III. IMPRESII DE LECTURĂ
ANTOANETA TĂNĂSESCU. Destin
teatral, Aurel Baranga,
Ed. Eminescu, 1976
Într-un eseu dens marcat chiar şi la nivelul
discursului de fraza arborescentă, cu ,,labirintice acolade"
(ca să preluăm chiar una din sintagmele volumului) A.
Tănăsescu reconstituie traiectoria literară a unuia
dintre cei mai interesanţi dramaturgi contemporani, A. Baranga,
caligrafiindu-i cu fineţe un portret pe cât de bine
conturat pe atât de convingător. Un portret ale cărui
contururi recompuse prin investigare documentară şi analiză
complexă dezvăluie cititorului destule surprize despre
cel care prefera discreţia şi practica travestiul. ,,Am
oroarea confesiunilor publice declara A. Baranga într-un
interviu . Mi se par detestabile prin indiscreţie". Iar
într-o însemnare din Jurnal text valorificat
cu insistenţă de A. Tănăsescu făcea o asemenea
destăinuire: ,,Trecerea mea prin teatru mi-a fost utilă
fiindcă m-a învăţat să mă travestesc;
ascult fără să aud, vorbesc fără să mă
divulg. Şi fiindcă suntem la ora destăinuirilor: cu
cât vorbesc mai mult, tac mai tare".
Dacă vom adăuga severitatea autocenzurii
lui Baranga, concretizată, între altele, în mărturisita
distrugere a unor manuscrise, vom putea aprecia mai exact dificultăţile
ce au trebuit să fie depăşite de autoare şi în
acelaşi timp izbânda investigaţiei sale.
Cartea este concepută în trei capitole.
Identitatea lor propune însă, chiar prin organizare,
o anume cheie a lecturii. Cap. II, cuprinzând doar trei
pagini şi un sfert, ne dezvăluie un scriitor ancorat în
prezent dar a cărui obsesie cu adevărat chinuitoare este
viitorul. Dar un scriitor care, în acelaşi timp, este
apăsat de conştiinţa sfârşitului înainte
de a fi realizat visul creativ. ,,Cu fiecare ceas mă apropii
de moarte / Fără să-mi fi scris ultima carte, / Cartea
mea uitată, / Cartea mea promisă". (Ceas presimţit).
Această nostalgie a Cărţii se
asociază unei alte aspiraţii: utopia tăcerii, ,,ca
mod autentic de ipostaziere a sunetului liric pur". Aşa
cum scria A. Tănăsescu, ,,Tăcerea, ca posibilitate
de comunicare, celula ermetică a parantezei, ca emblemă
a propriei personalităţi, sunt stele sub care scriitorul
îşi doreşte aşezat destinul".
De-o parte şi de alta a acestui foc, cu evanescenţele
lui de himeră, se află realitatea: A. Baranga.
În primul capitol, zările unei vagi biografii, purtând
pecetea antitetică a părinţilor, debutul la Biletele
de Papagal, ale lui T. Arghezi, începuturile ziaristice
şi poetice aflate sub semnul avangardismului; în cel
de al treilea, dramaturgul, în ipostaza lui de creator dramatic,
de comentator al teatrului teatral, de obiect al actului critic.
Dacă primul capitol se impune prin informaţia
istorico-literară, prin dezvăluirile adesea noi sau puţin
cunoscute, prin relevarea zonelor colaterale de interes (poezia
avangardistă sub semnul disperării şi al apocalipticului,
fabula mizând predilect pe jocul de cuvinte şi calambur,
aforismele sintetizând o experienţă patronată
de luciditate şi scepticism, publicistica situată între
pamflet şi meditaţie caustică, jurnalul ca oglindă
uneori aburindă, alteori pur şi simplu ciobită), ultimul,
cel mai dezvoltat, analizează cu pertinenţă şi
spirit geometric opera dramatică a lui A. Baranga, relevând
originalitatea acesteia, contribuţia ei la dezvoltarea dramaturgiei
contemporane, ,,stropul de eternitate" cuprins în tipologia
şi conflictele celor mai reuşite dintre ele.
Cu spiritul ei pătrunzător şi disociativ,
conectată la tensiunile literaturii analizate, dar şi
la propriile-i tensiuni, A. Tănăsescu propune cititorului
o experienţă intelectuală incitantă la capătul
căreia se află configurat destinul teatral al lu A. Baranga
în care i s-a resorbit însuşi destinul existenţial.
T. Vianu definea eseul ca pe o poezie a ideilor. Într-o
asemenea arie se situează şi cartea A. Tănăsescu.
