Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940


<<




4.8. Contextul instalării liberalilor la putere

(ianuarie 1922)

 

Așadar, urmărirea relațiilor dintre partidele politice în perspectiva instalării liberalilor la putere în ianuarie 1922, subliniază ideea că preluarea puterii de către liberali a fost posibilă datorită eșecului Federației Naționale spre un partid democratic care, concurând cu cel liberal la succesiunea guvernării Averescu, să dea posibilitate regelui să aleagă; a mai fost posibilă datorită eșuării succesive a tuturor tentativelor de colaborare orientate spre realizarea unui guvern de coaliție (“blocul partidelor care au făcut războiul”, “blocul partidelor unirii”, “blocul constituțional”, etc.). Fără îndoială că în prepararea acestor eșecuri iscusința liberalilor în materie de intrigă politică - acea capacitate manevrieră sesizată de N. Iorga - a avut importanța ei. Apărea necesară încredințarea puterii Partidului Liberal în măsura în care gravitatea situației economice determina preferința pentru soluții verificate și, respectiv, prudența în raport cu experiențele politice (“n-avem timp de experiențe când datoria țării este de 20 miliarde”, afirma “oficiosul liberal”, “Viitorul”, din 21 ianuarie 1922). Mai părea necesară în măsura în care procesul adaptării partidelor la noua situație creată în România după primul război mondial a fost mai ușor suportat de Partidul Liberal așa încât forța lui materială și organizarea erau, în 1922, superioare celorlalte partide.

Cercetarea situației politice în preajma instalării guvernării liberale în 1922 și în primele luni ale acestei guvernări - a raporturilor dintre guvern și opoziție – evidențiază o intensificare a luptelor dintre partidele politice. Acest fenomen se explică atât prin dificultățile procesului de adaptare a partidelor la condițiile noi create în România după primul război mondial (și aici vizăm în primul rând implicațiile acordării votului universal), cât și prin importanța unor obiective ce trebuiau atinse: noua constituție, legea electorală, legea administrativă etc. Menționăm că accentuarea divergențelor între partidele politice în a doua jumătate a anului 1921, ia tot mai mult forma unei opoziții, temporar ireductibile, între așa-zisele “partide de ordine” și “partide anarhiste ale luptei de clasă”. Încredințarea puterii Partidului Liberal și primele acte de guvernământ determină restructurarea opoziției în sensul orientării nuanțate, a tuturor celorlalte partide împotriva celui liberal. În investigarea cauzelor care au determinat, pe rând, eșuarea formării unui al doilea mare partid care să permită reintrarea în funcțiune a rotativei guvernamentale, a tentativelor spre realizarea unui guvern de coaliție, a cauzelor care au determinat neunitatea opoziției față de guvernul Averescu, apoi, a opoziției față de guvernul liberal, atrage atenția prezent constantă și, concomitent, dizolvantă, a aversiunii, firește nuanțate, a partidelor politice față de Partidul Țărănesc și, mai ales, față de principiul luptei de clasă adoptat de țărăniști. N-ar prezenta aici importanță acest aspect, dacă n-ar fi vorba de un partid ale cărui idei urmărite consecvent și în limitele posibilului, puteau în acel moment să contribuie la adâncirea democrației în România, la apropierea de tipul clasic, occidental, al democrației. Partidul Liberal la conducerea României va contribui la depărtarea democrației românești de autenticitatea ei. Putem spune că împrejurările venirii liberalilor la putere în ianuarie 1922 și, mai ales, înăsprirea relațiilor dintre partide prilejuită de acest eveniment au sporit vulnerabilitatea regimului politic din România în fața atacurilor de la dreapta și de la stânga; se vor acumula argumente împotriva partidelor politice și a democrației românești, în genere, argumente care vor avea contribuția lor la involuția acesteia către regimul de dictatura personală, fascistă, și, în cele din urmă, comunistă. Atitudinea opoziției față de actele guvernării liberale va marca atmosfera politică existentă în România acelor ani. Promulgarea Constituției din 1923 va crea prilejuri multiple de confruntare între guvern și partidele rămase în opoziție.”

 

I. Ciupercă, Opoziție și putere în România anilor 1922-1928, Iași, Editura Universității “Al. I. Cuza”, 1994, pp. 64-66 

 

 

 

<< 4.1 4.2 4.3 4.4


© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC