Adina
Berciu-Drăghicescu ARHIVISTICA SI DOCUMENTARISTICA |
|
BIBLIOLOGIA
Bibliologia, fostă ştiinţă auxiliară a istoriei dar
în prezent, disciplină independentă, care se ocupă
de carte şi de munca în
bibliotecă. Prin bibliologie se înţelege ,,studiul metodic,
ştiinţific a tot ceea ce priveşte scrisul de mână
sau tipar, pe hârtie sau pe alt material, deci orice vehicul al
gândirii prezentat mai adesea sub forma cărţii, de la
fabricarea şi condiţiile ei materiale şi până
la viaţa ei ca factor cultural, cu imensa ei influenţă
asupra individului şi a societăţii
[1].
Prin urmare, obiectul acestei ştiinţe include: istoricul
scrisului, suportul său, instrumentele de scris, tehnica tiparului,
fabricarea, legatul şi ilustrarea cărţii, punerea
ei în circulaţie, publicaţiile bibliografice, organizarea
bibliotecilor, cataloagele. Cuvintele bibliologie şi bibliotecă îşi au originea în limba
greacă veche: biblon
= carte; logos = vorbire, tratare; théké = dulap,
loc de păstrare a cărţilor. Deci bibliotecă
înseamnă loc de păstrare a cărţii. Spre sfârşitul
Evului Mediu, în concepţia umanistă biblioteca reprezenta
triada: loc, dulap, cărţi[2];
ea era un muzeu de carte, un depozit de valori spirituale. Ca deţinător a tezaurului de cunoştinţe şi ca centre
de difuzare ale acestora, bibliotecile sunt verigi ale culturii
în oricare timp şi societate. Părţile componente ale acestei discipline sunt:
I. Istoria cărţilor şi
a bibliotecilor de la începuturi până la epoca contemporană.
Aici sunt incluse şi problemele legate de istoria scrisului,
a materialului de scris, tiparul, ilustrarea cărţilor,
precum şi istoricul bibliotecilor şi rolul lor în viaţa
socială şi culturală a popoarelor.
II. Bibliografia se ocupă cu descrierea cărţilor
spre a alcătui repertorii sau cataloage de cărţi.
III. Biblioteconomia se preocupă
de organizarea, catalogarea, clasificarea şi funcţionarea
bibliotecilor, inclusiv orientarea de carte, propaganda de carte,
completarea şi organizarea fondului bibliotecilor, conservarea
cărţilor.
IV. Bibliotecografia se ocupă
cu descrierea bibliotecilor din punct de vedere istoric, statistic,
al construcţiei, al instalaţiilor, al îngrijirii localurilor
lor*.
*
Domeniu care nu intră în preocupările noastre.
Bibliologia a devenit o ştiinţă în adevăratul înţeles
al cuvântului la începutul secolului al XIX-lea. Tot atunci, francezul
Gabriel Peignot punea în circulaţie, pentru prima oară,
termenul de bibliologie. Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea studiilor bibliologice în
România l-a jucat Societatea Academică Română (1867),
societate devenită apoi Academia Română (1879). În aceeaşi perioadă, când se punea bazele acestei discipline în
principalele ţări europene, în Principatele Române apăreau
lucrări sistematizate referitoare la tipografii, la cărţi,
biblioteci, bibliografii. S-au remarcat în domeniul bibliologiei,
cu toate subramurile sale, din secolul XIX şi până astăzi:
Gh. Asachi, (1788 - 1869), Heliade Rădulescu (1802 - 1872),
Timotei Cipariu (1805 - 1887), George Bariţiu (1812 - 1893),
B. P. Haşdeu (1838 - 1907), Aug. Treboniu Laurian (1810 - 1881),
Ioan Bianu (1856 - 1935), Nerva Hodoş (1869 - 1913), Ilarie
Chendi (1838 - 1913), Al. Sadi - Ionescu (1873 - 1926), Oct. Schiau,
Corneliu Dima - Drăgan (1936 - 1986), Barbu Teodorescu, Nicolae
Georgescu Tistu (1894 - 1972), Dan Simonescu (1902 - 1992), Gabriel
Strempel (n. 1926). Biblioteca Academiei a polarizat în jurul său importante personalităţi
ale biblioteconomiei româneşti fiind nu numai ,,loc de depozitare
a cărţilor
ci şi un important for ştiinţific
şi cultural naţional, rol ce îl joacă şi în
prezent. Bibliologia, în înţelesul de disciplină care înglobează şi
sistematizează toate cunoştinţele referitoare la
carte, a constituit obiectul unor congrese internaţionale încă
de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În 1895 s-a organizat prima Conferinţă internaţională
de bibliografie la Bruxelles. Cu această ocazie s-a hotărât
crearea unui Repertoriu Bibliografic Universal şi s-a fondat
Institutul Internaţional de Bibliografie cu sediul la Bruxelles,
care funcţionează şi astăzi, cu scopul de a
realiza repertoriul menţionat. Planul era şi mai vast:
crearea unui muzeu al cărţii şi al materialelor documentare,
crearea unei Uniuni a asociaţiilor internaţionale, crearea
la Palatul mondial din Bruxelles a unei Cetăţi intelectuale
internaţionale. În cadrul centrului de la Bruxelles un rol, deosebit l-a jucat Paul Otlet,
căruia i-a revenit şi meritul de a califica disciplinele
care se ocupau cu studiul cărţii drept ,,ştiinţe
bibliologice
. După înfiinţarea Societăţii Naţiunilor (1919) s-a
creat pe lângă ea o Comisie internaţională de Cooperaţie
Intelectuală (1922) căreia i s-a adăugat ca organ
de colaborare tehnică un Institut de Cooperaţie Intelectuală.
Geneva, Paris şi Bruxelles au devenit de la începutul secolului
XX până astăzi principalele centre cu preocupări
bibliologice ale Europei. Printre membrii Comisiei create în 1922 la Geneva se aflau oameni de înaltă
cultură, filozofi, savanţi: H. Bergson. A. Einstein, H.
Lorentz, Marie Curie, precum şi tehnicieni în probleme de bibliotecă
precum Marcel Godet. În a doua jumătate a secolului nostru, bibliologia şi ramurile ei
au înregistrat progrese deosebite odată cu creşterea uriaşă
a volumului de informaţie, recurgându-se şi în cadrul
acestei ştiinţe la cele mai moderne metode de lucru cu
cartea. ca disciplină de învăţământ, bibliologia
a fost introdusă mai întâi la École des Chartes, apoi la Universitatea
din Göttingen, preluată ulterior de celelalte mari centre universitare
europene. În România primul curs de bibliologie s-a predat la Universitatea din Cluj
în 1932, curs susţinut de renumitul bibliolog Ioachim Crăciun[3].
|
 |
 |
|
© University
of Bucharest 2002. All rights reserved.
|