III. IMPRESII DE LECTURĂ
M. MARTIN, Singura criticĂ
Cu o discreţie patronată din interior de
conştiinţa emancipării de ,,vanităţile mărunte"
şi de ,,orgoliul intelectualist" ca să-l cităm
chiar pe autor M. Martin publică o nouă carte, punând-o
sub însemnele unui titlu înşelător: Singura
critică. Această sintagmă, care ar părea să
exprime un punct de vedere orgolios şi exclusivist, conotează
de fapt înţelesurile unei profesiuni de credinţă
elevate şi exemplare. O profesiune pe care o aflăm exprimată
nu doar în eseul purtând titlul cărţii, ci
pretutindeni în paginile volumului. Caleidoscopic şi
centripet, această profesiune devine duh şi noimă
ale întregului. ,,Singura critică acceptabilă scrie
autorul este cea care nu se consideră pe sine singura,
vreau să zic singura care contează".
Convins că ,,adevărata critică se cuvine
să înceapă şi să sfârşească
printr-o autocritică", M. Martin aduce în discuţie
moralitatea criticii, ca parametru de referinţă al talentului.
Iar aceasta rezidă, după părerea sa, în îndreptăţirea
principiilor pe care le apără, în validitatea valorilor
pe care le susţine, în adecvarea permanentă la obiect,
în tăria de caracter de a prelungi validitatea valorilor
şi a principiilor în planul mai puţin vizibil al
conduitei personale.
Receptarea conotativă a titlului este stimulată
şi, într-un fel, impusă de substanţa celui de
al doilea capitol a cărui structură triunghiulară
propune o triplă înţelegere. Modificările din
interiorul sintagmei par un joc, dar sunt de fapt o ecuaţie.
Critica singură, singură critică şi
singura critică sunt termenii unei relaţii de adâncime
menite să supună meditaţiei statutul, maniera şi
rătăcirile criticii şi ale celor care o practică.
De altfel, din interiorul acestei sintagme mobile, triplu interogate,
iradiază liniile de forţă ale întregii cărţi,
care conferă acesteia omogenitate şi geometrie. Şi
aceasta în pofida faptului că o bună parte din ea
cuprinde texte publicate anterior.
Structură clasică, în înţeles
tipologic, M. Martin are gustul simetriilor; nu a celor demonstrative
şi formale, ci a celor implicite şi de substanţă.
Deşi, volumul este organizat în 5 capitole cuprinzând
29 titluri şi 20 subtitluri, arhitectura lui de adâncime
este una ternară. Prima parte cap. I-II şi ultima cap.
IV-V circumscriind în plan teoretic şi confesiv secţiunea
de mijloc (cap. III), consacrată ipostazierii individuale
a criticii româneşti contemporane, propune cititorului
un mesaj semnificativ chiar şi prin structură. Dacă
substanţa ideatică a componentelor iniţială şi
finală este esenţial aceeaşi, modalitatea discursului
diferă. Prima este constituită din eseuri consacrate diverselor
aspecte ale domeniului (Critică şi filozofie, Funcţia
criticii, O critică integratoare , Actualitatea
lui E. Lovinescu etc.), iar ultima este formată din răspunsuri
date unor anchete sau interviuri pe marginea aceloraşi probleme
de fond ale criticii. (Personalitate şi metodă,
Formă şi valoare, O luciditate care nu înseamnă
distanţă, ci implicare etc.).
În ambele ipostaze, cititorului i se impune
o conştiinţă frământată şi nemulţumită
de sine, un spirit călăuzit de sentimentul răspunderii,
de chemările adevărului şi de refuzul iposturii. De
altfel, sub patronajul aceloraşi comandamente se desfăşoară
şi secţiunea de mijloc a cărţii, aceea în
care autorul, schiţând 7 portrete de critici (E. Papu,
A. Marino, L. Raicu, N. Manolescu, Gh. Grigurcu, L. Petrescu,
Al. Călinescu), propune o subtilă şi subiacentă
confruntare între planul teoriilor şi al dezideratelor
şi planul ipostazierii lor practice.
Se află, în această parte a volumului,
pagini antologice. Intuiţia, pertinenţa identificării,
eleganţa şi expresivitatea discursului impun nu doar o
conştiinţă critică în confruntare elevată
cu alte conştiinţe ale aceluiaşi domeniu, ci şi
un scriitor autentic. Sub acest raport, cartea reprezintă
un adevărat corpus de enunţuri memorabile, cu densitate
aforistică, acţionând asupra cititorului nu doar
prin substanţa ideii, metamorfozată în crez, ci
şi prin rostirea ei adresată simţului nostru estetic.
Singura critică este cu adevărat o
carte singulară.
