, după patru ani de studii clasice la Berlin, ca bursier al statului, concurează pentru catedra de istorie antică a Facultăţii de Istorie şi Litere din Bucureşti, dar postul este câştigat de Gr. Tocilescu.

Deşi cu modestie, el este prezent în viaţa culturală a timpului (membru în Consiliul general al instrucţiei şi al Ateneului român, membru în Comitetul Teatrului Naţional, vicepreşedinte al Ligii culturale) ajungând ca în 1902 să fie ales membru corespondent al Academiei Române.

La solicitarea lui Spiru Haret, întemeietorul învăţământului modern în ţara noastră, A. Demetriescu întocmeşte un raport bogat şi solid documentat privind realizarea practică a ideii generoase de creare a cât mai multe biblioteci în mediul rural.

Propunerile sale au fost însuşite în întregime, iar rezultatul lor s-a materializat nu numai în cele peste 300 de biblioteci înfiinţate la sate în octombrie 1898, ci şi în orientarea generoasă cu privire la dotarea lor (întocmeşte o listă de 40 de autori români, propune editarea unei colecţii a monumentelor noastre arhitectonice, a unei colecţii de traduceri din clasicii literaturii universale, a unei geografii pitoreşti a României etc.).

Cărturar de formaţie clasică, pe lângă activitatea profesională, săvârşită cu devoţiune austeră şi cu severitate (preda gramatica greacă, geografia, istoria şi poetica), desfăşoară şi o anumită activitate publicistică, abordând probleme de teorie şi critică literară în primul rând. Colaborează la Tranzacţiuni literare şi ştiinţifice, Revista contemporană (este membru al comitetului de redacţie), România liberă, Analele literare, Epoca, Literatură şi artă română, Conservatorul etc. A scris şi articole politice, nesemnate sau semnate cu iniţiale, în publicaţii de orientare conservatoare (Naţiunea, Timpul, Conservatorul, Epoca).

Concepţia sa despre literatură şi artă este de factură clasicistă. Modelele mărturisite sunt Aristotel, Lessing şi mai ales Taine, ultimul nu doar elogiat şi compilat, dar câteodată preluat substanţial în lucrări proprii (,,Femeile lui Shakespeare", ,,Poetul şi timpul său", ,,Poezia dramatică" etc. etc.). Lipsit de fantezie şi supleţe în gândire, opac la sensibilitatea modernă şi încorsetat de dogme, A. Demetriescu se rătăceşte mereu în drumul de la teorie la practica criticii literare. Şi aceasta nu numai în privinţa lui Eminescu, ci şi a lui Balzac, Wagner, Flaubert ori Slavici. La Balzac ,,cititorul este sufocat de atmosfera cu totul prozaică a presei, a bursei, a biroului comercial", muzica lui Wagner îl enervează în aşa măsură încât părăseşte sala de concert din Viena, Flaubert în ,,Salambo" ,,se pierde în cercetări de anticar şi arheolog", adevăratele ,,modele de romane istorice" fiind socotite cele semnate de Eduard Bulwer, simboliştii sunt socotiţi nişte bolnavi sau nişte şarlatani care sacrifică înţelesul cuvintelor pentru o calitate străină vorbei, la Slavici ,,arta nu se vede de loc", în timp ce poezia ,,O fată tânără pe patul morţii" de D. Bolintineanu este socotită o capodoperă.

În istoria literaturii el a pătruns, în primul rând, ca denigrator a lui Eminescu. Deşi s-a dovedit că articolul veninos ,,Poeziile d-lui Eminescu", apărut în Revista contimporană în 1875, sub pseudonimul Gr. Gelianu, nu-i aparţine, studiul său de peste treizeci de pagini, ,,Mihai Eminescu", publicat în 1903, în revista Literatură şi artă română, rămâne mărturia unui spirit dogmatic şi stafidit, incapabil, la peste cincisprezece ani de la moartea marelui creator, să-i înţeleagă şi s-i guste opera, să-i pătrundă personalitatea dincolo de aparenţe. În pofida unor consideraţii pozitive privind limbajul poetic, forţa expresiei şi tensiunea interioară, nota dominantă a articolului este negativă. ,,Muncit de o trufie enormă", ,,îndoctrinat de teorii incoherente, ,,filosof ignorant", Eminescu era pentru A. Demetriescu ,,prea mărginit ca să se înalţe până unde mândria lui îndemna, prea egoist ca să-şi deschiză inima marilor simpatii".

Pe de altă parte, el ,,nu are facultatea de a suferi în adevăr şi a se bucura în contact cu trecutul", făcând parte din acea categorie a pesimiştilor care ,, fabrică un trecut de convenţie, întrevăzut în mod nebulos prin insuficienţa culturii lor".

Comentariile pe marginea unor poezii, precum ,,Epigonii" ori ,,Scrisoarea III" indică nivelul incomprehensiunii lui faţă de poezie în general şi faţă de poezia lui Eminescu în special. ,,Epigonii" este o ,,invectivă... violentă" care ,,degenerează în absurd" şi ale cărei ,,necumpăniri în expresie şi (...) extravaganţa în cugetare sunt stilul boalei nu al sănătăţii", aşa cum ,,Satira III" uneşte toate calităţile şi toate defectele artei lui Eminescu: un stil impecabil, imagini puternice şi viu colorate, alături de un plan descusut, neorganic, dorinţa de a surprinde şi a uimi pe cititor, în cele din urmă absurdităţi strivitoare sub formă populară".

Pentru A. Demetriescu, evocarea trecutului la Eminescu nu este altceva decât ,,un prilej de a-şi manifesta dispreţul şi ura, de a arunca objuraţiile sale, câte odată triviale, asupra contemporanilor". Finalul articolului care îl situează pe Eminescu ,,deocamdată pe aceeaşi linie cu cei mai mari din poeţii noştri" pare mai curând o concesie făcută spiritului vremii şi mai ales prietenului său N. Petraşcu, directorul revistei Literatură şi artă română, mare admirator al poetului.

 

BIBLIOGRAFIE

Titu Maiorescu: Patru conferinţe. Rezumate de Mihai C. Brănescu. Cu un apendice de ....., Bucureşti, 1883.

Barbu Catargiu. Discursurile lui. Culese şi însoţite de o notiţă istorică asupra familiei Katargiu şi de o biografie a autorului de ..... Bucureşti, 1886.

Lord Bacauly. Discursuri. Traduse din limba engleză şi adnotate de ..... Bucureşti, 1895.

Opere, ediţie îngrijită de Ov. Papadima, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, 1937.

 

Referinţe critice

N. Petraşcu, Anghel Demetriescu, Tip. Bucovina, 1931.

Ov. Papadima, Anghel Demetriescu, / Studiu introductiv la ediţia Opere, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă 1937/

Marin Bucur Istoriografia literară românească, Bucureşti, Minerva, 1973.

* * * Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1979.

 

 

eBooks Pagina de start Cuprins Despre autor




©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-806-7
Comments to: Alexandru MELIAN
Last update: Februarie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU