statiunea_zoologica

În vara anului 1929 prof. Andrei Popovici-Bâznoşanu construieşte „Cabana Naturaliştilor” fiind ajutat de proprietarul Fabricii de Hârtie Buşteni, Karol Shill. Cabana, o modestă cameră de 13 m², aflată lângă Cantonul Jepi (Cantonul Shill), la altitudinea de 1960 m, avea să fie un minunat loc de cazare pentru aproape toţi cercetătorii care au desfăşurat activitate de cercetare, de la înfiinţare până în zilele noastre, în masivul Bucegi.

Deşi scopul înfiinţării staţiunii era foarte clar şi bine conturat, au existat totuşi momente de criză, cu dificultăţi economice, când activităţile de cercetare şi didactice erau vădit stânjenite din lipsă de fonduri (pentru întreţinere, reparaţii, fonduri de salarii etc). Cu toate acestea activitatea de cercetare nu a încetat niciodată, nici chiar în timpul războiului, când o parte din camere au fost ocupate pe rând de trupele româneşti, germane şi ruseşti.

În funcţie de etapele parcurse de staţiune în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată, caracterul permanent sau temporar al activităţii de aici, în funcţie de caracteristicile cercetării şi domeniile abordate, de modificările şi îmbunătăţirile aduse staţiunii, impuse de organizatorii diriguitori, directori sau şefi de staţiune (Andrei Popovici-Bâznoşanu, Constantin Motaş, Mircea-Alexandru Ieniştea, Adriana Murgoci, Lucian Gruia, Margareta Cantoreanu, Constantin Ciubuc) în viaţa staţiunii pot fi decelate mai multe etape.

Etapa pregătitoare (1922–1927) se caracterizează printr-o activitate de amenajare, dotare, aprovizionare cu instrumente şi echipamente necesare activităţilor de cercetare din teren şi din laborator. În această activitate profesorul Andrei Popovici-Bâznoşanu a fost continuu susţinut de soţia sa şi de tinerii studenţi şi cercetători: Wilhelm K. Knehtel (entomolog), Gheorghe Brandza, Gheorghe Potişel (specialistul în microscoape), Constantin Bogoescu, E. Iorgulescu şi Florin Scărlătescu.

Prima lucrare ştiinţifică de referinţă realizată la staţiune, este în domeniul zoologiei nevertebratelor din apele pâraielor de munte realizată în anul 1927 de Witold Stefanski, profesor la Universitatea din Varşovia, lucrare cu un profund caracter monografic, intitulată: „Les Nématodes des torrents de Sinaia avec les Considerations sur les Nematodes des torrents en general”. În lucrare sunt analizate sistematic, cu note ecologice şi adaptări la viaţa reocrenă majoritatea speciilor de Nematode din regiunea Bucegilor şi sunt analizate comparativ cu speciile din regiunea Zakopane (Polonia). Demn de menţionat este faptul că această monografie rămâne până azi singura publicaţie din România făcută asupra acestui important grup de organisme acvatice.

În perioada 1927–1941 în staţiune s-a desfăşurat o activitate de cercetare şi educaţie biologică efervescentă, cu caracter temporar (numai în perioada de vară şi toamnă înainte de începerea cursurilor universitare), la care participau cercetătorii, apropiaţii profesorului Andrei Popovici-Bâznoşanu şi colegii de la catedra de Zoologie descriptivă proaspăt înfiinţată. În afara celor amintiţi mai sus s-au alăturat Ecaterina Dobreanu şi Raul Călinescu.

Despre caracterul formativ al instituţiei, de specializare a viitorilor specialişti sunt grăitoare, încă de la începutul activităţii, nume recunoscute care au ocupat posturi de entomologi în alte institute de cercetări: Cornelia Hrisafi, Florica Dimitriu Manolache şi Constantin Manolache care au făcut carieră la Institutul de Cercetări Agronomice din Bucureşti.

Prof. Andrei Popovici-Bâznoşanu însoţit de botanişti (Simion St. Radian, Marcel Branza, Th. Solacolu, Constantin T. Popescu, Gh. Grinţescu) şi geologi (Victor Anastasiu, Otto Protescu, Miltiade Filipescu, Ilie Mircea) ai vremii efectua excursii deosebit de instructive atât pentru propria pregătire cât şi pentru pregătirea tuturor participanţilor la aceste activităţi.

Relaţiile stabilite cu universităţile din străinătate nu au rămas fără urmări în viaţa staţiunii. Profesorul invita cercetători străini şi cadre didactice universitare, să lucreze la staţiune: W. Polinski şi H. Iawlowski de la Universitatea din Varşovia (cercetează Gastropodele din Bucegi şi respectiv Miriapodele din Cumpătu); prof. Jivoin Georgevitch de la Universitatea din Belgrad – protistolog; Th. Geburtig de la Strassburg – cecidolog care realizează un stagiu de specializare; Roger Heim şi Panca Eftimiu-Heim, micologii de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris.

Raul Călinescu face cercetări de sistematică şi ecologie a vertebratelor, precum şi asupra distribuţiei acestora pe teritoriul masivelor muntoase apropiate şi pe întreg teritoriul României, publicând într-un interval de timp scurt, un număr de 14 lucrări ştiinţifice.

În anul 1930 publică prima teză de doctorat realizată la staţiune intitulată „Contribuţiuni sistematice şi zoogeografice la studiul amphibiilor şi reptilelor din România”.

Colaboratorul apropiat, asistentul Constantin Bogoescu îşi orientează de la începutul activităţii sale, ca domeniu de preocupare, ordinul de insecte acvatice din apele de munte, Ephemeroptera şi astfel publică într-un interval de câţiva ani, 11 lucrări ştiinţifice. În anul 1932 Constantin Bogoescu publică teza de doctorat intitulată „Contribuţiuni la studiul morphologic şi biologic al phanerelor larvelor de Ephemerine” lucrare realizată exclusiv la staţiune, asupra morfologiei şi biologiei fanerelor de Ephemeroptere, autorul punând accent pe importanţa chetotaxiei în taxonomie şi evoluţia filogenetică a acestui grup de insecte adaptat la condiţiile de torenţi.

Tot în anul 1932 Mihai A. Ionescu îşi publică teza de doctorat intitulată „Contribuţiuni la studiul faunei frunzarului (pătura de frunze moarte) de fag”, această lucrare fiind prima cercetare cu caracter ecologic din pădurile de fag din România, introducând de altfel şi termenul de „frunzar”.

Deşi, în documentele existente, nu sunt informaţii cu privire la activitatea didactică, pentru perioada 1927–1941, totuşi, se presupune că în perioadele de vară, studenţii, viitori naturalişti de la Facultatea de Ştiinţe, făceau vizite scurte, de 2–3 zile pentru observarea speciilor de nevertebrate şi vertebrate în mediul lor natural.

Într-un interval scurt de timp, de numai 10 ani (1922–1932) în staţiune sunt realizate un număr de 37 lucrări ştiinţifice originale printre care enumerăm doar câteva dintre acestea: „Une nouvelle espece d’ AcentrellaBgtss, Acentrella sinaica n.sp.” (Bull. De la Sec. Sc. de l’Acad. Roumanie, XIV-éme, 1931) autor Constantin Bogoescu; „Polycladodes voinovi, n. sp.; nouveau Triclade obscuricole de Roumanie” (C. R. Soc. Biologie Paris, t. XCIII, 1925, p. 1435), autor Radu Codreanu; „Nouvelles galles pour Roumanie. Note preliminaire” (Publicaţiile naturaliştilor din România, vol. 10, 1931) autor Th. Geburtig;„Solurile de pe Cumpătu şi Bucegi” (prima lucrare în domeniu apărută până în acel timp) autor, Nicolae Cernescu (1932); „Contribuţiuni la studiul faunei frunzarului de conifere de la Sinaia” autor Constantin Manolache (1932), lucrare ce avea să fie dezvoltată mai târziu (1937) în teza sa de doctorat intitulată „Cercetări cantitative asupra macrofaunei frunzarului de Larix (Valea Zgarburei – Sinaia) şi stejar (Căscioare – Vlaşca)”.

Era binecunoscută amabilitatea şi generozitatea profesorului Andrei Popovici-Bâznoşanu care invita şi oferea condiţii de lucru pentru pasionaţi ai naturii de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti şi din alte centre universitare, sau chiar de pe băncile liceului.

Astfel Radu Codreanu, fiind atras de frumuseţile oferite de „varietatea formelor de viaţă” încă din timpul adolescenţei şi de stilul de muncă deosebit oferit de profesor, avea să-şi realizeze teza de doctorat, susţinută în anul 1939 la Paris, şi publicată în Archives de Zoologie Experimentale et Generale intitulată „Cercetări biologice asupra Chironomidului Symbiocladius rhitrogenae (Zavr.) ectoparazit cancerigen pe Efemerele torenticole”.

Sub conducerea ştiinţifică a prof. Bâznoşanu, Alexandru V. Grossu îşi elaborează teza de doctorat (1939) intitulată „Contribuţiuni sistematice, ecologice şi biologice asupra Gastropodelor din regiunea Sinaia (Masivele Bucegi şi Gârbova)”. Lucrarea citează 117 specii de Gastropode, unele dintre ele endemice pentru Carpaţi, iar altele pentru Bucegi.

Ecaterina Dobreanu îşi începe activitatea ştiinţifică de sistematician zoolog şi freatolog, la staţiune, prin publicarea a numeroase lucrări de sistematică entomologică asupra amphipodelor ce avea să se încununeze mai târziu (1955) ca volum de faună în colaborare cu Sergiu Cărăuşu şi Constantin Manolache asupra Crustaceelor Amphipode, forme salmastre şi de apă dulce.

Păsările din Carpaţi şi în special din masivul Bucegi încep să fie cercetate, tot în această perioadă, de Ion Cătuneanu, un precursor al ornitologiei româneşti care publică trei liste ce cuprind majoritatea speciilor din această zonă.

Deşi titulatura staţiunii de „Staţiune Zoologică” ar sugera preocupări limitate, cercetări axate doar asupra componentelor faunistice din ecosistemele de munte acvatice şi terestre, totuşi aici s-au desfăşurat încă de la început, activităţi ştiinţifice complexe asupra altor domenii biologice: sistematica cormofitelor, fiziologie vegetală şi animală, petrografie etc.

Astfel Nicolae Sălăgeanu studiază nutriţia plantelor semiparazite (Rhinanthaceae) şi îşi elaborează teza de doctorat intitulată „Despre nutriţia la Rhinanthacee” în anul 1936 la Staţiunea Zoologică. Sunt elucidate procesele fiziologice ale acestor plante şi aspectele practice legate de parazitarea cormofitelor cu specii ale genului – de aici mari neajunsuri aduse producţiei vegetale a pajiştilor montane şi submontane din Carpaţii româneşti.

Profesorul de fiziologie animală Dimitrie Călugăreanu, de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti face cercetări temeinice, asupra fiziologiei planariilor încă din primii ani ai existenţei staţiunii („Action de la lumiere sur la Planaria gonocephala”, 1934).

Botanistul Gheorghe Grinţescu studiază genul Aconitum din Bucegi.

Geologul Otto Protescu studiază geologia şi paleobiologia chihlimbarului de Buzău.

S. Sturdza studiază ecologia furnicii roşii din regiune.

Naturalistul, medicul şi pictorul Ion Ţuculescu face cercetări fiziologice de adaptare la nevertebrate (Tenebrio molitor şi Catocala electa; Insecta) dar şi cercetări de hidrobiologie şi protozoologie, în special asupra protozoarelor Ciliate.

Primele preocupări asupra protecţiei frumuseţilor naturale, a asociaţiilor vegetale, a pajiştilor alpine, a pădurilor de Pinus mugo de pe platoul Bucegilor datează de la începutul secolului trecut, imediat după organizarea turismului de pe Valea Prahovei şi acestea sunt datorate prof. Andrei Popovici-Bâznoşanu şi câtorva botanişti: Ion Şerbănescu, Valeriu Puşcariu, Alexandru Beldie. Ei au organizat, pentru prima dată pe teritoriul României (1927–1928), un „alpinetum”, existent şi astăzi, în imediata vecinătate a Cabanei Naturaliştilor, la altitudinea de 2000 m. O mică zonă cu jneapăn (Pinus mugo) a fost împrejmuită şi au fost plantate şi alte specii de plante erbacee, mai rare, de pe platou: Leontopodium alpinum, Gentiana punctata, Gentiana lutea etc.

Perioada cuprinsă între 1941–1951 se caracterizează, mai ales în primul interval, printr-o revigorare şi o creştere a personalului, cu alţi tineri absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Bucureşti.

În anul 1941 profesorul Andrei Popovici-Bâznoşanu se pensionează şi în funcţia de director a fost numit naturalistul „descriitor al naturii” cum era numit de profesor, Constantin Motaş, care avea să conducă cu mare pricepere destinele staţiunii până în iunie 1945.

În anii de activitate la staţiune profesorul Constantin Motaş, absolvent al Universităţii din Grenoble, organizează atât activitatea stiinţifică cât şi pe cea administrativă, obţine fonduri importante pentru reparaţiile staţiunii şi anexei, aducându-le la un grad ridicat de confort şi dotare. Face nenumărate demersuri, rămase fără succes, pentru realizarea extinderii anexei cu spaţii de cazare suplimentare, realizând chiar un proiect care avea să fie abandonat, în cele din urmă, datorită lipsei fondurilor.

În plan ştiinţific, Constantin Motaş desfăşoară o deosebită activitate de cercetare asupra acarienilor freatici şi hidracarienilor din România, fie ca unic autor fie în colaborare cu alţi viitori cercetători şi cadre didactice (Jana Tanasachi, Traian Orghidan).

Cadre didactice universitare din străinătate întreprind şi în această etapă, cercetări asupra unor grupe de organisme neabordate, până la vremea aceea. Astfel prof. Willy Ramme de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Berlin, realizează primele cercetări asupra Ord. Ortoptera (1942).

În afară de tinerii cercetători care activează în continuare, schema este suplimentată cu alţi tineri absolvenţi. Anul 1941 găseşte staţiunea cu un număr impresionant de cadre (14 cadre cu studii de specialitate), în ciuda condiţiilor de cazare destul de dificile: Mircea-Alexandru Ieniştea (venit de la Universitatea din Cernăuţi), Bujor Florescu, Gheorghe T. Dornescu, Adriana Murgoci, Margareta Dumitrescu, Florica Mezincescu, Maria Dornescu, Vasile D. Homeiu, Jana Tanasachi şi Nicolae Botnariuc, iar mai târziu Valeriu Puşcariu, Traian Orghidan, Eugen Niculescu şi Elena Chiriac-Roman.

Viitorul întemeietor al Grădinii Botanice din Cluj, profesorul Alexandru Borza face cercetări fitosociologice asupra rezervaţiei din abruptul prahovean al Bucegilor şi asupra rezervaţiei „Arinişul de la Sinaia” din vecinătatea staţiunii. Elocventă este caracterizarea făcută de autor a bogăţiei specifice floristice din Munţii Bucegi, încă în anul 1944 în prima lucrare de fitosociologie apărută la noi, intitulată „Florile Bucegilor – Contribuţii la cunoaşterea repartiţiei plantelor vasculare”.

Contribuţia profesorului Alexandru Borza alături de a celorlalţi botanişti ai vremii (Valeriu Puşcariu, Ion Şerbănescu, Alexandru Beldie), a fost hotărâtoare în obţinerea statutului de rezervaţie naturală pentru Munţii Bucegi (1948).

În anul 1945 directorul staţiunii Constantin Motaş fusese înlocuit cu bunul său coleg şi prieten Constantin Bogoescu.

În ciuda urmărilor nefaste ale războiului, activitatea de cercetare desfăşurată în intervalul 1941–1948 s-a materializat prin două volume de lucrări apărute în 1944 şi 1948 şi nenumărate lucrări şi teze de doctorat (14 articole în intervalul 1941–1944, vol. I şi 26 articole în intervalul 1944–1948, vol. II). Cele două volume de articole au fost realizate prin grija deosebită a directorului staţiunii Constantin Motaş.

Lucrările de început asupra nevertebratelor din pânza freatică făcute de Constantin Motaş şi Jana Tanasachi, aveau să prevestească cariera deosebită a acestor doi cercetători în domeniul biospeologiei şi freatologiei.

Cercetătorii tineri din perioada 1927–1951 fac ucenicia în cercetare la Staţiunea Zoologică după care ajung cadre didactice ale Facultăţii de Biologie: Constantin Motaş, Gh. T. Dornescu, Elena Chiriac, Nicolae Botnariuc, Adriana Murgoci, Bujor Florescu, Mihai A. Ionescu, Constantin Bogoescu, Maria Dornescu, Vasile D. Homeiu, Florica Mezincescu, Mircea-Alexandru Ieniştea, Nicolae Sălăgeanu. Alţii ajung cercetători în institute nou înfiinţate, cum este cazul lui Traian Orghidan, reorganizatorul Institutului de Speologie.

Perioada 1951–1961 şi mai ales 1951–1953, considerată cea mai nefastă din istoria staţiunii, se caracterizează printr-o diminuare a activităţii de cercetare şi didactice, urmare a consecinţelor războiului şi reorganizării învăţământului. Cu toate acestea intervalul 1953–1961 este cunoscut ca o perioadă nouă, atât din punct de vedere al activităţii de cercetare cât şi al administraţiei şi mai ales al caracterului permanent al cadrelor angajate la staţiune.

În acest interval, în funcţia de director este numit mai vechiul colaborator al staţiunii, în persoana profesorului Mircea-Alexandru Ieniştea, iar ca preparatori sunt angajaţi permanent la Sinaia Cleopatra Sterghiu, Ştefana Roman, Doina Dinescu, Margareta Diaconescu.

În anul 1955 schema este suplimentată cu încă trei cadre noi, tinere, Eugen Şerban, Ion Tăbăcaru şi Margareta Cantoreanu iar în 1957 cu ing. Ştefan Negru, un foarte bun cunoscător al entomofaunei forestiere şi a artropodelor malofage, de la care a rămas o frumoasă colecţie de insecte coleoptere din pădurile de conifere şi foioase. Dintre tinerele cadre numite, doar Margareta Cantoreanu avea să rămână în activitate la staţiune până la pensionare (1994).

După realizarea unei ucenicii în domeniul cercetării sistematicii, faunisticii, sistematicii vegetale majoritatea specialiştilor au fost asimilaţi la diferite instituţii de profil biologic din Bucureşti. Aceşti specialişti au evoluat mai târziu, pe direcţii de cercetare oarecum înrudite cu activităţile desfăşurate în primii lor ani de la staţiune.

Astfel Ştefana Roman a continuat cercetările în domeniul floristic la Institutul de Biologie Bucureşti.

La numai câţiva ani de activitate Ştefana Roman (1959) împreună cu Ana Paucă realizează primul îndrumător botanic ce caracterizează flora alpină montană, îndrumător valabil nu numai pentru masivul Bucegi ci şi pentru întreaga floră montană din România. În lucrare sunt caracterizate taxonomic peste 800 specii de plante din flora montană, lucrarea fiind de mare importanţă practică mai ales pentru cadrele didactice universitare de la disciplinele botanice dar şi pentru studenţi şi tinerii naturalişti.

Sub egida Academiei Române, în anul 1956, un colectiv format din cercetători botanişti sistematicieni, fiziologi, unii dintre ei cadre didactice la Facultatea de Biologie din Bucureşti (Dimitrie Puşcaru, Evdochia Puşcaru-Soroceanu, Ana Paucă, Ion Şerbănescu, Alexandru Beldie, Traian Ştefureac, Nicolae Cernescu, F. Saghin, V. Creţu, L. Lupan şi V. Tascenco) elaborează monografia „Păşunile Alpine din Munţii Bucegi” în care, pentru prima dată, sunt identificate toate asociaţiile vegetale din Bucegi. În lucrare sunt caracterizaţi detaliat factorii pedoclimatici care influenţează producţia păşunilor alpine supuse proceselor de eroziune, proces determinat de păşunatul intensiv şi turismul necontrolat.

Activitatea de bun organizator şi cercetător a lui Mircea-Alexandru Ieniştea a făcut ca staţiunea să cunoască modificări resimţite până în zilele noastre.

În perioada primului an de activitate ca director (1955–1956), Mircea-Alexandru Ieniştea reuşea să introducă încălzirea cu gaze naturale, ce avea să crească simţitor confortul şi să îmbunătăţească condiţiile de lucru în laboratoarele staţiunii.

În plan local, contribuţia staţiunii la organizarea şi funcţionarea Muzeului de Ştiinţe Naturale din Ploieşti este ilustrată printr-o scrisoare a primului director al muzeului, în persoana prof. Margareta Moşneaga. Începând cu anul 1954, Margareta Moşneaga a făcut nenumărate deplasări la staţiune, pentru documentare bibliografică, pentru obţinerea unor coli de herbar cu plante determinate şi exponate zoologice, insecte, nevertebrate etc. identificate de către specialiştii staţiunii, absolut necesare unui început de muzeu.

Perioada 1951–1961 se caracterizează prin două categorii importante de activităţi: continuarea cercetărilor fundamentale asupra faunei şi florei din zonă, cu completări şi extinderi a arealelor şi în celelalte zone ale României; activitate didactică de teren a studenţilor, prevăzută în planul de învăţământ, cu precădere asupra componentelor faunistice şi floristice.

Perioada 1961–1989 corespunde, în plan general cu dezvoltarea ecologiei ca ştiinţă de sine stătătoare şi creerea disciplinei şi apoi a catedrei de ecologie de la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Un merit deosebit în acest sens l-a avut şi titulara disciplinei de Ecologie Generală prof. Adriana Murgoci, ce a ocupat şi funcţia de director ştiinţific al Staţiunii Zoologice Sinaia în tot acest interval.

În intervalul 1961–1970 conducerea staţiunii a fost asigurată de dr. Lucian Gruia, timp în care îşi trece şi teza de doctorat în domeniul ecologiei şi taxonomiei algelor terestre „Cercetări comparative asupra algelor din solurile Masivelor Bucegi şi Gârbova”.

Şi în această perioadă staţiunea a sprijinit logistic (prin acordarea spaţiilor de cazare, punerea la dispoziţie a diferitelor echipamente, a laboratoarelor, a Cabanei Naturaliştilor) majoritatea cercetătorilor din alte sectoare de cercetare înrudite, de la alte institute de cercetare: I.C.A.S., Institutul de Biologie, Institutul de Speologie etc.

Astfel Alexandru Beldie (I.C.A.S.) elaborează lucrarea intitulată „Flora şi vegetaţia Munţilor Bucegi” (1967), iar mai târziu (1972) „Determinatorul plantelor din Munţii Bucegi”, lucrări indispensabile oricărui botanist pentru identificarea speciilor din flora şi vegetaţia din regiune; Elena Traciuc (Institutul de Biologie Bucureşti) face cercetări asupra Araneelor din regiune, Francisc Botea (Institutul de Speologie) face cercetări asupra grupului Oligochaeta (terestre şi acvatice) din Bucegi şi Gârbova etc.

De numele prof. Adriana Murgoci şi de cel al dr. Margareta Cantoreanu este legată omagierea semicentenarului staţiunii, în anul 1972, la care au participat majoritatea biologilor de la catedrele Facultăţii de Biologie, institute de cercetări de profil din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, cadre didactice din şcolile gimnaziale şi liceale din oraşele Ploieşti, Vălenii de Munte etc.

Sărbătorirea semicentenarului s-a desfăşurat în 27–29 octombrie 1972 la Bucureşti, la Facultatea de Biologie şi la Staţiunea Zoologică Sinaia, printr-o largă sesiune de comunicări ştiinţifice din diferite domenii biologice: zoologie, botanică, genetică, ecologie şi metodica predării ştiinţelor biologice în învăţământul gimnazial, preuniversitar şi universitar.

Din nefericire la sfârşitul perioadei 1961–1970, funcţia îndeplinită de staţiune, aceea de „pepinieră” pentru viitoarele cadre didactice ale Facultăţii de Biologie din Bucureşti şi cercetători pentru principalele institute de cercetări din Bucureşti, funcţie îndeplinită de-a lungul celor cinci decenii de activitate a staţiunii, este complet abandonată. Cauzele acestui proces constau în restrângerea schemei organizatorice a staţiunii şi apariţia diferitelor forme de pregătire postuniversitare de la Facultatea de Biologie, a formelor de doctorate cu frecvenţă şi fără frecvenţă, a cultivării unui concept la modă pentru acea perioadă a „stabilităţii cadrelor cu studii superioare, în localitatea de domiciliu” şi nu în ultimul rând a scăderii interesului tinerilor absolvenţi pentru disciplinele de sistematică animală şi vegetală.

O altă cauză care a dus la dispariţia funcţiei de „pepinieră” pentru viitoarele cadre didactice ale Facultăţii de Biologie a fost şi scăderea vertiginoasă a numărului de posturi din învăţământul superior în general, scăderea numărului de catedre, comasarea unor discipline etc., în ciuda faptului că la Facultăţile de Biologie de la cele trei Universităţi mari din România, începând cu anii 1960, apăruse deja disciplina de ecologie.

După pensionarea prof. Adriana Murgoci (1970) de îndrumarea ştiinţifică a staţiunii a răspuns neoficial titularul disciplinelor Biologie Generală şi Ecologie de la Facultatea de Biologie prof. Nicolae Botnariuc, îndrumătorul nenumăratelor teze de doctorat realizate la Catedra de Ecologie, iar la conducerea staţiunii, a fost numită Margareta Cantoreanu care avea să rămână pe post de director până la pensionare (1994).

În plan general această perioadă se caracterizează printr-o creştere a numărului cercetărilor ecologice realizate atât asupra ecosistemelor din lunca inundabilă a Dunării, Delta Dunării dar şi asupra ecosistemelor terestre şi acvatice, montane şi alpine.

Activitatea de cercetare din staţiune nu putea să rămână departe de tot acest proces, iar o parte dintre puţinii cercetători din staţiune, Margareta Cantoreanu, Lucian Gruia (care părăseşte staţiunea în anul 1977) şi Constantin Ciubuc (încadrat pe post de biolog la 1 septembrie 1976) sunt integraţi în proiectele de cercetare realizate la Catedra de Ecologie a Facultăţii de Biologie Bucureşti.

În tot acest interval funcţia didactică îndeplinită de Staţiunea Zoologică nu a fost abandonată, la staţiune făcându-se aplicaţii practice cu studenţii anului I şi II de la secţiile de Biologie şi Biochimie.

Personalul de specialitate din staţiune a condus nemijlocit, în foarte multe momente, această activitate didactică. În anii 1984–1989, urmare a scăderii excesive a numărului de cadre didactice de la disciplinele botanice şi zoologice de la Facultatea de Biologie practica studenţilor era asigurată de multe ori exclusiv de cele două, trei cadre de la staţiune. Pentru această muncă se impunea ca o condiţie esenţială cunoaşterea temeinică a diversităţii specifice şi a diversităţii ecosistemelor din Munţii Bucegi şi Gârbova în ciuda preocupărilor diferite pe care le avea fiecare dintre aceste cadre, astfel încât se poate spune că nici o generaţie de studenţi nu a rămas fără efectuarea acestui stagiu de practică, foarte util pentru formarea tinerelor cadre didactice şi cercetători de la Facultatea de Biologie.

În anii 1980–1989 la staţiune sunt cazate cadre didactice de la Facultatea de Biologie din Bucureşti, unele dintre ele elaborând lucrări în domeniile respective.

La finele anului 1970 Margareta Cantoreanu îşi susţine teza de doctorat intitulată „Contribuţii la studiul subordinului Cicadoidea (Homoptera Auchenorrhycha) din R. S. România”. Lucrarea se axează asupra taxonomiei, morfologiei şi ecologiei populaţiilor mai importante ale subordinului Auchenorrhycha de pe întreg teritoriul României, neabordat până atunci de cercetătorii români.

În anul 1984 Constantin Ciubuc susţine teza de doctorat, coordonată de prof. Nicolae Botnariuc membru al Academiei Române, intitulată „Ecologia populaţiilor de Gammarus balcanicus (Crustacea, Amphipoda) din bazinul superior al Prahovei, zona Sinaia – Buşteni”. Teza de doctorat are meritul de a fi realizată de pe principii moderne, atât din punct de vedere metodologic, dar mai ales din punct de vedere conceptual, deoarece interpretarea parametrilor structurali şi funcţionali a fost făcută numai pe baza statisticii matematice.

În intervalul 1984–1989, specialiştii Staţiunii Zoologice Sinaia (dr. Margareta Cantoreanu şi dr. Constantin Ciubuc) au publicat 25 de lucrări ştiinţifice, în reviste interne şi în străinătate.

Începând cu anul 1970, staţiunea a îndeplinit doar două funcţii importante: centru de cercetare; centru de practică ştiinţifică a studenţilor, viitori naturalişti sau cadre didactice din învăţământul gimnazial, liceal şi universitar.

Perioada 1989–prezent. Din anul 1994, după pensionarea dr. Margareta Cantoreanu, se reânfiinţează funcţia de director şi, urmare a contribuţiei deosebite a rectorului Universităţii Bucureşti prof dr. Ioan Mihăilescu, în staţiune sunt realizate modificări majore atât din punct de vedere al revigorării activităţii dar mai ales în ceea ce priveşte modernizarea şi dotarea spaţiilor existente. Fondurile necesare în dificila activitate de reparaţie, consolidare, modernizare, extindere etc. au provenit în marea majoritate de la Universitatea Bucureşti.

În anul 1994 este numit în funcţia de director, dr. Constantin Ciubuc.

Aceasta perioadă se caracterizează prin: