IV. EFEMERIDE ÎNTRU NEUITARE
ÎNTRE NERUŞINARE ŞI IMPERTINENŢĂ
Când cutremure de pământ şi semne
de potop devastator adaugă sfâşierilor noastre de
rătăciţi bolnavi alte dureri şi alte lacrimi,
când nenorocirile ne dezvăluie din nou ce disponibilităţi
de solidaritate şi frăţie întru faptă generoasă
sălăşluiesc în fiii acestui neam, neruşinarea
şi impertinenţa comunistă a ţinut să iasă
din nou la drumul mare.
Partidul fostului prim-ministru ceauşist, Ilie
Verdeţ, în spiritul unei organice continuităţi
cu partidul căruia nu i-a schimbat decât firma, nu scapă
prilejul de a câştiga profit politic, şi nu numai,
chiar şi din tragedia care ne îndoliază ţara.
Constatarea nu trebuie să ne mire însă. Fiindcă
cine nu ştie astăzi că sub semnul neruşinării
şi al impertinenţei au ajuns comuniştii la putere,
aşa după cum sub semnul aceloraşi ,,drapele"
au adus ţara în sapă de lemn. Ceea ce ne miră,
este curajul de a sfida un popor căruia i-au ruinat peste
40 de ani de istorie şi un suflet plămădit în
douăzeci de secole.
După ce au trăit groaza de a constata că
şi răbdarea românului are un capăt, după
ce au tremurat la gândul că vor trebui să dea seama
pentru ticăloşiile săvârşite, mercenarii
şi profitorii regimului spulberat în decembrie de mânia
şi disperarea populară, au descoperit foarte repede că
justiţia noii puteri este mult mai puţin periculoasă
decât credeau, iar dezbinarea ţării mult mai profitabilă
decât şi-ar fi putut imagina. Şi conform obiceiului,
devenit de multă vreme nărav, foştii oprimatori ai
acestui popor şi-au adus aminte că neruşinarea şi
impertinenţa le-au asigurat, de-a lungul timpului, succesul
şi prosperitatea personală.
Ei uită însă un mic amănunt, elementar
şi de bun simţ. Asemenea comportamente au fost cândva
eficace, fiindcă ,,dumnealor" au avut în mână
puterea discreţionară, proprie oricărei dictaturi.
Sigur că această grupare politică profită
de faptul că tribunalele postrevoluţionare dintr-o eroare
fundamentală (care nu e obligatoriu să rămână
şi definitivă) au judecat, aşa cum am văzut că
au făcut-o, doar infracţiunile a şapte zile dintr-o
istorie a ticăloşiilor de peste patruzeci de ani.
Sigur că ea profită de marile suferinţe
materiale şi morale, provocate de perioada de tranziţie
şi, într-o bună măsură, de erorile, stângăciile
ori neînţelepciunile guvernului. 1Acesta este articolul
la care se face referire în textul anterior. Adevărul
care mi-a găzduit cu generozitate toate celelalte manifestări
publicistice de această dată a socotit inoportună
publicarea. N-am înţeles nici atunci, aşa cum nu
înţeleg nici acum.
Sigur că ea profită de bâlciul politicianist, de
setea maladivă pentru putere, de mirajul îmbogăţirii
care bântuie toate minţile şi de pecinginea corupţiei
care se lăfăie pretutindeni, de sus până jos
şi de la stânga la dreapta.
Sigur că ea încearcă să valorifice
o mentalitate la care a dăltuit peste patru decenii şi
că, în virtutea acesteia, o parte din cei speriaţi
de spectrul şomajului, din cei a căror mijloace de trai
au fost spulberate de nestăpânitul dezmăţ al
preţurilor, precum şi o bună parte a celor dezamăgiţi,
dezgustaţi sau pur şi simplu debusolaţi de apele tulburi
în care încearcă să vâslească şi
puterea şi opoziţia, sunt ispitiţi să acorde credit,
simpatie şi, eventual, voturi unei asemenea formaţiuni.
Toate acestea, însă, sunt doar nişte
conjuncturi, pasagere ca orice conjunctură. Mistificarea şi
rătăcirile celor care riscă să se lase din nou
înşelaţi, nu pot fi deci decât tot pasagere.
Exemplul trezirii la realitate al fostului vicepreşedinte
al PSM după al XV-lea congres al comuniştilor rebotezaţi
are valoare de simbol dătător de speranţă. Înşelăciunea
şi demagogia, într-un spaţiu democratic, sunt sortite
agoniei.
Românii nu s-au îmbolnăvit de comunism.
Ei au fost contaminaţi dinafară. Aflaţi astăzi
într-o convalescenţă dureroasă şi cam lipsită
de igienă, ei îşi trudesc vindecarea. Când
o vor obţine, vor dobândi totodată şi imunitatea.
Aşa încât ,,domnilor" foşti,
comunismul nu mai are viitor în România. Obrăznicia
dv. de astăzi se va transforma într-un alt cap de acuzare
al judecăţii la care veţi fi chemaţi, mai devreme
sau mai târziu, fiecare după faptele lui. Pretinzând
patrimoniul PCR, recunoaşteţi nu numai că aţi
rămas PCR, dar în acelaşi timp că sunteţi
şi autorii fărădelegilor prin care s-a constituit
cea mai mare parte a acestui patrimoniu.
Şi să nu uitaţi o clipă, că dv.
nu reprezentaţi cele peste 3 milioane de foşti membri
de partid. Cenuşa carnetelor noastre s-a vrut reziduul unei
purificări prin foc de ruşine, de slăbiciune şi
de vinovăţie. Dumneavoastră reprezentaţi doar
cele câteva zeci de mii de vătafi ai neamului românesc,
mai blânzi sau mai cruzi, care au îngenuncheat un
popor, au ruinat o ţară şi au ,,grădinărit"
hidoşenia unei dictaturi de coşmar.
Credeţi că pentru asta meritaţi patrimoniu,
recunoştinţă şi, eventual, voturi la alegerile
viitoare?