daus_ludovic

II. CERCETĂRI ŞI FIŞE DE ISTORIE LITERARĂ ÎN REGISTRU MINOR

2. CRITICI ŞI DRAMATURGI DE FUNDAL

Poet, prozator, dramaturg şi publicist, L. Daus, strănepot dinspre mamă a lui C. Negri s-a născut la Botoşani, la 19 septembrie. Şcoala a făcut-o în oraşul natal şi la Fălticeni, mai apoi la Bucureşti, unde a dat bacalaureatul şi a obţinut licenţa în drept, devenind avocat.

Ispitit de literatură, desfăşoară o intensă activitate scriitoricească fără a reuşi, decât arareori, să depăşească nivelul mediocru. Debutează cu poezii la Revista nouă a lui B. P. Hasdeu, colaborând de-a lungul timpului la numeroase publicaţii (Adevărul literar, Vatra, Epoca, Revista literară, Luceafărul, Familia, Dreptatea, Literatură şi artă, Lumea ilustrată, Literatorul, Sămănătorul, Sburătorul etc.).

Critica şi istoria literară îl consemnează în primul rând ca romancier, menţionându-i ca realizări meritorii ,,Asfinţit de Oameni", ,,O jumătate de om", ,,Drăceasca schimbare de piele". Citabil este şi volumul de versuri ,,Drumul sângelui", o mărturie lirică a ororilor din primul război mondial.

Insistente preocupări vădeşte L. Daus şi pentru teatru. În afara unor traduceri din V. Hugo şi Fr. Coppée, scrie un număr relativ mare de piese, toate reprezentate pe scena Teatrului Naţional, uneori cu distribuţii remarcabile din care nu lipseau nume ca cele ale lui C. I. Notara sau T. Bulandra. Unele din aceste piese au văzut lumina rampei, dar niciodată pe aceea a tiparului (,,Patru săbii", ,,Cumpăna", ,,Moş Crăciun", ,,Vis pierdut", Lanţul"). Cele care au fost tipărite recomandă un dramaturg inegal, preferând teatrul poematic în versuri, de inspiraţie preponderent istorică. Este vorba de istoria naţională în piese precum ,,Valea Albă", ,,Doamna Oltea", ,,Vlad ţepeş", ,,Blestemul" etc sau de o istorie arhaică, vag situată într-un timp imemorial, cum e cazul fanteziei dramatice ,,Akmiutia" şi al dramei în versuri ,,Eglé".

Între ,,Blestemul", care este un eşec total şi ,,Eglé", reprezentând cea mai reuşită scriere dramatică, se află scara valorică a teatrului lui L. Daus. Pe de o parte slăbiciune arhitectonică, incapacitate de a reprezenta complexitatea fiinţei umane şi de a evita artificialul, confecţionatul, nonmotivaţia convingătoare a conflictelor şi mai ales a dinamicii comportamentale, lirismul melodramatic de factură sentimental lacrimogenă ori sentimental patriotică, diluţia retorică a conflictelor şi a replicii, pe de altă parte, iscusinţa versificării dramaturgice, fluenţă şi muzicalitate a versului, apetenţă aforistică şi coloratură arhaică, impunerea câtorva personaje memorabile. Din ultima perspectivă sunt citabile Doamna Oltea, figură impunătoare prin substanţa şi alura replicii scurtă, sentenţioasă, fără podoabe inutile -; oştenii Lupu şi Ursan din aceeaşi piesă, personaje bine conturate prin replica colorată şi mezoasă, prin umorul şi înţelepciunea populară Albotă din ,,Valea Albă", un fel de Arbore din drama ,,Bogdan Dragoş" a lui Eminescu, personaj statuar, focalizând şi iradiind prin prezenţa sa mai toate tensiunile dramatice ale textului.

Disponibilităţile lui L. Daus sunt dezvăluite de poemul dramatic de factură tragică ,,Eglé", spectaculos şi bine construit, cu personaje convingător conturate, cu ciocniri conflictuale solid motivate şi cu o evidentă abilitate în manevrarea destinelor ori a suspensului. Acţiunea se petrece într-un spaţiu lituan, în epoca precreştină. Conflictul dramatic, circumscris iubirii ca experienţă mistuitoare şi unică, se întemeiază pe crima eşuată a regelui lituan şi pe obsesia răzbunării de care sunt stăpânite victimele tentativei, fiecare crezând despre celălalt că a dispărut. Acest conflict generic se dezvoltă prin interferarea unuia cu caracter etnico-religios, determinând tensiunea dramaturgică în cadrul confruntărilor între chemările interioare ale individului (de factură erotică, paternă ori filială) şi imperativele subordonatoare ale colectivităţii (iubirea dintre Eglé, fiica regelui lituan, şi Arald, conducătorul german de oşti, căzut prizonier, este o pasiune vinovată, situată sub semnul trădării).

L. Daus încearcă şi drama în proză, nu fără succes. Exemplul reprezentativ îl constituie piesa ,,Ioana", a cărei acţiune se petrece în 1939 într-un mediu burghez. Bine scrisă, cu ritm şi tensiune, cu replică adesea incisivă şi relevantă, piesa propune patru destine a căror confruntare conflictuală defineşte nu doar individualitatea acestora, ci şi moravurile unei anumite lumi, aflate sub putere alienantă a banului.

Ca şi proza, teatrul lui L. Daus n-a rezistat timpului. Singurele piese care mai pot vedea, probabil, lumina rampei, cu un anume succes, rămân ,,Eglé" şi ,,Ioana".

Akmiutis, „Fantezie dramatică", publicată în Literatură şi artă română 1897-1989.

Eglé, Poem dramatic. Cinci acte în versuri, Institutul de arte grafice ,,Eminescu", Bucureşti, 1901.

Blestemul, Tragedie în trei acte, Ed. Tipografiei moderne ,,Gr. Luis", Bucureşti, 1904.

Doamna Oltea, mama lui Ştefan cel Mare, Poem dramatic în versuri, Ed. Minerva, Bucureşti, 1907.

Valea Albă, Poem dramatic în trei acte, în versuri, Socec & Co., Bucureşti, 1919.

Brădăţeanu, Virgil, Istoria literaturii dramatice româneşti şi a artei spectacolului, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti, 1966.

*** Dicţionar cronologic. Literatura română, Ed. St. şi Encicl., Bucureşti, 1979.

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Nagard, Madrid, Paris, Roma, Pelham N. Y., 1980.

Ciopraga, C., Literatura română între 1900 şi 1919, Ed. Junimea, Iaşi, 1970.

Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale, EPL, Bucureşti, 1967.