Dr. Ing. Ioan STRĂINESCU, CREAŢIONISMUL ŞTIINŢIFIC

 



8.   DE LA PEŞTI LA MAMIFERE

   

S-ar părea că pentru vieţuitoarele cu o dezvoltare superioară peştilor. conform scării de evoluţie, problema găsirii de strămoşi comuni care să demonstreze evoluţia, este mai uşoară, din cauză că fosilele vor fi mai numeroase şi aşezate pe coloana geologică la un nivel superior. Curios, lucrurile nu stau aşa, şi problema “demonstrării” modelului evoluţionist devine şi mai complicată.

 

    

8.1. Nici o fosilă de tranziţie de la vieţuitoarele cu înotătoare la cele cu picioare

În acord cu modelul evoluţionist, dintr-o anumită categorie de peşti au apărut amfibiile. Această schimbare, conform evoluţionismului clasic darwinist, a necesitat mai multe milioane de ani şi această  tranziţie a dus la modificări vaste în formele structurale.           

Savanţii evoluţionişti au căutat în primul rând să găsească fosile de tranziţie între peşti şi amfibii, dar până în prezent acest lucru nu a fost realizabil. Un timp s-a crezut că fosila ihtiostegalia ar fi fost un astfel de urmaş pentru peştii crosopterigieni (subclasa de peşti osoşi vechi, care ar reprezenta  caractere de trecere spre amfibieni, şi care au apărut în devonian, unii urmaşi întâlnindu-se şi astăzi în Oceanul Indian). Dar chiar în acest caz, există o mare discontinuitate de câteva milioane de ani între peştele crosopterigian şi urmaşul său de tranziţie peştele-amfibie: ihtiostegalia.

Există o diferenţă de bază anatomică între toţi peştii şi toate amfibiile. La toţi peştii contemporani cât şi la fosile, oasele pelviene sunt mici şi încastrate doar în muşchi. Nu există nici o conexiune între oasele pelviene şi coloana vertebrală, acesta pentru că la peşti acest lucru nu este necesar, deoarece oasele pelviene nu trebuie să suporte greutatea corpului. Nu există peşti care merg, şi aceasta se poate spune şi de  "peştii mergători” din Florida, care nici ei nu pot merge, ci doar se strecoară folosind acelaşi tip de mişcare pe care o folosesc în apă [35, pag. 80].

La amfibiile tetrapode, vii sau fosile, pe de altă parte, oasele pelviene sunt foarte mari şi puternic ataşate coloanei vertebrale. Acesta este tipul de anatomie al unei vieţuitoare care trebuie să umble şi acesta este tipul de anatomie găsit la toate vieţuitoarele sau fosilele amfibiilor tetrapode, dar care este absent la toate vieţuitoarele­peşti sau fosilele de peşti. Şi mai ales nu există forme de tranziţie între ele.

În acord cu Romer [79, pag. 36], în perioada denoviană s-a produs evoluţia de la peştele străbun la amfibie, datorită unor mutaţii produse aleatoriu, aceasta permiţând o locomoţie mai eficientă şi au supravieţuit un număr mai mare de vieţuitoare echipate cu aceste mijloace de mers. Şi în final, aceste exemplare s-au dezvoltat lent în mai multe milioane de ani, spre o amfibie adevărată. Se observă că Romer este adeptul unor salturi mai mari (neo-darwiniste) prin mutaţie genetică şi apoi evoluţia lentă conform darwinismului clasic (evoluţia lentă necesară pentru stabilizarea în primul rând a însuşirilor bune obţinute în timpul saltului).

Această ipoteză atractivă la o primă analiză, începe să-şi piardă plauzibilitatea, când mai mulţi factori sunt luaţi în considerare. Astfel, amfibiile au fost găsite în perioada denoviană târzie, şi se presupune că ele au evoluat din crosopterigian în perioada devoniană.

 

8.2. Tranziţiile amfibii­reptile-mamifere

 

Tranziţiile amfibii-reptilă şi reptile-mamifere sunt două tipuri de punţi de legături necesare pentru justificarea modelului evoluţionist de dezvoltare a vieţii pe pământ. Aparent, aceste trei tipuri de clase de animale, sunt similare din punctul de vedere al scheletului, părţi ale organismelor care s-au păstrat în fosilele găsite în coloana geologică. Dar conversia nevertebratelor în vertebrate, deci a peştilor în amfibii cu picioare şi cozi, sau a animalelor care nu zboară în animale zburătoare, sunt doar câteva exemple care necesită o revoluţie în structură. Desigur absenta fosilelor din punţile de legătură, reprezintă deja, ea însuşi un mare inconvenient pentru modelul evoluţionist.

 

8.2.1.  Tranziţia amfibii-reptile

 

Diferentele evidente dintre amfibii şi reptile constau în general în părţile moi ale organelor lor, mai puţin în ceea ce priveşte scheletul care s-a păstrat pentru comparaţie în fosile.

Fosilele Seymouria şi Didactes, care sunt considerate de evoluţionişti ca punţi între amfibii şi reptile, au fost găsite în perioada permiană de început. Aceasta este cu cel puţin 20 milioane de ani  mai târziu pe scara timpului prezisă de modelul evoluţionist.

 

8.2.2. Tranziţia reptile-mamifere

 

Diferentele mari dintre mamifere şi reptile, sunt de asemenea mai mult în domeniul anatomiei organelor moi şi în psihologia lor. Acestea includ modul lor de reproducere, sângele cald (în cazul mamiferelor), modul de respiraţie prin posesia unei diafragme şi posesia părului. Dar sunt şi diferente osteologice: mamiferele vii şi fosilele de mamifere au numai câte un os dentar pe fiecare maxilar inferior, apoi au trei oscioare auditive. 

În ceea ce priveşte reptilele, s-au găsit câteva fosile cu număr şi mărimea oaselor de la maxilarele inferioare mai reduse decât reptilele vii, dar oricum, numărul cel mai redus este de patru oase.

 

8.3. Originea zburătoarelor, o enigmă pentru  evoluţioniŞti

 

Trecerea unui animal nezburător, într-unul zburător, implică modificări structurale puternice, şi aceasta se poate uşor detecta  în coloana geologică la analiza fosilelor şi normal căutările se îndreaptă în acest caz spre tipurile intermediare care ar trebui să apară conform modelului evoluţionist. În cazul zburătoarelor, intermediarii ar trebui să apară de patru ori şi anume: la evoluţia spre insecte, păsări, mamifere (liliecii) şi reptile  (pterozaurii, ordin de reptile fosile, adaptate pentru zbor prin răsfrângerea tegumentului sub formă de membrană prinsă de degetul al cincilea, alungit, au trăit din triasic şi până la sfârşitul cretacicului).

În fiecare dintre cazuri, trecerea este presupusă că a durat mai multe milioane de ani şi astfel multe forme de tranziţie ar fi trebuit să apară. Dar curios, nici un caz de tranziţie nu a fost încă observat în fosilele găsite în coloana  geologică [35, pag. 88].

E. C. Obson un evoluţionist geolog, în cartea sa: The Evolution of Life [81, pag. 81], afirmă: "Nu există nici o informaţie referitoare la istoria originii insectelor zburătoare". În ceea ce priveşte păsările el afirmă: "Evoluţioniştii susţin că au găsit un strămoş intermediar între reptile şi păsări şi acesta
ar fi Arheopterix", dar recunoaşte că fiind în posesia penelor: "...ea arată a
fi o pasăre.” 

Dar aşa cum au arătat savanţii creaţionişti şi unii dintre cei evoluţionişti, Arheopterix este într-adevăr pasăre, are aripi pentru zburat şi este complet acoperită cu pene, ea nu este jumătate reptilă şi jumătate pasăre, ci este
într-adevăr o pasăre.

În cazul în care s-ar susţine că păsările care posedă dinţi (în prezent sunt cunoscute mai multe păsări vii care posedă dinţi, exemplu păsările: Hotzin, Touraco, etc.) sunt primitive  în comparaţie cu cele ce nu posedă dinţi, ar rezulta după logica evoluţionistă că mamiferul Monotrem, care nu posedă dinţi este aşezat pe scara evoluţionistă deasupra omului.

De fapt, o descoperire recentă, a demolat complet mitul evoluţionist referitor la Arheopterix ca strămoş al păsării evoluate din reptilă. O notă din Science News vol. 112  Sept.,1977, pg. 12, a anunţat că într-un strat geologic, au fost găsite împreună fosilele unei păsări veritabile şi ale păsării numite de evoluţionişti “asemănătoare reptilei", Arheopterix. Ori conform teoriei evoluţioniste, ar fi trebuit ca fosilele păsării Arheopterix să se găsească pe coloana geologică mai devreme cu zeci de milioane de ani.

Diferentele dintre fosilele reptilelor nezburătoare şi cele zburătoare sunt enorme, în plus în acest domeniu nu s-a găsit nici o punte de legătură cât de vagă. Structura osoasă a reptilei zburătoare, Rhamphorhynchus, o reptilă pterozaur cu coadă lungă, fig. 8.1., reprezintă o creatură unică; acesta constând din perechea de degete patru de la membrele anterioare, enorm de lungi, care au scopul să menţină membranele de zbor, în contrast cu  celelalte perechi de câte trei degete de la fiecare membru anterior. Cum au putut aceste tipuri de reptile zburătoare să treacă prin nenumărate forme intermediare în timp de milioane de ani, fără să se găsească nici o singură fosilă intermediar? Răspunsul este
clar împotriva modelului evoluţionist şi este un argument puternic pentru
cel creaţionist.

 

 

Fig. 8.1

 

8.4. Rozătoarele

 

Aceste animale sunt cele mai profilactice mamifere şi se evidenţiază mai ales în numărul mare de specii şi genuri, ceea ce ar fi trebuit să fie o zonă fertilă de studiu pentru evoluţionişti. Referitor la originea lor, marele evoluţionist Romer a afirmat [79, pag. 303]: "Originea rozătoarelor este obscură. Când ele au apărut prima dată, în paleogenul târziu, şi anume de genul Paramys, acestea erau deja rozătoare primitive,.. cu caracteristicile bine definite. Ele probabil au evoluat din insectivore, dar nu este cunoscută nici o formă tranziţională".

 

8.5.  Ordinul primatelor

 

Situaţia nu este diferită nici în cazul în care se caută strămoşii din care a evoluat ordinul primatelor, în care evoluţioniştii îl plasează şi pe om. În ordinul primatelor sunt introduse mamiferele superioare cu mamele pectorale, plantigrade (care calcă pe toată talpa piciorului), cu degetul mare opozabil, arboricole şi omnivore (care se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală). Creierul  foarte dezvoltat, are la primate scoarţa  diferenţiată. În Tabelul 8.1. este prezentată clasificarea primatelor.

 

                                  Tabelul 8.1

   ORDINUL  PRIMATE

SUBORDINUL : PROSIMIAN

SUBORDINUL : SIMIAN

(Grup de maimuţe superioare)

LEMURIAN : (Maimuţe primate, de talie mică)

Sunt animale arboricole, frugifore sau omnivore, cunoscute din eocen prin forme care prezentau caractere de insectivore, de rozătoare şi de primate. Astăzi trăiesc cele mai multe în Madagascar.

PLATIRIN : Grup de maimuţe cu septul nazal lat, coadă prehensilă (cu capacitatea de a apuca) şi degete cu gheare; trăiesc doar în America de Sud.

LORI : Mamifer lung de cca 25 cm. Este nocturn şi se hrăneşte mai ales cu fructe şi seminţe; trăieşte în India şi Ceylon.

CATARINIAN : Grup de maimuţe cu nările mult apropiate, septele nazale mult îngustate şi cozile neprehensibile sau lipsite de cozi. Aparţin de acest grup: babuinul, cercopitecul.

TARSIOIDE : Mamifere Arboricole, nocturne, insectivore, de mărimea unor şobolani cu ochii foarte mari aşezaţi în fată, cu picioarele posterioare lungi dato- rită alungirii tarsului şi cu degetele terminate cu ventuze.

ANTROPOID : Grup de maimuţe superioare, lipsite de coadă, răspândite în regiunea tropicelor din Africa şi în insulele Sumatra şi Kalimantan. Sunt reprezentate prin numeroase forme începând de la sfârşitul terţiarului şi începutul cuaternarului; astăzi există numai patru forme de antropoid (gibonul, urangutanul, cimpanzeul şi gorila.

 

 Fig. 8.2. Clasificarea ordinului primate.

 

 

 

© Universitatea din Bucuresti 2002.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest,
except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to: Ioan STRAINESCU; Text editor: Laura POPESCU; Last update:December, 2002