Consideraţii generale privind evoluţia meseriei de secretar

O abordare evolutivă a meseriei de secretar nu se poate realiza decât în contextul evoluţiei istorice a managementului şi a mijloacelor de comunicaţie. Încă din fazele de început, în practicarea acestei meserii, descoperim trei coordonate esenţiale care i-au marcat funcţionarea până astăzi:

ˇ         meseria de secretar a apărut şi a funcţionat întotdeauna pe lângă factorii de decizie ai vieţii economico- sociale;

ˇ         tratarea informaţiei scrise, a stat la baza acestei activităţi şi,

ˇ         confidenţialitatea, a constituit o cerinţă esenţială sub aspect deontologic.

Coordonata confidenţialităţii este sugerată chiar de termenul „secretar”(ă), provenind din latinescul „secretum” (secret, taină) şi desemnând o persoană care ştie şi păstrează secrete.

Sub aspect practic, meseria de secretar precedă – în timp istoric, apariţia denumirii sale. Dacă ţinem cont de faptul că primele forme ale scrierii au apărut din necesităţile administraţiei de stat de a emite dispoziţii, de a da ordine şi a administra bunuri, putem lega apariţia acestei meserii de casta scribilor, secretarii autorităţilor, consideraţi a constitui prima celulă a birocraţiei, în Orientul antic [1] .

În special, în perioada faraonilor egipteni, scribii au fost printre primii colaboratori specializaţi în comunicarea scrisa.

Problema confidenţialităţii se punea, la vremea respectivă, numai pe cale orală, fiind extrem de rare persoanele care ştiau să citească.

Aşa se explică şi practica unor autorităţi de a tăia limba scribilor, spre a se asigura de păstrarea secretului profesional.

Termenul grammatikos, [2] denumind în limba greacă şi profesia de “secretar”, poate fi considerat cel mai sugestiv, în ceea ce priveşte posibilităţile asocierii acestei meserii cu începuturile scrierii.

Treptat, prin trecerea de la un sistem economic la altul şi prin evoluţia mijloacelor de comunicaţie, se conturează alte coordonate funcţionale ale acestei profesii. [3]

In perioada feudalismului, o data cu schimbările produse în sistemele de conducere prin apariţia anumitor grade de ierarhizare si, prin apariţia hârtiei ca suport informaţional, munca de secretariat capătă contururile specializării.

Astfel, persoana desemnată cu titlul de secretar, în Evul Mediu, se ocupa de corespondenţa monarhului sau a unor înalţi demnitari. Aceasta presupunea menţinerea în continuare, a sarcinilor iniţiale de caligrafiere a textelor, la care sau adăugat alte operaţiuni de expediere dar şi de evidenţă a circulaţiei documentelor scrise.

In epoca modernă, o dată cu pătrunderea maşinilor de scris mecanice în structurile administrative, imaginea secretarei se va asociata atât de profund cu acest mijloc de imprimare a textelor, încât activitatea sa se va confunda până în epoca contemporana, cu aceea de dactilograf.

Trebuie să precizăm, însă, că din punct de vedere istoric, această meserie a aparţinut bărbaţilor, până la începutul secolului XX, când au început să fie promovate drepturile cetăţeneşti refuzate femeii secole de-a rândul. Nici Revoluţia Franceză cu ideile ei luminoase nu a avut curajul să lanseze femeia în viaţa administrativă, dar a declanşat goana după o egalitate de sexe. [4]

În epoca contemporană, conform statisticilor, 95% din funcţiile de secretar sunt ocupate de femei, în special în ţările Europei Occidentale, ele dovedindu-se mai dotate decât bărbaţii în domeniul competenţei sociale şi al inteligenţei emoţionale. [5] Se conturează, astfel, noi cerinţe, privind practicarea acestei profesiuni. Managementul modern, cristalizat ca ştiinţă tot la începutul secolului XX, dezvoltă noi valori, privind resursele umane şi resursele informaţionale, la aceasta aducându-şi contribuţia ştiinţe precum sociologia, psihologia, ergonomia.

Noile dimensiuni ale managementului au presupus, desigur, şi reevaluarea auxiliarului său de bază, secretariatul.

În spatele acestui curent ascensional se află şi dezvoltarea continuă a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale care au revoluţionat viaţa birourilor. Astăzi, competenţele secretariatului impun în egală măsură, cunoştinţe, informaţii şi deprinderi cerute muncii tradiţionale secretariale la care se adaugă altele noi: domeniul biroticii. Abordând, cerinţele actuale ale acestei profesiuni, la modul general, putem enumera: stăpânirea procedeelor de citire şi scriere rapida; utilizarea calculatorului în editarea de texte şi pentru baze de date; utilizarea celorlalte aparatelor de tratare a informaţiei şi comunicaţie; cunoaşterea principiilor de organizare a timpului şi a documentelor; posedarea şi si exercitarea a 1-2 limbi de circulaţie internaţională; cunoştinţe generale de statistică şi contabilitate; abilităţi de comportament în relaţiile cu publicul şi alţi factori; Din această perspectivă, activitatea secretariatelor devine tot mai complexă şi specializată. Secretara este tot mai implicată în procesul de gândire fiind nevoită de multe ori să preia părţi din activităţile conducerii spre a le prelucra independent, să gestioneze fluxuri de informaţii şi timpul managerilor, să manevreze mijloace tehnice de tratare a informaţiei şi de comunicaţie.

Posibilităţile sale de degrevare a acţiunilor managementului sunt nelimitate.

Cu privire la perspectivele acestei profesii, în lumea occidentală s-au exprimat trei curente de opinie: [6]

a) într-o primă categorie se încadrează cei care consideră că rolul secretarei este depăşit şi că în viitor va dispărea. Argumentele care se aduc în acest sens, privesc evoluţia rolului calculatorului pentru activitatea fiecărui manager şi de aici, ideea că, în timp, calculatorul va ajunge să suplinească rolul secretarei;

b) în a doua categorie pot fi încadraţi cei care consideră ca, dimpotrivă, rolul secretarei este în continuă creştere şi că nici calculatorul nici altceva nu va reuşi s-o suplinească;

c) un al treilea curent, susţine că, în perspectivă, secretara îşi va depăşi statutul profesional actual, fiind tot mai implicată în activităţi paraprofesionale în care competenţele ei să impună cunoştinţe noi din alte domenii (economie, management, juridic), alături de cele tradiţionale.

Privită din această perspectivă, activitatea secretariatelor nu va mai fi exercitata de oricine şi oricum.

În ţările occidentale se experimentează şi testează pentru viitor, secretariate pe domenii, echipe de secretariat pentru prestări de servicii birotice sau pentru lucru la distanţă.

1. Funcţiile secretariatului modern

Activitatea de secretariat se exercită în toate sistemele economico-sociale, inclusiv în firme, indiferent domeniul acestora de activitate. Componenta structurala cu rol complementar pe lângă de un post de conducere, secretariatul efectuează lucrări de natura administrativa, de rutina, pentru degrevarea titularului funcţiei în cauză. În echipa manager-secretară, o sarcină unică este finalizată prin contribuţia celor două persoane. Astfel, managerul concepe un document, sau aplică o rezoluţie pe o cerere. Secretariatul va prelua, în continuare, toate operaţiunile ce ţin de redactarea, stilizarea, distribuirea sau memorarea informaţiilor prelucrate.

Complexitatea procesului de muncă, variază în funcţie de dimensiunea şi complexitatea structurii organizatorice, de stilul de management, de dotarea tehnică şi nivelul de pregătire al secretariatului.

Literatura de specialitate, privind managementul competitiv, consideră că utilizarea eficace a secretariatului, constituie o modalitate esenţială de amplificare a eficacităţii muncii manageriale.

Un secretariat bine organizat şi competent potenţează munca managerului prin mai multe elemente:

ˇ        degrevează managerul de o serie de acţiuni de rutină, pur administrative, contribuind, astfel, la utilizarea raţională a timpului de lucru de care el dispune;

ˇ        creează condiţiile preliminare pentru realizarea de către manager a unor contacte operative şi eficiente cu persoane din interiorul şi exteriorul organizaţiei;

ˇ        asigură vehicularea corespunzătoare a informaţiilor la nivelul conducerii firmei, cu deosebire în perimetrul eşalonului superior al acesteia;

ˇ        contribuie decisiv la organizarea raţională a activităţii managerilor de nivel superior din cadrul firmei (directori generali, directori executivi).

Aceste elemente stau la baza principalelor funcţii ce revin secretariatului:

ˇ         Funcţia de tratare a informaţiilor;

ˇ         Funcţia de documentare; 

ˇ         Funcţia de „filtru” şi legătură în contactele conducerii;

ˇ         Funcţia de asistare directă a managerului;

ˇ         Funcţia de reprezentare.

În continuare, vom aborda activităţile şi atribuţiile specifice pe care le implică fiecare funcţie în parte, metodele şi tehnicile specifice dobândite în practicarea acestei profesiunii, precum şi tendinţele de evoluţie a profesiunii în contextul general al transformărilor economice, tehnice şi sociale. O astfel abordare trebuie privită, însă, doar ca posibilitate de sistematizare teoretică a procesului muncii de secretariat, deoarece, în practică, o serie de activităţi pe care le vom trata distinct în exercitarea unei funcţii, sunt necesare în ansamblul exercitării acestei profesiuni.

---