III. IMPRESII DE LECTURĂ
MIRCEA MARTIN, Introducere în opera lui
B. Fundoianu, Minerva, Bucureşti 1984
Cartea lui M. Martin, ,,Introducere în opera
lui B. Fundoianu", era prefigurată încă din
1981. Atunci, în remarcabilul volum, ,,Dicţiunea ideilor",
el includea studiul de referinţă ,,Publicistica lui B.
Fundoianu", încercând o revalorificare a acestui
scriitor, auto-situat sub semnul paradoxului. Cercetarea recentă
reia cazul şi îl supune unei complexe investigaţii
istorico-literare, menite să determine o mai exactă situare
a lui în peisajul literar românesc.
În pofida afirmaţiei cu care se încheie
exegeza ,,despre Fundoianu totul sau aproape totul rămâne
încă de spus" afirmaţie care trebuie situată
sub semnul elevatei modestii a lui M. Martin, studiul în
discuţie, pe parcursul celor peste 250 de pagini, chiar dacă
nu spune totul nici n-ar fi posibil, de altfel -, spune foarte
mult despre identitatea şi contribuţia lui Fundoianu în
spaţiul literar românesc.
După o primă secţiune preliminară
cu caracter istoric, substanţa exegezei este dispusă în
cinci capitole, fiecare dintre ele având valoarea unei deschideri
de orizont. Dacă cel dintâi, referindu-se la debutul
scriitorului, este foarte succint, următoarele devin substanţiale
şi arborescente, relevând şi dimensionând
cu pertinenţă personalitatea lui Fundoianu în ipostaza
de publicist şi de poet. Fără a ignora exegezele anterioare
dimpotrivă, raportându-se mereu la ele -, M. Martin
propune o perspectivă mai nuanţată la care ajunge
printr-un demers analitic cuprinzător şi plin de fineţe.
Activitatea publicistică este urmărită, astfel, nu
numai în volumul Imagini şi cărţi din Franţa,
publicat în 1922, ci şi în revistele la care a
colaborat, în cadrul unor rubrici, precum ,,Caietele unui
inactual", ,,Idei şi lucruri", ,,Idei şi autori",
,,Scrisori pentru Milica".
Remarcând strălucirea şi dezinvoltura
precoce a publicisticii lui Fundoianu aflată sub semnul unui
marcat orgoliu al singularităţii (,,a gândi înseamnă
deja a gândi altminteri ca ceilalţi, a te osebi de ceilalţi")
M. Martin configurează imaginea sintetică şi globală
a atitudinii lui faţă de literatură şi artă
în general; o atitudine în cadrul căreia antinaturalismul,
antideterminismul şi antipozitivismul complementate de o viziune
sfidător aristocratică se constituie într-un fel
de invariante. Unul din principalele merite ale lui M. Martin
este de a nu fi dat foc la moară din cauza şoarecilor.
În pofida poziţiei violent negatoare faţă de
literatura română, socotită o simplă ,,colonie
a culturii franţuzeşti", a tuturor exceselor programatice
(de altfel, crezul lui Fundoianu este ilustrativ în acest
sens: ,,A fi excesiv: iată singura putinţă de a fi
nou"), deci în pofida tuturor acestora, M. Martin,
disociind cu fineţe şi rigoare, valorifică în
mod convingător moştenirea teoretică a celui analizat,
relevându-i chiar intuiţii anticipatoare şi de pionierat.
Este ceea ce va realiza el şi în ultimele
două capitole, consacrate poetului. Situat sub semnul aceleiaşi
precocităţi (volumul ,,Privelişti" publicat în
1930 cuprinde în majoritate versuri scrise între 1917-1923),
poetul Fundoianu îşi ilustrează crezul teoretic,
cel puţin în privinţa obsesiei singularităţii
şi a cultului pentru excesiv. În aceste circumstanţe,
el dă la iveală o poezie originală ale cărei atribute
M. Martin le pune în evidenţă cu o remarcabilă
pătrundere analitică. Poezie desfiguratoare în care
sunt cultivate cu un voluptos cinism urâtul, morbidul şi
banalitatea, poezie a disonanţelor şi a prozaismului căutat,
literatura lui Fundoianu este văzută ca un gest al demistificării
naturii, al depoetizării peisajului, al dezantropomorfizării
omului însuşi. Obsesia autumnală, dominantele tematice
cu întruchiparea lor particulară, paradoxul opţiunii
pentru falsul pastel, raporturile cu poezia lui Bacovia şi
Arghezi, sunt aspecte pe care M. Martin le analizează în
detaliu, stabilind profilul inconfundabil al poetului şi contribuţia
lui specifică la dezvoltarea literaturii române. Distanţându-se
adesea de exegeţii anteriori, M. Martin propune o perspectivă
totalizantă, ni se pare nouă, mai completă şi
mai convingătoare, minus încercarea finală de ierarhizare
a valorilor poetice, pusă de altfel chiar de autor sub semnul
gestului copilăros şi riscant.
Este o carte fără de care istoria literară
a începutului de secol nu mai poate fi concepută.
