eBooks Pagina de start
Despre autor
 

III. IMPRESII DE LECTURĂ

PAGINI DINTR-O ARHIVĂ INEDITĂ, Editura Minerva, BucureŞti, 1984.

Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Antonie Plămădeală, 435 p. + XLV

 

În cadrul străduinţelor, demne de toată preţuirea, de a oferi tiparului mărturii ale istoriei noastre zbuciumate, spre sfârşitul lui 1984 a apărut volumul mai sus menţionat, graţie dăruirii competente a lui Antonie Plămădeală şi a comprehensiunii generoase a Editurii Minerva.

Cartea este rezultatul descoperirii, în arhiva uitată a lui Elie Miron Cristea, a unui mare număr de scrisori şi documente referitoare la viaţa culturală şi socială a românilor, într-o epocă de profunde frământări şi metamorfoze.

Materialul este grupat în două mari secţiuni. Prima dintre ele cuprinde peste 260 de scrisori purtând semnătura a nu mai puţin de 106 expeditori, cei mai mulţi dintre ei implicaţi nemijlocit în făurirea istoriei noastre, atât sub raport social-politic cât şi sub raport cultural. Nume ca cele ale lui I. Bianu, Martha Bibescu, Valeriu Branişte, Eugen Brote, George Coşbuc, Gala Galaction, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Vasile Goldiş, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Traian Lalescu, Gheorghe Marinescu, Simion Mehedinţi, Sextil Puşcariu, Constantin Rădulescu Motru, Ion Russu Sirianu, Ion Urban Jarnik, Elena Văcărescu, Iosif Vulcan, Iuliu Zanne etc., indică anvergura acestei corespondenţe şi marea diversitate a deschiderilor. Împrejurarea că cele mai multe scrisori provin de la Gala Galaction (12), Vasile Stroiescu (12), Ion Bianu şi Octavian Goga (11), Nicolae Iorga şi St. D. Grecianu (10), profilează şi mai semnificativ importanţa acestei secţiuni în care istoria literară poate afla numeroase fapte menite să-i nuanţeze, să-i îmbogăţească ori să-i corijeze realizările, aşa după cum istoria culturii sau a vieţii social-politice va putea să descopere lumini şi unghiuri inedite în legătură cu personalitatea şi acţiunile unor artişti mai ales muzicieni (T. Brediceanu, I. D. Chirescu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Ion Vidu etc.), a unor oameni de ştiinţă, a unor politicieni implicaţi în viaţa culturală.

Volumul are însă o dublă relevanţă. Pe lângă deschiderile caleidoscopice conferite de expeditorii mesajelor, paginile acestei arhive inedite au darul de a profila imaginea luminoasă a unui remarcabil om de cultură Elie Miron Cristea. Născut la 18 iulie 1868 în Topliţa Română, învăţător şi director al şcolii primare româneşti din Orăştie (1890-1891), apoi, în urma studiilor la Budapesta şi a obţinerii titlului de doctor în filozofie şi filologie, episcop, mitropolit şi patriarh, Elie Miron Cristea se dovedeşte o personalitate de rim rang, nu doar din perspectiva bisericii naţionale, ci, în egală măsură şi sub raportul contribuţiei la dezvoltarea vieţii sociale şi culturale româneşti.

Fără a ne opri asupra traiectoriei sale biografice, în care i se află înscrise înfăptuirile sub acest raport, studiul introductiv al lui Antonie Plămădeală, în bogăţia lui documentaro-exegetică constituie o sursă de referinţă vom observa doar că statura spirituală a acestuia se configurează, din documentele publicate, în dublă perspectivă: pe de o parte, deductiv şi subiacent, din substanţa episolarului, pe de altă parte, nemijlocit şi revelator, din lucrările literare de care şi-a legat numele.

În cea dintâi lumină, ne apare bărbatul de prestigiu şi acţiune, angajat în lupta de emancipare a românilor din Transilvania (participant la Adunarea de la Alba Iulia din decembrie 1918, el a fost unul din cei patru aleşi să ducă la Bucureşti actul Unirii), precum şi într-o adevărată campanie de propăşire a culturii în masele populare ale Ardealului şi apoi ale României Mari. Implicarea nemijlocită în activitatea cunoscutei ASTRA, încurajarea şi sprijinirea învăţământului, eforturile în vederea realizării unui muzeu istorico-etnografic la Sibiu şi a unei societăţi pentru crearea unui fond de teatru român, sunt doar câteva din acţiunile în care contribuţia sa importantă este reflectată de corespondenţă.

În cea de-a doua lumină, ni se dezvăluie omul de cultură, angajat prin intermediul scrisului în mişcarea spirituală a timpului său şi dornic să-şi aducă prinosul pe altarul de emancipare a neamului. Din punctul de vedere al istoriei literare, în afara activităţii publicistice (a înfiinţat împreună cu O. Goga publicaţia ţara noastră, a fost redactor la Telegraful Român, a colaborat la Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Dreptatea, Foaia Poporului etc.), Elie Miron Cristea se impune în primul rând ca autor al celei dintâi teze de doctorat consacrată vieţii şi operei lui Mihai Eminescu (,,EMINESCU, VIAţA ŞI OPERA, Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română, de Elie Cristea". Editura ,,Aurora", Todoran Endre, 1895). Scrisă în limba maghiară şi susţinută la Universitatea din Budapesta, teza apărută la şase ani de la dispariţia poetului -constituie o replică implicită dată cărţii celebre, prin stupizenie şi incomprehensiune, a canonicului Alexandru Grama. Studiul tânărului doctorand se dovedeşte remarcabil. Dincolo de unele erori documentare pe care istoria literară le-a corijat mai târziu, de o anume perspectivă simplistă asupra raportului dintre biografie şi creaţie (mai ales relaţia Veronica Micle poezie), dincolo de unele judecăţi discutabile (Venere şi Madonă poezia de neînţeles, Sărmanul Dionis ,,greu de înţeles, neclară şi obscură", aprecierea că unele cuvinte, precum slavă, norod, peteală, halat, glastre, răboj, falduri etc., folosite de Eminescu în poezie, n-au prins rădăcină în limbă), micromonografia în discuţie, aproape necunoscută şi nevalorificată de istoria literară conferă procesului de receptare a lui Eminescu, la sfârşitul sec. al XIX-lea, o nouă dimensiune.

După o succintă dar esenţială biografie în care determinările sociale ale destinului eminescian sunt coroborate în mod funcţional cu cele ereditare, autorul întreprinde analiza operei atât cât era cunoscută din cea de a opta ediţie a lui Maiorescu (manuscrisele vor fi date la Academie abia în 1902) reuşind să-i dezvăluie acesteia atributele definitorii pe care critica ulterioară le-a validat în cea mai mare măsură. Statuarea melancoliei, ca punct geometric al poeziei lui Eminescu, relevarea orizonturilor tematice predilecte (dimensiunea meditativă şi satirică, poezia iubirii şi a naturii, ispitele cosmogonice ,,astronomice" le numeşte monograful), evidenţierea raporturilor cu creaţia populară şi cu marile literaturi ale lumii, adoptarea unei atitudini nuanţate faţă de pesimismul eminescian, socotind unilaterale poziţiile exprimate de A. Vlahuţă, T. Maiorescu şi C. D. Gherea în această chestiune, surprinderea perspectivei antitetice asupra lumii, dezvăluită de creaţia poetului toate aceste reprezintă deschideri interpretative care trădează un spirit cultivat, un gust sigur şi o percepţie destul de fină a literaturii. În acelaşi context este respinsă învinuirea privind lipsa de patriotism a lui Eminescu, demonstrându-se, cu subtilitate, inconsistenţa ei, într-o semnificativă convergenţă cu o convingere eminesciană pe care, probabil Miron Cristea nici n-a cunoscut-o: ,, ... nu devine cineva scriitor naţional prin aceea că repetă cuvintele patrie, glorie, naţiune, în fiecare şir al scrierilor sale, precum, pe de altă parte poate cineva să nu pomenească de loc vorbele de mai sus şi să fie cu toate acestea un scriitor naţional" (Timpul, 6-7 mai 1880).

De altfel, el este unul dintre primii exegeţi care descoperă şi afirmă valoarea publicisticii lui Eminescu scriind, între altele, că articolele din Timpul ,,sînt cele mai frumoase dintre toate cîte au apărut vreodată în coloanele acestui ziar".

Pertinente şi convingătoare sunt şi consideraţiile despre limba şi muzicalitatea poeziei lui Eminescu, autorul dezvăluindu-i atât forţa creativă, cât şi izbânzile înnoitoare la nivelul limbajului poetic.

Numindu-l pe Eminescu probabil cel dintâi ,,luceafărul poeziei româneşti" şi încheindu-şi teza cu această apreciere efigie: ,,Datorită genialităţii, el ocupă locul meritat printre cei mai mari poeţi ai acestui secol", tânărul doctorand îşi dovedea şi sub raport axiologic competenţa şi intuiţia.

Ultima parte a volumului de documente evidenţiază o nouă dimensiune a personalităţii lui Miron Cristea, răsfrântă, de altfel, şi de unele din scrisorile ce i-au fost adresate. Este vorba despre preocupările lui pentru culegerea şi tezaurizarea creaţiei folclorice, preocupare ce s-a concretizat în relizarea unei culegeri de proverbe (publicată la Sibiu în 1901), a unor datini de nuntă şi a unor practici magice (farmecul de ursite). Sensurile şi valoarea gestului său, pe care s-a străduit tot timpul să-l cultive şi la alţii se află sintetizat în dedicaţia volumul de proverbe: ,,Dedic această colecţiune iubiţilor mei părinţi, George şi Domniţa, de la care mai întâi am învăţat a cunoaşte dulceaţa şi frumuseţea graiului românesc, înţăleptele maxime şi profundele adevăruri cuprinse în ele". Dacă vom preciza faptul că fiecare text este reprodus fără vreo modificare şi cu indicarea localităţii de unde a fost cules, că N. Zanne a folosit rezultatele acestei acţiuni (aşa cum reiese din corespondenţa volumul de faţă), se va putea înţelege mai lesne valoarea întreprinderii lui Elie Miron Cristea.

Gândurile despre cartea în discuţie nu pot fi încheiate înainte de a rosti un cuvânt de laudă către Antonie Plămădeală atât pentru actul de cultură pe care-l reprezintă publicarea unor asemenea documente, cât şi pentru soliditatea şi bogăţia studiului introductiv, pentru notele substanţiale de istorie literară care însoţesc aproape fiecare scrisoare, pentru modestia şi decenţa cu care îşi împărtăşeşte gândurile, opinia şi munca.

 

 

 

eBooks Pagina de start Cuprins Despre autor




©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-806-7
Comments to: Alexandru MELIAN
Last update: Februarie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU