soimaru_tudor

II. CERCETĂRI ŞI FIŞE DE ISTORIE LITERARĂ ÎN REGISTRU MINOR

2. CRITICI ŞI DRAMATURGI DE FUNDAL

Dramaturg, prozator şi ziarist, T. Şoimaru, pe numele său adevărat Gh. Drăguşanu, s-a născut la 29 decembrie, la Bucureşti.

Deşi începe prin a scrie nuvele de factură fantastică primele dintre ele le-a citit în cenaclul lui E. Lovinescu mulţi ani se dedică gazetăriei. Face parte din comitetul de redacţie al revistei Kalende, alături de Vl. Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu. Aici, în afară de gazetărie, scrie şi proză parodică pe care o citeşte în cercul literar al revistei (în ultimele numere îi apar câteva fragmente din pseudo-epopeea ,,Noua Eneidă").

Colaborează la săptămânalul România literară, condus de Cezar Petrescu unde ţine cronica dramatică, aşa cum o face şi în revista Aurora. Semnătura sa se află şi în alte reviste ale timpului, precum Cronica, Viaţa românească, Adevărul literar, Mişcarea literară etc. În publicaţia politică Încotro? îşi exersează spiritul satiric, scriind foiletoane, pamflete şi tablete umoristice referitoare la moravurile timpului şi la spectacolul politicianist, cu urâţeniile lui de toate felurile.

Debutul dramaturgic are loc târziu, în 1946, cu piesa ,,Furtună în Olimp" care este publicată în acelaşi an, în colecţia ,,Biblioteca Teatrului Naţional" cu o prefaţă de Şerban Cioculescu. În 1948 are loc premiera piesei ,,Când înfloresc anemonele", iar în stagiunea 1952-53 se joacă piesa ,,Afaceriştii", pentru care T. Şoimaru va primi premiul de stat. Între 1955-59 sunt puse în scenă cinci piese: ,,Albăstrelele" (1955), ,,Ce naşte din pisică", dramatizare liberă a romanului ,,Ciocoii vechi şi noi" (1955), ,,Zorile Parisului", devenită în volum ,,Primăvara Parisului" (1956), ,,Vodă Cuza şi Unirea", devenită în volum ,,Povestea Unirii" (1959).

Face şi traduceri, singur sau împreună cu alţii, din dramaturgia sovietică şi franceză (,,Tragedia optimistă" de Vs. Vişinevski, ,,14 iulie", ,,Danton", ,,Robespierre" de R. Rolland, ,,Pasărea de piatră" de P. Malearevski, ,,În ajun" de A. Arbuzov.

Teatrul său conservă şi valorifică achiziţiile activităţii gazetăreşti şi dispoziţiile satirico-parodice cu accente joviale, răspunzând într-o bună măsură şi cunoscutelor ,,comenzi sociale" ale epocii postbelice. Piesa de debut, ,,Furtună în Olimp" este o comedie ale cărei surse comice provin din manevrarea simultană a două planuri: mitologic şi istoric. Mesajul ei este antirăzboinic şi demitizant, amintirea proaspătă a conflagraţiei mondiale, de abia sfârşite, instituindu-se în permanent plan de referinţă. Absurditatea războiului declanşat între Jupiter şi Junona, antrenând în vâltoarea ei toată fauna mitologică a zeilor, dar răsfrângându-se în primul rând asupra oamenilor, este subliniată îndeosebi de tânărul pământean Ganymedes, răpit de Jupiter şi transformat într-un fel de paharnic al Olimpului.

Resursele grave ale subiectului sunt convertite în comic şi burlesc, în primul rînd prin dimensionarea umană a lumii zeieşti care scurtcircuitează hilar planurile. Aluziile străvezii la războiul care tocmai se încheiase (Junona nu mai poate respira în Olimp din cauza lipsei de spaţiu vital, Jupiter, stăpânul fulgerelor va declanşa un război pe care ,,istoria îl va numi mai tărziu războiul fulger"), trimiterea ironică la aspectele mondene şi frivole ale vieţii umane, larg ilustrate în spaţiul sacru al Olimpului (Junona vrea să-şi etaleze toaletele pe Calea Lactee, Venus este prinsă într-un boschet, în flagrant delict de adulter cu Marte), în general, îmbinarea comicului de situaţie cu a celui de limbaj conferă textului dramatic o vioiciune uneori spumoasă. Construcţia piesei este însă cam facilă, suferind de o anume diluţie. Deşi totul rămâne sub semnul unei bune dispoziţii generale, excesul demitizant, în direcţia burlescului, estompează tensiunea dramatică. ,,Afaceriştii", care a primit premiul de stat, este o piesă satirică vizând corupţia şi imoralitatea oamenilor politici dintre cele două războaie mondiale. Abilitatea dramaturgului de a realiza efecte comice, ştiinţa replicii cu miez, valorificarea ticului verbal sau a fixaţiilor memoriei, investirea cu sens deschis a operei dramatice (finalul, aranjat ca o lovitură de teatru, sugerează continuarea aceloraşi deprinderi afaceriste şi veroase, pe altă pistă dar cam cu aceleaşi personaje), conferă piesei oarecare viabilitate. Altfel, perspectiva schematică, cu personaje în alb şi negru, fără complexitate, nerelevanţa dimensiunii psihologice şi motivaţionale, îngroşarea caricaturală a liniilor caracterologice, manevrarea străvezie a substanţei dramaturgice, în perspectiva unui obiectiv ideologic explicit, plasează scrierea la un nivel artistic modest.

Sub nivelul acesteia se află dramatizarea romanului ,,Ciocoii vechi şi noi" şi, mai ales, ,,Primăvara Parisului", lipsită de coeziune dramaturgică, cu personaje palide şi conflicte debile, cu replică discursivă şi uneori lozincardă.

Probabil că cea mai bună piesă rămâne ,,Povestea Unirii". Plecând de la realităţile documentare legate de Unirea din 1859, T. Şoimaru asamblează o construcţie dramaturgică emancipată, în cea mai mare măsură, de capcanele reconstituirilor omagiale.

Interferenţa dintre destinele individuale şi istorie, situarea constelaţiei de conflicte într-o permanentă determinare psihologico-socială, evitarea în mare măsură a retoricii compromise prin şablon şi lozincă, conferă piesei trăinicie iar personajelor, inclusiv celor episodice, substanţialitate dramatică. În afara individualizării prin comportament, acţiune şi atitudini, personajele se conturează relevant şi prin limbaj unul dintre mijloacele cele mai importante de atmosferizare şi de asigurare a coloraturii de epocă. O discretă undă de lirism străbate textul, interferându-se cu dimensiunea jovială, rezultată din gustul pentru umor sau din spiritul mucalit al unor personaje, precum şi din jocul replicilor marcând uneori o subtilă ironie.

Evenimente şi personaje pe care istoria le-a conservat discursiv şi abstract, sunt metamorfozate, în viaţa autentică, prin retrăirea emoţională a timpului revolut.

Albăstrelele. Comedie în două tablouri (localizare după o schiţă de I. Gorelov), Bucureşti, 1955.

Brădăţeanu, Virgil Comedia în dramaturgia românească. Ed. Minerva, Bucureşti, 1970.

Brădăţeanu, Virgil Istoria literaturii dramatice româneşti şi a artei spectacolului. Ed. Did. şi Ped., Bucureşti, 1966.

Popa, Marian Dicţionar de literatură română contemporană. Ed. Albatros, Bucureşti, 1971.

Râpeanu, Valeriu "Schiţă de portret", în Tudor Şoimaru, Teatru. EPL, Bucureşti, 1966.