Adina
Berciu-Draghicescu ARHIVISTICA SI DOCUMENTARISTICA |
|
[1]Petit Larousse illustré, 1974, p. 346. [2]Albert Flocon, Universul
cărţilor. Studiu istoric de la origini până la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. Traducere de Radu
Berceanu cu o postfaţă de Barbu Theodorescu, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică Enciclopedică, 1976,
p. 13. [3]Ibidem, p. 14. [4]Ibidem, p. 16. [5]În ele se includ şi : scrierea cuneiformă, summero
- akkadiană, japoneză, arrammită. [6]Descifrarea s-a făcut prin intermediul pietrelor
trilingve de la Persepolis şi a inscripţiei lui Darius
de pe stânca de la Behistun. [7]Albert
Flocon, op. cit., p. 17. [8] Tăbliţele adunate în unele arhive
şi biblioteci sunt în număr de mii de exemplare. Două
tăbliţe se legau între ele printr-un sistem asemănător
balamalelor de astăzi, impunându-se astfel pentru prima
oară termenul de carte. iar ca loc de depozitare, prima
bibliotecă se află la Ninive, sec. VII î.Hr., unde
s-au descoperit zeci de lăzi conţinând peste 22000
de astfel de tăbliţe. [9]Pentru
întreaga istorie a descifrării scrierii egiptene, vezi
Elisabeth Hering, Povestea
scrisului, Bucureşti, Edit. Tineretului, 1960, p. 34
- 42. [11]Pentru modul de preparare, vezi Sigismund Jako, Radu
Manolescu, Scrierea latină
în Evul mediu, Bucureşti, Edit. Ştiinţif.
şi Enciclop., 1971, p. 34. [12] Ibidem,
p. 38; Pentru amănunte în domeniul de folosire a hârtiei
în Europa şi Ţările Române, Dicţionar
al ştiinţelor speciale ale istoriei, p. 131. Cel
mai vechi text european scris pe hârtie datează din anul
1109 [13] Damian P. Bogdan, Paleografia slavo - română. Tratat şi Album. DGAS, Bucureşti,
1978, p. 131. [14] C. Boroianu,
Texte vechi de paleografie
româno - chirilică. Album de paleografie româno - chirilică,
Bucureşti, 1971, p. 6; Damian P. Bogdan, Paleografia,
p. 131 - 158 - amănunte privind alfabetul glagolitic
şi chirilic. [15]Din
secolul al XIV-lea până în a doua jumătate a secolului
XVII Ţara Românească şi Moldova au folosit în
cancelarii limba slavonă cu caractere chirilice. După
această dată, limba română a înlocuit limba slavonă
rămânând numai alfabetul chirilic care a fost înlocuit
în 1860 cu alfabetul latin. [16]Sunt tăbliţele pe care învăţau
să scrie elevii în secolele XVIII - XIX cu un condei de
lemn ascuţit la un capăt şi plat la celălalt. [17]Pana
de pasăre se băga în nisip sau cenuşă, se
curăţa de pieliţe, se încălzea pentru a
se înlătura grăsimea şi spre a deveni elastică.
Apoi capătul se despica în două părţi. Partea
interioară se tăia până la jumătatea grosimii
penei, formându-se un jgheab. Se ascuţea această pană
de aşa manieră, încât să se poată scrie
cu ea şi liniile groase şi cele subţiri. [18]Sigismund Jakó, Radu Manolescu, op. cit., p. 109 [19]Ibidem,
p. 34 - 36, p. 109 - 113. [20]Informaţiile referitoare la suportul de scris şi materialele de
scris le avem de la d-l dr. Oprea Florea, Şef serviciu
Restaurare - Conservare în DGAS. Îi mulţumim şi pe
această cale. [21] Pentru procedeele de prelucrare a papirusului şi
a pergamentului, vezi Sigismund Jakó, Radu Manolescu, op. cit., p. 34 - 36. [22]Ovidiu Drâmba, Istoria
culturii şi civilizaţiei, vol. II, Bucureşti,
Edit. Ştiinţifică şi Enciclop., 1987, p.
196. [23] Ibidem, p. 229 [24]Ibidem. [25] Eugeniu, Speranţa, Cartea despre carte sau Eflorescenţa spirituală,
Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1984, p. 33 - 34. [26]Ibidem. [27]30 Asupra paternităţii acestei invenţii
mai sunt încă discuţii. Unii cercetători susţin
că inventatorul tiparului ar fi olandezul Laurent Coster
care la sfârşitul secolului al XIV-lea ar fi avut ideea
tăierii, separat, în lemn a fiecărei litere şi
apoi le-a turnat în metal, alţii sunt de părere că
Bernando Cennini din Bruges ar fi avut această idee. Nu
este omis nici fierarul chinez Pi Seng care a făcut din
lut literele chineze, le lipsea apoi pe o scândură şi
ungea cu cerneală partea care urma să se imprime.
Dar este greu de contestat meritele lui Guttenberg în materie
de tipar. |
 |
CUPRINS
|
|
© University
of Bucharest 2002. All rights reserved.
|