Dr. Ing. Ioan STRĂINESCU, CREAŢIONISMUL ŞTIINŢIFIC

 

 

9.3.4.  Metoda datării estimând scurgerea de materiale din mantaua pământului spre crustă

 

In prezent sunt cca. 10 vulcani care erup continuu într-un an întreg, aducând la suprafaţă sau depunând pe fundul oceanelor cantităţi semnificative de lavă.  Făcând o ipoteză grosieră (în avantajul net al evoluţioniştilor), că întreaga crustă a pământului s-a obţinut prin erupţii vulcanice, Carl Fries Jr. [107, pg. 611] calculează că volumul total al crustei pământului este de 5x10 exp. 9 km cubi şi dacă admitem o rată minimă de 10 km cubi de noi roci vulcanice scurse într-un an (se ştie că această rată a fost mai mare în trecut, când pământul a fost mai "fierbinte"), rezultă o vârstă maximă pentru pământ de 500 milioane  ani, mai puţin de cca. 20...100 ori decât ar dori evoluţioniştii şi decât au evaluat geologii clasici vârstele diferitelor roci.

 

         9.3.5.  Metoda bazată pe determinarea  scăderii câmpului magnetic al pământului

         

Această metodă de datare se bazează pe importantul studiu întocmit de Dr.Thomas G.Barnes [108,pg.64]. Profesor de fizică la Universitatea El Paso-Texas, Dr.Barnes are numeroase comunicări despre câmpurile electrice şi magnetice şi în special în domeniul câmpurilor atmosferice ale pământului.

El a urmărit cu atenţie măsurătorile făcute în diferite puncte de pe pământ pentru determinarea câmpului magnetic al pământului, şi aceasta pentru o  perioadă de 130 ani (perioadă în care aceste măsurători  s-au efectuat cu o anumită acurateţă şi precizie). Făcând calcule statistice şi analizând rezultatele obţinute, el a observat că scăderea valorii câmpului magnetic al pământului este exponenţială în această perioadă de 130 ani şi a dedus că durata scăderii la jumătate a câmpului magnetic este de 1.400 ani (dacă se consideră rata de scădere constantă pe o durată  lungă de timp).

De aici a rezultat că deja acum 7.000  de ani în urmă, câmpul magnetic al pământului a fost de 2 exp. 5, adică de 32 de ori mai puternic ca în prezent. Cu 10.000 de ani  în urmă, câmpul magnetic al pământului ar fi fost tot aşa de puternic ca şi câmpul magnetic al unei stele (acest lucru fiind puţin probabil şi aceasta din cauză că magnetismul stelelor este probabil datorat proceselor termonucleare, care pot stabili şi menţine un câmp aşa puternic).

Prin această metodă de datare, vârsta pământului poate fi de cel mult 10.000 de ani, această datare fiind trecută prima în Tabelul 9.1. şi aceasta pentru că este considerată în prezent (atât de savanţii  creaţionişti cât şi de o mare parte din cei evoluţionişti), ca una din cele mai moderne şi demne de încredere metode de datare a vârstei pământului.

Din această cauză în prezent o mare parte din specialiştii în modelările electromagnetice cât şi cei în datarea vârstei pământului au început să facă investigaţii serioase în această direcţie şi după cum se pare după comunicările ştiinţifice din ultimii 10 ani, aici vor apare încă multe descoperiri interesante.

In prezent ambele tabere (cea creaţionistă cât şi  cea evoluţionistă) admit că ponderea magneţilor permanenţi la câmpul pământului este neglijabilă din cauză că stratul magnetic al pământului este relativ subţire, sub 25 km (la adâncimi mai mari de 25 km este depăşită temperatura Curie de 750 grade celsius, astfel că la adâncimi mai mari nu mai există magneţi din fier.

Deci, câmpul magnetic al pământului este datorat în  cea mai mare parte curenţilor de circulaţie (câmp electromagnetic) din centrul lichid al pământului (aflat la o mare presiune), fig.9.4 [108,pg.8].

Valoarea curentului total din inima pământului scade în timp datorită frecărilor din zona centrală a pământului şi astfel câmpul magnetic al pământului scade în mod proporţional. Valoarea curentului total din centrul pământului a fost estimat la  6,18 miliarde amperi şi distribuţia lui în funcţie de  adâncime este prezentată în Fig.9.5.

Modelul evoluţionist care încearcă să explice  apariţia şi modificarea câmpului magnetic, se bazează pe un model de dinam electric de curent continuu de mare putere, care ar putea să asigure o vârstă mult mai mare pentru pământ. Dar şi prin calcule matematice cât şi prin încercări seismice acest model nu a putut fi susţinut. Modelul a fost lansat de către J.A Jacobs în 1967.

 

Fig. 9.4. Circulaţia curentului în interiorul pământului, produce câmpul magnetic al pământului.

 

Fig. 9.5. Curentul total din inima pământului în funcţie de distanta
de la centrul pământului, în % din raza pământului.

 

Chiar teoreticienii care susţin modelul dinamului  de curent continuu, recunosc că modelul lor este incomplet, foarte complex şi nu are succes în încercările de predicţie [153].

Întrucât modelul care explică apariţia şi menţinerea câmpului magnetic al pământului bazându-se pe curenţii circulari din inima pământului, este modelul în prezent acceptat de cei mai mulţi oameni de ştiinţă, acesta a fost şi este atent analizat de toti marii specialişti atât creaţionişti cât şi evoluţionişti şi toate acestea au dus pe parcurs la o serie de îmbunătăţiri care au ţinut cont de toate observaţiile ştiinţifice făcute ulterior.        

Dr. D. R. Humphreys în 1990 a propus [154] un mecanism  fizic care să explice cele aproximativ 50 de schimbări ale polarităţii câmpului magnetic observat pe fosile în straturile de roci de pe coloana geologică, schimbări pe care evoluţioniştii le datează pentru o perioadă de 600 milioane ani (perioada Cambriană).

Modelul cretionist care explică coloana geologică prin  efectele potopului admite că aceste reversări ale polarităţii câmpului magnetic au avut loc într-o perioadă scurtă de aproximativ un an. In conformitate cu acest model, în timpul potopului au avut loc o serie de reversări ale câmpului magnetic al pământului, conform Fig. 9.6.

Fig. 9.6.  Modelul Humphrey pentru istoria câmpului magnetic al pământului.

        

Modelul lui Humphrey referitor la câmpul magnetic  al planetelor a trecut cu succes proba predicţiei,  când satelitul Voyager a trecut pe lângă planetele Uranus şi Neptun a căror câmp magnetic a fost măsurat.  Câmpul electromagnetic în inima pământului este aşa de puternic încât câmpul din afara suprafeţei planetei  este încă puternic. Acest câmp este în afara planetei deosebit de puternic în special în jurul celor doi poli: nord şi sud, aşa cum se observă şi în fig. 9.7.

 Fig. 9.7. Câmpul magnetic al pămâ­ntului în afara lui. Protejarea câmpului propriu terestru
la emisiile de particule solare.

Vântul solar(care emite particule ionizante) şi razele cosmice, ambele forme de radiaţii fiind distrugătoare pentru viata pe pământ, sunt deviate puternic de către câmpul magnetic propriu al pământului, obţinându-se o undă de protecţie.  Razele cosmice, care în cea mai mare parte  reprezintă particule pozitive cu viteză mare, sosesc din toate direcţiile. Câmpul magnetic al pământului exercită şi în acest caz o forţă care reuşeşte să  îndepărteze o mare parte din particule să intre în atmosfera pământului, aşa cum se observă
şi din Fig.9.8.

 

 

Fig. 9.8. Câmpul magnetic al pământului, îndepărtează o mare parte din particulele cosmice, aşa cum arată săgeţile de deplasare a lor. 

 

 

 

© Universitatea din Bucuresti 2002.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest,
except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to: Ioan STRAINESCU; Text editor: Laura POPESCU; Last update:December, 2002