Anca Sârbu, Daniela Smarandache, Gabriela Pascale

 

Despre autor

 

10. Herborizarea, prepararea Şi întocmirea herbarelor

Herbarul este o colecţie de plante uscate prin presare, aranjate pe coli speciale şi ordonate în funcţie de tematica acestuia.

Se cunosc mai multe tipuri de herbare, clasificate după o serie de criterii: herbare taxonomice cuprind taxoni vegetali aranjaţi în ordine sistematică; herbare fitocenologice – cuprind taxoni vegetali grupaţi în fitocenoze; herbare ecologice plantele sunt grupate în funcţie de biotopul din care au fost colectate; herbare fenologice cuprind taxoni vegetali ordonaţi în funcţie de ciclul lor de dezvoltare (perioada de înflorire şi fructificare etc.); herbare morfologice sunt inserate specii diferite, grupate după criterii morfologice (tipul de aparat vegetativ, tipul de organ vegetativ rădăcina, tulpina, frunza sau reproducător floarea ş.a.); herbare cu plante utile omului şi animalelor (herbare cu plante alimentare, medicinale, furajere, melifere, ornamentale, herbare cu plante tehnice etc.).

 

Alcătuirea herbarelor

Tehnica de întocmire a unui herbar implică o serie de operaţii succesive: herborizarea, uscarea prin presare, determinarea (identificarea taxonilor), aranjarea pe coli şi conservarea plantelor.

1. Herborizarea constituie operaţia de colectare a plantelor.

Pentru herborizare sunt necesare o serie de ustensile şi materiale (Fig. 148):

lupa (cu putere de mărire de 10x şi 20x) este necesară pentru o primă identificare a plantelor pe teren, facilitând observarea unor caractere morfologice inaccesibile ochiului uman;
deplantor/deplantator metalic (lopăţică) cu ajutorul lui se scot plantele superioare tericole împreună cu porţiunea lor subterană;
cuţit cu lama lungă şi bine ascuţită util la desprinderea lichenilor şi muşchilor de pe substrat (scoarţa arborilor, pietre, lemne, pământ);
dalta şi ciocanul necesare pentru obţinerea unor fragmente de stâncă pe care se dezvoltă unele grupe taxonomice de talofite;
botanieră (cutie specială din tablă, de formă cilindrică) în care se depozitează temporar plantele colectate pe teren; în lipsa acesteia pot fi utilizate pungi de material plastic;
presa de teren este necesară deoarece unele plante trebuiesc introduse în presă imediat după colectare; presa este formată din două plăci de placaj sau carton, de formă dreptunghiulară (30 x 45 cm), ce pot fi strânse cu chingi sau benzi de cauciuc, între care se prind colile de sugativă (sau foile de ziar), intercalându-se şi câteva coli de carton gofrat pentru a asigura aerisirea;

Fig. 148. Ustensile necesare colectării plantelor: 1 - deplantor; 2 - cosor; 3 - daltă; 4 - lopăţică; 5 - botanieră; 6 - presă de teren.
hârtie sugativă specială sau în lipsa acesteia hârtie de ziar, necesară la presarea plantelor pe teren;
etichete pe care se vor nota imediat după colectare, denumirea plantei (dacă aceasta poate fi identificată pe teren), localitatea, staţiunea, altitudinea, expoziţia şi data colectării;
caiet de teren în care se trec toate datele referitoare la plantele colectate;
harta regiunii în care se face deplasarea şi o busolă indispensabile pentru orientarea în teren;
altimetru indispensabil în cazul în care deplasarea se face într-o regiune colinară sau montană, pentru aprecierea corectă a altitudinii staţiunilor. Prin staţiune se înţelege totalitatea factorilor de mediu ce acţionează asupra plantelor dintr-o anumită localitate sau dintr-un loc determinat (relief, altitudine, expoziţie, tipul de sol, pH etc.).

Colectarea materialului botanic se face în mod diferit pentru diferitele grupe taxonomice.

Lichenii datorită particularităţilor lor biologice, pot fi colectaţi în tot timpul anului. Este de preferat ca materialul biologic să fie colectat pe timp umed, când talurile nu se rup.

Colectarea se face cu un cuţit prin intermediul căruia lichenii pot fi desprinşi de substrat împreună cu o porţiune din acesta. Pentru lichenii saxicoli, crustoşi se va utiliza dalta şi ciocanul, cu ajutorul cărora se pot obţine fragmente din stânca pe care se dezvoltă aceştia.

Observaţii:

fiecare eşantion lichenic va fi desprins cu o porţiune de substrat, acordându-se o atenţie deosebită marginii talului şi apoteciilor (peritecii), care trebuie să însoţească eşantionul, fiind caractere de determinare;
lichenii saxicoli şi gelatinoşi fiind foarte fragili, trebuie manipulaţi cu multă atenţie; pentru lichenii gelatinoşi, uscaţi se recomandă ca înainte de ambalare să fie uşor umectaţi, ceea ce le conferă elasticitatea necesară.
probele colectate se ambalează imediat, separat, în pliculeţe numerotate, confecţionate în prealabil în acest scop (Fig. 149).

Pentru briofite tehnica de colectare este în general asemănătoare cu cea a lichenilor. Exemplarele „complete” se curăţă bine de resturile organice şi minerale. Pentru muşchii care înmagazinează multă apă este necesară îndepărtarea acesteia prin tamponare cu hârtie sugativă sau lăsându-i să se zvânte la un loc uscat şi bine aerisit. Muşchii presaţi se pun de asemenea în plicuri confecţionate în acest scop (Fig. 149).

Fig. 149. Schema modului de confecţionare a pliculeţelor

pentru ambalarea şi conservarea lichenilor şi muşchilor.

Cormofite. La colectarea cormo-fitelor terestre se va utiliza deplantorul pentru detaşarea plantei de substrat împreună cu organele sale subterane (rădăcini şi tulpini – rizomi, tuberculi, bulbo-tuberi sau bulbi).

Observaţii:

plantele nu se colectează pe timp ploios şi nici pe arşiţă;
se colectează numai plante sănă-toase, complete, cu toate organele vege-tative (rădăcină, tulpină, muguri, frunze) şi reproducătoare (spice sporifere, sori, conuri, flori); dacă pentru determinare sunt necesare şi fructele, aceeaşi plantă va fi colectată în diferite stadii fenologice (în perioada de înflorire şi după maturarea fructelor);
plantele erbacee cu habitus mic se colectează integral; de la plantele erbacee de dimensiuni mari se pot îndepărta acele porţiuni de tulpină care nu prezintă importanţă taxonomică;
organele tuberizate se secţionează reţinându-se numai o parte din acestea, pentru a putea fi mai uşor presate şi uscate;
de la plantele lemnoase (arbori, arbuşti, subarbuşti) se vor lua doar acele părţi care sunt strict necesare pentru determinarea lor (ramuri tinere cu frunze şi muguri, flori, fructe, iar uneori şi eşantioane de ritidom);
se recomandă a se colecta mai multe exemplare din aceeaşi specie, dar nu se vor lua niciodată toate plantele întâlnite, iar în cazul celor rare şi ocrotite nu se va colecta nici una; prezenţa plantei va fi notată în caiet şi dacă este posibil i se va face o fotografie;
de fiecare plantă colectată se va ataşa câte o etichetă care va cuprinde datele mai sus menţionate;
plantele pot fi introduse imediat în presă sau depozitate şi transportate în botaniere sau pungi de material plastic.

 

2. Presarea şi uscarea

Presarea şi uscarea plantelor colectate se face în linii generale, în mod similar la toate grupele de plante. Cormofitele terestre transportate în laborator, trebuiesc imediat presate şi uscate.

Fiecare plantă se curăţă bine de pământ, se aşează pe hârtia de filtru specială sau pe hârtie de ziar.

Aşezarea plantelor se face într-o poziţie cât mai naturală. Frunzele şi florile se vor etala (se vor întinde) foarte bine; cel puţin una sau două frunze vor fi răsucite cu 180° pentru ca la determinare să se poată analiza cu uşurinţă ambele feţe foliare. Florile vor fi de asemenea, cât mai mult posibil desfăcute pentru a facilita analiza detaliată a componentelor lor.

Înainte de a fi aşezate pe coli, organele tuberizate (rădăcini, rizomi, bulbi şi tuberculi) vor fi secţionate, de regulă longitudinal, reţinându-se numai părţile esenţiale ale acestora.

Dacă plantele sunt de dimensiuni reduse, pot fi aranjate pe aceeaşi coală două sau mai multe exemplare din aceeaşi specie.

Alături de plantă (e) pe fiecare coală se aşează şi eticheta pe care au fost completate toate datele menţionate.

Plantele mari care depăşesc cadrul hârtiei de presare se îndoaie făcând 2–3 coturi, potrivindu-se pe dimensiunile hârtiei, cu o aranjare cât mai naturală a rădăcinii, frunzelor şi florilor.

Peste fiecare coală pe care au fost aranjate plantele, se pune aşa numitul „strat tampon” format din două sau trei coli de sugativă sau hârtie de ziar.

Plantele cu spini, ghimpi, cele lipicioase (cleioase) şi cele suculente se presează separat.

Pentru plante cu organe suculente se recomandă a se aşeza sub şi peste acestea un strat subţire de vată hidrofilă care asigură o mai rapidă şi mai perfectă presare a lor.

Plantele trebuiesc aranjate în aşa fel, încât în permanenţă pachetul ce se formează să aibă o formă perfect paralelipipedică. Când pachetul are înălţimea de 40–50 cm se introduce între plăcile presei şi se strânge cu chingi. În lipsa presei poate fi utilizată o placă de lemn (35 x 50 cm) care se aşează peste pachetul de plante, iar peste aceasta o greutate corespunzătoare care să asigure presarea optimă. Plantele trebuiesc ţinute în presă până la completa uscare fiindcă altfel se încreţesc (în special florile şi frunzele).

Plantele se usucă în decurs de mai multe zile, dar este necesar ca „stratul tampon” să fie schimbat în fiecare zi, hârtia umectată fiind schimbată cu alta perfect uscată (Fig. 150). Putem să ne dăm seama dacă plantele sunt complet uscate, prin atingere cu mâna; dacă nu sunt reci înseamnă

Fig. 150. Sistemul de schimbare a hârtiei la uscarea plantelor.

3. Determinarea

Identificarea taxonilor este o operaţie deosebit de importantă. Pentru determinarea taxonilor sunt utilizate: determinatoare pentru grupul respectiv (talofite, cormofite), albume, atlase etc. În determinatoare sunt incluse cheile dichotomice, diagnozele, desenele şi fotografiile habitusului taxonilor sau a unor caractere morfologice şi anatomice esenţiale. Comparând caracterele morfo-anatomice ale plantei de determinat cu cele incluse în chei, diagnoze, desene şi fotografii se poate ajunge în final la cunoaşterea taxonului căreia îi aparţine specimenului respectiv.

 

4. Montarea plantelor pe colile de herbar

După uscare, presare şi determinare plantele vor fi aranjate (montate) pe coli de herbar. Colile de herbar sunt cartoane duplex, albe cu dimensiuni de 42 x 29 cm.

Plantele se fixează pe cartoane prin fâşii înguste de hârtie gumată, de circa 2–3 mm lăţime.

În colţul din dreapta-jos al colii se lasă suficient loc pentru lipirea etichetei care va cuprinde: denumirea ştiinţifică (genul şi specia) şi populară, localitatea, staţiunea, altitudinea şi numele celui care a colectat şi determinat planta.

Talofitele (licheni, muşchi) vor fi ambalate în pliculeţe speciale, confecţionate din coli albe de hârtie (Fig. 149). Acestea la rândul lor vor fi lipite pe coala de herbar. În funcţie de mărimea pliculeţelor pe aceeaşi coală pot fi lipite 2-8 pliculeţe, având însă grijă ca plicurile de pe o coală să alterneze cu cele de pe coala anterioară şi următoare (Fig. 151.1.).

Pe fiecare carton se va lipi o singură plantă, dacă aceasta este mare sau mai multe, în cazul celor mai mici, dar care trebuie să aparţină aceleiaşi specii sau aceluiaşi taxon infraspecific. Dacă este posibil se vor lipi pe aceeaşi planşă mai mulţi indivizi aflaţi în diferite faze fenologice (Fig. 151: 2–4).

După lipirea tuturor plantelor, colile se grupează după criterii taxonomice (pe încrengături, clase, ordine, familii, genuri şi specii) sau în alt mod, în funcţie de scopul pentru care a fost întocmit herbarul respectiv.

Fig. 151. Variante de aranjare a pliculeţelor pe colile de herbar: 1a, 1b, 1c. Modalităţi de aranjare a cormofitelor pe colile de herbar în cazul exemplarelor de talie mică (2), medie (3) şi mare (4).
Despre autor
©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-804-0
Comments to: Anca SÂRBU, Daniela SMARANDACHE, Gabriela PASCALE
Last update: Martie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU