eBooks Pagina de start
Despre autor
 

IV. EFEMERIDE ÎNTRU NEUITARE

ÎNTRE NERUŞINARE ŞI IMPERTINENŢĂ

 

Când cutremure de pământ şi semne de potop devastator adaugă sfâşierilor noastre de rătăciţi bolnavi alte dureri şi alte lacrimi, când nenorocirile ne dezvăluie din nou ce disponibilităţi de solidaritate şi frăţie întru faptă generoasă sălăşluiesc în fiii acestui neam, neruşinarea şi impertinenţa comunistă a ţinut să iasă din nou la drumul mare.

Partidul fostului prim-ministru ceauşist, Ilie Verdeţ, în spiritul unei organice continuităţi cu partidul căruia nu i-a schimbat decât firma, nu scapă prilejul de a câştiga profit politic, şi nu numai, chiar şi din tragedia care ne îndoliază ţara. Constatarea nu trebuie să ne mire însă. Fiindcă cine nu ştie astăzi că sub semnul neruşinării şi al impertinenţei au ajuns comuniştii la putere, aşa după cum sub semnul aceloraşi ,,drapele" au adus ţara în sapă de lemn. Ceea ce ne miră, este curajul de a sfida un popor căruia i-au ruinat peste 40 de ani de istorie şi un suflet plămădit în douăzeci de secole.

După ce au trăit groaza de a constata că şi răbdarea românului are un capăt, după ce au tremurat la gândul că vor trebui să dea seama pentru ticăloşiile săvârşite, mercenarii şi profitorii regimului spulberat în decembrie de mânia şi disperarea populară, au descoperit foarte repede că justiţia noii puteri este mult mai puţin periculoasă decât credeau, iar dezbinarea ţării mult mai profitabilă decât şi-ar fi putut imagina. Şi conform obiceiului, devenit de multă vreme nărav, foştii oprimatori ai acestui popor şi-au adus aminte că neruşinarea şi impertinenţa le-au asigurat, de-a lungul timpului, succesul şi prosperitatea personală.

Ei uită însă un mic amănunt, elementar şi de bun simţ. Asemenea comportamente au fost cândva eficace, fiindcă ,,dumnealor" au avut în mână puterea discreţionară, proprie oricărei dictaturi.

Sigur că această grupare politică profită de faptul că tribunalele postrevoluţionare dintr-o eroare fundamentală (care nu e obligatoriu să rămână şi definitivă) au judecat, aşa cum am văzut că au făcut-o, doar infracţiunile a şapte zile dintr-o istorie a ticăloşiilor de peste patruzeci de ani.

Sigur că ea profită de marile suferinţe materiale şi morale, provocate de perioada de tranziţie şi, într-o bună măsură, de erorile, stângăciile ori neînţelepciunile guvernului. 1Acesta este articolul la care se face referire în textul anterior. Adevărul care mi-a găzduit cu generozitate toate celelalte manifestări publicistice de această dată a socotit inoportună publicarea. N-am înţeles nici atunci, aşa cum nu înţeleg nici acum.

Sigur că ea profită de bâlciul politicianist, de setea maladivă pentru putere, de mirajul îmbogăţirii care bântuie toate minţile şi de pecinginea corupţiei care se lăfăie pretutindeni, de sus până jos şi de la stânga la dreapta.

Sigur că ea încearcă să valorifice o mentalitate la care a dăltuit peste patru decenii şi că, în virtutea acesteia, o parte din cei speriaţi de spectrul şomajului, din cei a căror mijloace de trai au fost spulberate de nestăpânitul dezmăţ al preţurilor, precum şi o bună parte a celor dezamăgiţi, dezgustaţi sau pur şi simplu debusolaţi de apele tulburi în care încearcă să vâslească şi puterea şi opoziţia, sunt ispitiţi să acorde credit, simpatie şi, eventual, voturi unei asemenea formaţiuni.

Toate acestea, însă, sunt doar nişte conjuncturi, pasagere ca orice conjunctură. Mistificarea şi rătăcirile celor care riscă să se lase din nou înşelaţi, nu pot fi deci decât tot pasagere. Exemplul trezirii la realitate al fostului vicepreşedinte al PSM după al XV-lea congres al comuniştilor rebotezaţi are valoare de simbol dătător de speranţă. Înşelăciunea şi demagogia, într-un spaţiu democratic, sunt sortite agoniei.

Românii nu s-au îmbolnăvit de comunism. Ei au fost contaminaţi dinafară. Aflaţi astăzi într-o convalescenţă dureroasă şi cam lipsită de igienă, ei îşi trudesc vindecarea. Când o vor obţine, vor dobândi totodată şi imunitatea.

Aşa încât ,,domnilor" foşti, comunismul nu mai are viitor în România. Obrăznicia dv. de astăzi se va transforma într-un alt cap de acuzare al judecăţii la care veţi fi chemaţi, mai devreme sau mai târziu, fiecare după faptele lui. Pretinzând patrimoniul PCR, recunoaşteţi nu numai că aţi rămas PCR, dar în acelaşi timp că sunteţi şi autorii fărădelegilor prin care s-a constituit cea mai mare parte a acestui patrimoniu.

Şi să nu uitaţi o clipă, că dv. nu reprezentaţi cele peste 3 milioane de foşti membri de partid. Cenuşa carnetelor noastre s-a vrut reziduul unei purificări prin foc de ruşine, de slăbiciune şi de vinovăţie. Dumneavoastră reprezentaţi doar cele câteva zeci de mii de vătafi ai neamului românesc, mai blânzi sau mai cruzi, care au îngenuncheat un popor, au ruinat o ţară şi au ,,grădinărit" hidoşenia unei dictaturi de coşmar.

Credeţi că pentru asta meritaţi patrimoniu, recunoştinţă şi, eventual, voturi la alegerile viitoare?

 

 

eBooks Pagina de start Cuprins Despre autor




©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-806-7
Comments to: Alexandru MELIAN
Last update: Februarie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU