ASUPRA ORGANIZĂRII TERITORIILOR BIZANTINE DE LA DUNĂREA
DE JOS ÎN SECOLELE X-XII: THEMA MESOPOTAMIA APUSULUI, STRATEGATUL
DRISTREI, THEMA PARISTRION-PARADUNAVON
dr. VASILE MĂRCULEŢ
Victoria bizantină din vara anului 971, în urma
conflictului bizantino-rus (970971), i-a permis împăratului
Ioan I Tzimiskes (969976), ca după o perioadă de timp de
peste trei secole şi jumătate, să restabilească
frontiera nordică a Imperiului Bizantin pe Dunărea inferioară.
Regiunile răsăritene ale Ţaratului Bulgar, acum desfiinţat,
erau organizate într-o nouă unitate administrativ-teritorială
bizantină: THEMA MESOPOTAMIA APUSULUI (ΜΕΣΟΠΟΤΑΜΙΑ
ΤΗΣ ΔΥΣΕΩΝ l.
Reşedinţa themei a fost foarte probabil stabilită
la Dristra, oraş recucerit de bizantini în 971. Nu putem
exclude însă în totalitate nici posibilitatea ca într-o
primă şi scurtă etapă din existenţa noii theme,
reşedinţa acesteia să fi fost Lykostomo, cetate stăpânită
de Bizanţ dintr-o epocă anterioară, foarte posibil centru
al comandamentului flotei imperiale de pe Dunăre şi probabil
şi din Pontul de vest, unde încă în secolul al
IX-lea sursele bizantine menţionează rezidând un "Thoma,
protospătar şi arhonte de Lykostomion (Θωμα
πρωτοσπαταριω
και αρχοντι του
Λυκοστομιου
)", apropiat al patriarhului ecumenic Photios (858867, 877886)1.
Teritoriile care au intrat în compunerea themei bizantine
de la Dunărea de Jos au constituit subiectul unor vii dispute în
rândul specialiştilor. În mod cu totul deosebit au
contribuit la alimentarea acestor divergenţe de opinii două
pasaje din lucrările istorice ale cronicarilor bizantini Georgios
Kedrenos şi Ioan Zonaras (sec. XI-XII), precum şi unul din
lucrarea cronicarului arab Yahya ibn Said. Georgios Kedrenos relatează
că în timpul asediului Dristrei (971) au venit la împărat
"din Constanteia şi din alte fortăreţe ridicate
dincolo de Istru soli, care cereau iertare pentru faptele rele săvârşite,
predându-se împreună cu acele fortăreţe;
primindu-i cu blândeţe [împăratul] a trimis oameni
să preia fortăreţele şi oaste îndestulătoare
pentru paza lor [...]. Iar după ce ruşii au plecat cu corăbiile,
împăratul, întărind cetăţile şi
oraşele de pe malurile fluviului şi lăsând garnizoană
îndestulătoare, s-a întors în ţara romeilor"2.
Ioan Zonaras oferă aceeaşi informaţie dar în termeni
cu un conţinut mai vag: "Iar din Constanteia şi din
alte fortăreţe vin soli la împărat, cerând
iertare şi predându-se pe ei şi fortăreţele.
Şi pe acestea le preluară romeii"3.
În sfârşit, cronicarul arab Yahya ibn Said oferă
o ştire asemănătoare care susţine că: "[Tzimiskes]
a intrat în stăpânirea oraşului [Dorostolon] şi
a cetăţilor înconjurătoare, pe care ruşii
le cuceriseră [...]. Apoi, după ce a numit din partea sa conducători
ai acestor fortăreţe, împăratul s-a înapoiat
la Constantinopol"4.
Identificarea cetăţii Constanteia cu actuala
Constanţa precum şi interpretarea restrictivă a informaţiilor
transmise de istoriografia epocii i-a determinat pe unii specialişti
să formuleze teza că în compunerea noii theme au intrat
teritoriile cuprinse între Dunăre, Munţii Balcani şi
Marea Neagră. În opoziţie cu aceştia, alţii,
identificând respectiva fortăreaţă cu vechea Constantiniana
Daphnae, cetate ridicată în secolul al IV-lea de Constantin
cel Mare pe malul stâng al Dunării în apropierea vărsării
Argeşului în fluviu, şi interpretând larg informaţiile
existente au adăugat stăpânirilor bizantine de la sud
de Dunăre şi o însemnată fâşie de teritoriu
de pe malul stâng din sudul regiunilor de câmpie ale Munteniei
şi Olteniei actuale5.
În ceea ce ne priveşte considerăm că sub stăpânirea
Imperiului Bizantin au intrat cu certitudine, din 971, regiunile Bulgariei
răsăritene cuprinse între Dunăre, Munţii Balcani
şi Marea Neagră, în timp ce pe malul stâng aceasta
s-a limitat exclusiv la unele capete de pod fortificate
din imediata vecinătate a Dunării al căror rol, eminamente
militar în această epocă, a fost acela de asigurare
a securităţii navigaţiei fluviale şi de supraveghere
a migratorilor turanici, în cazul de faţă pecenegii,
stabiliţi în regiunile de câmpie extracarpatice.
Organizarea themei bizantine de la Dunărea de Jos
a stat în epoca de început a existenţei ei sub incidenţa
situaţiei politico-militare din regiune când, aşa cum
remarca D. Obolensky, Dunărea a continuat să rămână
"mai mult un front de luptă decât o frontieră
propriu-zisă".
Încă de la începutul existenţei sale, sursele
sigilografice confirmă divizarea themei în subunităţi
teritorial-administrative, strategate. Într-o primă
etapă (c. 971975/976) în compunerea themei Mesopotamia Apusului
au intrat două strategate: strategatul de Dristra,
în spaţiul danubiano-pontic şi strategatul de
Ioannopolis, în sud, reunite sub autoritatea unui guvernator
purtând numele de strateg sau katepan. Primul guvernator
al themei a fost, se pare, în această perioadă "Leon
Sarakinopoulos, strateg de Ioannopolis şi Dristra", al
cărui sigiliu a fost descoperit la Preslav, foarte probabil una
şi aceeaşi persoană cu acel "Leon, strateg istrian",
menţionat de asemenea de surse sigilografice7.
Acest prim guvernator al themei Mesopotamia Apusului a fost identificat
de unii cercetători români cu marele drongar Leon, comandantul
flotei bizantine care în 971 a acţionat pe Dunăre împotriva
ruşilor8. Identificarea
contestată de alţi specialişti rămâne şi
în opinia noastră discutabilă.
O nouă etapă în organizarea teritoriilor
bizantine de la Dunărea de Jos este determinată de răscoala
Comitopulilor (976). Succesele înregistrate de statul bulgar refăcut
de ţarul Samuel (9761014) în Macedonia şi Bulgaria
apuseană şi dramaticele evenimente care au însoţit
ofensiva bulgară, au impus autorităţilor bizantine reorganizarea
administrativă a themei Mesopotamia Apusului pentru o mai bună
apărare a sa. Un taktikon bizantin, datat de savantul grec
N. A. Oikonomides între 975/976979, care menţionează
7 duci şi katepani şi peste 70 de strategi, enumeră între
aceştia un "katepano al Mesopotamiei Apusului (κατεπανω
Μεσοποταμιας
της Δυσεων )",
concomitent cu un "strateg al Mesopotamiei Apusului (ο
(sc. στρατηγος
) Μεσοποταμιας
της Δυσεως )",
un "strateg de Dristra (στρατηγος
της Δριστρας)",
precum şi un "strateg al Thraciei şi Ioannopolisului
(στρατηγος Θπακης
'και ' Ιανουπολεως
)"9. Avem astfel
şi confirmarea documentară a subdivizării themelor bizantine,
cel puţin a celor balcanice, în această perioadă
de sfârşit a secolului al X-lea. Pe baza acestor informaţii
suntem în măsură să afirmăm că în
această epocă a fost constituit un nou strategat aparţinând
themei Mesopotamia Apusului, purtând acelaşi nume, respectiv
strategatul Mesopotamia Apusului, situat foarte probabil
în jumătatea nordică a spaţiului danubiano-pontic.
Totodată, întreaga themă Mesopotamia Apusului a suferit
importante modificări organizatorice. În noua sa structură
aceasta avea în compunere strategatul omonim şi pe cel al
Dristrei, redus acum la jumătatea sudică a teritoriilor dintre
Dunăre şi Marea Neagră, în timp ce strategatul
de Ioannopolis a fost încorporat themei Thracia. Această
nouă organizare teritorială dată themei Mesopotamia Apusului,
certă în perioada 975/976979, a fost menţinută,
foarte probabil, până după 986, anul cuceririi Ioannopolisului
de către bulgari şi al ofensivei acestora împotriva
stăpânirilor bizantine din nord-estul Peninsulei Balcanice.
După 986 ofensiva bulgară s-a soldat cu recucerirea
majorităţii teritoriilor strategatului Dristrei, ceea ce a
determinat restrângerea stăpânirilor bizantine din
regiune la jumătatea nordică a istmului danubiano-pontic,
sub protecţia valurilor de apărare ridicate pe aliniamentul
Cernavodă-Constanţa. Conform Anonimului lui Hase, denumit
şi Însemnările toparhului grec, datat în
perioada 991995/1000, la sfârşitul secolului al X-lea teritoriile
rămase sub stăpânirea imperiului au fost organizate
într-o provincie distinctă, o "toparhie"
sau o klimata (τα κληματα
), al cărei guvernator, toparhul, se bucura
de o largă autonomie decizională, administrativă şi
chiar politică10. Teritoriul acestei klimata
corespundea, după părerea noastră, teritoriului fostului
strategat Mesopotamia Apusului. Imperiul mai păstra de asemenea
sub controlul său o serie de centre fortificate situate pe malul
drept al fluviului, între Dristra şi Cernavodă.
Ofensiva bizantină declanşată de împăratul
Vasile II Macedoneanul (9761025) la cumpăna veacurilor X-XI împotriva
Ţaratului Bulgar aducea o modificare definitivă şi radicală
a statutului juridico-politic al teritoriilor Bulgariei răsăritene.
Conform informaţiilor transmise de cronicarii bizantini Ioan Skylitzes
şi Ioan Zonaras, în anul 1000 forţele bizantine comandate
de patriciul Theodorokanos şi strategul Nikephoros Xiphias recucereau
teritoriile de est ale Bulgariei cu importantele centre Preslavul Mare,
Preslavul Mic şi Pliska11.
Noile achiziţii teritoriale bizantine, unite cu vechile stăpâniri
imperiale din nordul istmului danubiano-pontic, formau o nouă unitate
administrativ-teritorială: STRATEGATUL DRISTREI.
Din raţiuni pur militare, dictate de ducerea cu succes a războiului
cu bulgarii în regiune, în primii ani ai secolului al XI-lea,
noua organizare teritorial-administrativă bizantină de la
Dunărea de Jos, aflată încă în proces de
constituire, a fost subordonată themei Thracia. Primul său
guvernator, menţionat de surse sigilografice, la începutul
secolului al XI-lea a fost "David, protospatharios şi strategos
de Thracia şi Dristra"12.
Măsura iniţiată de autorităţile bizantine s-a
dovedit doar un artificiu de organizare şi guvernare de scurtă
durată. Aproape sigur, încă în deceniul 1 al secolului
al XI-lea, strategatul Dristrei era separat de thema Thracia şi
pus sub administraţie proprie, fapt confirmat atât de surse
sigilografice cât şi literare. Astfel, un sigiliu din primii
ani ai secolului al XI-lea îl menţionează pe "Theodoros,
primicerios şi strategos al Dristrei", foarte probabil
una şi aceeaşi persoană cu "Theodoros strateg
autocrat", menţionat de un alt sigiliu din aceeaşi
epocă13. Totodată, în anul 1017 cronicarul Georgios Kedrenos
relatând evenimentele de pe frontul bizantino-bulgar din Balcani
îl menţionează pe "Tzitzikios strateg de Dorostolon"14.
Existenţa strategatului Dristrei ca themă la Dunărea
inferioară este certificată de izvoare până la
începutul deceniului 3 al secolului al XI-lea.
Desfiinţarea Ţaratului Bulgar (1018) i-a permis
împăratului Vasile II să desăvârşească
procesul de organizare administrativ-teritorială a regiunilor de
la Dunărea inferioară, în forma sa definitivă.
Teritoriile cuprinse între Munţii Balcani, Dunăre, din
amonte de Vidin până la guri, şi Marea Neagră formau
o unitate administrativ-teritorială distinctă, THEMA
PARISTRION sau PARADUNAVON (ΠΑΡΙΣΤΡΙΩΝ,
ΠΑΡΑΔΟΥΝΑΒΩΝ),
având ca nucleu vechiul strategat al Dristrei, menţionată
în sursele literare din secolul al XI-lea, şi sub denumirile
de arhontatul "oraşelor paristriene", al
"oraşelor de la Istru" sau, mai larg, al
"oraşelor paristriene şi al ţinuturilor de
la Istru"15.
Semnificaţia acestor denumiri s-a aflat în atenţia specialiştilor
care au oferit precizările necesare fără a putea însă
contrazice faptul că în esenţa lor acestea desemnează
aceeaşi realitate administrativ-teritorială16. În fruntea sa se afla un guvernator care
purta titlul de katepan (katepano), duce (dux) sau arhonte
(arhon), cumulând atribuţiile civile şi militare
ale funcţiei. Procesul de organizare a noii theme era încheiat
în jurul anului 1020, când surse sigilografice îl
menţionează pe "Symeon, vestis şi katepano de
Paradunavon"17.
Un fapt relevant după părerea noastră în
a confirma organizarea compactă a themei Paristrion este dispariţia
termenului strateg din titlul tuturor guvernatorilor themei,
atâţi câţi sunt cunoscuţi în prezent.
Excepţie fac doar acel "Ioan Maleses, patriciu şi
strateg", al cărui sigiliu a fost descoperit la Silistra
(Dristra-Dorostolon), în care unii specialişti au văzut
un guvernator al Paristrionului18
şi Georgios Euphorbenos, numit de Alexios I Comnenos, în
anul 1087, "comandant (hegemon) la Dristra"19.
Prezenţa sigiliului primului la Dristra, fără alte informaţii
decât aceea că posesorul său a ocupat funcţiile
respective, nu este, în opinia noastră, suficientă pentru
a susţine că Ioan Maleses a ocupat şi funcţia de
guvernator al Paristrionului. În ceea ce ne priveşte nu putem
exclude posibilitatea, foarte probabilă de altfel, ca acesta să
fi fost unul din comandanţii forţelor bizantine care în
prima jumătate a secolului al XI-lea s-au confruntat, în
repetate rânduri, cu pecenegii la Dunărea de Jos. În
orice caz, considerarea lui între guvernatorii themei Paristrion
rămâne discutabilă. În ceea ce îl priveşte
pe Georgios Euphorbenos, ştim cu certitudine că acesta nu
şi-a exercitat nici un moment funcţia întrucât
Dristra nu a putut fi smulsă lui Tatos, şeful unei formaţiuni
politice locale, care o stăpânea încă din anul
1072, din timpul revoltei antibizantine a oraşelor paristriene20.
Organizarea administrativ-teritorială dată de
Vasile II teritoriilor de la Dunărea inferioară se menţine,
cu certitudine, neschimbată pe tot parcursul secolului al XI-lea.
Menţionăm însă faptul că criza stăpânirii
bizantine în regiune din cursul acestui secol, agravată de
presiunea neîntreruptă a populaţiilor turanice stabilite
la nord de fluviu pecenegii, uzii şi cumanii s-a concretizat
în câteva rânduri în pierderea temporară
de către imperiu a controlului asupra Paristrionului şi în
retragerea stăpânirilor bizantine pe linia Munţilor
Balcani. Astfel de defecţiuni ale stăpânirii bizantine
în Paristrion s-au produs în 1047/10481053, 10561059,
10641065 sau 1072109121.
Imperiul Bizantin a revenit însă de fiecare dată şi
a readus aceste teritorii sub controlul său.
Organizarea certă a teritoriilor de la Dunărea
inferioară în secolul al XII-lea rămâne necunoscută.
Nu excludem însă posibilitatea ca cea din secolul anterior
să se fi menţinut şi în această epocă,
sub domnia Comnenilor, fapt care pare a fi confirmat de o însemnare
a arhimandritului Nilos Doxopatris care enumeră în anul 1143
între eparhiile orientale aflate în dependenţă
ecclesiastică directă de Patriarhia ecumenică de Constantinopol
şi arhiepiscopia sau mitropolia "oraşelor paristriene"22. După cum se poate constata, denumirea eparhiei
bisericeşti este identică uneia din cele folosite în
sursele literare din secolul al XI-lea pentru desemnarea themei de la
Dunărea de Jos, a "oraşelor paristriene",
ceea ce ar putea constitui un indiciu cu privire la menţinerea
organizării sale în forma iniţială.
Totuşi, este însă la fel de posibil ca
noile comandamente strategico-militare apărute odată cu trecerea
imperiului la ofensivă la frontiera dunăreană sub împăraţii
dinastiei Comnenilor, acţiune declanşată de Alexios I
în 1114, care culminează cu operaţiunile de mare anvergură
întreprinse de Manuel I, în deceniile 57 ale secolului
al XII-lea (începând din 1148), să fi impus reorganizarea
acestor teritorii. Opiniile specialiştilor în această
problemă sunt însă împărţite23. Rămâne ca noi descoperiri
şi noi cercetări să facă lumină şi în
această problemă.
***
Sintetizarea rezultatelor la care am ajuns în urma
realizării prezentului studiu, permite formularea următoarelor
concluzii:
1. În procesul de organizare administrativ
teritorială a regiunilor stăpânite de Bizanţ la
Dunărea inferioară în secolele XXI distingem trei etape:
a) a themei Mesopotamia Apusului (c.971c.1000); b)
a strategatului Dristrei (c.1000c.1020); c) a themei
Paristrion sau Paradunavon (după 1020). Unele dintre
aceste unităţi teritorial-administrative cunosc reorganizări
succesive impuse de evoluţia factorului politico-militar determinant
din regiune. Astfel, în compunerea themei Mesopotamia Apusului
au intrat într-o primă etapă (c.971c.975/976)
strategatele Dristrei şi Ioannopolisului. Într-o
a doua etapă (c.975/976c.979 cu certitudine şi posibil până
după 986) în compunerea themei au intrat strategatul Mesopotamia
Apusului, recent constituit în nordul spaţiului danubiano-pontic,
şi strategatul Dristrei, rămas în jumătatea
meridională a acestui spaţiu, în timp ce strategatul
de Ioannopolis a fost subordonat themei Thracia. În sfârşit,
într-o ultimă etapă (c.986c.1000) stăpânirile
bizantine s-au redus sub presiunea bulgară la jumătatea nordică
a spaţiului danubiano-pontic, respectiv la teritoriile aparţinând
strategatului Mesopotamia Apusului, unde a fost organizată o toparhie
sau o klimata, şi la unele puncte fortificate bizantine
situate pe malul drept al fluviului între Dristra şi Cernavodă.
2. În ceea ce priveşte strategatul
Dristrei, acesta este creat ca unitate administrativ-teritorială
distinctă (themă) în jurul anului 1000, prin unirea
teritoriilor toparhiei-klimatei bizantine din istmul danubiano-pontic
cu teritoriile Bulgariei răsăritene recucerite de imperiu
în acelaşi an. Într-o primă etapă (primii
ani ai secolului al XI-lea) strategatul Dristrei a fost subordonat administrativ
şi militar themei Thracia. Într-o a doua etapă (începutul
secolului XIc.1020) strategatul Dristrei a funcţionat ca themă
distinctă.
3. Thema Paristrion sau Paradunavon,
constituită în forma sa definitivă în jurul anului
1020 din teritoriile răsăritene ale Ţaratului Bulgar
desfiinţat în 1018, având ca nucleu vechiul strategat
al Dristrei, funcţionează pe toată durata secolului al
XI-lea, exceptând perioadele de retragere a stăpânirilor
bizantine pe linia Balcanilor în faţa presiunilor turanice
(1047/10481053, 10561059, 10641065, 10721091), ca unitate administrativ-teritorială
fără alte subdiviziuni.
4. Pentru secolul al XII-lea nu dispunem de informaţii
certe şi directe cu privire la organizarea teritoriilor de la Dunărea
inferioară. Este foarte posibil ca thema Paristrion să-şi
fi păstrat structura organizatorică iniţială, după
cum nu este, în totalitate, exclusă posibilitatea ca ea să
fi fost reorganizată în condiţiile trecerii la ofensivă
a Imperiului Bizantin la Dunăre, îndeosebi în timpul
domniei împăratului Manuel I Comnenos (11431180).
Abrevieri
Actes du XIIe Congres, III = Actes du XIIe
Congres international des etudes byzantines. Ochride 1016 septembre
1961, tome I-II, Beograd, 19631964.
Actes du XIVe Congres, I = Actes du XIVe Congres
international des etudes byzantines, vol. I, Bucureşti, 1974
A.R.B.S.H. = Academie Roumaine. Bulletin de la Section
Historique.>
F.H.D.R. = Fontes Historiae Daco-Romanae.
G.B. = Glasul Bisericii.
R.E.S.E.E. = Revue des etudes sud-est europeennes.
S.C.I.V. = Studii şi cercetări de istorie
veche.
1
H. Ahrweiler,
Byzance et la mer. La marine de guerre. La politique
et les institutions maritimes de Byzance aux VIIXV siècles,
Paris, 1966, p. 57, 89 (în continuare:
Byzance et la mer);
P. Ş. Năsturel,
Recenzia lucrării Helenei Ahrweiler,
Byzance et la mer, în R.E.S.E.E., IV, 1966, 34, p. 650.
2 Georgios Kedrenos,
Compendiu de
istorii, în F.H.D.R., III, pp. 140143.
3 Ioan Zonaras
, Cronica, XVII,
2, 33, în F.H.D.R., III, pp. 216217.
4 apud N.A. Oikonomides
, Recherches
sur l'histoire du Bas-Danube aux Xe-XIe siècles: la Mesopotamie
de l'Occident, în R.E.S.E.E., III, 1965, 12,
p. 63,
n. 25, 26. (în continuare:
La Mesopotamie de l'Occident).
5 cf. N. Bănescu,
Les duches
byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie, Bucureşti,
1946, pag. 46 (în continuare:
Les duches byzantins); cf.
idem,
La domination byzantine sur les regions du Bas-Danube,
în A.R.B.S.H., t. XIII, 1927,
p. 17; cf. N.A. Oikonomides
,
Un taktikon inedit du Xe siècle. Cod Scorialensis gr. R-II-11,
în
Actes du XIIe Congres, II, pp. 177181 (în continuare:
Un taktikon); cf. idem
, La Mesopotamie de l'Occident,
pag. 68; cf. I. Barnea, Şt. Ştefănescu,
Din istoria
Dobrogei. vol. III:
Bizantini, români şi bulgari la
Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 7576; cf. P. Diaconu,
D. Vâlceanu,
Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină,
Bucureşti, 1972, pp. 1718; cf. V. Spinei,
Realităţi
etnice şi politice în Moldova Meridională în secolele
XXIII. Români şi turanici, Iaşi, 1985, pag. 65;
cf. E. Stănescu
, Denumirile bizantine ale regiunii de la Dunărea
de Jos şi sensul lor istoric, în S.C.I.V., XIX, 1968,
3, pp. 483485 (în continuare:
Denumirile bizantine); cf.
S. Columbeanu
, Cnezate şi voievodate româneşti,
Bucureşti, 1973, p. 74.
6 D.
Obolensky,
The Principles and Methods of Byzantine diplomacy,
în
Actes du XIIe Congrès, I, p. 51.
7 E.
Stănescu,
Byzance et les Pays roumains aux IXeXVe siècles,
în
Actes du XIVe Congrès, p. 399 (în continuare:
Byzance et les Pays roumains); I. Barnea, Şt. Ştefănescu,
op. cit., p. 75.
8 I.
Barnea, Şt. Ştefănescu
, op. cit., p. 75, şi
n. 11.
9 N.
A. Oikonomides
, Un taktikon, pp. 177183; idem,
La Mesopotamie
de l'Occident, pp. 5759.
10
I. Barnea, Şt. Ştefănescu,
op. cit., pp. 9193;
A. A. Bolşacov-Ghimpu
, O ştire bizantină din Dobrogea
despre un voievodat creştin de la nordul Dunării la sfârşitul
secolului al X-lea, în G.B., XXXI, 1972, 12, pp. 104110.
11
Ioannis Scylitzae,
Synopsis Historiarum (recensuit I. Thurn),
Berlin-New York, 1973, Vasile şi Constantin, 26; apud. P. Ş.
Năsturel,
Peut-on localiser la Petit Preslav a Păcuiul
lui Soare? Commentaire a Anne Comnene, Alexiade VII, III, în
R.E.S.E.E., III, 1965, 12, p. 19.
12
I. Barnea, Şt. Ştefănescu,
op. cit., p. 125.
14
Georgios Kedrenos,
op. cit., în
loc. cit., pp. 146147.
15
Ioan Skylitzes,
Continuarea cronografiei, în F.H.D.R.,
III, pp. 6061; Mihail Attaleiates,
Istoria, în F.H.D.R.,
III, pp. 6869; Georgios Kedrenos,
op. cit., în
loc.
cit., p. 154155; Ioan Zonaras,
op. cit., XVIII, 9, 1, în
loc. cit., pp. 224225.
16
cf. E. Stănescu,
Denumirile bizantine, pp. 483485; cf.
idem,
Byzance et les Pays Roumans, pp. 402403
17
N. Bănescu,
Les duches byzantins, p. 70.
18
I. Barnea, Şt. Ştefănescu
, op. cit., p. 130.
19
Ana Comnena,
Alexiada, Bucureşti, 1977, VII, II, 1; cf.
M. Şesan,
Les themes byzantins a l'epoque des Comnenes et des
Anges (10811204), în R.E.S.E.E., XVI, 1978, 1, pp. 4748.
20
ibidem, VII, III, 23; cf. Ioan Skylitzes,
op. cit., în
loc. cit., pp. 6465; cf. Mihail Attaleiates,
op. cit.,
în
loc. cit., pp. 7275; cf. Ioan Zonaras,
op. cit.,
XVIII, 17, 3, în
loc. cit., pp. 226227.
21
H. Ahrweiler
, op. cit., pp. 273275.
22
Nilos Doxopatris,
Rânduiala scaunelor patriarhiceşti,
în F.H.D.R., III, pp. 162165.
23
cf. N. Bănescu,
Les duches byzantins, pp. 105106; cf. B.T.
Câmpina
, Influenţa bizantină la Dunărea de Jos
în lumina recentelor cercetări efectuate în România,
în idem,
Scrieri istorice, vol. I, Bucureşti, 1973,
pp. 2122.