11.5. Civilizaţiile vechi

 

In conformitate cu modelul creaţionist, omul a fost creat de la început bine precizat, şi deci complet dezvoltat din punct de vedere biologic. Mai mult a fost dotat cu inteligentă şi capacitatea de gândire asemănătoare omului de astăzi şi unii savanţi creaţionişti înclină să susţină că omul în afară capacităţii de vorbire avută de la început, a fost dotat şi cu capacitatea de a transmite anumite idei prin scris, ultima concluzie este în concordantă cu ultimele descoperiri geologice şi că studierea atentă a Bibliei, Cartea Geneza, în care sunt prezentaţi urmaşii unor familii.

Desigur el nu a primit de la început oraşe gata construite şi nici echipamente tehnologice, dar a fost înzestrat de către Creator cu abilitatea şi disponibilitatea să utilizeze pământul şi resursele sale, în conformitate cu scopul Creatorului.

Evident progresul obţinut în dezvoltarea tehnologică a omenirii de-a lungul ultimilor sute de ani, dă o aparentă de progres evoluţionist, dar la o analiză mai profundă, această dezvoltare tehnologică reprezintă o dovadă împotriva evoluţionismului în general şi aceasta întrucât progresul tehnologic al oamenilor se datorează capacităţii lor de a transmite abilitatea şi cunoştinţele dobândite din generaţie în generaţie, în contrast cu animalele.

Câteva animale (furnicile, albinele, unele specii de rozătoare din Africa, câinii din prerii, etc.) au un sistem social, dar acesta este organizat pe baze instinctive şi rămân aceleaşi din generaţie în generaţie. Unele animale, în special maimuţele antropoide pot gândi în anumite situaţii simple care le apar în viată, dar aceste cunoştinţe nu sunt transmise altor generaţii şi specia nu progresează.

Modelul evoluţionist, când se referă la om, porneşte de la "omul cavernelor”, brutal şi ignorant, existenta lui datorându-se vânării animalelor sălbatice şi a culegerii de fructe din pădure.

Omul primitiv si-a dezvoltat încet o agricultură primitivă şi a început domesticirea unor animale şi apoi după milioane de ani, a început să
locuiască în localităţi având o formă incipientă de organizare  socială, şi în final după ce a învăţat să folosească metalele, a ajuns în stadiul final de dezvoltare de om "civilizat".

Deci conform acestui model, evoluţia biologică a omului a dus la evoluţia socială şi culturală în societăţile omeneşti. Modelul evoluţionist al istoriei omenirii este prezentat în Tabelul 11.3 [1, pg. 187].

Tabelul 11.3.

  Istoria omenirii conform modelului evoluţionist.

 

ERA	CULTURA	PRACTICILE	IMPLIMENTAREA	VECHIME
Eolitic	Animalistica	De la mână la gură	Piatra naturală	3.000.000
Paleolitic	Sălbăticie	Colectarea de fructe	Piatra cioplită	1.000.000
Mezolitic	Barbarism	Agricultura incipienta	Unelte din piatră, lemn	15.000
Neolitic	Civiliza ţie	Economie sătească	Piatra polizată	9.000
Epoca cuprului	Urbanism	Organizare statală	Piatra polizată, unelte bronz	7.500
Epoca bronzului	Urbanism	Organizare statală	Unelte de metal	7.000
Epoca de fier	Urbanism	Organizare statală	Unelte de metal	5.000

    

 

Datările din tabelul de mai sus, au fost în general acceptate de evoluţionişti până de curând, deoarece ei trebuie să facă mereu revizuiri, uneori drastice, şi aceasta pentru că noile metode de datare, îi obligă să scurteze mereu vechimea civilizaţiilor datate anterior.

Creaţioniştii recunosc că au fost oameni care au trăit în caverne, care au folosit unelte de piatră şi au supravieţuit prin vânat şi culesul de fructe sălbatice, dar aceste fenomene izolate nu au reprezentat o treaptă în evoluţia omenirii, ci din contră, a reprezentat involuţia anumitor grupuri de oameni care s­au degradat biologic, social şi cultural, prin izolare.

Modelul creaţionist este destul de clar şi precis în prezentarea istoriei umane, având un suport puternic arheologic, şi este bazat şi pe scrierile vechi, în special pe Biblie (care este recunoscută astăzi şi de către savanţii din întreaga lume, că foloseşte în Cartea Genezei înregistrări şi scrieri foarte vechi, practic unele din timpul creaţiei omului).

Acest model prezintă originea civilizatiilor astfel:

a. Originea civilizaţiei poate fi localizată undeva în Orientul Mijlociu, lângă Muntele Ararat (unde înregistrările istorice indică că aici s-a dezvoltat populaţia salvată după Potop, sau lângă Babilon.

b. Oriunde o nouă aşezare a fost localizată, se poate pune în evidentă de un scurt interval de "era de piatră", care este urmată destul de repede de o urbanizare.   

c. Abilitatea pentru realizarea de tehnologii avansate a fost pusă în evidentă foarte devreme în istoria fiecărei regiuni, urmată adeseori de intervale de declin datorate invaziei altor popoare.

d. Evidenţe ale civilizaţiilor au apărut mai mult sau mai puţin pe întreg globul, cu anumite întârzieri în funcţie de distanta fiecărei zone în comparaţie cu Centrul de dispersie.

 

11.5.1. Olăritul

 

Invenţia meşteşugului ceramicii folosită pentru olărit, construcţii civile şi sculptura, au fost depistate de cercetările arheologice foarte devreme şi olăritul a devenit elementul esenţial în compararea  diferitelor civilizaţii şi al amplorii comerţului la un moment dat.

Cyrill S.Smith afirmă [145, pg. 908]: "Arderea figurinelor a fost folosită deja acum 9.000 de ani în Orientul Mijlociu"

 

11.5.2. Agricultura

 

Cultivarea plantelor a fost de primă importantă pentru omenire, ea asigurând producerea de mâncare pentru supravieţuire şi a creat condiţii pentru asigurarea altor necesităţi, vocaţii şi dorinţe, prin micşorarea timpului cheltuit pentru existentă şi prin procurarea de alte bunuri prin schimb.

Hans Helbach afirmă [146,pg.365]: "Astfel noi putem concluziona din studiile efectuate în Lumea Veche, că domesticirea plantelor a început în general în zone constituite din vestul munţilor Zagros (Irak, Iran), muntele Taurus (sudul Turciei) şi Podisul Galileea (Nordul Izraelului).     

        

11.5.3.  Creşterea animalelor

 

Este interesant că atât agricultura cât şi domesticirea animalelor, a început în acelaşi timp şi în aceeaşi regiune şi anume Orientul Mijlociu [147,pg.52], aşa cum afirmă şi Halet Cambel şi Robert Braidwood: "In mare, evidenţele obţinute  până acum fac sugestia că amândouă: agricultura incipientă şi domesticirea animalelor la nivelul intensiv de obţinerea hranei, au apărut în Orientul Apropiat în jur de 9.000 înainte de Hristos.

Se presupune că domesticirea ovinelor a fost folosită nu numai pentru asigurarea hranei şi a îmbrăcăminţii, dar şi pentru sacrificii religioase aşa cum afirmă Robert Dyson [148,pg.674]: "oile ,.., au fost domesticite în jurul anilor 9.000 I.H., înaintea celor mai timpurii evidente pentru câini şi capre."

 

11.5.4. Metalurgia

 

In contrast cu ce afirmă modelul evoluţionist în Tabelul 11.3, folosirea metalelor a apărut tot aşa de demult ca şi folosirea lemnului, a pietrei, a fildeşului, coarnelor, sau  argilei, aşa cum afirmă Cyril Smith în [145,pg.910]: "Cele mai vechi obiecte cunoscute din metal prelucrat, sunt câteva mărgele găsite în nordul Irakului şi datate la începutul mileniului  nouă I.H. Cuprul era la început prelucrat la rece, dar ulterior arta obţinerii diferitelor metale s-a dezvoltat rapid, încât în jurul mileniului cinci I.H., erau deja cunoscute procedee de prelucrare a diferitelor minereuri ce conţineau metale neferoase (în special cupru), altfel spus, această perioadă poate fi socotită începutul metalurgiei.

 

11.5.5. Localităţi şi oraşe

 

Practica de a locui în comunităţi organizate nu reprezintă o evoluţie a civilizaţiei umane, adică o continuare a punctelor 1 la 4 şi aceasta pentru că  civilizaţiile urbane au început şi s-au dezvoltat devreme, în special în Mesopotamia. Marele oraşe sumeriene, pot fi considerate cele mai vechi centre culturale, ele având o organizare de o complexitate considerabilă aşa cum afirmă Cambel şi Braidwood [147,pg.51]: "Noi cunoaştem acum că înainte de anul 7.500 I.H., populaţia în unele părţi ale Orientului Apropiat, a avut un nivel cultural dezvoltat, marcat prin producţia de plante şi animale, prin convieţuirea în sate agricole..."

Aceste simple "sate ce fermieri” găsite prin excavările arheologice, au relevat că posedau construcţii din piatră, străzi pavate, în unele s-au găsit vehicule pe roti şi diferite ornamente  în piatră." 

 

11.5.6. Scrierea

 

Cele mai noi descoperiri arheologice, plasează  începutul scrierii mai târziu decât celelalte atribute ale civilizaţiei şi anume cu 5.000...6.000 de ani în urmă, dar apariţia ei a fost semnalată în aceeaşi regiune. Dr.William F.Albright, unul din cei mai autorizaţi specialişti în arheologie din Orientul Apropiat afirmă: "Sumerienii.. au creat cea mai veche societate urbană cu o cultură avansată în timpul mileniului patru I.H.” [149, pg. 623].

Apare deci o diferenţă clară în datarea scrierii, făcută de exemplu la egipteni, prin însumarea vârstei listei de faraoni sau a generaţiilor, făcută după Biblie, cu cea determinată după metoda radiocarbon, prin care începuturile culturii sunt datate la 8.000...9.000 de ani I.H. Această diferenţă între cele două tipuri de datare, se datoreşte în primul rând, aşa cum s-a arătat în cap. 9.2,
erorii ce apare la folosirea metodei radiometrice pentru perioade de timp mai vechi de 4.000 ani.

Dacă se foloseşte metoda de datare cu radiocarbon corectată care să tină cont de scăderea câmpului magnetic al pământului în timp, aşa cum pretind specialiştii creaţionişti în datare, "vârsta de 8.000 de ani reprezintă în realitate doar  5.000 I.H. In acest caz începuturile producţiei agricole, a metalurgiei şi urbanizării ar coincide cu începutul scrierii.

Acesta ar fi argumentul principal prin care o mare parte din creaţionişti susţin posibilitatea ca omul să fi fost dotat de la început cu noţiuni elementare de scriere de către Creator, aceasta mai ales după o analiză severă a manuscriselor care au stat la baza redactării Cărţii Geneza de către Moise.

Disputa ce apare în datare, în conformitate cu înregistrările scrise si/sau respectiv a metodei radiocarbon a dus la căutarea şi a altor metode pentru datare, care eventual să constituie baza pentru calibrarea metodei radiocarbon, când se doresc datări pentru perioade cuprinse între 1.000...10.000 de ani I.H.    Studiile făcute de curând în dendrocronologie (datarea prin studierea cercurilor la arbori), au reuşit să asigure un suport pentru etalonarea datării cu radiocarbon. Primele studii au început pe pinii cu con ţepos din California şi Nevada şi aceasta pentru că cei mai bătrâni pini în viată din acest soi, sunt evaluaţi la o vârstă de 4.900 ani (estimare făcută după forma şi numărul inelelor). Aceşti arbori au fost apoi dataţi prin metoda radiocarbon, realizându-se o primă încercare de etalonare a ei.

Prin această corecţie făcută metodei carbon, aceasta a indicat că cele mai vechi vieţuitoare au trăit pe pământ cu cca. 5.000 de ani I.H. şi aceasta ar permite datarea celui mai mare cataclism, a Potopului. Desigur acest sistem de datare conţine mult subiectivism, dar prin comparare şi calibrare cu alte metode, precizia lui se va îmbunătăţi.

 

11.6. Originea religiilor

  

Din punct de vedere ştiinţific, religia poate fi definită în trei moduri [13,pg.1]:

a. Credinţa în divinitate (sau puterea supremă), sau  puterea de ascultare şi adorare a creatorului.

b. Expresia acestei credinţe în ritual şi comportament.

c. Un anumit sistem specific al credinţei care constă în comportare şi preamărire.

De fapt, atât modelul creaţionist cât şi cel evoluţionist, acceptă că omul este într-adevăr conştient, că el este estetic, religios, pe când animalele nu au aceste calităţi.

Modelul ştiinţific creaţionist postulează un Creator omnipotent, omniscent, personal, ce are un scop în toate acţiunile sale, şi care a creat toate lucrurile, inclusiv omul (cununa creaţiei Sale). Acest model recunoaşte legea ştiinţifică a cauzei şi efectului ei. Creatorul, supranumit şi Cauza Primară este evident capabil să creeze omul ca fiinţă religioasă, cu inteligentă, scop în viată şi motivaţie etic.

Termenul religie are un sens foarte larg, el incluzând şi unele concepte de estetică.

Evoluţia este în ultimă instanţă şi ea o religie, de altfel ca şi ateismul.

Acesta este şi motivul pentru care creaţioniştii obiectează în învăţarea exclusivă în scoli a modelului evoluţionist, pe motiv că este singurul model ştiinţific. In unele state din SUA, deja, în scoli s-a reglementat predarea în paralel a celor două modele.      

Că evoluţia reprezintă o religie, este recunoscut oficial de Asociaţia Umanistă Americană [1,pg.196]: "Umanismul este credinţa că omul îşi planifică singur destinul său. El este o filozofie constructivă, o  religie nonteistă, a vieţii...Asociaţia Umanistă Americană este una nonprofit, organizaţie scutită de taxe, încorporată la începutul anului 1940 în Ilinois pentru scopuri educative şi religioase."

 

 

© Universitatea din Bucuresti 2002. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to: Ioan STRAINESCU; Text editor: Laura POPESCU; Last update:December, 2002