II. RelatĂri privind cĂlĂtoria domnitorului
Gh. Bibescu prin ŢarĂ
(august-septembrie 1844)

2. A doua scrisoare relatând cĂlĂtoria prin ŢarĂ
(de la TârgoviŞte la Câmpulung)

Pe cât înaintează călătoria M.S. prin ţară, pe cât lăcuitorii se înclinează de aproape cu stăpânitorul lor, pe cât păsul celui năpăstuit să înaripează, lacrăma văduvei se şterge de o mână părintească şi duioasă, neputinciosul glas al sărmanului să ascultă cu frăgezime, şi pe cât, în sfârşit, fapta bună şi osârdnica slujbă să răsplăteşte cu dărnicie şi după merit, cu atât mai mult bucuria şi nefăţarnicul entuziasm al românilor creşte.

Călătoria M.S. dela Târgovişte până la Câmpu-lung a fost o paradă de triumf amăgitor şi cu atât mai dulce, cu cât dragostea lăcuitorilor, ce din toate părţile năvălea cu cununi de flori, şi încântătoarea privelişte a dealurilor, a văilor şi a munţilor ce supt felurite forme se dezvăluia din toate părţile, contribuia a-l înfrumuseţa. La hotarul judeţului Muscel, d. sărdarul Costandin Filipescu1, cârmuitorul, însoţit de toate cetele dorobănţeşti, cu steagurile lor, şi de o mulţime însemnată de neguţători, a întâmpinat pe M.S. cu strigări de ura şi cu sloboziri de focuri. Sosind la cârciuma domnească, proprietate a I. Sale, M.S. a încălicat împreună cu toată suita, şi la 25 ale aceştii luni la patru ceasuri după amează, ajungând la malul stâng al râului Târgului, ce curge prin oraşul Câmpu-lung, l-au priimit dregătoriile şi maghistratul2 cu pâine şi sare, şi toţi orăşenii, şi au rostit următorul cuvântul no.1, la care M.S. a răspuns:

“Este de prisos, domnilor, să vă arătăm şi din parte-ne mulţumirea ce simţim de a ne afla între Dumneavoastră, căci o priviţi pe obrazul nostru. Tot într-un gând am fost cu Dumneavoastră, când, suind munţii ca să venim să vă vedem, am văzut deschizându-să înainte-ne frumoasa câmpie ce a dat oraşului Dumneavoastră numirea de Câmpu-lung; şi Noi ne-am adus aminte de Negrul-Vodă şi am gândit că: când ar fi fost a alege un loc de aşezare, pe acesta am fi ales.”3

După aceea, trecând râul, a mers cu toată pompa la mănăstirea lui Negru-Vodă, unde s-a cântat Tedeum şi apoi a tras la lăcaşul ce s-a fost gătit pentru M.S.

Râvna orăşanilor ca să facă petrecerea M.S. desfătătoare a fost foarte mare; căci nu numai casele dregătoreşti, ci tot târgul a fost pregătit cu iluminaţii prea frumoase, cu feluri de transparente. Dar o ploaie necontenită a făcut să rămâie strădaniile lor fără dorita ispravă, şi abia a treia-zi seara s-a putut ilumina oraşul.

A doua zi, 26 august, M.S., după ce a priimit pe dregători şi persoanele care au dorit să se înfăţişeze, a plecat în revizia 1-ia, a tribunalului, unde văzând că s-au căutat puţine pricini, din pricina necumplectului (sic!), a poruncit a să face punere la cale spre cuvenita îndreptare; 2-lea: la maghistrat, de care a rămas cu desăvârşire mulţumit; 3-lea: a canţelariei cârmuirei, a căria bunăstare a tras mulţumirea M. Sale; 4-lea: a temniţii, unde a iertat pe arestanţii cei căzuţi în vini uşoare; 5-lea: a şcoalei normale.4

Aci, d. profesorul5 a întâmpinat pe M.S. cu un cuvânt potrivit împrejurării. Făcându-să cercetare a şcolarilor, M.S. a simţit deosebită plăcere pentru buna orânduială, cum şi pentru sporirea tinerimei la învăţături folositoare, iar mai ales pentru agerimea duhului a unui şcolar care a săvârşit prin gând cele mai grele lucruri de înmulţire cu numere întregi; a esprimat a Sa vie mulţumire d. profesor pentru a dumisale râvnă şi totdeodată l-a povăţuit a nu pierde din vedere scopul întocmirii a unor asemenea şcoale, şi a nu da copiilor învăţături mai repede de a lor înţelegere şi de cariera la care îi chiamă poziţia lor în soţietate.

La masă au fost poftiţi persoanele cel mai însemnate din orăşani, d. deputatul judeţului, d.d. judecători şi d. profesorul. D.d. logofăt Rucăreanu6, purtând un toast pentru bunăvenire şi sănătatea M.S., Înălţimea Sa a răspuns prin alt toast: “pentru fericirea oraşului Câmpu-lung şi pentru sănătatea lăcuitorilor săi”. În sfârşit, d. pitarul Alecu Lenş, deputatul judeţului, a purtat următorul toast, care fu priimit cu cele mai veselitoare strigări de ura: “Nobleţa împreună cu toţi lăcuitorii judeţului urăm la ceruri îndelunga fericire a I.V. pentru nenumăratele binefaceri cu care până acum ne-aţi dăruit, şi pentru curajoasa stăruire cu care M.V. urmaţi cea anevoie lucrare a prefacerii soţiale. Să trăiască prea iubitul nostru Stăpânitor. Ura!!!”7 Şi din toate părţile răsuna prelungite strigări de ura!!!…

Seara, M.S. a priimit în audienţă pe toţi cei ce-au avut a arăta bunului oblăduitor durerea lor şi a cere vindecare, a cercetat jelbile. După aceea, o deputaţie a oraşului, alcătuită de persoane cele mai alese, s-a înfăţişat înaintea M.S. ca să-i supuie trebuinţele cele mai însemnate ale oraşului. Era o privelişte din cele mai uimitoare a vedea pe un Părinte râvnitor, chibzuindu-se împreună cu fiii săi asupra măsurilor celor mai priincioase de a să rădica înpiedicările ce zăticnesc interesurilor obştii şi a să deschide izvoare de fericire.

A treia-zi, 27 august, M.S. a mers în paradă la biserica mănăstirii Radu-Negru de a ascultat sfânta slujbă, şi întorcându-să acasă a priimit cu osebită dragoste pe orăşanii, de toate treptele, ce au venit spre înfăţişare.

Iată oraşul Câmpu-lung, unde a descălicat cel întâi Domn român, Radu-Negru-Basarab. Sărutare, Părinte al Statului României! Pe când Europa era turburată de năvălirea barbarilor, pe când cele mai bătrâne împărăţii se dezmădula, pe când luminile, această comoară nepreţuită a înţelegerii omeneşti, se cutrupiseră de întunericul cel mai adânc, tu te luptai cu iroică virtute a aduna risipitele rămăşiţe ale coloniilor romane şi a le da fiinţă politică, întocmindu-le în Stat. Vremea, această putere nebiruită şi pustiitoare a lucrurilor omeneşti, a respectat făpturile mâinelor tale. Sfântul altar, întru care tu trimiteai împreună cu vitejii tăi rugăciuni de mulţumire şi de recunoştinţă către cel Prea-Înalt, precum şi cetăţuia, întru care cu bărbăţie ai înfruntat înfuriatele porniri ale vrăjmaşului numelui românesc, încă stau faţă după atâtea veacuri.8

Sărutare, dulce tată! După ce moştenirea ta, trecând prin valurile cele mai întărâtate, ş-a păstrat fiinţa supt povăţuirea unor cârmaci iscusiţi, care împreună cu tine cuprind cele mai falnice persoane ale istoriei Patriei, acum iată că alesul fiilor tăi, întru a căruia cu adevărat bărbătească mână înalta Providenţă a binevoit a depune scumpul depozit al acei moşteniri, vine să-ţi aducă, cu fiiască smerenie, prinosul închinăciunii Sale. Blagosloveşte-l pe dânsul, precum ai blagoslovit şi pe ceilalţi eroi, urmaşi ai tăi, şi sprijineşte-l în mântuitoarea hotărâre ce are, de a desăvârşi fapta Ta spre înflorirea României.

A patra-zi, 28 august, de dimineaţă, fruntaşii oraşului viind spre închinarea M.S., d. deputatul judeţului a dat M.S. următorul cuvânt no.119 pe care priimindu-l cu dragoste şi mulţumind pentru sentimentele ce să arată într-însul, a pornit la 8 ceasuri la Piteşti, în deplină sănătate.

S.M[arcovici]
“Vestitorul românesc”, VIII, 1844, nr. 69, sâmbătă 2 septembrie, p. 273-274.

Note

1 Serdarul Constantin Filipescu, cârmuitorul judeţului Vâlcea, fiul marelui ban Iordache Filipescu şi al Ecaterinei Balş (a nu se confunda cu C.N.Filipescu, revoluţionarul de la 1848, fiul lui Nicolae Filipescu).
2 Prezidentul maghistratului Câmpulung: căpitan Gheorghe Rucăreanu (Cf. “Almanahul Statului” pe 1844).
3 Trimitere la tradiţia descălecatului lui Negru Vodă, considerat “întemeietorul” ţării Româneşti care şi-ar fi ales Câmpulungul drept reşedinţă.
4 Mănăstirea Negru-Vodă: este vorba de vechea biserică ridicată la jumătatea secolului al XIV-lea de Basarab I şi fiul său, Nicolae, ulterior distrusă şi reconstruită de Matei Basarab (Cf. V. Drăguţ, op.cit., p. 97).
5 Profesorul şcoalei normale de la această dată din Câmpulung era Ioan Brezoianu, care succeda lui Dumitru Jianu (Cf. Şi G.D.Iscru, Contribuţii privind învăţământul la sate în ţara Românească până la jumătatea secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1975, p.88 şi nota 384, unde este semnalată şi vizita lui Gheorghe Bibescu).
6 Logofătul Rucăreanu, probabil acelaşi indicat mai sus, la nota 13: prezidentul maghistratului.
7 Pitarul Alecu Lenş (1812-1874), deputat al judeţului Muscel în Adunarea Obştească, fiul lui Filip Lenş, fostul mare vistiernic al ţării Româneşti.
8 Cuvânt publicat în acelaşi număr din “Vestitorul românesc”, după textul relatării (VIII, 1844, nr. 69, p. 274).