Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

8.8. Martha Bibescu[1]Parlamentul ales în iunie 1939

Mogoşoaia, 7 iunie 1939 Astăzi, pe o zi cu soare strălucitor, regele va inaugura noul parlament – cele două camere reunite. Soţii Gafencu[2] mă invită la şedinţă cu ei. Afară e frumos, aşa că accept. De vreme ce George a fost numit senator[3], am dreptul să asist la spectacol. De ce nu?

Intru, împreună cu soţii Gafencu şi sub protecţia lor efectivă, în loja diplomatică, unde mă trezesc instalată între doamna Fabricius[4] şi Nadine Thierry, ambele foarte mirate să mă vadă acolo.

O nouă Constituţie intră în vigoare: regele numeşte direct pe senatori, iar guvernul pe deputaţi. În formula consacrată, menţiunea “prin voinţa naţională” a fost abolită: ne ajunge “mila lui Dumnezeu”, ca odinioară, pe decretele bunicului lui George, pentru a nu ne depărta şi mai mult. Carol al II-lea a revenit la vechea terminologie, aşa cum apa îşi revine la vechea matcă.

Îmi plimb privirea peste adunare, peste cele două adunări contopite într-una singură. Este o grădină de crini şi de margarete[5], un parlament colonial. “I-a înfăşat pe toţi în alb”, cum ar spune George. [Constantin] Argetoianu [care va deveni prim-ministru în septembrie – noiembrie 1939] seamănă cu un elefant alb. Nu se îngăduie albăstruiul decât foştilor preşedinţi de consiliu, printre care se număra şi Iorga.

În orice caz, uniforma le dă o înfăţişare curăţică. Ce-o să mai râdă George, când îi voi povesti! Vechii politicieni, trecuţi prin ciur şi prin sită – “cu frunţile cele mai posomorâte, poate chiar cele mai josnice” – au fost spoiţi cu var, ca nişte pomi fructiferi sau ca nişte W.C.-uri de gară - ca tot ce trebuie dezinfectat.

Exact la ora unsprezece îşi face apariţia Carol al II-lea înveşmântat în alb din cap până în picioare şi urmat de fiul său, Mihai, la fel de alb ca şi el. În picioare, crinii şi margaretele aplaudă frenetic. Printre ei, mulţi l-au împroşcat pe rege cu noroi şi, la cea mai mică dovadă de slăbiciune din partea lui, sunt gata să-l împroaşte din nou. Probabil că tocmai de aceea le-a dat haine care se pătează uşor – ca să-i împiedice de a se murdări. Dar cine va fi în stare să-i oprească?

Carol al II-lea rosteşte cuvântarea de deschidere cu voce fermă şi limpede. Vorbeşte bine. Începe printr-un scurt elogiu funebru la adresa mamei sale. Se străduieşte din răsputeri să-i aducă laude şi să simuleze dragostea: nu vrea ca memoria reginei să fie mobilizată împotriva lui de către inamicii săi neîmpăcaţi. Arma pe care moartea le-a smuls-o din mâini, Carol al II-lea o ridică şi le-o arată, ca nu cumva, fie şi moartă, mama să fie “utilizată” contra lui.

Martha Bibescu, Jurnal politic, 1939-1940, Bucu-reşti, Editura Politică, 1979, pp. 77-78

<<

8.1

8.2

8.3

8.4

8.5

8.6

CUPRINS

8.7

8.8

8.9

8.10

8.11

8.12

8.13

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC