II. CERCETĂRI ŞI FIŞE DE ISTORIE LITERARĂ
ÎN REGISTRU MINOR
NICOLESCU, GEORGE, CRISTEA
(26 mai 1911 24 nov. 1967)
S-a născut la Ploieşti. Absolvent, în
anul 1931 al Facultăţi de Litere şi Filozofie din
Bucureşti, îşi ia, în 1944 doctoratul cu o
teză despre Duiliu Zamfirescu.
După o perioadă în care a funcţionat
ca profesor de liceu îşi începe cariera universitară
ca bibliotecar ajungând, în ultimii ani de viaţă,
profesor şi decan al Facultăţii de Limba şi Literatura
Română.
Desfăşoară, mai ales după 1944, o
bogată activitate de istoric şi critic literar, ca adiacenţă
a preocupărilor sale didactice (a predat Istoria literaturii
române şi Introducere în studiul literaturii).
Debutează la 26 de ani cu studiul monografic ,,Ideologia literară
poporanistă. Contribuţia lui G. Ibrăileanu şi
bibliografia problemei" care evidenţiază încă
de pe atunci acribia documentară, spiritul pozitiv şi
orientarea sociologică în descendenţă Gherea-Ibrăileanu.
În afara unor broşuri de popularizare (,,Subiectivismul
în cercetarea literară", ,,Nicolae Bălcescu",
,,Mihail Kogălniceanu", ,,Rolul revistei Contemporanul
la ridicarea culturală a României", ,,Arta şi
munca"), publică trei cărţi importante pentru
istoria literară a timpului: ,,Viaţa lui Vasile Alecsandri",
,,Curentul literar de la Contemporanul", ,,Studii
şi articole despre Eminescu".
Contribuţia sa la dezbaterea problemelor de istorie,
critică şi teorie literară, este mult mai bogat reprezentată
în presa timpului în care a publicat, în afara
cronicilor, peste 150 de articole şi studii. Un mare număr
dintre ele au un caracter teoretic, referindu-se îndeosebi
la problemele istoriei literare, ca disciplină. Sunt analizate
raporturile dintre istoria literară şi domeniile înrudite
(critică, estetică, istorie etc.), este elaborată
o introducere în studiul literaturii (publicată în
1941 în două numere ale revistei Curentul literar)
care va sta la baza cursului său universitar de mai târziu,
abordează probleme teoretice şi metodologice cu privire
la monografiile istorico-literare, cu privire la periodizarea
literaturii române moderne, la relaţiile dintre naţional
şi universal, dintre personalităţi şi curente.
Concepţia sa despre istoria literară este
de factură mărturisit lansoniană. Şi-a exprimat-o
în mai multe împrejurări, cel mai amplu într-un
studiu publicat în anul 1957 în Analele Universităţii
,,C. I. Parhon" (,,Din problemele unei istorii a literaturii
române"). Pentru G. C. Nicolescu istoria literaturii
este o lucrare de sinteză (,,nu de analiză", ,,nu
colecţie de tablouri individuale") în care se reconstituie
ansambluri complexe în dezvoltarea lor, cu forţele lor
interioare convergente şi contradictorii. ,,Ea trebuie să
prezinte cursul literaturii unui popor, nu momente mozaicale din
ea, să prezinte pe fiecare scriitor, fiecare operă, în
cadrul acestui curs subliniind la fiecare ce aduce nou, îmbogăţitor,
din punctul de vedere al conţinutului şi al formei, în
largul proces de creştere a întregii literaturi".
Obiectul istoriei literare trebuie să-l formeze nu numai scriitorii
şi operele lor, ci, de asemenea, revistele şi ziarele
care publicau literatură, traducerile, mişcarea teatrală,
problemele teoretice ale artei, curentele şi cercurile literare,
problemele de limbă literară şi folclor, raporturile
cu celelalte literaturi. Concepţia lui G. C. Nicolescu asupra
istoriei literare este complexă şi generoasă, dar
într-un anume fel, utopică. O sugerează el însuşi
atunci când afirmă că aceasta este ,,o specie de
lucrare ştiinţifică ale cărei culmi n-au fost
încă atinse, care n-a fost încă definită
până acum, poate nici suficient ilustrată în
mod deosebit, o specie de lucrare ştiinţifică al cărei
profil structural şi arhitectonic n-a fost încă
deplin elaborat şi stabilit". Dovadă că el însuşi
nu s-a aventurat în elaborarea unei istorii literare pe
care, de altfel, o socotea posibilă doar prin eforturile unor
colective de specialişti, înarmaţi nu numai cu o
pregătire foarte serioasă şi cu un devotament profesional
fără fisură, ci şi cu un ansamblu întreg
de lucrări şi instrumente preliminare, absolut indispensabile
(bibliografia literaturii româneşti, catalogul periodicelor
româneşti, colecţii de documente literare, publicarea
manuscriselor, ediţii bune fără trunchieri şi
fără paranteze, studii şi contribuţii parţiale
de istorie literară, monografii asupra scriitorilor şi
problemelor mai importante din literatura noastră, toate acestea
fiind socotite ,,coloanele de susţinere absolut necesare ale
adevăratei istorii a unei literaturi"). Merită a
fi evidenţiată respingerea, în 1957 a manifestărilor
de sociologism vulgar şi a practicilor de editare trunchiată
a scriitorilor români. Se impune de asemenea atenţiei
subtextul anti-călinescian al atitudinii sale, subestimarea,
într-o anume măsură, a personalităţilor
în configurarea istoriei literaturii, precum şi respingerea
oricărui coeficient de implicare subiectivă a istoricului
literar în realitatea istorică pe care o comentează.
Lucrările sale fundamentale le dă însă
în domeniul criticii şi istoriei literare propriu-zise.
,,Viaţa lui Vasile Alecsandri", ,,Curentul literar de
la Contemporanul", ,,Duiliu Zamfirescu", reprezintă
contribuţii serioase, de referinţă, a căror răceală
şi austeritate sunt compensate de soliditatea documentară
şi tensiunea argumentaţiei, iscată în mare măsură
din propensiunile unui spirit prin excelenţă polemic.
Volumul ,,Studii şi articole despre Eminescu" dezvăluie,
pe de o parte, acribia exegetică, minată într-o
anume măsură de inapetenţa pentru inefabil, iar pe
de altă parte ispita pentru aspectele controversate ale istoriei
literare în care îşi exprimă transparent propriul
punct de vedere, întemeiat, de obicei, pe o argumentaţie
documentară solidă şi pe demersuri logice nu totdeauna
invulnerabile. (,,Contribuţii la lămurirea «enigmaticei»
Floare albastră, ,,Problema autenticei versiuni a Luceafărului",
,,Contribuţii la definirea şi delimitarea romantismului
românesc"). Scrie un mare număr de articole, o
parte dintre ele adunate în volumul postum ,,Structură
şi continuitate", despre scriitori români (D. Zamfirescu,
V. Alecsandri, M. Eminescu, M. Kogălniceanu, G. Ibrăileanu,
I. L. Caragiale, G. Coşbuc, C. D. Gherea, M. Sadoveanu, L.
Rebreanu, A. Macedonski etc.), despre curente şi mişcări
literare (,,Curentul de la Dacia literară", ,,Paşoptismul
românesc", Semănătorismul", ,,Discuţii
în jurul simbolismului" etc.,), despre diverse aspecte
controversate ale istoriei literare româneşti (,,Primul
roman de idei românesc: Lydda de Duiliu Zamfirescu",
,,Paternitatea Cântării României",
,,Contribuţii la o periodizare a literaturii române
moderne" etc.). Şi în acest cadru, soliditatea
informaţiei, seriozitatea profesională, împinsă
până la severitate faţă de sine şi faţă
de ceilalţi, tensiunea argumentaţiei întreţinută
de spiritul polemic, conferă articolelor şi studiilor
statutul unor contribuţii de referinţă. Chiar şi
prin limitele lor concretizate, în primul rând într-o
anume tendinţă sociologizantă, de eludare a imponderabilelor,
a imprevizibilului, a determinărilor subiective, într-o
perspectivă, uneori mecanicistă asupra raporturilor dintre
literatură şi societate, dintre estetic şi extra-estetic,
în stilul cam sec şi incolor.
A colaborat la Cuvântul, Universul literar,
Chemarea vremii, Convorbiri literare, Cuirentul literar, Luceafărul,
Viaţa românească, Revista Fundaţiilor, Analele
Universităţii C. I. Parhon, Tribuna, Contemporanul, Steaua,
Gazeta literară, Secolul 20 etc. A îngrijit ediţii
din operele lui V. Alecsandri, D. Zamfirescu, Gh. Brăescu,
C. Mille, a tradus din limba rusă, a scris un număr mare
de prefaţe şi postfeţe.
BIBLIOGRAFIE
Ideologia literară poporanistă.
Contribuţia lui G. Ibrăileanu şi bibliografia probleme,
Institutul de Istorie literară şi folclor, Bucureşti,
1937.
Viaţa lui Vasile Alecsandri,
EPL Bucureşti, 1962.
Curentul literar de la "Contemporanul",
Edit. Tineretului, Bucureşti, 1966.
Vasile Alecsandri, Bucureşti,
Meridiane, Publishing, 1967.
Vasile Alecsandri, Bucureşti,
Editions Méridianne, 1967.
Studii şi articole despre Eminescu,
EPL, Bucureşti, 1968.
Structură şi continuitate.
Minerva, Bucureşti, 1970.
Duiliu Zamfirescu, Text ales şi
stabilit, completări bibliografice, indice de nume şi
titluri de Georgeta Adam şi Ioan Adam, Ed. Eminescu, Bucureşti,
1980.
Referinţe critice
Marin Bucur, Istoriografie literară
românească, Ed. Minerva, Bucureşti, 1973.
Marian Popa, Dicţionar de literatură
română contemporană, Ed. Albatros, Bucureşti,
1971.
Alexandru Dima, G. C. Nicolescu, în
Revista de istorie şi teorie literară, nr. 2, aprilie
iunie 1968.
Al. Crişan, Nicolescu, G. C., Structură
şi continuitate. Pagini de istorie literară, Bucureşti,
Ed. Minerva, 1970, în Orizont, nr. 9, sept. 1970.
Virgil Ardeleanu; Nicolescu, G. C., Structură
şi continuitate. Pagini de istorie literară, Bucureşti,
Ed. Minerva, 1970, în Steaua nr. 7, iulie, 1970.
Mircea Popa, Nicolescu, G. C., Structură
şi continuitate. Pagini de istorie literară, Bucureşti,
Ed. Minerva, 1970, în Tribuna nr. 33, 13 august,
1970.
Ion Buzaşi, Nicolescu, G. C., Studii
şi articole despre Eminescu, Bucureşti, EPL., 1968,
în Tomis, nr. 5, mai 1968.
