ISTORIE ŞI IDEOLOGIE

coordonator: Manuela Dobre

Despre autor

 

ASUPRA ORGANIZĂRII TERITORIILOR BIZANTINE DE LA DUNĂREA DE JOS ÎN SECOLELE X-XII: THEMA MESOPOTAMIA APUSULUI, STRATEGATUL DRISTREI, THEMA PARISTRION-PARADUNAVON

 

dr. VASILE MĂRCULEŢ


Victoria bizantină din vara anului 971, în urma conflictului bizantino-rus (970–971), i-a permis împăratului Ioan I Tzimiskes (969–976), ca după o perioadă de timp de peste trei secole şi jumătate, să restabilească frontiera nordică a Imperiului Bizantin pe Dunărea inferioară. Regiunile răsăritene ale Ţaratului Bulgar, acum desfiinţat, erau organizate într-o nouă unitate administrativ-teritorială bizantină: THEMA MESOPOTAMIA APUSULUI (ΜΕΣΟΠΟΤΑΜΙΑ ΤΗΣ ΔΥΣΕΩΝ l. Reşedinţa themei a fost foarte probabil stabilită la Dristra, oraş recucerit de bizantini în 971. Nu putem exclude însă în totalitate nici posibilitatea ca într-o primă şi scurtă etapă din existenţa noii theme, reşedinţa acesteia să fi fost Lykostomo, cetate stăpânită de Bizanţ dintr-o epocă anterioară, foarte posibil centru al comandamentului flotei imperiale de pe Dunăre şi probabil şi din Pontul de vest, unde încă în secolul al IX-lea sursele bizantine menţionează rezidând un "Thoma, protospătar şi arhonte de Lykostomion (Θωμα πρωτοσπαταριω και αρχοντι του Λυκοστομιου )", apropiat al patriarhului ecumenic Photios (858–867, 877–886)1.

Teritoriile care au intrat în compunerea themei bizantine de la Dunărea de Jos au constituit subiectul unor vii dispute în rândul specialiştilor. În mod cu totul deosebit au contribuit la alimentarea acestor divergenţe de opinii două pasaje din lucrările istorice ale cronicarilor bizantini Georgios Kedrenos şi Ioan Zonaras (sec. XI-XII), precum şi unul din lucrarea cronicarului arab Yahya ibn Said. Georgios Kedrenos relatează că în timpul asediului Dristrei (971) au venit la împărat "din Constanteia şi din alte fortăreţe ridicate dincolo de Istru soli, care cereau iertare pentru faptele rele săvârşite, predându-se împreună cu acele fortăreţe; primindu-i cu blândeţe [împăratul] a trimis oameni să preia fortăreţele şi oaste îndestulătoare pentru paza lor [...]. Iar după ce ruşii au plecat cu corăbiile, împăratul, întărind cetăţile şi oraşele de pe malurile fluviului şi lăsând garnizoană îndestulătoare, s-a întors în ţara romeilor"2. Ioan Zonaras oferă aceeaşi informaţie dar în termeni cu un conţinut mai vag: "Iar din Constanteia şi din alte fortăreţe vin soli la împărat, cerând iertare şi predându-se pe ei şi fortăreţele. Şi pe acestea le preluară romeii"3. În sfârşit, cronicarul arab Yahya ibn Said oferă o ştire asemănătoare care susţine că: "[Tzimiskes] a intrat în stăpânirea oraşului [Dorostolon] şi a cetăţilor înconjurătoare, pe care ruşii le cuceriseră [...]. Apoi, după ce a numit din partea sa conducători ai acestor fortăreţe, împăratul s-a înapoiat la Constantinopol"4.

 Identificarea cetăţii Constanteia cu actuala Constanţa precum şi interpretarea restrictivă a informaţiilor transmise de istoriografia epocii i-a determinat pe unii specialişti să formuleze teza că în compunerea noii theme au intrat teritoriile cuprinse între Dunăre, Munţii Balcani şi Marea Neagră. În opoziţie cu aceştia, alţii, identificând respectiva fortăreaţă cu vechea Constantiniana Daphnae, cetate ridicată în secolul al IV-lea de Constantin cel Mare pe malul stâng al Dunării în apropierea vărsării Argeşului în fluviu, şi interpretând larg informaţiile existente au adăugat stăpânirilor bizantine de la sud de Dunăre şi o însemnată fâşie de teritoriu de pe malul stâng din sudul regiunilor de câmpie ale Munteniei şi Olteniei actuale5. În ceea ce ne priveşte considerăm că sub stăpânirea Imperiului Bizantin au intrat cu certitudine, din 971, regiunile Bulgariei răsăritene cuprinse între Dunăre, Munţii Balcani şi Marea Neagră, în timp ce pe malul stâng aceasta s-a limitat exclusiv la unele capete de pod fortificate din imediata vecinătate a Dunării al căror rol, eminamente militar în această epocă, a fost acela de asigurare a securităţii navigaţiei fluviale şi de supraveghere a migratorilor turanici, în cazul de faţă pecenegii, stabiliţi în regiunile de câmpie extracarpatice.

Organizarea themei bizantine de la Dunărea de Jos a stat în epoca de început a existenţei ei sub incidenţa situaţiei politico-militare din regiune când, aşa cum remarca D. Obolensky, Dunărea a continuat să rămână "mai mult un front de luptă decât o frontieră propriu-zisă". Încă de la începutul existenţei sale, sursele sigilografice confirmă divizarea themei în subunităţi teritorial-administrative, strategate. Într-o primă etapă (c. 971–975/976) în compunerea themei Mesopotamia Apusului au intrat două strategate: strategatul de Dristra, în spaţiul danubiano-pontic şi strategatul de Ioannopolis, în sud, reunite sub autoritatea unui guvernator purtând numele de strateg sau katepan. Primul guvernator al themei a fost, se pare, în această perioadă "Leon Sarakinopoulos, strateg de Ioannopolis şi Dristra", al cărui sigiliu a fost descoperit la Preslav, foarte probabil una şi aceeaşi persoană cu acel "Leon, strateg istrian", menţionat de asemenea de surse sigilografice7. Acest prim guvernator al themei Mesopotamia Apusului a fost identificat de unii cercetători români cu marele drongar Leon, comandantul flotei bizantine care în 971 a acţionat pe Dunăre împotriva ruşilor8. Identificarea contestată de alţi specialişti rămâne şi în opinia noastră discutabilă.

O nouă etapă în organizarea teritoriilor bizantine de la Dunărea de Jos este determinată de răscoala Comitopulilor (976). Succesele înregistrate de statul bulgar refăcut de ţarul Samuel (976–1014) în Macedonia şi Bulgaria apuseană şi dramaticele evenimente care au însoţit ofensiva bulgară, au impus autorităţilor bizantine reorganizarea administrativă a themei Mesopotamia Apusului pentru o mai bună apărare a sa. Un taktikon bizantin, datat de savantul grec N. A. Oikonomides între 975/976–979, care menţionează 7 duci şi katepani şi peste 70 de strategi, enumeră între aceştia un "katepano al Mesopotamiei Apusului (κατεπανω Μεσοποταμιας της Δυσεων )", concomitent cu un "strateg al Mesopotamiei Apusului (ο (sc. στρατηγος ) Μεσοποταμιας της Δυσεως )", un "strateg de Dristra (στρατηγος της Δριστρας)", precum şi un "strateg al Thraciei şi Ioannopolisului (στρατηγος Θπακης 'και ' Ιανουπολεως )"9. Avem astfel şi confirmarea documentară a subdivizării themelor bizantine, cel puţin a celor balcanice, în această perioadă de sfârşit a secolului al X-lea. Pe baza acestor informaţii suntem în măsură să afirmăm că în această epocă a fost constituit un nou strategat aparţinând themei Mesopotamia Apusului, purtând acelaşi nume, respectiv strategatul Mesopotamia Apusului, situat foarte probabil în jumătatea nordică a spaţiului danubiano-pontic. Totodată, întreaga themă Mesopotamia Apusului a suferit importante modificări organizatorice. În noua sa structură aceasta avea în compunere strategatul omonim şi pe cel al Dristrei, redus acum la jumătatea sudică a teritoriilor dintre Dunăre şi Marea Neagră, în timp ce strategatul de Ioannopolis a fost încorporat themei Thracia. Această nouă organizare teritorială dată themei Mesopotamia Apusului, certă în perioada 975/976–979, a fost menţinută, foarte probabil, până după 986, anul cuceririi Ioannopolisului de către bulgari şi al ofensivei acestora împotriva stăpânirilor bizantine din nord-estul Peninsulei Balcanice.

După 986 ofensiva bulgară s-a soldat cu recucerirea majorităţii teritoriilor strategatului Dristrei, ceea ce a determinat restrângerea stăpânirilor bizantine din regiune la jumătatea nordică a istmului danubiano-pontic, sub protecţia valurilor de apărare ridicate pe aliniamentul Cernavodă-Constanţa. Conform Anonimului lui Hase, denumit şi Însemnările toparhului grec, datat în perioada 991–995/1000, la sfârşitul secolului al X-lea teritoriile rămase sub stăpânirea imperiului au fost organizate într-o provincie distinctă, o "toparhie" sau o klimata (τα κληματα ), al cărei guvernator, toparhul, se bucura de o largă autonomie decizională, administrativă şi chiar politică10. Teritoriul acestei klimata corespundea, după părerea noastră, teritoriului fostului strategat Mesopotamia Apusului. Imperiul mai păstra de asemenea sub controlul său o serie de centre fortificate situate pe malul drept al fluviului, între Dristra şi Cernavodă.

Ofensiva bizantină declanşată de împăratul Vasile II Macedoneanul (976–1025) la cumpăna veacurilor X-XI împotriva Ţaratului Bulgar aducea o modificare definitivă şi radicală a statutului juridico-politic al teritoriilor Bulgariei răsăritene. Conform informaţiilor transmise de cronicarii bizantini Ioan Skylitzes şi Ioan Zonaras, în anul 1000 forţele bizantine comandate de patriciul Theodorokanos şi strategul Nikephoros Xiphias recucereau teritoriile de est ale Bulgariei cu importantele centre Preslavul Mare, Preslavul Mic şi Pliska11. Noile achiziţii teritoriale bizantine, unite cu vechile stăpâniri imperiale din nordul istmului danubiano-pontic, formau o nouă unitate administrativ-teritorială: STRATEGATUL DRISTREI. Din raţiuni pur militare, dictate de ducerea cu succes a războiului cu bulgarii în regiune, în primii ani ai secolului al XI-lea, noua organizare teritorial-administrativă bizantină de la Dunărea de Jos, aflată încă în proces de constituire, a fost subordonată themei Thracia. Primul său guvernator, menţionat de surse sigilografice, la începutul secolului al XI-lea a fost "David, protospatharios şi strategos de Thracia şi Dristra"12. Măsura iniţiată de autorităţile bizantine s-a dovedit doar un artificiu de organizare şi guvernare de scurtă durată. Aproape sigur, încă în deceniul 1 al secolului al XI-lea, strategatul Dristrei era separat de thema Thracia şi pus sub administraţie proprie, fapt confirmat atât de surse sigilografice cât şi literare. Astfel, un sigiliu din primii ani ai secolului al XI-lea îl menţionează pe "Theodoros, primicerios şi strategos al Dristrei", foarte probabil una şi aceeaşi persoană cu "Theodoros strateg autocrat", menţionat de un alt sigiliu din aceeaşi epocă13. Totodată, în anul 1017 cronicarul Georgios Kedrenos relatând evenimentele de pe frontul bizantino-bulgar din Balcani îl menţionează pe "Tzitzikios strateg de Dorostolon"14. Existenţa strategatului Dristrei ca themă la Dunărea inferioară este certificată de izvoare până la începutul deceniului 3 al secolului al XI-lea.

Desfiinţarea Ţaratului Bulgar (1018) i-a permis împăratului Vasile II să desăvârşească procesul de organizare administrativ-teritorială a regiunilor de la Dunărea inferioară, în forma sa definitivă. Teritoriile cuprinse între Munţii Balcani, Dunăre, din amonte de Vidin până la guri, şi Marea Neagră formau o unitate administrativ-teritorială distinctă, THEMA PARISTRION sau PARADUNAVON (ΠΑΡΙΣΤΡΙΩΝ, ΠΑΡΑΔΟΥΝΑΒΩΝ), având ca nucleu vechiul strategat al Dristrei, menţionată în sursele literare din secolul al XI-lea, şi sub denumirile de arhontatul "oraşelor paristriene", al "oraşelor de la Istru" sau, mai larg, al "oraşelor paristriene şi al ţinuturilor de la Istru"15. Semnificaţia acestor denumiri s-a aflat în atenţia specialiştilor care au oferit precizările necesare fără a putea însă contrazice faptul că în esenţa lor acestea desemnează aceeaşi realitate administrativ-teritorială16. În fruntea sa se afla un guvernator care purta titlul de katepan (katepano), duce (dux) sau arhonte (arhon), cumulând atribuţiile civile şi militare ale funcţiei. Procesul de organizare a noii theme era încheiat în jurul anului 1020, când surse sigilografice îl menţionează pe "Symeon, vestis şi katepano de Paradunavon"17.

Un fapt relevant după părerea noastră în a confirma organizarea compactă a themei Paristrion este dispariţia termenului strateg din titlul tuturor guvernatorilor themei, atâţi câţi sunt cunoscuţi în prezent. Excepţie fac doar acel "Ioan Maleses, patriciu şi strateg", al cărui sigiliu a fost descoperit la Silistra (Dristra-Dorostolon), în care unii specialişti au văzut un guvernator al Paristrionului18 şi Georgios Euphorbenos, numit de Alexios I Comnenos, în anul 1087, "comandant (hegemon) la Dristra"19. Prezenţa sigiliului primului la Dristra, fără alte informaţii decât aceea că posesorul său a ocupat funcţiile respective, nu este, în opinia noastră, suficientă pentru a susţine că Ioan Maleses a ocupat şi funcţia de guvernator al Paristrionului. În ceea ce ne priveşte nu putem exclude posibilitatea, foarte probabilă de altfel, ca acesta să fi fost unul din comandanţii forţelor bizantine care în prima jumătate a secolului al XI-lea s-au confruntat, în repetate rânduri, cu pecenegii la Dunărea de Jos. În orice caz, considerarea lui între guvernatorii themei Paristrion rămâne discutabilă. În ceea ce îl priveşte pe Georgios Euphorbenos, ştim cu certitudine că acesta nu şi-a exercitat nici un moment funcţia întrucât Dristra nu a putut fi smulsă lui Tatos, şeful unei formaţiuni politice locale, care o stăpânea încă din anul 1072, din timpul revoltei antibizantine a oraşelor paristriene20.

Organizarea administrativ-teritorială dată de Vasile II teritoriilor de la Dunărea inferioară se menţine, cu certitudine, neschimbată pe tot parcursul secolului al XI-lea. Menţionăm însă faptul că criza stăpânirii bizantine în regiune din cursul acestui secol, agravată de presiunea neîntreruptă a populaţiilor turanice stabilite la nord de fluviu – pecenegii, uzii şi cumanii – s-a concretizat în câteva rânduri în pierderea temporară de către imperiu a controlului asupra Paristrionului şi în retragerea stăpânirilor bizantine pe linia Munţilor Balcani. Astfel de defecţiuni ale stăpânirii bizantine în Paristrion s-au produs în 1047/1048–1053, 1056–1059, 1064–1065 sau 1072–109121. Imperiul Bizantin a revenit însă de fiecare dată şi a readus aceste teritorii sub controlul său.

Organizarea certă a teritoriilor de la Dunărea inferioară în secolul al XII-lea rămâne necunoscută. Nu excludem însă posibilitatea ca cea din secolul anterior să se fi menţinut şi în această epocă, sub domnia Comnenilor, fapt care pare a fi confirmat de o însemnare a arhimandritului Nilos Doxopatris care enumeră în anul 1143 între eparhiile orientale aflate în dependenţă ecclesiastică directă de Patriarhia ecumenică de Constantinopol şi arhiepiscopia sau mitropolia "oraşelor paristriene"22. După cum se poate constata, denumirea eparhiei bisericeşti este identică uneia din cele folosite în sursele literare din secolul al XI-lea pentru desemnarea themei de la Dunărea de Jos, a "oraşelor paristriene", ceea ce ar putea constitui un indiciu cu privire la menţinerea organizării sale în forma iniţială.

Totuşi, este însă la fel de posibil ca noile comandamente strategico-militare apărute odată cu trecerea imperiului la ofensivă la frontiera dunăreană sub împăraţii dinastiei Comnenilor, acţiune declanşată de Alexios I în 1114, care culminează cu operaţiunile de mare anvergură întreprinse de Manuel I, în deceniile 5–7 ale secolului al XII-lea (începând din 1148), să fi impus reorganizarea acestor teritorii. Opiniile specialiştilor în această problemă sunt însă împărţite23. Rămâne ca noi descoperiri şi noi cercetări să facă lumină şi în această problemă.

***

Sintetizarea rezultatelor la care am ajuns în urma realizării prezentului studiu, permite formularea următoarelor concluzii:

1. În procesul de organizare administrativ teritorială a regiunilor stăpânite de Bizanţ la Dunărea inferioară în secolele X–XI distingem trei etape: a) a themei Mesopotamia Apusului (c.971–c.1000); b) a strategatului Dristrei (c.1000–c.1020); c) a themei Paristrion sau Paradunavon (după 1020). Unele dintre aceste unităţi teritorial-administrative cunosc reorganizări succesive impuse de evoluţia factorului politico-militar determinant din regiune. Astfel, în compunerea themei Mesopotamia Apusului au intrat într-o primă etapă (c.971–c.975/976) strategatele Dristrei şi Ioannopolisului. Într-o a doua etapă (c.975/976–c.979 cu certitudine şi posibil până după 986) în compunerea themei au intrat strategatul Mesopotamia Apusului, recent constituit în nordul spaţiului danubiano-pontic, şi strategatul Dristrei, rămas în jumătatea meridională a acestui spaţiu, în timp ce strategatul de Ioannopolis a fost subordonat themei Thracia. În sfârşit, într-o ultimă etapă (c.986–c.1000) stăpânirile bizantine s-au redus sub presiunea bulgară la jumătatea nordică a spaţiului danubiano-pontic, respectiv la teritoriile aparţinând strategatului Mesopotamia Apusului, unde a fost organizată o toparhie sau o klimata, şi la unele puncte fortificate bizantine situate pe malul drept al fluviului între Dristra şi Cernavodă.

 2. În ceea ce priveşte strategatul Dristrei, acesta este creat ca unitate administrativ-teritorială distinctă (themă) în jurul anului 1000, prin unirea teritoriilor toparhiei-klimatei bizantine din istmul danubiano-pontic cu teritoriile Bulgariei răsăritene recucerite de imperiu în acelaşi an. Într-o primă etapă (primii ani ai secolului al XI-lea) strategatul Dristrei a fost subordonat administrativ şi militar themei Thracia. Într-o a doua etapă (începutul secolului XI–c.1020) strategatul Dristrei a funcţionat ca themă distinctă.

3. Thema Paristrion sau Paradunavon, constituită în forma sa definitivă în jurul anului 1020 din teritoriile răsăritene ale Ţaratului Bulgar desfiinţat în 1018, având ca nucleu vechiul strategat al Dristrei, funcţionează pe toată durata secolului al XI-lea, exceptând perioadele de retragere a stăpânirilor bizantine pe linia Balcanilor în faţa presiunilor turanice (1047/1048–1053, 1056–1059, 1064–1065, 1072–1091), ca unitate administrativ-teritorială fără alte subdiviziuni.

 4. Pentru secolul al XII-lea nu dispunem de informaţii certe şi directe cu privire la organizarea teritoriilor de la Dunărea inferioară. Este foarte posibil ca thema Paristrion să-şi fi păstrat structura organizatorică iniţială, după cum nu este, în totalitate, exclusă posibilitatea ca ea să fi fost reorganizată în condiţiile trecerii la ofensivă a Imperiului Bizantin la Dunăre, îndeosebi în timpul domniei împăratului Manuel I Comnenos (1143–1180).

Abrevieri

Actes du XIIe Congres, I–II = Actes du XIIe Congres international des etudes byzantines. Ochride 10–16 septembre 1961, tome I-II, Beograd, 1963–1964.

Actes du XIVe Congres, I = Actes du XIVe Congres international des etudes byzantines, vol. I, Bucureşti, 1974

A.R.B.S.H. = Academie Roumaine. Bulletin de la Section Historique.>

F.H.D.R. = Fontes Historiae Daco-Romanae.

G.B. = Glasul Bisericii.

R.E.S.E.E. = Revue des etudes sud-est europeennes.

S.C.I.V. = Studii şi cercetări de istorie veche.



 

1 H. Ahrweiler, Byzance et la mer. La marine de guerre. La politique et les institutions maritimes de Byzance aux VII–XV siècles, Paris, 1966, p. 57, 89 (în continuare: Byzance et la mer); P. Ş. Năsturel, Recenzia lucrării Helenei Ahrweiler, Byzance et la mer, în R.E.S.E.E., IV, 1966, 3–4, p. 650.
2 Georgios Kedrenos, Compendiu de istorii, în F.H.D.R., III, pp. 140–143.
3 Ioan Zonaras, Cronica, XVII, 2, 33, în F.H.D.R., III, pp. 216–217.
4 apud N.A. Oikonomides, Recherches sur l'histoire du Bas-Danube aux Xe-XIe siècles: la Mesopotamie de l'Occident, în R.E.S.E.E., III, 1965, 1–2, p. 63, n. 25, 26. (în continuare: La Mesopotamie de l'Occident).
5 cf. N. Bănescu, Les duches byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie, Bucureşti, 1946, pag. 46 (în continuare: Les duches byzantins); cf. idem, La domination byzantine sur les regions du Bas-Danube, în A.R.B.S.H., t. XIII, 1927, p. 17; cf. N.A. Oikonomides, Un taktikon inedit du Xe siècle. Cod Scorialensis gr. R-II-11, în Actes du XIIe Congres, II, pp. 177–181 (în continuare: Un taktikon); cf. idem, La Mesopotamie de l'Occident, pag. 68; cf. I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei. vol. III: Bizantini, români şi bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 75–76; cf. P. Diaconu, D. Vâlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, Bucureşti, 1972, pp. 17–18; cf. V. Spinei, Realităţi etnice şi politice în Moldova Meridională în secolele X–XIII. Români şi turanici, Iaşi, 1985, pag. 65; cf. E. Stănescu, Denumirile bizantine ale regiunii de la Dunărea de Jos şi sensul lor istoric, în S.C.I.V., XIX, 1968, 3, pp. 483–485 (în continuare: Denumirile bizantine); cf. S. Columbeanu, Cnezate şi voievodate româneşti, Bucureşti, 1973, p. 74.
6 D. Obolensky, The Principles and Methods of Byzantine diplomacy, în Actes du XIIe Congrès, I, p. 51.
7 E. Stănescu, Byzance et les Pays roumains aux IXe–XVe siècles, în Actes du XIVe Congrès, p. 399 (în continuare: Byzance et les Pays roumains); I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 75.
8 I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 75, şi n. 11.
9 N. A. Oikonomides, Un taktikon, pp. 177–183; idem, La Mesopotamie de l'Occident, pp. 57–59.
10 I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., pp. 91–93; A. A. Bolşacov-Ghimpu, O ştire bizantină din Dobrogea despre un voievodat creştin de la nordul Dunării la sfârşitul secolului al X-lea, în G.B., XXXI, 1972, 1–2, pp. 104–110.
11 Ioannis Scylitzae, Synopsis Historiarum (recensuit I. Thurn), Berlin-New York, 1973, Vasile şi Constantin, 26; apud. P. Ş. Năsturel, Peut-on localiser la Petit Preslav a Păcuiul lui Soare? Commentaire a Anne Comnene, Alexiade VII, III, în R.E.S.E.E., III, 1965, 1–2, p. 19.
12 I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 125.
13 ibidem, p. 89.
14 Georgios Kedrenos, op. cit., în loc. cit., pp. 146–147.
15 Ioan Skylitzes, Continuarea cronografiei, în F.H.D.R., III, pp. 60–61; Mihail Attaleiates,Istoria, în F.H.D.R., III, pp. 68–69; Georgios Kedrenos, op. cit., în loc. cit., p. 154–155; Ioan Zonaras, op. cit., XVIII, 9, 1, în loc. cit., pp. 224–225.
16 cf. E. Stănescu, Denumirile bizantine, pp. 483–485; cf. idem, Byzance et les Pays Roumans, pp. 402–403
17 N. Bănescu, Les duches byzantins, p. 70.
18 I. Barnea, Şt. Ştefănescu, op. cit., p. 130.
19 Ana Comnena, Alexiada, Bucureşti, 1977, VII, II, 1; cf. M. Şesan, Les themes byzantins a l'epoque des Comnenes et des Anges (1081–1204), în R.E.S.E.E., XVI, 1978, 1, pp. 47–48.
20 ibidem, VII, III, 2–3; cf. Ioan Skylitzes, op. cit., în loc. cit., pp. 64–65; cf. Mihail Attaleiates, op. cit., în loc. cit., pp. 72–75; cf. Ioan Zonaras, op. cit., XVIII, 17, 3, în loc. cit., pp. 226–227.
21 H. Ahrweiler, op. cit., pp. 273–275.
22 Nilos Doxopatris, Rânduiala scaunelor patriarhiceşti, în F.H.D.R., III, pp. 162–165.
23 cf. N. Bănescu, Les duches byzantins, pp. 105–106; cf. B.T. Câmpina, Influenţa bizantină la Dunărea de Jos în lumina recentelor cercetări efectuate în România, în idem, Scrieri istorice, vol. I, Bucureşti, 1973, pp. 21–22.

 

Despre autor


© Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN: 973-575-658-7
Comments to: Manuela DOBRE
Last update: Septembrie 2003
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU