Anca Sârbu, Daniela Smarandache, Gabriela Pascale

 

Despre autor

 

8. Etaje de vegetaŢie din MunŢii Bucegi – Baiului

Răspândirea naturală a vegetaţiei s-a realizat sub influenţa acţiunii factorilor climatici şi edafici (ai solului). Teritoriul României este situat în întregime în climatul temperat, acolo unde se întâlneşte influenţa climatului temperat-moderat, caracteristic Europei de vest şi centrale, cu climatul temperat excesiv al Europei de est. Datorită acestui fapt pe de o parte şi datorită prezenţei Munţilor Carpaţi pe de altă parte, vegetaţia ţării noastre este foarte variată.

Pentru teritoriile joase ale României (0–300 m) în care se manifestă zonalitatea latitudinală (de la ecuator spre poli, zonele de vegetaţie urmând zonele climatice) se deosebesc trei zone de vegetaţie principale:

Zona stepei (cuprinde o vegetaţie caracteristică şi izolat tufărişuri de arbuşti);
Zona silvostepei (zona cu vegetaţie erbacee asemănătoare cu cea din stepă dar şi cu păduri izolate);
Zona nemorală (a pădurilor de stejar).

În teritoriile deluros-muntoase, în care se resimte influenţa climei de altitudine vegetaţia se diferenţiază altitudinal în etaje de vegetaţie.

Etajul nemoral (al pădurilor de foioase): 300 (400)–1350 (1450) m altitudine;

subetajul inferior, al pădurilor de gorun (Quercus petraea) şi de amestec: 300– 600 (700) m altitudine;
subetajul superior, al pădurilor de fag şi de amestec (fag cu răşinoase): 600 (700)1350 (1450) m altitudine.

Etajul boreal (al pădurilor de molid): 1350 (1450)–1750 (1850) m altitudine.

Etajul subalpin (al jneapănului): 1750 (1850)–2000 (2200) m altitudine.

Etajul alpin (al pajiştilor alpine): peste 2000 (2200) m altitudine.

Masivul Bucegi cuprinde următoarele etaje/subetaje de vegetaţie: etajul nemoral-subetajul pădurilor de fag şi de amestec; etajul boreal; etajul subalpin; etajul alpin (Fig. 138).

În masivul Bucegi flora este deosebit de bogată şi variată. Pe o suprafaţă de circa 300 km2 Bucegii adăpostesc aproximativ 1.185 de specii de plante vasculare (mai mult de o treime din numărul total de specii cunoscut în întreaga ţară).

1. Etajul nemoral – subetajul superior, al pădurilor de fag şi de amestec: 600 (700)–1350 (1450) m altitudine

Trasee: 1. Sinaia – Muntele Cumpătul – Poiana Şarânga; 2. Sinaia – Valea Rea (Mţii. Baiului); 3. Sinaia – Cabana Piscul Câinelui (Muntele Piscul Câinelui); 4. Sinaia – Poiana Stânei – Poiana „Sfârşitul lumii” (cota 1400); 5. Sinaia – Buşteni – Valea Cerbului – Cabana Gura Diham; 6. Sinaia – Poiana Ţapului – Cascada Urlătoarea ş.a.

Vegetaţia forestieră este alcătuită predominant din păduri de amestec de fag cu răşinoase (brad, molid sau ambele). În această zonă se află de asemenea brădete, precum şi făgete pure de mare altitudine.

Limita superioară a etajului corespunde cu limita superioară de vegetaţie a fagului (în medie 1400 m, oscilând între 1400–1500 m altitudine).

În Bucegi bradul vegetează obişnuit până la 1200–1350 m altitudine (exceptând exemplarele izolate şi scunde care se pot afla şi la altitudini mai mari), astfel încât deasupra acestei limite, pot fi întâlnite numai făgete pure sau făgete cu molid.

Altitudini

medii

Etaje/subetaje de vegetaţie

Vegetaţia

caracteristică

Observaţii

2500

Etajul alpin

 

Tundră alpină

 

2400

(al pajiştilor alpine)

peste 2000 2200 m

Pajişti de coarnă

(Carex curvula)

 

2300

   

Limita superioară a jnepenişurilor

2200

Etajul subalpin

Tufărişuri de jneapăn, smirdar,

 

2100

(al jneapănului)

1700 (1850) – 2000 (2200) m

ienupăr, afin,

merişor,

 

2000

 

arin de munte.

 

1900

 

Pajişti

 

1800

 

Molid cu

larice; tufărişuri

Limita superioară

a vegetaţiei arborescente

1700

Etajul boreal

(al pădurilor de molid)

Molidişuri

Limita superioară

a pădurii

1600

1300 (1450) – 1750 (1850) m

Pajişti

 

1500

     

1400

 

Păduri de amestec:

fag cu molid;

Limita superioară

a fagului

1300

 

făgete pure

Limita superioară

a bradului

1200

Etajul nemoral;

subetajul pădurilor de fag

Păduri de amestec: fag şi brad;

 

1100

şi de amestec

600 (700) – 1350 (1450) m

fag, brad şi molid;

brădete, făgete

 

1000

 

Pajişti

 

900

     

800

   

Limita inferioară

a bradului

700

 

Făgete pure sau cu carpen

 

600

     

 

Fig. 138. Etaje/subetaje de vegetaţie din Masivul Bucegi*

Păduri de amestec de fag cu răşinoase (brad, molid sau ambele)

Specii de arbori dominante: Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies.

Alţi arbori prezenţi: Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Fraxinus excelsior, Populus tremula, Sorbus aucuparia, Ulmus glabra ş.a.

Arbuşti: Carpinus betulus, Corylus avellana, Evonymus verrucosus, Lonicera xylosteum, Rosa pendulina, Salix silesiaca, Sambucus nigra, Sambucus racemosa, Spiraea chamaedryfolia ş.a.

Vegetaţia erbacee (pătura erbacee ce acoperă solul) este alcătuită frecvent din: Actaea spicata, Anemone nemorosa, Athyrium filix-femina, Calamagrostis arundinacea, Chamerion angustifolium, Circaea lutetiana, Dentaria bulbifera, Dentaria glandulosa, Dryopteris filix-mas, Epilobium montanum, Euphorbia amygdaloides, Festuca altissima, Fragaria vesca, Galium odoratum, Galium schultesii, Geranium robertianum, Hieracium transsylvanicum, Isopyrum thalictroides, Lamium galeobdolon, Luzula luzuloides, Mercurialis perennis, Moehringia trinervia, Mycelis muralis, Orthilia secunda, Oxalis acetosella, Paris quadrifolia, Poa nemoralis, Polygonatum verticillatum, Pulmonaria officinalis, Pulmonaria rubra, Ranunculus carpaticus, Rubus hirtus, Scrophularia umbrosa, Stellaria nemorum, Symphytum cordatum, Urtica dioica, Valeriana montana, Valeriana officinalis, Valeriana tripteris, Veronica urticifolia ş.a.

În drumul spre Poiana Stânei, pe Piatra Arsă, în pădurea de sub stâncile „Franz Iosef”, pe suprafeţe mici se află arborete de Acer pseudoplatanus şi Ulmus glabra alături de exemplare rare de fag, brad şi molid. În pătura erbacee pot fi remarcate printre altele: Aconitum toxicum, Geranium phaeum, Lunaria rediviva, Polystichum lonchitis, Valeriana sambucifolia ş.a.

În zonele cu creştere locală a umidităţii solului sunt prezente: Aegopodium podagraria, Cardamine impatiens, Sanicula europaea, Salvia glutinosa, Senecio ovatus ş.a. În zone cu umiditate pronunţată vegetează Chrysosplenium alternifolium, Impatiens noli-tangere, iar în cele cu apă stagnantă în sol Carex remota, Equisetum sylvaticum ş.a.

În lungul şi pe flancurile pâraielor ce străbat pădurile de amestec de la poalele masivului, vegetaţia erbacee este reprezentată printre altele de o serie de specii caracteristice: Campanula latifolia, Carduus personatus, Chaerophyllum hirsutum, Cirsium oleraceum, Crepis paludosa, Doronicum austriacum, Festuca gigantea, Filipendula ulmaria, Lapsana communis, Lunaria rediviva, Petasites albus, Rumex alpestris, Stachys sylvatica, Telekia speciosa ş.a.

Brădete

În Bucegi brădete pure se află pe suprafeţe relativ restrânse, în special în masivele forestiere de la poalele versantului prahovean, în preajma Sinaiei şi Poienii Ţapului.

Pătura erbacee conţine numeroase specii întâlnite în pădurile de amestec precum şi o serie de briofite: Dicranum sp., Mnium sp. ş.a

Pajişti

Pajiştile, cea mai complexă şi mai larg răspândită formaţie vegetală din Bucegi sunt reprezentate pretutindeni, începând din regiunea inferioară până pe culmile cele mai înalte (maxima extensie în zona alpină).

În fâneţele şi poienile din acest subetaj sunt prezente numeroase specii dintre care menţionăm: Achillea millefolium, Achillea stricta, Acinos alpinus, Alopecurus pratensis, Antennaria dioica, Arabis hirsuta, Arenaria serpyllifolia, Arrhenatherum elatius, Bellis perennis, Botrychium lunaria, Briza media, Campanula glomerata, Campanula serrata, Campanula patula, Campanula persicifolia, Cardamine pratensis, Carex ovalis, Carlina acaulis, Carum carvi, Centaurea phrygia, Centaurea pseudophrygia, Cerastium arvense, Chaerophyllum aromaticum, Cruciata glabra, Crepis biennis, Crocus vernus, Cynosurus cristatus, Dactylis glomerata, Daucus carota, Deschampsia caespitosa, Echium vulgare, Euphrasia stricta, Festuca pratensis, Gentiana acaulis, Gentianella austriaca, Gentiana utriculosa, Heracleum sphondylium, Hieracium pilosella, Hypericum maculatum, Leontodon autumnalis, Leontodon hispidus, Leucanthemum vulgare, Linum catharticum, Luzula campestris, Myosotis sylvatica, Origanum vulgare, Parnassia palustris, Phleum pratense, Pimpinella saxifraga, Plantago lanceolata, Plantago media, Poa pratensis, Polygala vulgaris, Polygonum bistorta, Prunella vulgaris, Ranunculus acris, Ranunculus montanus, Rhinanthus angustifolius, Rhinanthus minor, Rumex acetosa, Scorzonera rosea, Stellaria graminea, Stellaria media, Thymus pulegioides, Trifolium aureum, Trisetum flavescens, Trollius europaeus, Veratrum album, Veronica chamaedrys, Veronica officinalis, Veronica serpyllifolia ş.a.

Zăvoaie de anin alb (Alnus incana)

Traseu: Sinaia – Poiana Ţapului – Buşteni, pe malul Prahovei.

De-a lungul Prahovei zăvoaiele de Alnus incana alternează cu tufărişuri de Salix purpurea. Flora însoţitoare, foarte variată şi obişnuit puternic ruderalizată cuprinde elemente silvicole şi numeroase specii din pajiştile învecinate alături de: Alopecurus geniculatus, Anchusa officinalis, Barbarea vulgaris, Cirsium arvense, Diplotaxis muralis, Epilobium hirsutum, Euphorbia stricta, Inula britannica, Linaria vulgaris, Myosoton aquaticum, Papaver rhoeas, Pastinaca sativa, Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra, Saponaria officinalis, Verbascum nigrum ş.a.

2. Etajul boreal

1350 (1450)–1750 (1850) m altitudine

Trasee:1. Sinaia – Cota 1400 – Cabana Vârful cu Dor (1885 m); 2. Platoul Bucegi – Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stânei.

Etajul boreal (al pădurilor de molid) se întinde de la limita superioară de vegetaţie a fagului, până la limita superioară a zonei forestiere şi se caracterizează prin prezenţa molidişurilor (păduri pure de molid). La limita superioară a etajului se întâlnesc de asemenea şi păduri de larice.

Molidişuri

În acest etaj în păduri, specia dominantă este molidul (Picea abies) însoţit de o serie de arbori, arbuşti şi subarbuşti cu prezenţă sporadică: Acer pseudoplatanus, Sorbus aucuparia, Sambucus racemosa, Salix silesiaca, Spiraea chamaedryfolia, Rosa pendulina, Lonicera xylosteum ş.a.

Pătura erbacee este alcătuită din specii întâlnite în pădurile de amestec la care se adaugă: Adenostyles pyrenaica, Chaerophyllum hirsutum, Corallorhiza trifida, Deschampsia flexuosa, Doronicum carpaticum, Doronicum columnae, Dryopteris carthusiana, Homogyne alpina, Leucanthemum waldsteinii, Luzula sylvatica, Maianthemum bifolium, Melampyrum sylvaticum, Moneses uniflora, Polystichum lonchitis, Saxifraga cuneifolia, Sedum vulgare, Soldanella hungarica, Stellaria nemorum, Veronica urticifolia alături de briofite (Dicranum sp., Hylocomium sp., Polytrichum sp., Rhytidiadelphus triquetrus ş.a.)

Frecvent, în stratul inferior al unor molidişuri domină Vaccinium myrtillus şi Vaccinium vitis-idaea.

Pe calcare, pe care se formează soluri bogate în humus, slab acide, mai fertile, flora stratului inferior al pădurii conţine multe specii de „mull”: Epilobium montanum, Euphorbia amygdaloides, Lamium galeobdolon, Pulmonaria rubra, Salvia glutinosa, Ranunculus carpaticus ş.a.

Laricete

La limita superioară a acestui etaj cât şi în cel subalpin se întâlnesc, pe alocuri, arborete de larice (Larix decidua) sau larice cu molid. Acestea se prezintă obişnuit ca rarişti sau pâlcuri de arbori pe suprafeţe relativ restrânse, către limita superioară a zonei forestiere (remarcabile îndeosebi pe Piatra Arsă şi versanţii nordici ai Jepilor Mici).

Vegetaţia erbacee însoţitoare este alcătuită din specii ca: Astrantia major, Carduus personatus, Carex sempervirens, Doronicum austriacum, Festuca carpatica, Festuca versicolor, Heracleum palmatum ş.a.

Pajişti

Pajiştile, instalate pe locul molidişurilor defrişate, au înţelenire puternică şi înălţimea de 15–20 cm (40 cm inflorescenţele). Dacă nu se păşunează, pajiştea poate atinge 50–70 cm înălţime.

Pajiştile sunt dominate de Festuca rubra alături de numeroase alte specii: Achillea millefolium, Agrostis rupestris, Anthoxanthum odoratum, Campanula abietina, Deschampsia caespitosa, Festuca supina, Geum montanum, Hieracium aurantiacum, Leontodon autumnalis, Ligusticum mutellina, Lotus corniculatus, Luzula luzuloides, Pedicularis verticillata, Poa media, Potentilla ternata, Prunella vulgaris, Rumex acetosella, Trifolium repens ş.a.

Vegetaţia stâncăriilor, bolovănişurilor şi grohotişurilor

Pe stâncăriile umbrite din păduri, se întâlnesc frecvent: Asplenium trichomanes, Campanula carpatica, Clematis alpina (liană), Cystopteris fragilis, Moehringia muscosa, Poa nemoralis, Polypodium vulgare, Saxifraga cuneifolia, Sedum vulgare, Valeriana sambucifolia precum şi diferite specii de briofite.

3. Etajul subalpin (al jneapănului)

1750 (1850)–2000 (2200) m altitudine

Trasee: 1. Sinaia – Cota 2000 – Cabana Piatra Arsă – Cabana Naturaliştilor – Cabana Babele; 2. Buşteni – Cabana Babele – Vârful Caraiman – Monumentul Eroilor – Brâna Caraimanului – Cabana Caraiman – Cabana Babele ş.a.

Etajul subalpin este caracterizat prin prezenţa tufărişurilor de jneapăn, ienupăr, arin de munte, afin şi merişor. În vegetaţia naturală a etajului, tufărişurile (asociaţii vegetale formate din arbuşti/tufe) ocupă cele mai întinse suprafeţe. Spre limita superioară a etajului devin din ce în ce mai frecvente tufărişurile de smirdar şi pajiştile.

Etajul subalpin constituie tranziţia între zona forestieră (a vegetaţiei arborescente) şi cea alpină. Rariştile de arbori care se întâlnesc în partea inferioară a etajului, sunt constituite din grupe sau exemplare izolate de molid sau larice cuprinse în masa de jnepeniş. Arborii au trunchiul îmbrăcat cu ramuri până jos, iar înălţimea lor scade pe măsură ce altitudinea creşte. La limita de vegetaţie a arborilor (circa 1950 m altitudine) înălţimea lor nu depăşeşte pe cea a jnepenişului.

Tufărişuri de jneapăn (Pinus mugo)

Tufărişurile de jneapăn sunt întâlnite pe platoul Pietrei Arse, al Jepilor Mari ş.a.

Jnepenişurile sunt instalate în condiţii corespunzătoare deosebitei exigenţe a speciei faţă de umiditatea atmosferică şi acoperirea permanentă de zăpadă pe timpul iernii (le protejează de ger).

Tulpinile lungi ale jneapănului adesea de mai mulţi metri, se întind pe sol, ramurile şi vârfurile ridicându-se la înălţimi până la 2 m. Jnepenişurile de pe platoul Bucegi sunt în general pure; printre jnepeni se observă rar exemplare scunde de molid sau larice.

Sub umbra jnepenişurilor de pe platou flora erbacee este săracă şi alcătuită dintr-o serie de specii din celelalte etaje (elemente oligotrofe cu mare amplitudine ecologică faţă de lumină) care se ridică în acest etaj numai la adăpostul jnepenilor: Calamagrostis arundinacea, Deschampsia flexuosa, Doronicum austriacum, Gentiana punctata, Homogyne alpina, Luzula sylvatica, Oxalis acetosella, Soldanella hungarica, Vaccinium myrtillus precum şi o serie de briofite (Hylocomium sp., Rhytidiadelphus triquetrus ş.a.) care formează pe alocuri covor continuu.

Jnepenişurile ascund pe alocuri şi raritatea Lonicera caerulea (Jepii Mari, Jepii Mici ş.a.).

Tufărişuri de smirdar (Rhododendron myrtifolium)

Tufărişurile de smirdar nu depăşesc 30–50 cm înălţime. Specia apare în rariştile din etajul inferior, dar cea mai mare dezvoltare o are în acest etaj, mai ales pe platoul Bucegilor, culmile interioare şi culmile nordice, pe versanţii însoriţi, pe soluri sărace, acide. Acoperirea cu zăpadă în timpul iernii asigură protecţia contra gerului, dar o condiţie importantă este aceea ca zăpada să se topească repede, pentru a nu se reduce durata sezonului de vegetaţie.

Smirdarul este uneori însoţit de afin (Vaccinium myrtillus) şi merişor (Vaccinium vitis-idaea).

Uneori tufele de smirdar acoperă complet solul. Alteori covorul este întrerupt şi smirdarul vegetează în pâlcuri, fâşii sau formează trepte de-a lungul coastei. Spaţiile dintre tufe este ocupat cu specii din pajiştile subalpine sau de pâlcuri de azalee de munte (Loiseleuria procumbens). În alte zone (coastele şi şeile puternic vântuite) Loiseleuria procumbens formează covoare dese şi scunde, continue sau întrerupte de eroziuni eoliene.

Alături de smirdar în aceste tufărişuri sunt întâlnite şi o serie de specii erbacee din pajişti: Agrostis rupestris, Alyssum repens, Androsace chamaejasme, Armeria alpina, Campanula alpina, Carex rupestris, Deschampsia flexuosa, Festuca supina, Geum montanum, Hedysarum hedysaroides, Helianthemum alpestre, Homogyne alpina, Juncus trifidus, Juniperus sibirica, Ligusticum mutellina, Luzula spicata, Oxytropis campestris, Polygonum viviparum, Potentilla ternata, Sedum alpestre, Silene acaulis, Soldanella hungarica, Trifolium repens.

Tufărişuri de arin de munte (Alnus alnobetula)

Traseu: Sinaia – versantul dinspre Valea Peleşului a muntelui Furnica ş.a.

Tufărişuri pure sau aproape pure de arin de munte se află în tot cuprinsul etajului subalpin dar pătrund frecvent şi în etajele inferioare. În etajul subalpin ele substituie tufărişurile de jneapăn pe versanţii permanent umezi şi pe văi.

Aceste tufărişuri se află în lungul vâlcelelor şi jgheaburilor deschise de pe coastele puternic înclinate, mai ales pe versanţii exteriori ai masivului Bucegi. Aceste „drumuri de avalanşe” pot fi distinse de la distanţă pe anumite coaste de munte care, sunt marcate de sus şi până jos prin verdele cenuşiu al tufărişurilor de arin de munte, întinse ca nişte panglici de-a lungul jgeaburilor.

Alnus alnobetula prezintă o deosebită rezistenţă faţă de avalanşele de zăpadă, singura specie lemnoasă care poate supravieţui în aceste condiţii. Rezistenţa la condiţiile date sunt datorate marei elasticităţi a tulpinilor şi înrădăcinării foarte puternice.

Vegetaţia erbacee însoţitoare este alcătuită din speciile prezente în buruienişuri.

Buruienişuri

Buruienişurile sunt frecvente mai ales în etajul boreal şi subalpin, în lungul pâraielor, văilor înguste, dar şi pe flancurile înierbate ale văilor, în condiţii de umiditate atmosferică relativ ridicată.

Caracteristice pentru văile din partea inferioară a etajului subalpin sunt buruienişurile înalte, asociaţii vegetale alcătuite dintr-un număr mare de specii pe unitatea de suprafaţă. Majoritatea speciilor sunt de talie înaltă, ceea ce conferă caracterul de vegetaţie luxuriantă (1–1,5 m înălţime).

Buruienişurile din lungul depresiunilor se caracterizează în primul rând prin Heracleum carpaticum. Alături de alte specii silvicole pot fi întâlnite frecvent: Aconitum toxicum, Adenostyles alliariae var. kerneri, Astrantia major, Carduus personatus, Cirsium erisithales, Crepis paludosa, Deschampsia caespitosa, Doronicum austriacum, Doronicum columnae, Filipendula ulmaria, Heracleum palmatum, Leucanthemum waldsteinii, Ligularia sibirica, Ranunculus platanifolius, Valeriana sambucifolia ş.a.

În buruienişurile de pe flancurile însorite ale văilor se remarcă ca specie dominantă Calamagrostis arundinacea însoţită de alte numeroase specii: Aconitum vulparia subsp. lasianthum, Bupleurum falcatum, Centaurea kotschyana, Digitalis grandiflora, Trifolium alpestre ş.a.

În locurile fostelor stâne, pe soluri îngrăşate prin staţionarea animalelor la păşune sunt instalate buruienişuri alcătuite din colonii compacte de Rumex alpinus alături de alte specii: Chaerophyllum aromaticum, Rumex alpestris, Urtica dioica, Veratrum album ş.a.

Pajişti

Pajişti dominate de Festuca supina (păruşcă) reprezintă cel mai răspândit tip de pajişte din zona subalpină a Bucegilor. Pajiştea nu depăşeşte 15–20 cm înălţime. Alături de Festuca supina mai apar frecvent: Agrostis rupestris, Alchemilla flabelata, Anthoxanthum odoratum, Campanula abietina, Campanula alpina, Carex sempervirens, Geum montanum, Hieracium alpinum, Ligusticum mutellina, Luzula campestris, Luzula spicata, Pedicularis verticillata, Poa alpina, Polygonum viviparum, Potentilla ternata, Primula minima, Ranunculus montanus ş.a.

Pajiştile dominate de Festuca rubra (păiuş roşu) sunt localizate în partea inferioară a etajului şi prezintă un strat de 15–20 cm şi un altul de 50–70 cm. Printre speciile constante din aceste pajişti menţionăm: Agrostis rupestris, Campanula abietina, Deschampsia caespitosa, Festuca supina, Hieracium aurantiacum, Lotus corniculatus, Luzula luzuloides, Nardus stricta, Phleum alpinum, Poa media, Potentilla ternata, Trifolium repens ş.a.

Pajiştile de Nardus stricta (ţăpoşică) numite şi „nardete” sunt dominate de această specie prin excelenţă invadantă. Populaţia de Nardus stricta sporeşte considerabil în urma păşunatului intensiv. Alături de ţăpoşică se află relativ puţine alte specii: Anthoxanthum odoratum, Deschampsia flexuosa, Geum montanum, Ligusticum mutellina, Luzula campestris, Potentilla ternata, Viola declinata şi muşchiul Polytrichum juniperinum.

Aceste pajişti ocupă suprafeţe însemnate şi continue în porţiunea inferioară şi mijlocie a platoului Bucegilor unde, întinsele şi monotonele „nardete” constituie specificul peisajului.

Alţi taxoni întâlniţi în pajiştile alpine: Achillea schurii, Anthemis carpatica subsp. pyrethriformis, Armeria alpina, Avenula versicolor, Dianthus glacialis subsp. gelidus, Dryas octopetala, Erigeron uniflorus, Festuca amethystina, Festuca bucegiensis, Galium anisophyllon, Gentiana acaulis, Gentiana verna, Geum reptans, Homogyne alpina, Juncus trifidus, Leontodon montanus subsp. pseudotaraxaci, Minuartia recurva, Minuartia sedoides, Myosotis alpestris, Pedicularis oederi, Phyteuma orbiculare, Pinguicula vulgaris, Plantago atrata, Ranunculus oreophilus, Rhinanthus alpinus, Salix reticulata, Saxifraga aizoides, Sedum atratum, Sesleria coerulans, Silene acaulis, Soldanella hungarica, Soldanella pusilla, Taraxacum alpinum, Vaccinium uliginosum, Veratrum album, Veronica serpyllifolia ş.a. la care se adaugă o serie de licheni (Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis), briofite (Polytrichum juniperinum) şi pteridofite (Selaginella selaginoides).

În pajiştile mezohigrofite din porţiunea inferioară a etajului alpin apar în mod caracteristic Deschampsia caespitosa, Carex ovalis alături de higrofite: Caltha palustris, Equisetum sylvaticum, Juncus effusus ş.a.

Pajiştile de brâne calcaroase

Pajiştile de brâne calcaroase formează o categorie cu totul aparte în vegetaţia subalpină. În aceste pajişti sunt localizate un număr mare de specii termofile, fotofile, calcicole, rezistente la uscăciune. Speciile dominante sunt Festuca rupicola subsp. saxatilis, Festuca amethystina, Carex sempervirens la care se asociază un mare număr de alte specii: Centaurea kotschyana, Dianthus tenuifolius, Iris ruthenica, Knautia longifolia, Linum extraaxillare, Onobrychis montana subsp. transsilvanica, Pimpinella saxifraga, Saxifraga demissa, Scorzonera rosea, Thlaspi dacicum, Thesium kernerianum, ş.a.

Pajişti de pe brânele versanţilor abrupţi

Aceste pajişti întrunesc majoritatea elementelor specifice masivului, ca şi multe endemisme şi rarităţi floristice. Vegetaţia brânelor de pe versanţii însoriţi conţine o serie de specii dominante: Festuca amethystina, Festuca versicolor şi Bellardiochloa variegata. Alte specii însoţitoare: Alyssum repens, Biscutella laevigata, Bupleurum diversifolium, Carduus kerneri, Cerastium transsilvanicum, Geranium caerulatum, Gymnadenia conopsea, Hypochaeris uniflora, Iris ruthenica, Senecio papposus, Trifolium montanum ş.a.

Pe brânele de pe versanţii abrupţi, însoriţi vegetează Leontopodium alpinum.

Pe brânele şi coastele de pe versanţii abrupţi nordici, pajiştile, dezvoltate în condiţii de insolaţie mai redusă şi înzăpezire mai îndelungată sunt dominate de Carex sempervirens şi Sesleria coerulans alături de alte specii: Bartsia alpina, Dryas octopetala, Festuca versicolor, Hedysarum hedysaroides, Pedicularis oederi, Ranunculus oreophilus, Salix reticulata ş.a.

Vegetaţia stâncăriilor, bolovănişurilor şi grohotişurilor

Stâncăriile însorite prezintă o vegetaţie specifică masivului.

Pe poliţele înguste şi în crăpăturile stâncilor se află în mod frecvent: Artemisia petrosa, Campanula cohlearifolia, Cerastium alpinum subsp. lanatum, Draba haynaldii, Galium anisophyllon, Gypsophila petraea, Minuartia verna, Oxytropis halleri, Saxifraga paniculata, Saxifraga corymbosa, Sedum hispanicum, Trisetum alpestre, Viola alpina.

Pe bolovănişurile de pe versanţii însoriţi se întâlnesc frecvent: Acinos alpinus, Anthemis carpatica subsp. pyrethriformis, Galium anisophyllon.

Pe versanţii umbriţi vegetaţia este mai săracă şi mai monotonă. Aici se află frecvent: Achillea schurii, Arabis alpina, Draba kotschyi, Geum reptans, Lloydia serotina, Ranunculus alpestris, Saxifraga androsacea, Saxifraga demissa, Saxifraga moschata, Saxifraga oppositifolia alături de raritatea Eritrichium nanum.

Grohotişurile mobile de calcare de la poalele muntelui Grohotişul sunt remarcabile prin trei rarităţi: Linaria alpina, Rumex scutatus şi Papaver pyrenaicum subsp. corona-sancti-stephani.

4. Etajul alpin (al pajiştilor alpine)

peste 2000 (2200) m altitudine

Traseu: Buşteni – Cabana Babele – Cabana Omul – Vârful Omul.

Etajul alpin cuprinde „golurile de munte” lipsite de păduri. Vegetaţia este alcătuită predominant din tufărişuri scunde (întâlnite şi în etajul subalpin), pajişti, plante de stâncării şi bolovănişuri.

Întinderea acestui etaj este redusă şi, în ciuda condiţiilor grele de viaţă, învelişul vegetal este destul de diversificat şi alcătuit în general din specii oligotrofe şi oligoterme.

Pajişti alpine

Pajişti de Carex curvula (coarnă)

Pajiştile de coarnă tipice pentru etajul alpin, nu depăşesc 5–10 cm înălţime. Sunt întâlnite pe platoul Caraimanului şi Coştilei şi sunt relativ slab reprezentate în Bucegi, fiind proprii rocilor silicioase. Alături de Carex curvula în aceste pajişti mai sunt prezente: Campanula alpina, Festuca bucegiensis, Gnaphalium supinum, Juncus trifidus, Phyteuma confusum, Primula minima, Salix herbacea, Sedum alpestre, Soldanella pusilla ş.a. precum şi briofite (Polytrichum juniperinum) şi licheni (Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis).

Pe coame, şei, versanţii ± înclinaţi se instalează o vegetaţie adaptată condiţiilor climatice speciale ale acestor ţinuturi, determinate în primul rând de temperaturi scăzute, vânturi puternice şi uscăciune.

Covorul vegetal discontinuu şi neomogen, este de regulă alcătuit din plante foarte scunde, în mare parte formând „perniţe” sau rozete de frunze alipite de sol (3–5 cm înălţime).

Plantele nu formează pajişti continue, ci cresc în smocuri sau tufe izolate. Aceste asociaţii de „tundră alpină” se evidenţiază prin dominanţa perniţelor de Silene acaulis şi Minuartia sedoides sau a coloniilor de Primula minima însoţite frecvent de: Armeria alpina, Campanula alpina, Cerastium alpinum subsp. lanatum, Dianthus glacialis subsp. gelidus, Festuca bucegiensis, Luzula spicata, Viola alpina.

În tundra alpină pe versanţii umbriţi (nordici şi vestici), în condiţii de îndelungată înzăpezire, se întind pâlcurile de Salix reticulata însoţită frecvent de: Achillea schurii, Armeria alpina, Dryas octopetala, Pedicularis oederi, Primula minima, Saxifraga androsacea, Silene acaulis.

Salix herbacea (salcie pitică de 1–4 cm înălţime) formează pâlcuri în punctele în care stagnează vremelnic apele produse din topirea zăpezilor.



* Adaptat după BELDIE AL., 1967.

Despre autor
©Universitatea din Bucureşti 2003. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. This book was first published by Editura Universităţii din Bucureşti ISBN 973-575-804-0
Comments to: Anca SÂRBU, Daniela SMARANDACHE, Gabriela PASCALE
Last update: Martie 2004
Web designer, Text editor: Annemarie LIHACIU