Anca Sârbu, Daniela Smarandache, Gabriela Pascale

 

Despre autor

 

3. Caractere comune organismelor vegetale

Organismele vegetale – talofite şi cormofite – prezintă o serie de caractere comune.

Fig. 2. Simetria organismelor vegetale:

1 - simetria radiară (floare de Geranium sp.); 2 - simetria bilaterală (floare de Dicentra spectabilis); 3 - monosimetria (frunză); 4 - simetria zigomorfă (floare de Viola sp. şi Lamium maculatum); 5 simetria dorsiventrală; d - faţa dorsală; v - faţa ventrală.

1. Simetria. Proprietatea organismelor (sau a părţilor componente) prin care întregul respectiv poate fi împărţit în părţi mai mult sau mai puţin identice prin planuri de simetrie.

Simetria radiară (actinomorfă, polisi-metrie). Prin organul respectiv se pot duce mai multe planuri de simetrie rezultând tot atâtea părţi aproximativ egale. Acest tip de simetrie se întâlneşte la organe cilindrice, alungite (rădăcină, tulpină, peţiol), unele flori şi fructe (Fig. 2.1.). Semn convenţional: *.

Simetria bilaterală (bisimetrie). Se caracterizează prin existenţa a două planuri de simetrie, perpendiculare unul pe altul, ce împart organul respectiv în două părţi corespunzătoare, egale (dreapta – stânga, anterior – posterior). Acest tip de simetrie este întâlnit la tulpini metamorfozate (cladodii la Genistella sagittalis grozamă), unele flori (Dicentra spectabilis cerceii Doamnei, Galium aparine lipicioasă) ş.a. (Fig. 2.2.). Semn convenţional: +.

Monosimetria (simetria dorsiventrală). Se caracterizează prin existenţa unui singur plan de simetrie. Structurile cu simetrie dorsiventrală prezintă o parte dorsală şi una ventrală. Florile monosimetrice se numesc zigomorfe. Ex.: organe turtite (talul lichenilor, eutalul hepaticelor, tulpini modificate, frunzele), unele flori (Fig. 2: 3–5). Semn convenţional: ·|·; ÷.

Organe asimetrice: unele frunze (Ulmus sp. – ulm), flori (Valeriana sp. – odolean) ş.a.

2. Orientarea în spaţiu. Particularitate comună tuturor organismelor vegetale. În funcţie de direcţia de creştere se deosebeşte:

creştere ortotropă structurile au o poziţie verticală, cu geotropism pozitiv (cresc de sus în jos; ex. rădăcina) sau negativ (cresc de jos în sus; ex. tulpina); în general aceste structuri au simetrie radiară sau bilaterală;
creştere plagiotropă structuri ce cresc mai mult sau mai puţin paralel (orizontal sau oblic) cu solul. Aceste structuri au în general simetrie dorsiventrală. Ex.: tulpini repente, ramuri culcate la pământ, majoritatea frunzelor ş.a.

3. Sisteme de ramificaţie; ramificaţia cormului

Ramificaţia dicotomică (terminală). Ramificaţie alcătuită dintr-o axă principală, comună (picior) care se ramifică din vârf în două axe egale sau inegale de ordin I; acestea la rândul lor, se ramifică, tot din vârf, în alte două axe egale sau inegale de ordin II etc. Tip primitiv de ramificaţie întâlnit şi la unele pteridofite actuale (Lycopodium sp., Selaginella sp.).

Ramificaţia isotomă (eudicotomică, izopodială, monopodială). Axele succesive de diferite ordine sunt egale (Fig. 3.1.).

Ramificaţia anisotomă (anizopodială, simpodială). Pe picior se formează două axe inegale. De regulă numai axa mai mare se dezvoltă şi se ramifică la rândul său. Axele de vârste diferite sunt dispuse cap la cap şi dau naştere unei axe compuse numite simpodiu (Fig. 3.2.).

Ramificaţia laterală. Axele succesive pornesc subterminal, lateral de pe axa principală.

Ramificaţia monopodială (racemoasă) se caracterizează printr-o axă principală unitară ce trece prin întregul sistem de ramificaţie pe care se dezvoltă axe secundare (Fig. 3.3.). Ex.: tulpini de conifere (Abies sp., Picea sp., Pinus sp., Larix sp.). În cazul rădăcinii, rădăcina principală dă naştere la rădăcini laterale (radicele) care la rândul lor se pot ramifica generând rădăcini de ordin superior.

Ramificaţia simpodială (cimoasă). „Axa principală” nu trece prin întregul sistem de ramificaţie ci este de fapt alcătuită dintr-o succesiune de axe de vârste şi ordine diferite; axele au o creştere determinată (definită) (Fig. 3.4.). Acest tip de ramificaţie se întâlneşte în sfera vegetativă şi reproducătoare atât la plantele lemnoase cât şi la cele erbacee.

Fig. 3. Sisteme de ramificaţie:

1 - ramificaţia dicotomică isotomă (monopodială); 2 - ramificaţia dicotomică anisotomă (simpodială); 3 - ramificaţia laterală monopo-dială (racemoasă);  4 - ramificaţia laterală simpodială (cimoasă); p - picior; 1-5 - axe succesive de vârste şi ordine diferite.
Despre autor
©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-804-0
Comments to: Anca SÂRBU, Daniela SMARANDACHE, Gabriela PASCALE
Last update: Martie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU