III. IMPRESII DE LECTURĂ
Silviu Angelescu, Portretul literar,
Ed. Univers, BucureŞti, 1985
Cartea consacrată portretului literar,
sub semnătura universitarului Silviu Angelescu, este la origine
o remarcabilă teză de doctorat. Supunând cercetării
şi meditaţiei problemele portretului literar, autorul
răspunde unei absenţe din câmpul teoriei literare
şi în acelaşi timp unor interogaţii pe care
singur şi le formulează. Constatarea interesului sporadic
şi pasager pentru această ,,figură", precum şi
a utilizării abuzive sau unilaterale a termenului în
câmpul literar, devine punctul de plecare al propriei construcţii
şi factorul incitant al investigaţiei.
Arhitecturată între un capitol preliminariu,
care indică premisele propriei cercetări, şi un epilog
sintetizator, care propune o perspectivă deschisă asupra
subiectului, lucrarea cuprinde patru mari secţiuni. Prima,
intitulată Problemele figurii, analizează cu un
strălucit spirit de sistem, implicaţiile teoretice ale
portretului literar, argumentând, într-o demonstraţie
caleidoscopică, identitatea acestuia de ,,centru strategic
al construcţiei epice". Tipologia portretului este disociată
din perspective diferite, dezvăluindu-se mult mai complexă
şi mai relevantă decât eram obişnuiţi s-o
receptăm până acum. Examinat în funcţie
de natura relaţiilor cu realul, de raportul dintre autor şi
model sau de natura sentimentelor care modelează imaginea,
cercetat din perspectiva unităţii formale, a relaţiei
dintre imagine şi model sau al locului pe care-l ocupă
în construcţia epică, portretul literar este dezvăluit
în toată complexitatea lui revelatorie. Cum literatura
,,nu este numai un sistem, ci şi un proces, un fenomen care
presupune devenirea prin articulare în timp", capitolul
2, intitulat Portret şi istorie, urmăreşte
determinările istorice ale figurii. Antichitatea clasică,
evul mediu, renaşterea, clasicismul, romantismul, realismul,
literatura de avangardă reprezintă matriciile culturale
ale căror semne specifice sunt căutate şi în
configurarea diacronică a portretului literar. Deşi funcţionează
o anume selecţie reductivă determinată în ultimă
instanţă de realitatea nonschematică a devenirii istorice
S. Angelescu, vădind un permanent simţ al relativităţii,
distinge destul de convingător tiparele istorice ale portretului
literar, plecând de la convingerea că acesta ,,concentrează
şi fixează într-o imagine semnificativă modalitatea
de asumare a condiţiei umane, implicată de o concepţie
şi un tip de sensibilitate care exprimă epoca".
Mărturisindu-şi educaţia carteziană
a gândirii, autorul ajunge în mod necesar, la adiacenţa
determinării temporale şi, după ce lansează interogaţia
de rigoare, supune analizei şi determinarea spaţială.
Este substanţa capitolului Portret şi cultură,
capitol dens, spectaculos şi plin de culoare, unde, esenţial,
este demonstrată cu numeroase şi convingătoare exemple,
valabilitatea acestui enunţ: ,,Frumosul uman (...) se dezvăluie
a fi o categorie dezarmant de relativă, cu flexiune nu numai
istorică, ci şi spaţială". Dispoziţia
mentală, exprimând orizontul fiecărei culturi este
pusă în ecuaţie de autor pentru a constata existenţa
unui complex sistem de modalizări ale figurii care-i conferă
acesteia atribute specifice determinării spaţiale.
Ultima parte, Portretul în literatura orală,
închide geometria lucrării, analizând problemele
portretului literar într-un alt spaţiu al literaturii
decât cel avut în vedere anterior. Diferenţa dintre
literatura scrisă unde comunicarea este mediată prin relee
şi literatura orală în care comunicarea nu poate
face posibilă înţelegerea decât prin contactul
direct între colocutori se repercutează şi în
planul figurilor, făcând necesară o abordare a lor
diferenţiată. Este şi ceea ce face S. Angelescu în
această ultimă secţiune, cu siguranţă şi
dezinvoltura specialistului care este în problemele de folclor
şi etnologie.
Ideea fundamentală pe care se instituie demersul
teoretic al capitolului este că, funcţionând asemenea
unor ideograme, portretele nu sunt concepute să prezinte o
individualitate, ci o categorie şi, deci, ele nu sunt înzestrate
cu trăsături personale, ci cu atribute ale seriei. Convenţia
figurii, fiind subsumată funcţiei sale poetice care canonizează
imaginea sub presiunea modelelor normative, determină în
literatura orală ,,un sistem de portrete formulă, funcţionând
asemenea unor fişe de înmatriculare a personajelor".
Deşi lucrările teoretice de această factură
solicită de obicei cititorului eforturi deosebite, voinţă
şi tenacitate de a duce lectura până la capăt,
cartea în discuţie, fără a pierde nimic din
rigoarea şi adâncimea ştiinţifică menţine
mereu treaz interesul lecturii, atât prin pertinenţa
şi supleţea ideilor vehiculate, cât şi prin
fineţea analitică, exercitată asupra unui mare număr
de texte literare, selectate cu inteligenţă şi gust
din toate orizonturile literaturii universale.
Apetitul interogaţiei, siguranţa şi limpiditatea
limbajului, conştiinţa limitelor şi a relativului,
funcţionalizarea notelor în sensul deschiderilor de
interpretare şi adâncire îl recomandă cu generozitate
pe Silviu Angelescu, concurând în mod convergent spre
aceeaşi impresie de izbândă a unei vocaţii aşteptată
să făptuiască în continuare şi să confirme.
