III. IMPRESII DE LECTURĂ
Augustin Z. N. Pop, Caleidoscop eminescian,
Ed. Eminescu, BucureŞti, 1987
În editura Eminescu a văzut lumina
tiparului un Caleidoscop eminescian, semnat de A. Z. N.
Pop, acest devotat om de cultură care şi-a dedicat viaţa
şi profesia pasiunii de arheolog literar, cu o dăruire
demnă de tot respectul.
Dacă lista scriitorilor care au beneficiat, de-a
lungul timpului, de investigaţiile lui documentare este foarte
bogată, cea dintâi preferinţă şi cea mai
substanţială contribuţie vizează numele lui M.
Eminescu. Aşa cum mărturisea el însuşi: ,,Am
slujit, cu neosteninţă, o viaţă întreagă,
crezul îmbogăţirii fondului documentar Eminescu,
atât pentru informaţia nouă, cât şi pentru
ştirile menite să confirme sau să infirme atestări
mai vechi rămase sub semnul incertitudinii".
Aşa cum o indică şi titlul, volumul are
un cuprins eterogen şi el cuprinde ,,investigări personale
în tot soiul de fonduri arhivistice, de stat şi colecţii
particulare, glosări asociative şi disociative, precum
şi un număr de dialoguri asupra eminescologiei purtate
cu o serie de interlocutori".
De real interes este şi secţiunea a doua
a cărţii, realizată de Marius Pop, şi care se
compune dintr-o postfaţă un fel de medalion istorico-literar
o listă a pseudonimelor lui A.Z.N. Pop şi o bibliografie
selectivă a scrierilor acestuia în măsură să
dezvăluie cât de bogată a fost contribuţia lui
istorico-literară, sub raport documentar, în pofida
modestiei manifestate şi în pofida unei anume desconsiderări
afişate de unii critici ori istorici ai literaturii.
Continuând linia inaugurată în 1962
prin volumul ,,Contribuţii documentare la biografia lui M.
Eminescu" urmat apoi de încă trei cărţi
pe aceeaşi temă volumaşul de faţă reia, adânceşte
şi nuanţează unele probleme, adaugă informaţii
noi, îndeosebi mărturii ale unor contemporani despre
Eminescu, şi mai ales grupează într-o secţiune
compactă, cu titlul ,,Şapte convorbiri de eminescologie",
interviurile date în ultimii aproximativ zece ani, unor
gazetari sau oameni de cultură.
Pline de interes sunt aici, mai ales, informaţiile
despre receptarea poeziei sunt Epigonii în epocă,
despre partitura lui C. Porumbescu pe textul Înger de
pază, capitolele referitoare la Veronica Micle şi
I. Creangă, dar îndeosebi interviurile, pentru că
ele sintetizează concepţiile, opţiunile şi făptuirile
lui A. Z. N. Pop.
Desigur că, există şi unele puncte de
vedere discutabile ele vizează, cu precădere, relaţia
complexă dintre biografie şi ficţiune literară
apar şi anumite neglijenţe de limbaj, datorate probabil
imposibilităţii autorului de a-şi controla cu propria
lumină a ochilor textul, s-au strecurat chiar câteva
greşeli de ordin documentar. Asupra acestui ultim aspect ne
oprim pentru o clipă pentru a face cuvenitele rectificări
în cazul a două dintre inexactităţile care,
nu este exclus, pot fi şi erori tipografice:
1. ,,Direcţiunea nouă în poezia şi
proza română" a apărut în Convorbiri
literare, nu în 1871, ci între 15 mai 1871 şi
1 oct. 1872, iar T. Maiorescu aprecia talentul lui Eminescu nu
pe baza a două poezii, ci referindu-se concret la trei, dintr-un
număr mai mare de creaţii publicate până atunci
(la apariţia ultimei părţi din studiul lui Maiorescu,
lui Eminescu i se publicaseră 17 poezii, din care 5 chiar
în Convorbiri literare).
2. Iubita de la Ipoteşti n-a murit în 1869,
când Eminescu va scrie Mortua est, ci aproape singur
în 1865. Iar prima versiune din Mortua est intitulată
Elena, e datată de Eminescu însuşi ,,oct.
1866" şi nu 1869, cum reiese din citatul de mai sus.
Dincolo de aceste observaţii însă,
ultima carte a lui A. Z. N. Pop reconfirmă activitatea lui
de o viaţă, rezumând şi sintetizând statura
unei personalităţi de care istoria noastră literară
nu va putea face niciodată abstracţie fără a se
păgubi pe sine.
