Index :: Cuprins :: Pagina anterioară :: Pagina următoare

 

Cultul Elenei Ceauşescu īn anii ’80

 

Cristina Liana Olteanu*

   

1. Preliminarii

 

Īnceputul erei Ceauşescu a īnsemnat īn istoria comunismului romānesc nu numai o schimbare de perspectivă asupra noilor practici politice de desemnare a liderului partidului, ci şi o altă imagine a conducătorului partidului. Pentru opinia publică, Nicolae Ceauşescu nu mai era un prim-secretar de partid comunist umil şi supus Moscovei, ci un secretar general comunist rebel, dornic de afirmare pe scena politică internaţională; de asemenea, imaginea vieţii sale private nu mai corespundea celei a predecesorului său, singuraticul Gheorghe Gheorghiu-Dej, ci, dimpotrivă, era cea a  unui familist convins. Era īncă un motiv īn plus pentru care populaţia să aprecieze, pentru moment, īn mod  pozitiv, transformările politice care se produseseră īn Romānia.

Pentru īnceput, vom īncerca să analizăm felul īn care s-a repercutat imaginea de om de familie a lui Nicolae Ceauşescu asupra ascensiunii ulterioare  a soţiei sale, Elena Ceauşescu. Ipoteza de la care pornim este că sublinierea publică a statutului de soţie a conducătorului absolut al partidului face parte din strategia pe care Ceauşescu o adoptă īn promovarea membrilor familiei sale. Astfel, accentuarea ideii că Elena Ceauşescu nu este numai un tehnocrat, ci că, īn plus, aparţine familiei conducătoare, este un semnal de afirmare, dezinhibată de prejudecata nepotismului politic, a  suveranităţii politice a şefului. Cu alte cuvinte, Ceauşescu  oficializează mesajul “protectoratului politic”: cine se află sub oblăduirea sa ori cine aderă la poziţia de client docil, īşi asigură cea mai sigură ocrotire politică. Acesta a ales cea mai avantajoasă cale de consolidare şi permanentizare a puterii sale, aceea de construire a unei reţele patrimoniale de “distribuire” a autorităţii. Prima pe listă a fost soţia sa, urmată apoi de celelalte rude; restul nomenclaturii “existānd” pe baza principiului rotaţiei cadrelor.

La īnceputul carierei sale publice, Elena Ceauşescu este soţia secretarului general al partidului, Nicolae Ceauşescu, un conducător de partid a cărui imagine este complet alta faţă de cea a predecesorului său: tānăr, curajos īn relaţiile externe şi deschis dialogului cu societatea.

Care a fost rolul Elenei Ceauşescu īn acest īnceput optimist de drum de la sfārşitul anilor ’60? Iniţial, prezenţa ei pe lāngă secretarul general al partidului a avut rolul de īntărire a convingerilor poporului că alegerea īn fruntea partidului a unui romān patriot şi familist pe deasupra, Nicolae Ceauşescu, reprezintă etapa reintrării īn normalitate a regimului politic. Elena era prezentă ori de cāte ori Ceauşescu “se arăta” publicului: la recepţii diplomatice, īn călătoriile sale de răsunet īn străinătate sau īn timpul vizitelor de lucru din ce īn ce mai dese.

 Fotografia celor doi reprodusă īn ziare sau reviste din ţară şi din străinătate recrea tradiţia publică a familiei, ocultată pentru o bună perioadă a istoriei stalinist-dejiste a partidului. Ca soţie de lider comunist, Elena Ceauşescu īnsăşi părea să īnsemne altceva: “cānd Ceauşescu se aruncase īn politica de deschidere internaţională, apariţia publică a Elenei Ceauşescu, aşa stāngace şi vulgară cum era ea, a putut fi resimţită ca un semn de normalizare; şi, totuşi, comparată cu celibatul simbolic al epocii staliniste, conjugalitatea noilor stăpāni părea de bun augur. Īntre butucănoasa nevastă a lui Hruşciov şi eleganta Raissa Gorbaciova, soţia lui Ceauşescu părea să semnifice un nou stil politic, mai relaxat şi mai atent la valorile individuale”[1].

Considerăm că o analiză atentă a felului īn care sunt valorificate īn discursul oficial aspecte din viaţa privată a familiei Ceauşescu este utilă pentru reconstituirea mecanismului de inventare a imaginii formale a celor doi membri ai cuplului[2].

Nicolae Ceauşescu devine īn 1973[3], īn mod oficial, prototipul omului de succes: politician de carieră īmplinit, recunoscut şi apreciat de societate şi īnconjurat de dragostea familiei sale; impunerea publică a lui Nicolae determină un fenomen asemănător īn viaţa soţiei sale; Elena Ceauşescu acumulează prestigiu (sau măcar recunoaştere publică) tocmai datorită faptului că este partenera de viaţă a primei persoane politice a Romāniei. Pe parcurs, ea fructifică această īntāietate, acumulānd diverse titluri ştiinţifice onorifice īn ţară şi străinătate. Cultul lui N. Ceauşescu devine o realitate intrinsecă societăţii şi partidului. Se poate spune că īn 1974 Ceauşescu a trecut de la faza autoritară a regimului său la cea oligarhică[4], situaţie care i-a permis integrarea īn elita politică decizională a propriei gărzi, printre care şi a Elenei Ceauşescu, soţia sa, īn jurul căreia se va iniţia peste numai cinci ani un cult al personalităţii asemănător persoanei lui.

Titlurile oficiale pe care Nicolae Ceauşescu le acumulează pīnă īn 1974 arată intenţiile sale de personalizare a puterii şi de creare a unor poluri de susţinere proprii: secretar general al partidului īn iulie 1965 la Congresul al IX-lea al partidului; īn decembrie 1967, preşedinte al Consiliului de Stat; preşedinte al Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economică şi Socială īn martie 1969; preşedinte al Consiliului Naţional al Apărării şi Comandant Suprem al Forţelor Armate īn decembrie 19725; preşedinte al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii; iar ca o „răsplată” pentru toate titlurile primite pīnă atunci N. Ceauşescu este numit Preşedintele Republicii īn martie 1974.

La prima sărbătorire de amploare a zilei de naştere a lui Ceauşescu din 26 ianuarie 19736 la care au participat toate instituţiile politice şi culturale ale statului (reprezentanţii ministerelor şi ai PCR, ai Gărzilor Patriotice, ai militanţilor din ilegalitate ai partidului, ai mişcării muncitoreşti din Romānia, ai Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, ai C.C. al UTC, ai Academiei RSR, Academiei “Ştefan Gheorghiu”, Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, ai Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiştilor Plastici, ai Uniunii Compozitorilor, ai Uniunii Ziariştilor, ai Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei şi prim-secretarii judeţeni de partid), acesta este numit „teoreticianul strīns legat de viaţă”7 şi “om de omenie”8; primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti de la preşedintele Comisiei Superioare de Diplome, Paul Niculescu-Mizil, pentru „contribuţia teoretică şi practică la edificarea socialiste a patriei”9, iar dramaturgul Horia Lovinescu propune ca numele epocii contemporane  să fie “Secolul Ceauşescu”10.

Despre Elena Ceauşescu se vorbeşte pasager, ea fiind doar “utecista Elena Petrescu” sau soţia celui sărbătorit. Singura instituţie care va saluta şi prezenţa ei la eveniment va fii Academia “Ştefan Gheorghiu” (pepiniera de cadre instruite de partid) al cărei mesaj īncepe astfel: “iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu şi tovarăşă Elena Ceauşescu să primiţi urările noastre fierbinţi”; o va mai face şi profesorul universitar Octavian Fodor, rectorul Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj11. Īn rest, prezenţa soţiei Elena Ceauşescu, care nu “se recomandă” prin propriile sale calităţi, decāt prin aceea de “tovarăşă de viaţă” a preşedintelui, nu este sesizabilă decāt prin intermediul fotografiilor12; īn Omagiul din 1978 este alocat un capitol separat imaginii domestice a conducătorului – “Preşedintele Romāniei īn atmosfera caldă a vieţii de familie”13; acest capitol cuprinde nouă fotografii ale cuplului Ceauşescu īn diferite situaţii: la munte sau acasă; este o fotografie a cuplului īmpreună cu mezinul şi preferatul lor, Nicu Ceauşescu, mai este o fotografie cu tatăl şi fiul Nicu, jucīnd şah; ceilalţi doi copii, Zoe şi Valentin, apar alături de părinţi separat de Nicu, īntr-o altă fotografie.

Observăm o ierarhizare a priorităţilor mesajului: īn primul rānd, se arată că Nicolae Ceauşescu trăieşte īn mijlocul unei familii destul de numeroase – aşa cum īi plăcea – şi unite; el este bărbatul conservator, adept al acestui gen de familie; pe de altă parte,  prin expunerea imaginii familiei Ceauşescu īn spaţiul public, sunt indicaţi candidaţii preferaţi pentru māna dreaptă a conducătorului partidului: Elena şi Nicu Ceauşescu.

  

2. Ceremonialul politic

 

Nicolae Ceauşescu a devenit un erou exemplar al neamului īn 1973, cānd, pentru prima dată, propria lui zi de naştere se transformă īntr-un ritual politic de celebrare publică a puterii şefului de partid14. Cu această ocazie, membrii Comitetului Executiv al Partidului īmpreună cu cei ai guvernului şi ai Consiliului de Stat īi  decernează titlul de “Erou al Republicii Socialiste Romānia”. Īn 1978, cu prilejul aniversării a “60 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate revoluţionară”, primeşte pentru a doua oară īnaltul titlu de erou al Romāniei şi ordinul “Victoria Socialismului”15. Decernarea titlurilor este īnsoţită de un spectacol al “plecăciunilor” faţă de preşedinte la care nu-şi permite să lipsească nici un membru cu autoritate sau prestigiu al societăţii romāneşti; poporul romān asistă şi el, nedumerit sau siderat, prin intermediul presei sau al televiziunii, la aşezarea pe piedestal a Conducătorului.

Cum putem interpreta aceste manifestări asemănătoare ceremoniilor de īncoronare a unui monarh de ev mediu, la care īşi depun “omagiul” vasalii săi şi mai puţin potrivite unui eveniment monden de secol XX? Cea mai elocventă explicaţie a apariţiei acestui fenomen este aceea a atotputerniciei lui Nicolae Ceauşescu, deţinător absolut al  tuturor pārghiilor de control al societăţii şi al partidului. Istoria ne-a arătat că, īn cadrul oricărui tip de regim totalitar, o dată acumulată, puterea este exteriorizată; afişarea  publică a acesteia determină  „multiplicarea”, īntărirea ei.

Michel Foucault oferă o descriere a funcţiei exercitate de procesul exhibării puterii: “Prin tradiţie, puterea este ceea ce se vede, ceea ce se arată, ceea ce se manifestă şi, īn chip paradoxal, īşi găseşte principiul forţei tocmai īn mişcarea prin care o desfăşoară. Cei asupra cărora se exercită puterea pot rămāne īn umbră; nu primesc lumină decāt de la acea parte de putere ce le e concedată, sau de la răsfrāngerea de o clipă a acesteia pe chipul lor”; ceremonia este “o expresie excesivă a “forţei”, o “cheltuială” īn acelaşi timp exagerată şi codificată prin care puterea īşi reface forţele. Se īnrudeşte mai mult sau mai puţin, cu triumful. Apariţia solemnă a suveranului aduce cu sine ceva de sacralizare, de īncoronare, de īntoarcere de după victorie.”16.

Ceremonialul celebrării Elenei Ceauşescu īşi are īnceputurile pe data de 7 ianuarie 1979, cānd aceasta īmplineşte 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de activitate revoluţionară; “pentru activitatea revoluţionară īn mişcarea muncitorească, pentru afirmarea ştiinţei romāneşti, pentru aportul deosebit la īnfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate”17 este decorată cu ordinul “Steaua Republicii Socialiste Romānia”, clasa I.

La sărbătoare participă elita partidului şi membrii guvernului, reprezentanţii altor instituţii care depind direct sau indirect de autoritatea politică a Elenei Ceauşescu (academii, institute de cercetare).

Partidul, intelectualii şi “istoria”18 săvārşesc gestul de reverenţă faţă de pretenţia “academicienei” la celebrare publică.

Manea Mănescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, membru al Comitetului Politic Executiv, este primul care semnează actul de recunoaştere a autorităţii politice a primei “tovarăşe” a ţării.  Īn numele organismului de partid din care face parte, al guvernului şi al Consiliului de Stat citeşte o scrisoare-elogiu īn care Elena Ceauşescu este caracterizat㠓remarcabil exemplu de militant comunist pentru libertatea şi independenţa patriei” şi “strălucitor om de ştiinţă”19. Sărbătoarea “īn mijlocul partidului” se termină cu o „masă tovărăşească”.

Personalitatea Elenei Ceauşescu devine un punct de atracţie necesar şi inevitabil pentru intelectualii romāni; ei sunt reprezentaţi la eveniment de academicieni, deţinători de funcţii īn guvern şi de poziţii privilegiate īn partid, ocupaţi cu politicile culturale, educaţionale şi de cercetare ale statului; de asemenea, organismele pe care le conduc, transmit telegrame de felicitare: Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Academia Republicii Socialiste Romānia, Ministerul Educaţiei şi Īnvăţămāntului, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Institutul Central de Chimie, Institutul Central de Fizică, Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară, Consiliul Naţional al Femeilor.

După şapte ani de directorat al Elenei Ceauşescu la Institutul Central de Chimie (ICECHIM), cincizeci şi trei de cercetători din acest institut editează o culegere de nouăsprezece articole ştiinţifice sub forma unui „omagiu din partea colaboratorilor” īn onoarea “savantei de renume mondial”: Academician doctor inginer Elena Ceauşescu, Participări la manifestări ştiinţifice. Omagiu din partea colaboratorilor20. Prin această “iniţiativă”, publicarea mărturiei performanţelor intelectuale ale Elenei Ceauşescu, chimiştii romāni sunt chemaţi să-i certifice īn plan simbolic competenţa ştiinţifică exemplară.

 Cei prezenţi la acest eveniment sunt susţinătorii şi, īn acelaşi timp, protejaţii academicienei: Ion Ursu, preşedinte al Consililui Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (īi va ceda această poziţie Elenei Ceauşescu nu peste mult timp – īn iunie 1979, el devenind adjunctul şi permanentul fidel al superioarei sale); Nicolae Giosan, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (creată īn 1969), Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice, Suzana Gādea, ministrul Educaţiei şi Īnvăţămāntului, Mihnea Gheorghiu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (singura instituţie care īncă din 1973 săvārşise gestul politicos de a saluta prezenţa Elenei Ceauşescu la ceremonia aniversării conducătorului partidului), Ion Anton, Cristofor Simionescu, Şerban Ţiţeica, vicepreşedinte al Academiei, George Ciucu, rectorul Universităţii Bucureşti, Aurel Groapă, directorul tehnic al Institului de Chimie21.

Avansul de putere pe care Elena Ceauşescu īl īnregistrează faţă de ceilalţi membrii ai nomenklaturii se materializează prin mediatizarea sărbătoririi zilei sale de naştere īn ziarul partidului, “Scīnteia”.

Imaginea primei femei a ţării se construieşte pe ideea că autoritatea politică īn Romānia revine numai oamenilor competenţi, sugerāndu-se că valoarea democratică a regimului  politic derivă inclusiv din această constantă a elitei politice conducătoare – recrutarea ei pe criterii meritocratice.

Īn ziua de 6 ianuarie, cu o zi īnainte de sărbătorirea oficială a primei “doamne” a ţării, apărea pe prima pagină a ziarului “Scīnteia” un articol cu titlul scris cu caractere roşii: “OMAGIU FIERBINTE AL PARTIDULUI, AL POPORULUI”, īn care se prezentau cele două ipostaze ale imaginii oficiale a Elenei Ceauşescu: “militantă de frunte a partidului nostru” şi “eminent om de ştiinţă”. Aceste două calităţi ale sale “o ajutaser㔠să se lanseze īn prima linie a partidului: “ca o consacrare a īnaltelor sale calităţi dovedite īn decursul īndelungatei activităţi revoluţionare22, a fost aleasă membru al CC al PCR (la Conferinţa Naţională a PCR din 1972), membru al Comitetului Executiv al CC (la Plenara din iunie 1973), membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (la Congresul al XI-lea al PCR din 1974),  membru al Biroului Permanent al acestui īnalt organism (la şedinţa CPE al CC al partidului din ianuarie 1977), deputată īn MAN”; “după cum este cunoscut, PCR se călăuzeşte pe considerentul că ştiinţa constituie factorul primordial al progresului contemporan (...) Această poziţie şi-a găsit un exponent remarcabil īn tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, atīt prin propriul aport la organizarea de ansamblu a ştiinţei romāneşti, cīt şi prin vasta şi laborioasa activitate desfăşurată cu pasiune şi īnaltă competenţă pe tărīmul cercetării propriu-zise”23.

Un merituos curriculum vitae al Elenei Ceauşescu este publicat pe pagina a treia a ziarului “Scīnteia” din ziua de sărbătoare naţională, 7 ianuarie 1979. Sub fotografia care o īnfăţişează pe Elena Ceauşescu la decernarea titlului de membru al Institului Regal de chimie din Londra (īl primise cu ocazia vizitei īn Marea Britanie din 1978) şi īncadrānd fotografia īnmānării titlului de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe al Statului Illinois (īl primise tot īn 1978, cu ocazia celei de-a doua vizite a lui Ceauşescu īn Statele Unite ale Americii), sunt enumerate toate distincţiile internaţionale primite de aceasta, īn număr total de şaptesprezece24. La acestea se adaugă titlul de doctor īn chimie al Institutului Politehnic din Bucureşti şi calitatea de membru al Academiei Republicii Socialiste Romānia. Celebritatea internaţională a Elenei Ceauşescu este īncununată de anunţul făcut pe pagina a patra a ziarului:  “La Atena a apărut traducerea īn limba greacă a volumului tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, Cercetări asupra sintezei şi caracteristicilor compuşilor macro-moleculari”25.

Obiceiul ziarului de a o īncadra pe Elena Ceauşescu īntre ramele sacre ale tabloului valorilor ştiinţifice universale, va transforma o parte a cercetătorilor, profesorilor, directorilor de īntreprinderi industriale (la īnceput doar din domeniul chimiei şi al petrochimiei, apoi din  toate domeniile) să-şi exprime “preţuirea pentru contribuţia la progresul ştiinţific” a tovarăşei academician doctor. Alături de elogiile aduse de membrii partidului şi de intelighenţia tehnică sunt publicate poezii, īn general scrise de amatori sau de scriitori aparţinānd curentului dogmatic-naţionalist al literaturii romāne. Virgil Carianopol īn poezia Omagiu urează, īn numele poporului, fericire Elenei Ceauşescu: “Prin noi, poeţii, tot poporul nostru / Care vă ştie somnul nedormit, / Pentru această Patrie de aur, / Vă vrea un drum de viaţă fericit”26.

Apogeul primului an de elogiere sistematică a calităţilor politice şi intelectuale ale Elenei Ceauşescu este atins īn noiembrie la Congresul al XII-lea al partidului, cānd, pentru prima dată īn istoria congreselor conduse de Nicolae Ceauşescu, se adresează unei femei mesaje de recunoştinţă pentru contribuţia sa īn activitatea de partid şi de stat. Singurul personaj care intrase pānă atunci īn schema obligatorie de elaborare a discursului delegaţilor fusese Nicolae Ceauşescu, liderul incontestabil al partidului. O dată cu pătrunderea Elenei Ceauşescu īn universul prohibit al omagierii conducătorului este inaugurat socialismul dinastic, „īntr-o singură familie”. Spre deosebire de atotputernicul şi ubicuul Nicolae Ceauşescu, autorităţii soţiei sale i se rezervă, oficial, numai compartimentul coordonării sectorului cercetării şi al tehnologiei.

Din nouăsprezece delegaţi27 care īi adresează mesajul lor de recunoaştere, şapte o definesc utilizānd modelul tehnocratului: “savant de renume mondial, care desfăşoară o prodigioasă activitate revoluţionară īn conducerea superioară de partid şi de stat” (Alexandrina Găinuşe)28, “eminentă personalitate politică şi ştiinţific㔠(Lina Ciobanu), “personalitate de mare prestigiu ştiinţific şi politic (...), care, īn fruntea Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, va conduce aceste programe de īnnoiri şi care va fi urmată plenar de noi toţi, cei care activăm īn domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice” (Florin Tănăsescu)29, Aneta Spornic30 remarcă “aportul considerabil la aşezarea īnvăţămīntului pe baze ştiinţifice”, la fel şi Suzana Gādea31 (“eminentă personalitate politică, remarcabil om de ştiinţă, (...) stimulīnd cu energie şi impresionantă capacitate creatoare ştiinţa şi īnvăţămīntul īn patria noastră”) şi Nicolae Giosan32 (“aportul deosebit al tovarăşei Elena Ceauşescu la elaborarea (...) Programului-directivă de cercetare ştiinţific㠖 primul program unitar de cercetare din istoria ştiinţei romāneşti”); Ion Ursu consideră că rolul Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei a “crescut ca organ de partid şi de stat, [de cānd] īn conducerea īntregii activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducerea progresului tehnic īn ţara noastră, prin īnvestirea īn funcţia de preşedinte al CNŞT a tovarăşei academician Elena Ceauşescu, reputat om de ştiinţă, om politic, ce se bucură de īnaltă apreciere īn ţara noastră şi peste hotare”33; alte şase persoane, Gheorghe Dinu, Stan Cazan, Nicolae Constantin, Mihail Florescu, Marin Ivaşcu, Ioan V. Totu, o caracterizează ca fiind un valoros cercetător īn domeniul chimiei, datorită căruia s-a produs pentru prima dată īn Romānia cauciucul poliizoprenic, expresie a succesului īnregistrat de directiva politică a corelării cercetării ştiinţifice cu producţia (“efect al aplicării roadelor cercetării efectuate de ICECHIM sub directa īndrumare şi cu contribuţia nemijlocită a tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, personalitate de seamă a vieţii ştiinţifice romāneşti şi internaţionale”34); Ana Mureşan elogiază femeia Elena Ceauşescu, “exemplul strălucit [pentru celelalte femei], (...) prin contribuţia remarcabilă adusă la elaborarea politicii interne şi internaţionale şi la īnfăptuirea ei practică, īn cadrul conducerii partidului, prin prodigioasa sa activitate ştiinţifică, prin īntreaga sa viaţă şi muncă”35; restul de cinci persoane (Miu Dobrescu, Miron Mircea Negrilă, Emil Bobu, Virgil Cazacu, Ştefan Andrei) văd īn Elena Ceauşescu numai soţia preşedintelui, membră a delegaţiilor diplomatice conduse de acesta īn străinătate: “Prin strălucitele calităţi pe care le īntruchipaţi – de adīncă omenie, de prieten al tuturor popoarelor, prin mesajele de pace pe care le-aţi purtat īmpreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu īn foarte multe ţări ale lumii, aţi făcut ca Romānia, ţară a păcii şi a progresului, să se bucure azi de un remarcabil prestigiu pe toate meridianele globului”36.

   Promovarea Elenei Ceauşescu īn poziţia a doua a partidului şi faptul că beneficia de binefacerile reconfortante ale propriul cult al personalităţii au dat naştere unor semne de īntrebare referitoare la puterea absolută a lui Nicolae Ceauşescu. Nu cumva avansul de autoritate al Elenei Ceauşescu crea premisele unei bifurcări a puterii? Era pe cale de formare o facţiune condusă de Elena Ceauşescu?37 Şi īn Romānia acelor ani se vorbea despre alianţa dintre ea şi fiul său, Nicu Ceauşescu38.

Analizānd cu atenţie tipul de discurs public practicat de Elena Ceauşescu īn anii afirmării şi consolidării puterii sale, putem avea siguranţa unei totale subordonări a acesteia autorităţii soţului ei.

Ea se supunea aceluiaşi ritual de elogiere a conducătorului partidului practicat de toţi supuşii la īnceputul oricărui discurs. Deci, nu putem vorbi de vreo intenţie de īntunecare a imaginii lui Nicolae Ceauşescu de conducător absolut; dimpotrivă, credem că īnsuşi cultul Elenei Ceauşescu avea rolul de a īntări imaginea de monolit a puterii familiei Ceauşescu, deci, implicit, a şefului acesteia. Īn plus, discursurile oficiale dedicate celor doi ne arată īntāietatea detaşată a Preşedintelui statului. El este, īntotdeauna, cu un pas īnaintea soţiei sale39. El este iniţiatorul, ea este executantul de īncredere al partidului.

Īn cuvāntarea prin care mulţumeşte pentru primirea, īn ianuarie 1979, a ordinului “Steaua Republicii Socialiste Romānia”, Elena Ceauşescu, īnsăşi, invocă autoritatea soţului ei; ea vorbeşte despre tovarăşul de viaţă al tinereţii sale revoluţionare ca despre mentorul ei spiritual: “Nu aş putea să nu amintesc, īn aceste momente, faptul că am avut marea fericire ca, īncă din perioada ilegalităţii, să lucrez nemijlocit alături de tovarăşul meu de viaţă, care a constituit pentru mine un īnalt exemplu de dīrzenie şi de dăruire totală īn lupta revoluţionară, de nestrămutată īncredere īn victoria cauzei drepte a clasei muncitoare, a partidului nostru”40. La cuvāntările ţinute la diferitele congrese sau conferinţe politice sau ştiinţifice, Elena Ceauşescu se adresează īn numele “Preşedintelui Republicii Socialiste Romānia, Consiliului de Stat şi al guvernului”41. La ultima sa cuvāntare dinaintea Congresului al XIV-lea al partidului, cea de la Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Īnvăţămāntului din 21 octombrie 1989, Elena Ceauşescu se conformează ritualului de susţinere publică a lui Nicolae Ceauşescu īn vederea realegerii īn funcţia de secretar general al partidului42.

 

3. Tehnocratul Elena Ceauşescu

 

 “Dăruirea pentru marile cauze ale progresului şi bunăstării”, “personalitate proeminentă care īmbină, īntr-un mod atīt de armonios, alese calităţi de om politic, om de ştiinţă, soţie şi mam㔠– acesta este capitalul simbolic cu care porneşte Elena Ceauşescu īn 1979 pe calea spre recunoaşterea supremă. “Savant de renume mondial”, Elena Ceauşescu devine model şi exponent al politicii de cercetare din Romānia; de la mijlocul anilor 70 şi, cu precădere din iunie 1979 cānd este noul titular al funcţiei de preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, Elena Ceauşescu participă la elaborarea programelor partidului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnică.

Imaginea sa oficială  va īnregistra schimbări calitative majore īn anii 80; totuşi, comparativ cu frazeologia variată, dedicată lui Nicolae Ceauşescu, segmentul discursiv rezervat Elenei Ceauşescu cuprinde un vocabular destul de sărac, limitat la a elogia calităţile de bun politician, de femeie-model, de savant apreciat, de revoluţionar cu vechime al partidului, de intelectual pacifist şi de erou al Romāniei.

   Elenei Ceauşescu nu i se construieşte o legendă, ci, dimpotrivă, ea are de recuperat la nivel discursiv vidul legitimităţii. Liderului de partid Nicolae Ceauşescu, legitim īn momentul desemnării sale, devenit incontestabil īn scurt timp, i se instituie un cult  care să īl glorifice īn panteonul zeilor; cultul Elenei Ceauşescu este condiţionat atāt de factori externi – imaginea strategică de tehnocrat pluteşte pe nisipurile mişcătoare ale falsităţii şi ignoranţei – şi de factori interni, care ţin de restricţiile oficiale, ce ţin de regula jocului: limitele īntre care trebuie să fie adulată sunt impuse de condiţia sa secundară, subordonată imaginii liderului. Elena Ceauşescu se īncadrează īntr-un sistem mitologic coerent şi ierarhizat. Nicolae Ceauşescu este zeul suprem, atotputernic,  pe cānd soţia sa joacă rolul unui semizeu, reprezentānd şi conducānd o funcţie specială a statului. Specializarea autorităţii sale politice – coordonează politica ştiinţifică şi, ulterior, educaţională a statului – constrānge la o restricţionare discursivă a omagierii43.       Autoritatea politică a Elenei Ceauşescu se construieşte treptat, fiind un barometru al rezultatelor obţinute de Nicolae Ceaşescu īn campania de epurare a cadrelor cu experienţă īn conducerea de partid şi de redefinire a statutului şi programului partidului. Competenţa īn plan ştiinţific deţinută de soţia secretarului general o va recomanda pe aceasta ca pe un personaj cu un potenţial politic excepţional: imaginea acesteia se va baza pe un sincretism dintre prestigiul ştiinţific (recunoscut īn martie 1974 cānd devine membru titular al Academiei R.S.R.44) şi aptitudinile politice remarcabile cultivate de-a lungul timpului (“militant şi conducător de seamă al partidului nostru comunist”45); la acestea se vor adăuga şi calitatea de a fi femeie īntr-o “orīnduire socialistă”, trăsătură care va fi exploatată propagandistic la maximum īn scopul structurării unui edificiu politic legitimator cāt mai solid al carierei acesteia.

Ca īn orice regim politic care se legitimează prin modernizarea societăţii, īn Romānia, cercetarea ştiinţifică a ocupat un loc aparte īn discursurile liderilor oficiali. La Congresul al IX-lea din 1965, programul partidului stabileşte că “pīnă īn 1970, īn institutele de cercetare vor lucra peste 30000 de persoane; se va pune accentul pe formarea de cadre ştiinţifice īn matematică, fizică, chimie, biologie, ştiinţe tehnice, economie”. “Pe lāngă Consiliul de Miniştri va lua fiinţă Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice46, care va avea sarcina să elaboreze direcţiile de orientare şi programare unitară a cercetării ştiinţifice”47. Elena Ceauşescu a fost membră īn biroul executiv al acestui organism politic īncă din 196948.

Īn contextul reorganizării spaţiului ştiinţific, principiul fundamental de ghidare a cercetării ştiinţifice era “legarea nemijlocită de producţia materială”. Nicolae Ceauşescu īn expunerile sale privind īmbunătăţirea organizării şi īndrumării activităţii de cercetare ştiinţifică explică această normă prin “influenţa pe care o exercită ştiinţa asupra dezvoltării sociale īn epoca contemporană creşte nemăsurat. Aplicarea īn practică a rezultatelor sale face ca ştiinţa să devină o īnsemnată forţă de producţie, un factor hotărītor al mersului īnainte al economiei şi culturii, al īntregii societăţi socialiste”49.

Propaganda oficială a īncercat să acrediteze ideea că Elena Ceauşescu era un pionier al chimiei romāneşti: “un om de ştiinţă de maximă autoritate, cu o participare hotărītoare la ridicarea prestigiului şi competitivităţii pe plan mondial a şcolii romāneşti de chimie. Īn semn de recunoştinţă, tovarăşa Elena Ceauşescu a fost aleasă īn cel mai īnalt for ştiinţific al ţării – Academia Romānă”50.

Īn grila de reprezentări oficiale, Elena Ceauşescu a contribuit la progresul ştiinţei romāneşti, fiind un “fondator al Institutului central de chimie51, autor al unor lucrări de referinţă īn domeniul sintezei şi caracterizării compuşilor macromoleculari, cineticii polimerizării, catalizei, ce exercită o influenţă decisivă asupra orientării şi proiectării concrete de dezvoltare a industriei chimice naţionale”52.

Orice turneu internaţional al lui Nicolae Ceauşescu sfārşea cu un titlu internaţional pentru Elena Ceauşescu. Este dificil de monitorizat această imensă propagandă centrată pe renumele internaţional al ei, dar este important de menţionat că latura internaţională a carierei Elenei Ceauşescu a fost cea mai mediatizată. Debutul său īn viaţa publică a fost recomandat printr-o carieră profesională promiţătoare. Edificiul solid al autorităţii sale politice s-a bazat pe onorurile omologilor săi din străinătate.

Astfel, ca reprezentant unic al ştiinţei romāneşti, Elena Ceauşescu devine pentru Romānia anilor 70 simbolul modernizării Romāniei. Discursurile sale doresc să ateste elanul modernizator impus de regimul Ceauşescu53. Din ţară agrară īn perioada interbelică, Romānia a ajuns la stadiul de dezvoltare industrial-agrară, lucru posibil datorită dezvoltării īnvăţămāntului, a vieţii ştiinţifice54, declară Elena Ceauşescu la una din īntrunirile sale cu oamenii de ştiinţă.

Primul document programatic al ştiinţei romāneşti este elaborat sub conducerea sa, fiind expus la Congresul al XII-lea al PCR din noiembrie 197955: “Program directivă de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de introducere a progresului tehnic pe perioada 1981-1985 şi orientări principale pīnă īn anul 2000”. Astfel se stabilea c㠓deceniul viitor trebuia să devină deceniul afirmării ştiinţei, al unei noi revoluţii tehnico-ştiinţifice īn Romānia”56.

   Această incursiune īn evoluţia autorităţii politice a Elenei Ceauşescu ne arată mecanismul prin care aceasta reuşeşte, datorită dezagregării puterii de control a partidului asupra executivului şi a incapacităţii de a controla puterea liderului  său, să-şi asume din ce īn ce mai multe “sarcini” de conducere. Elena Ceauşescu se transformă īntr-un specialist competent al guvernului şi al partidului īntr-un sector clar delimitat, care a afectat viaţa tinerilor şi adulţilor din Romānia.

Astfel, cuvāntările Elenei Ceauşescu despre īnvăţămānt şi cercetare ştiinţifică devin norme orientative pentru evoluţia celor două componente ale politicii executive. Cu valoare de reper obligatoriu, acestea erau citate īn orice scriere care trata problema īnvăţămāntului sau a cercetării. Acest ritual fusese iniţiat la Congresul al XIII-lea al partidului: “aşa cum sublinia tovarăşa Elena Ceauşescu, īn cuvīntarea rostită īn plenul Congresului, īn realizarea măreţelor obiective prevăzute īn documentele marelui forum al comuniştilor romāni, īntreaga cercetare ştiinţifică şi tehnologică are īnalta răspundere, īn faţa partidului, poporului, de a fi īn primele rīnduri ale progresului tehnic, de a elabora noi tehnologii moderne īn toate domeniile pentru dezvoltarea intensivă a industriei, agriculturii, a tuturor sectoarelor de activitate”57. Acesta fusese momentul īn care Elena Ceauşescu instituise monopolul deplin asupra sectorului cercetării, īnvăţămāntului şi propagandei, cu răsfrāngeri secundare asupra economiei. Un exemplu al perpetuării acestei practici īl putem găsi īn volumul Romānia contemporană, editat īn 1988 sub sigla Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lāngă CC al PCR, īn care īn ultima Cuvīntare de la Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Īnvăţămāntului din 18 noiembrie 1987 este citată de două ori īn pasaje referitoare la ştiinţa şi īnvăţămāntul din Romānia58.

 

4. De la Tehnocrat la Erou

 

Instituirea simbolică a personalităţii politice a Elenei Ceauşescu īn spaţiul sacru rezervat pānă atunci doar teoreticianului partidului, Nicolae Ceauşescu (singurul membru al partidului a cărui concepţie teoretică este considerată principiu fundamental de abordare a oricărui domeniu: filosofie, istorie, economie, literatură etc) se realizează prin accentuarea trăsăturilor legate de competenţa sa īn diferite domenii: cercetare, educaţie (īn sistemul comunist a devenit sinonimă cu ideologizarea), īnvăţămānt, cultură; pe de altă parte, discursurile Elenei Ceauşescu dovedesc o extindere treptată neoficializată a competenţei sale asupra unor domenii precum economia şi politica externă; aceasta reflecta o tendinţă extensivă spre omnicompetenţă59, caracteristică atribuită pānă atunci numai soţului ei.

Prima dată cānd Elena Ceauşescu depăşeşte limitele circumscrise mesajelor sale publice este īn cuvāntul său la deschiderea celui de-al şaselea Congres Internaţional de Istorie a Ştiinţei din 27 august 1981 de la Bucureşti: vorbind conform ritualului, aceasta avertizează, īn numele preşedintelui Republicii, al Consiliului de Stat şi al guvernului, asupra “uriaşului pericol” care sunt armele nucleare; ea rosteşte un “nu hotărīt rachetelor nucleare, bombelor cu neutroni” şi consideră a fi o anomalie īn politica internaţională faptul că ţările slab dezvoltate nu au acces la ştiinţă şi tehnologie60.

Elena Ceauşescu īşi plasase pānă atunci discursul despre politica externă a Romāniei īn retorica necesităţii cooperării īntre oamenii de ştiinţă din toate ţările, indiferent de tipul de regim politic, capitalist sau socialist căruia aceştia aparţin. Acest mesaj a anticipat evenimentul din septembrie 1981, patronat de liderul politicii externe al Romāniei, Nicolae Ceauşescu – simpozionul internaţional de la Bucureşti “Oamenii de ştiinţă şi pacea”. Īn faţa unei iminente conflagraţii nucleare, acesta lansează un apel intelectualilor şi nu numai de a forma un Comitet internaţional de iniţiativă pentru pace īn lume. Ca răspuns la această invitaţie, īn decembrie 1981 se īntruneşte Adunarea de constituire a Comitetului Naţional Romān “Oamenii de ştiinţă şi pacea” care o alege pe Elena Ceauşescu preşedintă61.

Din 1982, aria de exercitare a dominaţiei Elenei Ceauşescu se extinde asupra īntregului popor o dată cu devenirea sa simbolică. Militant internaţional pentru pace62, Elena Ceauşescu se transformă din femeia-model pentru femeile romānce63 īntr-un “īnsufleţitor şi mobilizator exemplu” “pentru  toţi oamenii de ştiinţă şi cultură, pentru īntregul popor” [subl.n.], iar “puternica sa personalitate imprimă mişcării „Oamenii de ştiinţă şi pacea” (...) un nestăvilit elan īn afirmarea vocaţiei constructive de pace a adevăratei ştiinţe”64.

Astfel, treptat, ea nu mai este un simplu executant al politicii de stat, ci este aşezată īn galeria eroilor ţării. Īncepānd cu 1982, eroizarea Elenei Ceauşescu va marca etapa autonomizării imaginii sale īn discursul encomiastic, devenind un erou al Romāniei Socialiste ca şi soţul ei: “Sunteţi un erou al acestei ţări / (...) iar eroii muncii / Aduc pacea īn lume; de-aceea / Sunt frumoşi ca luna mai / Sunt buni ca razele soarelui / Şi puternici ca uriaşii./ Sunteţi un erou al acestei ţări / Un erou al muncii.”65

Observăm o apropiere graduală a imaginii Elenei Ceauşescu de cea a zeului suprem al mitologiei comuniste, Nicolae Ceauşescu66. Dacă pānă īn 1983, revista „Femeia” sărbătoreşte separat cei doi  membri ai familiei conducătoare, prioritate avānd Elena Ceauşescu pentru ediţia din ianuarie (ziua ei de naştere era īnaintea celei lui Nicolae Ceauşescu; precizăm că Nicolae Ceauşescu nu era omis īn ianuarie, el patrona īntotdeauna prima pagină a revistei, dar ediţia dedicată ritualului de serbare a sa era cea din februarie), din ianuarie 1983 ceremonialul de omagiere este prezent pentru ambii īn acelaşi număr al primei luni a anului. Putem interpreta această noutate īn două feluri:

1)     Este vorba de o recucerire a spaţiului discursiv al revistei “Femeia” de către Nicolae Ceauşescu, īn defavoarea soţiei sale, acesta reafirmāndu-şi supremaţia.

2)     Varianta pe care o adoptăm este că situarea celor două ceremonii dedicate reprezentanţilor puterii īn acelaşi număr are valoarea unei egalizări simbolice parţiale a Elenei cu Nicolae Ceauşescu. Aceasta īntruchipează “īn mod strălucit virtuţile creatoare proprii neamului nostru” (subl. n.), “pentru femeia din patria noastră, ca şi pentru īntregul popor, viaţa şi activitatea tovarăşei Elena Ceauşescu reprezintă  ilustrarea desăvīrşită a acestui crez revoluţionar”67.

Tendinţa de asociere a celor doi creează imaginea de unitate a cuplului atāt īn viaţa privată, cīt şi īn viaţa publică. Elena Ceauşescu se apropie ierarhic de liderul absolut. Stereotipul monolitismului se repercutează „pozitiv” asupra autorităţii simbolice a Elenei Ceauşescu, deoarece cucereşte noi spaţii discursive īn presa romānească.

Urmarea acestei recuperări/acumulări de autoritate este mărirea numărului de zile şi de pagini destinate cultului Elenei Ceauşescu īn ziarul “Scīnteia”; de la două numere consacrate special zilei sale de naştere īncepānd cu 1979 la trei numere īn 1987 (īn zilele de 6, 7, 8 ianuarie) şi la patru īn anii următori (5,6,7,8 ianuarie). Primul număr precedă īntotdeauna serbarea propriu-zisă organizată de către membrii Comitetului Politic Executiv, ai guvernului şi ai Consiliului de Stat, al doilea număr descrie ritualul omagial, iar următoarele cuprind “īnchinările poporului” faţă de  “fiica poporului” şi relatări despre personalitatea ştiinţifică a Elenei Ceauşescu. Numărul de pagini alocat creşte de la două la trei şi din 1984 la patru pagini; din 1984, Elena Ceauşescu devine personaj politic de talie internaţională, figurānd pe pagina externă a “Scīnteii”; iată cāteva exemple de titlu de pagină externă a ziarului: “NOUĂ ŞI ELOCVENTĂ MĂRTURIE A PREŢUIRII ŞI INTERESULUI FAŢĂ DE PRODIGIOASA ACTIVITATE A TOVARĂŞEI ACADEMICIAN ELENA CEAUŞESCU CONSACRATĂ PROGRESULUI ŞTIINŢIFIC”; īn 1984 se anunţă traducerea īn Statele Unite ale Americii a cărţii Polimerizare stereospecifică a izoprenului, “o operă de īnaltă valoare ştiinţifică, o ilustrare excepţională a afirmării rolului femeii īn lumea contemporană”; se mai precizează că profesorul Martin Ruber “a rugat să fie īnmīnată academicienei doctor inginer Elena Ceauşescu Diploma Federaţiei Internaţionale de Chimie Clinică”68.

Anul 1984 este marcat de prezenţa abundentă a intelectualilor īn celebrările oficiale. Virgil Teodorescu, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor, preamăreşte pe prima pagină a ziarului “Scīnteia” din 7 ianuarie frumuseţea fizică şi sufletească a academicienei īntr-o poezie cu un titlu elocvent – Cu glasul ţării, La Mulţi Ani!: “Figura-i luminată de ochi ce văd departe / Un dar frumos al harnicei naturi / Şi blīnda energie ivită-n trăsături, / e un model perpetuu pentru arte”. Tot pe prima pagină profesorul Ion Ursu, preşedinte al CNŞT pānă la preluarea funcţiei de către cea omagiată (iunie 1979), scrie despre schimbările din īnvăţămāntul romānesc la mijlocul anilor 80, cānd se vor impune numai domeniile considerate de putere utile economiei69: “Strălucita şi multilaterala contribuţie, de largă recunoaştere şi preţuire, la dezvoltarea ştiinţific㔠a Elenei Ceauşescu care “s-a angajat (...) īn realizarea unui proiect care a dobīndit o valoare exemplară pentru īntreaga concepţie de organizare a cercetării romāneşti: integrarea organică, structurală şi funcţională a cercetării şi ingineriei chimice, precum şi a īnvăţămīntului superior chimic cu dezvoltarea industriei chimice naţionale, īntemeiată pe convingerea că, īn zilele noastre, ştiinţele chimice şi industria pe care o susţin sunt chemate şi au capacitatea să ofere naţiunii şi lumii soluţii substanţiale la numeroasele probleme ale dezvoltării”; academician profesorul Manea Mănescu (a intrat īn Academia RSR o dată cu Elena Ceauşescu īn 1974), membru al Comitetului Politic Executiv, vicepreşedinte al Consiliului de Stat scrie o mică biografie: de la utecista revoluţionară Elena Petrescu, care a organizat şi condus activitatea revoluţionară alături de tovarăşul Nicolae Ceauşescu pānă la  “strălucitul student la Institutul Politehnic din Bucureşti”, “tovarăşa Elena Ceauşescu a īnţeles un adevăr profund: că socialismul şi comunismul nu pot fi edificate fără oameni cu o īnaltă pregătire politică şi profesională”; urmează doctoratul: “pregătind o teză originală, trece cu un succes remarcabil examenul prin care i se conferă īnaltul titlu de doctor īn ştiinţe chimice”; “calităţile de excepţie ale tovarăşei” “au fost valorificate īn cele mai diferite domenii ale activităţii politice, sociale, ştiinţifice şi culturale” – iată şi tehnocratul! Īn final, Manea Mănescu vorbeşte despre competenţă ca unic criteriu pe care preşedinta comisiei de cadre a comitetului central al partidului īl adoptă pentru “selecţionarea, promovarea şi pregătirea temeinică a cadrelor, asigurīnd ca celor mai buni comunişti, (...) īntre care femei şi tineri, să li se īncredinţeze funcţii de răspundere īn activul de partid şi al organelor de masă şi obşteşti, īn aparatul de stat”70.

Discursul encomiastic al anului 1985 este marcat de două evenimente importante īn cariera Elenei Ceauşescu: īn noiembrie 1984 participă la Congresul al XIII-lea al partidului la care prezidează “secţiunea pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi introducerea progresului tehnic, perfecţionarea īnvăţămīntului, pregătirea forţei de muncă şi a cadrelor”71 (observăm extinderea puterii sale de decizie asupra ştiinţei, īnvăţămāntului, economiei şi asupra propagandei), cānd apar din ce īn ce mai mulţi devotaţi ai Elenei Ceauşescu elogiind-o; al doilea eveniment este editarea volumului Ştiinţa şi progresul societăţii. Cuvīntări 1974–1984, aparţinānd „celui mai prestigios exponent al ştiinţei romāneşti contemporane, cu o autoritate ştiinţifică şi politică, stimată, admirată şi preţuită pe toate meridianele lumii”72.

Aşadar, reputaţia sa profesională şi activismul politic al Elenei Ceauşescu cer a fi răsplătite. Profesorul Ion Ursu reconstituie īn ziarul “Scīnteia” traseul ştiinţific al Elenei Ceauşescu (titlurile ştiinţifice şi traducerea cărţilor sale īn ţări precum: Germania, Italia, URSS, Franţa, Marea Britanie, Olanda, China, Japonia, Mexic), subliniind rolul chimiei īn dezvoltarea economică a ţării; subliniază prestigiul intelectual al acesteia, exemplificānd cu organizarea celui de-al 29-lea Simpozion de macromolecule al Uniunii Internaţionale de Chimie Pură şi Aplicată sub preşedenţia onorifică a Elenei Ceauşescu; de asemenea, accentuează concepţia politică de respectare a independenţei naţionale a fiecărui stat promovată de Elena Ceauşescu īn relaţia cu oamenii de ştiinţă din străinătate: „afirmarea ştiinţei ca teren şi mijloc de dialog īntre naţiuni, de promovare a valorilor independenţei şi suveranităţii naţionale drept condiţie a unei largi şi echitabile conlucrări īntre state, fără deosebire de orīnduirea socială”73.

Artistul Ion Brad foloseşte, īn articolul intitulat Fierbinte patriotism, o sintagmă nouă pentru a o caracteriza pe Elena Ceauşescu – “femeia-patriot”, care-şi leagă soarta de marea cauză a īntregului popor74; racordat la spiritul vremii, rectorul Universităţii Bucureşti, membru corespondent al Academiei, Ioan Ioviţ Popescu, o caracterizează pe Elena Ceauşescu īn articolul Īnaltă preţuire unei opere de īnalt patriotism ca fiind “pildă de muncă, abnegaţie, devotament pentru bunăstarea īntregului popor, pentru prezentul şi viitorul ţării”75.

Patriotismul primei femei a ţării, dezinteresul de care dă dovadă īn slujirea ţării, munca pānă la sacrificiu pe care o depune sunt clişee semnal pentru mobilizarea tuturor cetăţenilor cărora le este adresat mesajul. Stereotipul patriotismului a fost folosit de regimul comunist pentru aprecierea muncii depuse de popor “pentru binele tuturor” – erai patriot īn măsura īn care īţi īndeplineai norma īn  producţie impusă de stat. Astfel, discursul despre patriotismul Elenei Ceauşescu a avut o valoare  exemplară şi mobilizatoare īntr-un context politic voluntarist  (dorinţă afirmată de modernizare) şi a fost determinat de un mediu economic defavorabil, caracterizat prin lipsa acută a resurselor energetice şi decalajul tehnologic faţă de Occident.

Īn 1986, se permanentizează imaginea de patriot al Elenei Ceauşescu: “Demn patriot īn spirit, īn faptă şi-n visare / cutezătoare minte şi eminent savant / suflet īn pieptul ţării, purtīnd īn suflet ţara / şi dīndu-i azi īn lume sclipiri de diamant. / Muncind, gīndind, visīnd pentru partid şi ţară / cu inima bătīnd adīnc pentru popor / alături de Eroul ce-i este ţării-n frunte, / gīndindu-i īmpreună un falnic viitor”76.

La sfārşitul anului 1985, Elena Ceauşescu controla prin intermediul funcţiei de preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Īnvăţămāntului (organism al partidului şi cu reprezentant īn guvern) conducerea executivă a ştiinţei, tehnologiei şi īnvăţămāntului. Principiul după care a fost realizat acest cumul de domenii ale politicilor publice a fost următorul: este nevoie de “omul nou cu īnalte calităţi politice şi morale” (format de şcoală) pentru ca “procesul de īnnoire şi modernizare a industriei şi agriculturii” (determinat de eficienţa cercetării ştiinţifice) să reuşească.

Īnvăţămāntul devine principalul cāmp al intruziunii politicului, Elena Ceauşescu fiind persoana conducătoare a acestui proces de ideologizare şi de transformare a tuturor liceelor īn pārghii de formare a viitorilor muncitori calificaţi ai ţării: “Datorită concepţiei sale de organizare, pe baze noi, adecvate cerinţelor actuale şi de perspectivă, datorită activităţii organizatorice laborioase a tovarăşei Elena Ceauşescu, īnvăţămāntul este capabil īn prezent să traducă īn viaţă, īn condiţii optime, misiunea de a da ţării cadrele de specialişti de care are nevoie”77

Īn 1986 apare o nouă categorie profesională  printre  semnatarii odiseii cultului personalităţii īn Romānia – profesorii, fenomen explicabil prin ceea ce se petrecuse la sfărşitul anului 1985: preşedintele Academiei Romāne, Radu P. Voinea semnează pe prima pagină a oficiosului partidului articolul  Operă de remarcabilă valoare ştiinţifică, rodnică activitate dedicată creşterii prestigiului ştiinţei şi īnvăţămīntului romānesc; sub titlul de pagină Gīnduri de aleasă şi īnaltă preţuire, rectorul Institutului Politehnic Bucureşti afirmă că “slujitorii şcolii de toate gradele, tineretul (...) sunt recunoscători  tovarăşei Elenei Ceauşescu”78; Timişoara este reprezentată prin profesorul doctor inginer Coleta De Sabato, rector al Institutului Politehnic “Traian Vuia”79. Vor urma īn anii următori conferenţiar universitar doctor Viorica Neculau, adjunct al ministrului Educaţiei şi Īnvăţămāntului80, conferenţiar doctor inginer, Valentina Dun, prorector al Universităţii din Galaţi, inginer Lukacs Ladislau, inginer la Īntreprinderea “Electromureş” din Tīrgu Mureş81, Rodica Puşcaşu, director al Īntreprinderii “Mondiala” din Satu Mare82, inginer Adela Simule, director Īntreprinderea agricolă de stat Albeşti, Constanţa, inginer Geta Basarab, director al Īntreprinderii de confecţii, Tulcea, profesor doctor Cameluţa Beldie, rector al Institutului Politehnic Iaşi83, conferenţiar doctor inginer Dorina Matieşan, prorector al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca, Maria Georgescu, preşedintă a CAP Smirna, judeţul Ialomiţa, Ileana Balotă, pictor84 etc.

Anul 1987 repetă modelul propagandistic al anului anterior; “Celei care / īn slăvi ne urcă tricolorul steag / pe culmile izbīnzii viitoare / spre comuniste zări, pe drumul nou al Epocii de Aur şi lumină / alături de al Patriei Erou / Ea, luminoasa Ţării Eroină!”; i se dedică īn continuare versuri şi fraze erodate de repetiţia obsesivă,  de inapetenţa unui public obosit şi dezgustat de vulgaritatea limbii de lemn.

Schimbarea esenţială adusă de acest nou an este una calitativă: pentru prima dată coexistă titlul de “eroină” al Elenei Ceauşescu cu “eroul” Nicolae Ceauşescu īn aceeaşi poezie; la acest detaliu se adaugă un nou indiciu al construirii autonomiei politice a soţiei secretarului general al partidului: īn fotografia de primă pagină a ziarului “Scīnteia” īn care era pozat īntotdeauna cuplul Ceauşescu (Elena Ceauşescu era īntotdeauna soţia conducătorului), apare acum Elena Ceauşescu singură  (femeia–politician) īn faţa unui birou plin cu dosare; īn prim plan este vizibil un microfon īnconjurat de flori85.

Victor Tulbure va participa la publicarea omagiului dedicat Elenei Ceauşescu īn 1988 cu poezia Luminoasă Ţării Eroină86, aceeaşi poezie care făcuse parte din omagiul apărut īn 1980 dar cu alt titlu, Fiicele Romāniei87: “Cosīnzeana / cu-albaştrii ochii ei ca Voroneţul / Ca Ana lui Manole-ntr-o baladă / tu urci sub nimbul jertfelor supreme / Īţi creşti ca muma lui Ştefan, / copiii, īnsă, neīnduplecată, / pe cel īntors cu fruntea aplecată / din bătălii nu-l laşi să intre-n casă (...) Iar azi, cīnd pe o dreaptă temelie / se īnalţă viitorul tău ferice, / te-arăţi īn cea mai scumpă dintre fiice / īntruchipată dulce Romānie / Noi o numim cu dragoste adīncă / pe drumul tău ce-n glorie cutează: / Elena Ceauşescu! O vitează / şi neīnfricată comunistă! O romāncă”.

Discursul anilor 1988 şi 1989 sunt marcaţi de singularizarea/autonomizarea imaginii Elenei Ceauşescu īn cīmpul politic. Cāteva evenimente ne determină să observăm schimbări sensibile la nivelul relaţiilor de putere dintre Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu – relativa autonomie simbolică a acesteia instituită o dată cu sfārşitul anului 1985, cānd Elena Ceauşescu devine garantul politicilor culturale, educaţionale şi de tehnologie la nivelul executivului şi, implicit, responsabilul cu propaganda al partidului, se transformă din 1988 īn independenţă. Nu dorim să lansăm ipoteze hazardate, īnsă exemplele pe care le vom da īn continuare vorbesc despre această stare de fapt. Elena Ceauşescu devine un politician independent, fără a submina, īnsă, poziţia autoritară şi supremă a secretarului general al partidului.

Tradiţia cuvāntărilor lui Nicolae Ceauşescu la 23 August, sărbătoarea naţională a romānilor, este spulberată īn 1988 de chiar soţia sa. Elena Ceauşescu fusese delegată să vorbească romānilor despre īmplinirea a 44 de ani de la victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă. Īncepānd cu 1974, familia Ceauşescu devenise protagonistul principal al acestui eveniment istoric88. Vorbind despre acest eveniment, Elena Ceauşescu subliniază rolul frontului patriotic al clasei muncitoare şi al celorlalte forţe democratice ale ţării īn lupta „pentru răsturnarea dictaturii militaro-fasciste, pentru apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale, a intereselor supreme ale īntregii naţiuni”89. Īn continuare se referă la eroismul armatei romāne şi la cel al armatei sovietice care, se spune, “a dus pe umerii ei greul războiului şi a dat cele mai mari jertfe īn lupta pentru zdrobirea hitlerismului”. La sfārşitul cuvāntării sale, după ce enumerase principalele realizări ale “Epocii Ceauşescu”, comunică imperativ: “să intensificăm şi mai mult atīt munca organizatorică a partidului, cīt şi activitatea ideologică de dezvoltare a conştiinţei revoluţionare a membrilor de partid, de ridicare a nivelului general de educaţie şi cultură al tuturor cetăţenilor”90. Impasul generat de lipsa de  credibilitate prin care trecea puterea şi marele obstacol economic irezolvabil la acel moment  era rezolvat de Elena Ceauşescu printr-o īntărire a mijloacelor coercitive ale statului, de condiţionare a comportamentului cetăţenilor la supunere absolută.

Cuvāntarea Elenei Ceauşescu a determinat, īncă o dată, apariţia semnelor de īntrebare privind evoluţia regimului. Simpla ei prezenţă īn guvern la īnceputul anilor 80 īi determina pe observatorii străini, cāt şi pe nomenklatura partidului să construiască scenarii despre realitatea sau ficţiunea unei bifurcări a puterii politice īn Romānia91.

Īnceputul schimbării? – a fost īntrebarea curentă a acelor timpuri. Semnul normalităţii? – putea fi o īntrebare naivă pe care ar fi putut-o formula unii, puşi īn faţa faptului īmplinit. Renunţase Ceauşescu la monopolul autorităţii politice?

Se pare că nu, din moment ce īn “Scīnteia” fotografia sa rămānea să patroneze īn continuare evenimentele de avengură ale momentului92; īn plus,  īnsăşi Elena Ceauşescu aducea dovezi contrare, adresāndu-se mulţimii “īn numele secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”93.

 Şi totuşi, anul 1989 reprezintă pentru Elena Ceauşescu  momentul de glorie al carierei sale politice: la şaisprezece ani de la decorarea pentru prima dată a lui Nicolae Ceauşescu cu titlul “Erou al Republicii Socialiste Romānia”, Elena Ceauşescu păşeşte pe urmele acestuia, īncredinţāndu-i-se şi ei aceeaşi decoraţie. Avea la acea dată vārsta “oficială” de 70 de ani (īn realitate, 73 de ani). Pe pagina īntāi a “Scīnteii” din 8 ianuarie 1989 este publicat, sub titlul scris cu majuscule roşii, semn al dragostei tuturor faţă de aceasta, “DIN INIMILE ŢĂRII, ALES ŞI VIBRANT OMAGIU VIEŢII EXEMPLARE, DE PATRIOTICĂ DĂRUIRE REVOLUŢIONARĂ PENTRU CAUZA SOCIALĂ, PENTRU PROGRESUL MULTILATERAL AL PATRIEI”, cuvāntarea acesteia: “Consider acestea ca o expresie a aprecierii deosebite pe care partidul şi poporul nostru o dau activităţii mele revoluţionare, ca activist al PCR, contribuţiei aduse la realizarea politicii generale interne şi externe a partidului nostru de dezvoltare”. Alături sunt publicate două fotografii, una īnfăţişānd cuplul, iar cealaltă o prezintă numai pe “eroină” primind titlul. O altă imagine semnificativă pentru evoluţia simbolică şi politică a Elenei Ceauşescu, singura de acest gen de pānă atunci, se află pe pagina a doua a ziarului; este vorba de o pictură (nu se precizează numele autorului): Elena Ceauşescu cu o garoafă īn mānă, situată īn centrul pānzei, domină cu privirea poporul: adulţi şi copii īn costume populare şi pionieri, care ocupă doar un sfert din spaţiul tabloului94.

Tot o noutate este forma īn care este editat obişnuitul omagiu dedicat ei īn fiecare an: coperta, albă altă dată şi fără nici o reprezentare, o reprezintă acum pe “Īnalta Doamnă a Ţării”, aşa cum o numea Eugen Barbu cu un an īn urmă95, Elena Ceauşescu, īntr-un compleu alb şi īnconjurată de copii şi porumbei. Dacă pānă acum, la īnceputul fiecărui volum semnau reprezentanţii instituţiilor partidului şi scriitori devotaţi acestuia: Dumitru R. Popescu, Virgil Teodorescu, Mihai Beniuc, Nicolae Dragoş, Victor Tulbure (şi lista ar putea fi foarte lungă), īn 1989 aceştia lipsesc; cei care semnează sunt, probabil, scriitori amatori atāt de dragi regimului. De asemenea, dispar siglele celor două instituţii care se ocupau cu publicarea acestor elogii: a Consiliului Naţional al Femeilor şi a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Am putea afirma că este vorba de un regres simbolic şi de autoritate īnregistrat de Elena Ceauşescu. Şi totuşi, faptele contrazic, pentru că puterea politică a acesteia crescuse; aşa arată numărul celor care transmit mesaje īn “Scīnteia” la aniversarea zilei sale de naştere; alături de consiliile şi ministerele aflate direct īn subordinea sa, pe listă sunt: Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, Comitetul Central al UTC, Consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor, Comitetul Municipal Bucureşti al PCR96. Astfel, cheia soluţionării dilemei se află īn logica evenimentelor: se pierd scriitorii, dar apare poporul, dispar consiliile, apar uniunile. Era mesajul extinderii autorităţii sale!

 

Concluzii

 

Am īncercat să demonstrăm că discuţia īn jurul personajului politic Elena Ceauşescu trebuie mutată din perimetrul emoţionalului īn cel al analizei sociologice a spaţiului public comunist97 şi al demersului de demitologizare a clişeelor despre Elena Ceauşescu apărute īnainte şi după 1989. Confuzia īntre ceea ce a īnsemnat cultul personalităţii ca fenomen sociologic şi efectele sale reale īn plan social, precum şi stereotipurile determinate de  discursul devalorizator al personalităţii /biografiei Elenei Ceauşescu (fenomen justificabil după ce, timp de douăzeci şi cinci de ani de indiferenţă a puterii comuniste faţă de poporul subjugat şi după douăzeci de ani de mistificare a personalităţii Elenei Ceauşescu) au creat condiţiile ocultării deliberate sau involuntare a ceea ce a īnsemnat cultul personalităţii Elenei Ceauşescu.

Pe cāt de diabolizată a fost Elena Ceauşescu īn comunism şi după, pe atāt de ocolită de istorici s-a dovedit a fi, ea rămānānd numai īn istoria orală. Interesul ştiinţific manifestat pentru persoana sa a venit din partea autorilor preocupaţi de problematica femeii īn Romānia comunistă, Elena Ceauşescu fiind considerată factorul generator al acestei situaţii. Nu am dori să absolutizăm rolul decisiv al prezenţei politice a Elenei Ceauşescu īn declanşarea fenomenului promovării decorative a femeii īn politica comunistă. Ştim cu toţii că ea a fost precedată de Ana Pauker şi de o ideologie marxistă emancipatoare, care a promis femeilor egalitatea deplină cu bărbaţii.

Īn ceea ce priveşte istoria cultului personalităţii şi a felului īn care a fost imaginată prezenţa publică a Elenei Ceauşescu, societatea romānească riscă să creeze premisele unei noi nevroze: ocultarea unui trecut doar din considerente morale sau/şi pseudo-cognitive; deseori am auzit – “a fost prea proastă!” sau “a fost o femeie banală!”; nu merită a fi “studiată” această temă. Dar şi “bărbaţii au fost banali ori proşti!”, ar răspunde o feministă īnfocată. Indiferent din partea cui vine răspunsul, acesta este corect. Elita comunistă a provenit din rāndul muncitorilor fără studii ai perioadei interbelice.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ucenic la o calfă de cizmar şi a ajuns sindicalist al ceferiştilor, după care secretar general al partidului comunist; l-a eliminat pe Lucreţiu Pătrăşcanu, intelectual şi, pe deasupra, burghez. Nicolae Ceauşescu porneşte tot de la profesiunea de cizmar şi ajunge secretar general de partid. Ana Pauker, educată la şcoala Cominternului, ajunge ministră de externe īn perioada stalinismului internaţionalist şi i se dedică şi ei poezii de preamărire; şi tot īn această perioadă femeia este supusă aceleeaşi interziceri a avortului ca şi īn “epoca de aur”. Elena Ceauşescu. Depăşeşte īn vreun fel acest tipar? Am văzut că ea se īncadrează īn cadrul social şi cultural al Partidului Comunist Romān. Există vreo diferenţă īntre ea şi īnaintaşa sa? Răspundem simplu: memoria afectivă. Mai există una: debutul politic ilegitim. Dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker erau susţinuţi de „justiţia” forţei şi acceptării  inevitabilului (era secretarul unui partid complet nelegitim, dar purta amprenta forţei şi al resemnării societăţii īn faţa procesului de sovietizare impus de “alţii”), Nicolae Ceauşescu se transformă īn salvatorul naţiunii romāne de la pieire şi devine simbolul revenirii la normalitate; Elena Ceauşescu nu a putut să-şi justifice prezenţa nici īn faţa unei societăţi tradiţionale, reacţionară sau ironică la adresa activismului femeilor īn viaţa publică, nici īn faţa partidului. A fost considerată un obiect inutil, căreia i se impuneau “onoruri” doar pentru că era soţia Conducătorului, aliatul cel mai devotat puterii.

Analiza etapelor de construire a  imaginii sale confirmă carenţa de legitimitate a Elenei Ceauşescu. Īn anii 70, imaginea sa este construită pentru a justifica autoritatea sa politică; īn aceşti ani se “fabrică” legitimitatea de vitrină: prestigiul ştiinţific internaţional (īn decembrie 1973 “obţine” prima diplomă: membru de onoare al Institutului American al Chimiştilor), prestigiul ştiinţific intern (pe 1 martie 1974, este acceptată membră a Academiei Republicii Socialiste Romānia), prestigiul de revoluţionar al  partidului (īn aprilie 1974 este publicat īn revista “Magazin istoric”, de către Olimpiu Matichescu, primul articol despre militantismul clandestin al Lenuţei Petrescu alături de tovarăşul său de viaţă, Nicolae Ceauşescu); prestigiul de a fi o femeie modernă, simbol al femeilor socialiste intrate īn politică (īn 1974, Lina Ciobanu, preşedinta Consiliului Naţional al Femeilor, o prezintă pentru prima dată pe Elena Ceauşescu tuturor reprezentantelor femeilor īntrunite īn Plenara Consiliului, ca fiind “pildă  strălucită a ceea ce este, a ceea ce trebuie să fie femeia īn societatea noastră contemporană”).

Īn 1979, ceremonialul politic al elogierii calităţilor excepţionale ale Elenei Ceauşescu o transformă īn tehnocratul partidului. Din acest moment, autoritatea politică şi imaginea ei traversează pragul consolidării. O dată cu debutul cultului personalităţii sale, imaginea nu se mai construieşte prin raportare la societate sau la partid, ci la conducătorul partidului. Relaţiile de putere dintre cei doi vor defini criteriile īn funcţie de care se vor propaga clişeele īn societate. Imaginea Elenei Ceauşescu se va īncadra īntr-un sistem mitologic coerent şi ierarhizat, avānd ca reper autoritatea liderului, pe care nu o va depăşi niciodată īn intensitate sau amploare.

Calitatea de tehnocrat īi va restricţiona puterea politică şi simbolică; chiar dacă īn decembrie 1985 se produce procesul de extindere formală a cāmpului puterii asupra educaţiei şi īnvăţămāntului, acest fenomen nu subminează autoritatea absolută secretarului general; ea va fi un executant al politicii conducătorului.

Singurul aspect care a apropiat-o simbolic de lider a fost omagierea sa prin folosirea simbolurilor naţionale; din 1982, Elena Ceauşescu este femeia-eroină, īn 1985 – femeia–patriot, īn 1988 este “Īnalta doamnă a Ţării”. Elena Ceauşescu a recuperat total diferenţa simbolică şi, credem noi, a atins nivelul autorităţii politice a lui Nicolae Ceauşescu īn ianuarie 1989, cānd primeşte cel mai īnalt titlu: “Erou al Republicii Socialiste Romānia”.

Aşadar, putem considera consolidarea puterii Elenei Ceauşescu un simptom reprezentativ pentru evoluţia comunismului īn Romānia. Dacă īn ţări precum Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică apăruseră zorii unei reforme treptate a sistemului, iniţiatorii fiind atāt politicienii şi, mai ales, marxiştii revizionişti, īn Romānia, puterea politică reprezentată de cele două “capete” ale familiei Ceauşescu edifica un sistem politic autarhic, anulānd toate posibilităţile de cooperare atāt cu Occidentul, dar şi cu Răsăritul şi anihilānd toate centrele de autoritate alternativă din interior.


* Cristina Liana Olteanu – absolventă a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, īn anul 2001 şi a masteratului de Gen şi Politici Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti; a editat volumul Femeile īn comunism, la care este şi co-autoare. De asemenea, a fost admisă īn cadrul Colegiului Invizibil condus de Laurenţiu Ştefan Scalat să participe la proiectul de cercetare „Histoire familiales au XXe siecle”, coordonat de Ioana Cārstocea.

[1] Zoe Petre, Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin, īn Miturile comunismului romānesc, coordonator Lucian Boia, Bucureşti, Nemira, p. 265

[2] Cronologic, această analiză se va opri la anul 1979 cānd Elenei Ceauşescu i se va iniţia un cult al personalităţii asemănător cu cel al soţului ei; studiul se bazează pe două producţii omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu īn 1973, respectiv īn 1978: ***, Omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Secretar general al partidului, Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romānia, Ed. Politică, Bucureşti, 1973 şi ***, Omagiu Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, 60 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate revoluţionară, Bucureşti, Ed. Politică, 1978.

[3] Este prima mare aniversare oficială şi publică a zilei de naştere a liderului romān şi semnalul de debut al cultului personalităţii īn Romānia.

[4] Anneli Ute Gabanyi, Revoluţia neterminată, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Romāne, 1999, p. 65.

5 idem, Elita funcţională īn Romānia comunistă (1965–1989), īn “Xenopoliana”, an IV, 1996,
nr. 1–4, p. 142

6 Ziua de naştere a liderului va deveni un reper simbolic pentru adularea sa publică. Luna ianuarie a fiecărui an se va transforma īncepānd cu 7 ianuarie 1979 (ziua de naştere a Elenei Ceauşescu) īntr-o perioadă a depunerii veneraţiilor voluntare sau constrānse ale societăţii la “curtea” familiei Ceauşescu. Un titlu scris cu majuscule roşii īn ziarul partidului, “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11314, din 6 ianuarie 1979 afirmă: ROMĀNĂ DĪRZĂ A ACESTOR PLAIURI / AZI ŢARA-NTREAGĂ VĂ SĂRBĂTOREŞTE, p. 3.

7 ***, Omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar…, 1973, p. 22.

8 ibidem, p. 23.

9 ibidem, p. 30.

10 ibidem, p. 124.

11 ibidem, p.91 şi 121; īn 1978, doar Consiliul Naţional al Femeilor va face acest gest, vezi ***, Omagiu Preşedintelui…, 1978, p. 83.

12 Este semnificativ că nu īntotdeauna apare īn fotografii, ci doar īn acelea de protocol (de decor); de exemplu, dintr-un colaj de 63 de fotografii care ilustrează activismul politic internaţional al liderului, numai īntr-una apare Elena Ceauşescu alături de soţ şi de Dolores Ibarruri, preşedinta PC Spaniol, datată 1971; vezi ***, Omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar..., 1973,  pp. 498–503.

13 ***, Omagiu Preşedintelui …, 1978, pp. 497–503.

14 ***, Omagiu secretarului general…, 1973.

15 ***, Omagiu Preşedintelui…, 1978, p.1 şi Anneli Ute Gabanyi, The Ceauşescu Cult. Propaganda and Power Policy īn Communist Romānia, Bucharest, The Romanian Cultural Foundation Publishing House, 2000, p.23 ; pe 24 ianuarie primise titlul de doctor īn ştiinţe politice al Academiei “Ştefan Gheorghiu” şi cel de doctor īn economie al Academiei de Studii Economice.

16 Michel Foucault, A supraveghea şi a pedepsi. Naşterea īnchisorii, Bucureşti, Humanitas, 1997, p. 269.

17 “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11315, 7 ianuarie 1979, p. 1; īn zilele de 6 şi 7 ianuarie, īn ziarul “Scīnteia” se popularizează personalitatea complexă a Elenei Ceauşescu īn calitate de intelectual şi politician marcant al ţării, devenită a doua figură majoră īn ierarhia de partid.

18 Īn “Revista de istorie”, Olimpiu Matichescu publică īn luna ianuarie un articol biografic despre personalitatea politică şi ştiinţifică a Elenei Ceauşescu: Tovarăşa Elena Ceauşescu – eminentă personalitate a vieţii politice şi ştiinţifice, tom 32, nr. 1, 1979, pp. 11–20.

19 “Scīnteia”, an XLVIII, nr.11315, 7 ianuarie 1979, p. 1.        

20 ***, Academician doctor inginer Elena Ceauşescu, Participări la manifestări ştiinţifice. Omagiu din partea colaboratorilor, Ed. Academiei RSR, Institutul de Cercetări Chimice, 1979. Elena Ceauşescu este autor şi coautor la cincisprezece articole dintr-un total de nouăsprezece, adevărat stahanovism intelectual,  figurānd cu patru intervenţii la a cincea Conferinţă Naţională de Chimie Fizică din septembrie 1976, cu opt participări la Congresul Naţional de Chimie din septembrie 1978 şi cu trei comunicări la Sesiunea “Tineret – cercetări chimice – eficacitate economică” din decembrie 1978. Chimişti au marcat evenimentul solemn şi prin editarea a două numere omagiale a “Revistei de chimie” şi a revistei “Materiale plastice”; vezi Elena Ceauşescu, Ştiinţa şi progresul societăţii. Cuvīntări 1974–1988, Bucureşti, Ed. Politică, 1989, pp. 444–445.

21 Cu excepţia lui Mihnea Gheorghiu, Şerban Ţiţeica şi Aurel Groapă, toţi ceilalţi participanţi fac parte din valul de academicieni nou promovaţi īn martie 1974 o dată cu Elena Ceauşescu. Cf. Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Romāne. 1866–1999, Dicţionar, Bucureşti, Ed. Academiei Romāne, 1999, passim.

22 Imaginea de politician va fi autorizată preponderent prin referire la trecutul revoluţionar al anilor “fragedei tinereţi”  a Elenei Ceauşescu cānd “s-a avīntat īn lupta revoluţionară (...) īn care PCR (...) desfăşura o intensă activitate politică şi organizatorică pentru a mobiliza şi a uni masele largi revoluţionare, toate forţele democratice, patriotice īntr-un front unic menit să bareze calea fascismului”, “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11314, 6 ianuarie 1979, p.1, p. 4.

23 ibidem.

24 Trei sunt oferite de instituţii din Statele Unite ale Americii: membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Institutului American al Chimiştilor şi al Academiei de Ştiinţe din Illinois; două din Marea Britanie: membru al Institului Regal de Chimie din Londra şi profesor onorific al Politehnicii Londrei Centrale, două din Argentina: Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires şi al Universităţii Naţionale din Sud, Bahia Blanca; īn Mexic devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yucatan şi membru de onoare al Societăţii de chimie şi al Universităţii Naţionale Autonome; trei tiluri de membru de onoare  obţinute īn Ecuador: al Institului de Ştiinţe Naţionale al Universităţii Centrale, al Şcolii de ştiinţe a informaticii din aceeaşi universitate şi al Consiliului Universitar Central; la acestea se adaugă titlurile de membru asociat al Institutului Egiptean, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Teheran, membru de onoare al Colegiului Chimiştilor şi Inginerilor din Costa Rica, membru de onoare al Societăţii de Ştiinţă a Polimerilor din Japonia, al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Ghana, profesor onorific al Universităţii Naţionale de Ingineri din Lima;  “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11315, 7 ianuarie 1979, p. 3; Elena Ceauşescu nu īşi va īntrece  niciodată soţul īn acumularea de titluri internaţionale. Īn 1979 Nicolae Ceauşescu avea comparativ cu Elena cu şaptezeci şi patru de titluri mai multe, cf. Anneli Ute Gabanyi, The Ceauşescu Cult..., p. 88.

25 Īncepānd cu 1984, ştirile despre traducerile cărţilor Elenei Ceauşescu şi despre ecoul pozitiv al acestora īn străinătate vor fi publicate pe ultima pagină, de regulă a şasea, cea de politică externă şi viaţă internaţională a ziarului.

26 “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11314, 6 ianuarie 1979, p. 3 (toată pagina a treia conţine poezii omagiale dedicate Elenei Ceauşescu; o gravură a Nataliei Matei Teodorescu o arată pe Elena Ceauşescu – femeia–mamă, īnconjurată de copii care-i oferă flori; o pictură a lui Sabin Bălaşa o īnfăţişează pe Elena Ceauşescu femeia–model – veşnic tānără pentru acest pictor, ea se află īn mijlocul unor tinere firave; treptat, iconografia Elenei Ceauşescu īşi va lărgi aria semnificativă: īn 1984, Cornelia Ionescu o transformă pe “Elena noastră drag㔠īntr-o īmpărăteasă a secolului XX – cu părul puţin ondulat, cu o rochie cu crinolină, māneci ample şi gulerul īnalt; vezi “Scīnteia”, an LIII, nr. 12868, 7 ianuarie 1984, p. 3).

27 Procentual, aceştia reprezintă 18% din totalul delegaţilor.

28 ***, Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Romān, 19–23 noiembrie 1979, Bucureşti,
Ed. Politică, 1981, p. 292.

29 ibidem, p. 366.

30 ibidem, p. 394.

31 ibidem, p. 424.

32 ibidem, p. 469.

33 ibidem, p. 495.

34 ibidem, p. 294.

35 ibidem, pp. 555–556.

36 ibidem, p. 306; elogierea Elenei Ceaşescu va continua la celelalte Congrese; singurul delegat care nu va aprecia contribuţiile familiei Ceauşescu la dezvoltarea societăţii socialiste va fi Nicu Ceauşescu, membru al CC al PCR din 1982; la Congresul al XIII-lea al PCR, se vor īntrece īn elogii de patru ori mai mulţi candidaţi la o poziţie cāt mai “ataşată” faţă de Elena Ceauşescu.

37 Anneli Ute Gabanyi, The Ceauşescu Cult…, p.123, p.129.

38 Mihai Botez, Romānii despre ei īnşişi. O cercetare de comunismologie proiectivă, Bucureşti,
Ed. Litera, 1992, p. 35.

39 Īn tabloul lui Eugen Palade, des reprodus īn presă, Salutul preşedintelui către ţară, Elena Ceauşescu este reprezentată cu “o jumătate de pas īn spatele” Conducătorului; de reţinut că anul apariţiei este 1985, an īn care putem spune că autoritatea Elenei Ceauşescu era aproape desăvārşită.Vezi Adrian Cioroianu, Ceauşescu pe insula culorilor. Construcţia unicităţii īn plastica “omagială” romānească, īn Lucian Boia, Anca Oroveanu, Corlan-Ioan Simona (coordonatori), Insula. Despre izolare şi limite īn spaţiul imaginar, Centrul de istorie a imaginarului şi Colegiul Noua Europă, 1999, p. 295.

40 “Scīnteia”, an XLVIII, nr. 11315, 7 ianuarie 1979, p. 1; cu o zi īnainte, “Scīnteia” se conformase ordinelor partidului, constatīnd c㠓sub influenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, alături de care a lucrat nemijlocit (…) aveau să se formeze şi să se manifeste īnsuşirile de militantă revoluţionară ale tovarăşei Elena Ceauşescu”.

41 Elena Ceauşescu, Ştiinţa şi progresul…, passim.

42 idem, Cuvīntare la Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Īnvăţămīntului, 21 octombrie 1989, Bucureşti, Ed. Politică, 1989, p. 21.

43 Dina Khapaeva et Nicolai Kopossov, Les Demi-Dieux de la Mythologie Sovietique, īn “Annales ESC”, nr. 4–5, juillet–octobre 1992, p. 967.

44 Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Romāne…, p. 14.

45 O. Matichescu, Tovarăşa Elena Ceauşescu – eminentă personalitate a vieţii noastre politice şi ştiinţifice, īn “Revista de istorie”, tom 32, nr. 1, 1979, p. 11.

46 Īn 1971 i se schimbă denumirea īn Consiliul Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, deoarece se stabileşte, īn conformitate cu prevederile Congresului al X-lea al PCR, introducerea īn aria sa de autoritate şi a dezvoltării tehnicii de calcul, a ciberneticii şi informaticii īn producţie şi gestiune; vezi “Buletinul Oficial”, an VII, nr. 42, martie 1971, pp. 278–279.

47 ***, Congresul al IX-lea …, p. 59, p. 832.

48 Anneli Ute Gabanyi, The Ceauşescu Cult…, p. 110.

49 “Scīnteia”, an XXXV, nr. 6854, ianurie 1966, p. 3.

50 “Scīnteia”, an LIII, nr. 12868, 7 ianuarie 1984, p.1

51 Īnfiinţat īn 1970, Elena Ceauşescu este directoare din 1972; cf. ***, Romānia īn anii socia-lismului..., pp. 384-385.

52 ***, Romānia contemporană, editată de Institul de studii istorice şi social-istorice de pe līngă C.C. al P.C.R., Bucureşti, Ed. Politică, 1988, p. 439.

53 La Congresul al XI-lea al PCR, Elena Ceauşescu īşi exprimă dorinţa de a creşte numărul de cercetători la peste 200000; această cifră era un adevărat record faţă de 1938 cānd  erau doar 5000 sau faţă de 1965 cānd erau doar 45000; cf. ***, Congresul al XI-lea..., p. 343.

54 Elena Ceauşescu, Ştiinţa şi progresul societăţii. Cuvīntări 1974–1988, p.70.

55 Īn noiembrie 1974, Elena Ceauşescu prezida pentru prima dată secţia pentru cercetare ştiinşifică şi proiectare a Congresului al XI-lea al PCR. Cu acest prilej se pronunţă pentru dezvoltarea bazei materiale şi umane īn cercetare, pentru introducerea de 300 de tehnologii noi şi exprimă nemulţumirea pentru faptul că “mai sunt īncă domenii īn care apelăm la importuri din străinătate”; astfel că cele două obiective ale partidului de valorificare a materiilor prime şi a resurselor proprii şi crearea de noi materiale sintetice/descoperirea de noi materii prime era imperativă. Vezi ***, Congresul al XI-lea al PCR..., pp. 382–386.

56 ***, Congresul al XII-lea al P.C.R., 19–23 noiembrie 1979, Bucureşti, Ed Politică, 1981, p. 344.

57 ***, Congresul al XIII-lea al P.C.R., 19–22 noiembrie 1984, Bucureşti, Ed. Politică, 1985, p. 452.

58 ***, Romānia contemporană, p .463 şi p. 475.

59 Dina Khapaeva şi Nicolai Kopossov, Les Demi-Dieux de la Mythologie…, p. 968.

60 Elena Ceauşescu, Ştiinţa şi progresul societăţii. Cuvīntări 1974-1988, p.132.

61 ibidem, pp. 145–148. Pe 29 mai 1982 are loc prima şedinţă a Biroului Executiv al comitetului, la care Elena Ceauşescu vorbeşte despre pregătirea unui Congres mondial al oamenilor de ştiinţă la Bucureşti şi despre necesitatea mobilizării oamenilor la mitinguri şi marşuri; īn “Scīnteia”, an LI, nr. 12369, 30 mai 1982, p. 1 şi p. 5

62 Īncepānd cu ianuarie1982, īn Scrisoarea-omagială a Comitetului Politic Executiv şi a celorlalte instituţii, se afirmă că Elena Ceauşescu este “un promotor neobosit al celor mai nobile idealuri de īnşelegere, colaborare şi pace īntre naţiuni, ca militant pentru apărarea dreoptului fundamental al naţiunilor, al oamenilor la viaţă, la existenţă liberă şi demnă, la independenţă şi suveranitate, la pace”; vezi “Scīnteia”, an LI,
nr. 12243, 7 ianuarie 1982, p. 1.

63 Corneliu Vadim Tudor, unul din cāntăreţii de nădejde ai familiei Ceauşescu, scriitor aparţinānd curentului dogmatic-naţionalist al literaturii romāne, idealizează nobleţea trăsăturilor fizice şi psihice ale Elenei Ceauşescu īn poezia  Urări de iarnă apărută īn numărul din ianuarie al revistei “Femeia”: “Şi pentru astea, deci, l-am ales noi iară / pe Ceauşescu-al nostru iubit conducător / pentru a fi puternici, stăpīni la noi īn ţară / spre a zidi sub soare un falnic viitor / şi-alăturea de dīnsul, tovarăş şi soţie / se află-n cinstea ţării un chip frumos şi blīnd / ea azi īntruchipează nobleţea pururi vie / a marilor romānce născute pe pămānt”, īn “Femeia”, an XXXIII, nr. 1, ianuarie 1980, p. 3.

64 Profesor Ion Ursu (vice-preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei), Prestigiul şi vocaţia umanistă a ştiinţei romāneşti, “Scīnteia”, an LI, nr. 12243, 7 ianuarie 1982, p.1

65 Bokor Katalin, Omagiu, īn “Scīnteia”, an LI, nr. 12243, 7 ianuarie 1982, p. 3; īn volumul Din fiecare inimă a ţării. Omagiu tovarăşei Elena Ceauşescu din 1983, pp. 51–52, Dumitru Ion Dincă scrie  poezia Cīntec eroinelor , īn care eroina reprezentativă este Elena Ceauşescu: “Cu grija femeii romānce pentru prunc, pentru casă şi ţară, / Elena Ceauşescu, revoluţionar īncercat / īmpătimită de aerul tare-al dreptăţii /
Ne-a redat nouă, tinerilor de astăzi / Demnitatea deplină.”

66 Preluăm titulatura de “zeu” şi “semi-zei” ai mitologiei sovietice din studiul Dinei Khapaeva şi al lui Nicolai Kopossov, Les Demi-Dieux...; īn cazul romānesc, zeu este Nicolae Ceauşescu, iar semi-zeu este Elena Ceauşescu.

67 “Femeia”, an XXXVI, nr. 1, ianuarie 1983, p. 12.

68 “Scīnteia”, an LIII, nr. 12869, 8 ianuarie 1984, p. 6; īn 1985 se relatează despre lansarea aceleiaşi cărţi, dar de această dată la Milano; cel care prezintă este Ernesto Quagliariello, preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării din Italia; vezi “Scīnteia”, an LIV, nr. 13179, 6 ianuarie 1985, p. 6; īn 1986, pe lāngă enumerarea unor profesori din diferite ţări ale lumii care apreciază valoarea ştiinţifică a cărţilor Elenei Ceauşescu, este redat un fragment dintr-un discurs al acesteia īn care subliniază rolul paşnic al ştiinţei īn lume; şi titlul paginii este elocvent: O vastă şi prodigioasă activitate pentru īmplinirea nobilei meniri a ştiinţei – de a sluji pacea şi progresul īntregii omeniri” ; vezi “Scīnteia”, an LV, nr. 13491, 8 ianuarie 1986, p. 6.

69 “Scīnteia”, an LIII, nr. 12868, 7 ianuarie 1984, p. 1.

70 ibidem, p. 1.

71 ***, Congresul al XIII-lea , 19–22 noiembrie1984, p. 452.

72 “Scīnteia”, an LIV, nr. 13179, 6 ianuarie 1985, p. 1.

73 ibidem, p.4

74 ibidem, p. 1.

75 ibidem, p.

76 “Scīnteia”, an LV, nr. 13490, 7 ianuarie 1986, p. 1; pe aceeaşi pagină, Lina Ciobanu, preşedintă a Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romānia, o consideră pe Elena Ceauşescu “Īnalt exemplu de militant pentru cauza partidului, o viaţă consacrată cu devotament īnfloririi patriei”.

77 ibidem.

78 ibidem, pp. 1–2.

79 “Scīnteia”, an LV, nr. 13491, 8 ianuarie 1986, p. 3.

80 “Scīnteia”, an LVI, nr. 13802, 7 ianuarie 1987, p.1.

81 ibidem, p. 2.

82 “Scīnteia”, an LVI, nr. 13803, 8 ianuarie 1987, p. 3.

83 “Scīnteia”, an LVII, nr. 14114, 7 ianurie 1988, pp. 1–3.

84 “Scīnteia”, an LVII, nr. 14115, 8 ianuarie 1988, pp.1–3.

85 “Scīnteia”, an LVI, nr. 13802, 7 ianuarie 1987, p.1; această fotografie se va repeta īn 1988 şi 1989.

86 ***, Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia īnchinată tovarăşei Elena Ceauşescu, 1988, pp. 35–38.

87 ***, Omagiu…, 1980, p. 17–20; simbolul frumuseţii şi al tinereţii veşnice şi simbolul sacrificiului suprem sunt clişeele “feminine” preferate pentru sublinierea personalităţii Elenei Ceauşescu.                   

88 Ion Ardeleanu, Lya Benjamin, Zizi Nora Munteanu, Gheorghe Pīrvulescu, Imagini ale unui trecut glorios. Din istoria mişcării muncitoreşti a PCR, coord. de Ion Ardeleanu, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1974.

89 Elena Ceauşescu, Cuvīntare la adunarea festivă consacrată īmplinirii a 44 de ani de la victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă din August 1944–20 August 1988, Bucureşti, Ed. Politică, 1988, p. 6.

90 ibidem, passim.

91 Vezi Anneli Ute Gabanyi, The Ceauşescu Cult..., passim şi Mihai Botez, Romānii despre ei īnşişi, passim.

92 Inclusiv Elena Ceauşescu “conştientizează” şi “transmite” subordonarea sa faţă de şeful statului: „Din iniţiativa şi sub conducerea secretarului general al partidului a fost creat un larg cadru democratic, unic īn felul său”; se referă la conceptul de “democraţie  socialistă muncitoresc-revoluţionară” lansat de Ceauşescu la īnceputul anilor 80; īn Elena Ceauşescu, Cuvīntare la Adunarea festivă consacrată a īmplinirii a 44 de ani..., p. 12.

93 ibidem, p. 5.

94 “Scīnteia”, an LVIII, nr. 14428, 8 ianuarie 1989, pp. 1–2.

95 ***, Buchet de purpură…, p. 260.

96 “Scīnteia”, an LVIII, nr. 14428,  8 ianuarie 1989, p. 1.

97 Femeile īn comunism, editor Cristina Liana Olteanu la Editura Politeia – SNSPA, 2003.

 

 Pagina anterioară :: Pagina următoare :: Index :: Cuprins ::

 

© Universitatea din Bucuresti 2004.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest,
except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
This book was first published on paper at the Editura Universitatii, under ISBN 973-575-870-9
Comments to: CIUPALA ALIN; Web Design & Text editor: Laura POPESCU; Last update: August, 2004