Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940


<<





11.4. Relaţiile României cu Uniunea Sovietică

 

11.4.1. Jurnalul lui M. M. Litvinov[1] despre problema Basarabiei

(9 februarie 1929)

     

Când Davila[2] a început apoi să extindă discuţia pe tema drepturilor istorice asupra Basarabiei, a cărei anexare România n-ar fi recunoscut-o încă de la Congresul de la Berlin[3], l-am întrerupt şi am arătat inutilitatea unei discuţii particulare pe o temă care s-ar preta numai la propagandă şi nu la o discuţie de lucru. Încă din perioada Congresului de la Berlin, România n-a protestat niciodată împotriva anexării Basarabiei, nici pe fond, nici formal, întreţinând permanent cele mai normale relaţii cu guvernul ţarist. Noi nu facem referire la argumente istorice, ci pornim de la dreptul naţiunilor la autodeterminare. Noi nu vindem şi nu cedăm altor ţări etnii întregi. Dacă guvernul român este atât de încrezător în simpatia românească în Basarabia, atunci n-ar trebui să respingă plebiscitul, care ar da, în cazul unui rezultat favorabil României, titlul legitim de proprietate asupra Basarabiei. În condiţii de pace, înţelegerea trebuie să se bazeze întotdeauna pe avantaj reciproc, şi atunci când guvernul român ne propune o înţelegere pe baza renunţării la Basarabia, el trebuie să se întrebe: ce oferă o asemenea înţelegere celeilalte părţi? România are aproape o treime din frontierele sale nerecunoscute nici de noi, nici pe plan internaţional. Nu se poate ca acest lucru să nu se repercuteze asupra ei în plan politic şi economic, cât şi în ceea ce priveşte primirea de credite. Recunoaşterea frontierei basarabene de către noi ar fi, neîndoios, pentru România un enorm avantaj, însă, pentru noi, ar însemna renunţarea la unul din principiile de bază ale politicii noastre şi la lozincile revoluţiei privitoare la autodeterminarea popoarelor. Având în vedere imensa întindere a frontierelor U.R.S.S., nereglementarea chestiunii graniţei pe un sector relativ mic pentru noi nu joacă un rol atât de mare, comparativ cu România; şi din punct de vedere economic noi pierdem puţin din faptul că nu avem relaţii cu România. De aceea, dacă guvernul român nu poate să vină cu propuneri acceptabile, atunci am prefera să lăsăm situaţia neschimbată. Un pas înainte l-ar reprezenta recunoaşterea de către România a principiului plebiscitului pentru Basarabia, după care s-ar putea conveni asupra modalităţilor de realizare a lui. Deşi noi, într-adevăr, nu putem avea încredere în imparţialitatea ţărilor burgheze în litigiile ce privesc U.R.S.S., totuşi, n-aş  aprecia, din acest punct de vedere, problema absolut fără ieşire.

 

Relaţiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, Coordonator Dumitru Preda, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000, pp. 282-283

 

 



© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC