aer

 

1.     a avea un aer + adj/că.

 

·         Această expresie este echivalentă cu a părea şi se poate folosi fie în forma a avea (un) aer + adjectiv:

 

Avea un aer surprins (= părea surprins).

Are un aer dezamăgit (= pare dezamăgit).

fie în forma a avea aerul + că, de exemplu:

 

Are aerul că nu înţelege (= pare că nu înţelege).

Are aerul că nu-i place (= pare că nu-i place).

 

·         Când se combină cu un adjectiv, acesta nu se acordă cu subiectul propoziţiei, ci întotdeauna cu aer. [util.] Este deci exclus să spunem: *Ea are un aer surprinsă.

 

·         Substantivul aer este întotdeauna articulat hotărât când urmează o propoziţie introdusă prin că (vezi exemplele de mai sus) sau când este urmat de un determinant al acestuia:

 

Ea are aerul absent al unei persoane care se gândeşte la altceva.

 

2.     [stil.] Această expresie aparţine limbii literare îngrijite. În limba curentă se foloseşte verbul a părea: pare trist, pare bolnav, pare că nu înţelege.

 

(NARCISA FORASCU)