II. CERCETĂRI ŞI FIŞE DE ISTORIE LITERARĂ
ÎN REGISTRU MINOR INDEPENDENTUL LITERAR
(1894)
Publicaţia al cărei nume apare în titlu
reprezintă suplimentul literar al cotidianului politic Independentul,
apărut la Bucureşti între anii 1889-1900, cu două
întreruperi (1890-1891 şi 1895-1898). Acesta, având
ca director politic pe P. C. Seraphem şi sediul în strada
Câmpineanu, nr. 46, avea o mărturisită orientare
proconservatoare şi prodinastică. Preocupările literare
ale ziarului, cu un caracter mai mult comercial decât artistic,
cunosc o anume evoluţie, culminată cu revista Independentul
literar. Dacă la început cotidianul consacra poeziei,
prozei, comentariului critic, un anume spaţiu (de obicei,
pagina a doua), în funcţie de disponibilităţi,
începând de la 7 februarie 1893, săptămânal,
duminica sau lunea, se scotea un număr special, intitulat
Independentul literar, Independentul literar-ilustrat,
sau Independentul literar-ştiinţific, consacrat
în bună parte literaturii. El nu se adăuga numărului
politic, ci îl înlocuia, având de fapt acelaşi
format. Faptul se concretiza şi în aceea că numerele
literare nu erau exclusiv literare. Pagina a treia şi a patra
erau rezervate aproape integral informaţiilor cotidiene şi
reclamelor, ori anunţurilor, în timp ce periodic, chiar
şi pe pagina întâi, apăreau articole ori comentarii
politice la zi. Numărul literar, însă, nu absorbea
în întregime manifestările literare; de aceea,
chiar în cursul săptămânii, nu de puţine
ori, în paginile cotidianului, literatura era prezentă
fie prin poezie, fie prin romanul foileton, fie prin proze scurte
ori comentarii. La două luni de la apariţia primului număr
de duminică (sau de luni), ziarul anunţă, sub titlul
O direcţie nouă, constituirea Clubului literar
al Independentului, având ca scop ,,răspândirea
cât se va putea de mult a scrierilor originale şi traducerilor
bine făcute". În acelaşi număr (18 aprilie
1893), chiar pe prima pagină, este publicată componenţa
clubului: G. Russe Admirescu, I. S. Spartali, Gr. Mărunţeanu,
Maria Eskenazi, Al. Castrisi, Eliza Mustea, Corneliu Botez, Ilie
Ighel, Dem. Nicolescu, C. Marinescu de la Bucureşti, M. Leon,
I. Dimitrescu-Ghiocel, Démetre (Myosotis), Sc. Ciornei
d'Apolodor. Ca preşedinte este ales G. R. Admirescu, iar ca
prim redactor Sc. Ciornei d'Apolodor. Semnăturile cele mai
frecvente, cum e şi firesc, aparţin membrilor clubului
literar, adesea ascunse sub diverse pseudonime (Filius Noctis,
Nadir). Alături de ele însă, numeroase altele se
adaugă, începând cu cele ale scriitorilor din
generaţia trecută (I. H. Rădulescu, C. Negruzzi, D.
Bolintineanu) şi terminând cu contemporanii mai vârstnici
sau mai tineri (B. Delavrancea, B. P. Hasdeu, Iosif Vulcan, Matilda
Poni, N. Gane, V. A. Urechia, G. Coşbuc, D. Zamfirescu, Tr.
Demetrescu, Al. Vlahuţă, I. C. Săvescu, Alex. Obedenaru,
Aristid Cantili, I. G. Bibicescu, Toma Florescu, Cincinat Pavelescu,
Ronetti Roman, I. N. Roman, Carol Scrob, Gh. din Moldova, Th.
M. Stoenescu, A. Naum etc.). Numele lui Eminescu apare şi
el de câteva ori, fie în dreptul unor poezii, fie
în cadrul piesei într-un act, Convorbirea lui Eminescu
cu Alecsandri, de I. Dimitrescu-Ghiocel, publicată în
numerele din 10, 11, 13 şi 14 aprilie 1893. Interesant e că
unul din scriitorii cei mai curtaţi de redacţie este Al.
Macedonski. Şi faptul nu va rămâne aşa cum se
va vedea fără consecinţe. Începând de
la 20 septembrie 1892, când îi apare prima poezie
în coloanele ziarului (Precum), numele său devine
o prezenţă periodică a publicaţiei. Poeziile Ningea,
Copii, Pe balta clară, Noapte de mai, Oh!
toate moarte, precum şi proza De pe culmea vieţii
Pentru tinerime, sunt publicate aici la loc de cinste.
Toate sunt republicări, aşa cum se întâmplă
cu majoritatea textelor literare consacrate, din Independentul,
dar colaborarea lui Macedonski la acest ziar n-a fost cunoscută
de cei mai avizaţi cercetători ai vieţii şi operei
sale.
Încurajată probabil de rezultatele obţinute,
redacţia se hotărăşte să scoată un supliment
literar autonom, săptămânal, cu veleităţi
de revistă literară. Aşa încât, la 14
februarie 1894, apare primul număr al Independentului literar,
sub direcţia unui comitet, avându-şi redacţia
şi administraţia în str. Sf. Ionică, nr. 11.
El se distribuie gratuit abonaţilor la Independentul,
dar poate fi procurat şi în mod independent, la 10 bani
exemplarul, sau prin abonament. Realizatorii revistei sunt, în
majoritate, aceiaşi care redactau numărul literar de duminică
al cotidianului: G. R. Admirescu, Toma Florescu, Gr. Mărunţeanu,
I. G. Bibicescu, El. Ocrida, C. I. Tudor, Ştefan I. Slăvescu.
Începând cu numărul patru însă (6 martie
1894), acestora li se adaugă Al. Macedonski şi studentul
Cincinat Pavelescu, eveniment pe care cotidianul îl anunţă
cu patru zile mai devreme, în litere cursive, la rubrica
Informaţii: ,,Ne credem fericiţi putând spune
cititorilor noştri că pentru Independentul literar
am căpătat valoroasa colaborare a eminentului nostru
literat Al. A. Macedonski. D-sa va scrie articolul din fruntea
numărului literar de duminica viitoare. De asemenea, vom avea
şi concursul talentatului publicist Cincinat Pavelescu".
Numai că viaţa revistei este foarte scurtă. După
cel de al şaselea număr (20 martie 1894), ea îşi
încetează apariţia, ca urmare a întreruperii
vieţii cotidianului însuşi. Ceea ce se reţine
din această împrejurare este faptul că Macedonski
devine directorul unui nou cotidian, care-l înlocuieşte
pe cel vechi, dispărut aşa cum se susţine în
ultimul număr al Independentului, din 29 martie 1894
din motive politice. Noul ziar, a cărui apariţie este
anunţată pentru 5 aprilie (ea va avea loc o zi mai târziu),
nu este altul decât Lumina, fulminanta publicaţie
politică a lui Macedonski, apărută până
la 12 iulie 1894, când brusc, fără nici un avertisment,
dispare după cel de al optzecilea număr. Faptul că
în acelaşi loc se anunţă că noul ziar va
fi trimis celor ce au fost abonaţi la Independentul
până la sfârşitul anului şi că adresa
administraţiei este aceea a fostului supliment literar (str.
Sf. Ionică 11) trădează legătura dintre vechiul
şi noul cotidian, deşi la un moment dat Macedonski dezminte
o asemenea ,,învinuire".
Orientarea ideologico-literară a revistei Independentul
literar cunoaşte în cadrul scurtei sale apariţii
două momente: primul, până la venirea lui Macedonski,
şi al doilea, după aceea. În cadrul primelor patru
numere, nota dominantă e dată de atitudinea violent antisocialistă.
Chiar din articolul program, Opinia publică, semnat
de G. Russe Admirescu, această poziţie este evidentă.
Făcând un proces criticii exclusiviste, tiranice şi
partizane, el vizează în acelaşi timp atât
,,direcţia nouă, creată de arta alterată a
celor ce formează camarila literară", cât
şi direcţia apărată cu vehemenţă de pana
lui Anton Bacalbaşa. După opinia autorului, critica a
devenit o asemenea forţă încât ,,Producătorul
se vede silit a fi pe gustul judecătorilor săi (...)
ca să poată plăcea acelor cari îndrumează
opinia obştei", căci criticul dominant, formându-şi
,,o camarilă de criere culte", o orientează aşa
cum doreşte. Dar, primul număr nu se reduce doar la atât.
Un foileton satiric la adresa tendenţiozităţii artei,
semnat de Toma Florescu: Literatura socialistă, precum
şi articolul Mişcare socială, care condamnă
îndoctrinarea socialistă a muncitorilor, dezvăluie
coloratura ideologică a publicaţiei. Când Evenimentul
literar din Iaşi critică în numărul său
din 15 februarie orientarea noii reviste literare, reacţia
acesteia din urmă devine de o violenţă nestăpânită.
În chiar numărul doi, Toma Florescu, scriind articolul
de fond O întâmplare, dezlănţuie un
furiosatac antisocialist, vizându-i nominal pe Bacalbaşa
şi pe C. Vraja, pentru ca în numărul următor,
din 27 februarie, G. R. Admirescu referindu-se tot la Anton Bacalbaşa
să ancoreze de-a binelea în trivial. În numerele
trei şi patru, un spaţiu însemnat este acordat parodiilor
satirice la literatura socialiştilor Anton Bacalbaşa şi
V. G. Morţun şi la cea ,,simbolistă", vizându-i
pe N. Beldiceanu şi Un Rondoist, urmărind aceeaşi
discreditare a adversarilor. Interesant e că parodiile simboliste,
mai ales Pereant cu subtitlul ,,Clar-obscură-sinistră,
decadentă-simbolistă" reuşesc să transmită
specificul poeziei simboliste, atât la nivelul limbajului,
cât şi al universului sau atitudinii.
Odată cu venirea lui Macedonski, se simte şi
noua orientare. Articolul de fond cu care debutează de fapt,
o republicare este o pledoarie pentru tinereţe, pentru promovarea
şi preţuirea tineretului, această forţă creatoare,
entuziastă şi capabilă, a oricărei naţiuni.
Este o pledoarie şi, în acelaşi timp, un oprobiu
aruncat practicii dăunătoare de a menţine în
posturile de răspundere ale politicii, culturii, vieţii
sociale în genere, senilitatea intelectuală şi fizică
a celor de peste 70 de ani. Campania antisocialistă încetează,
iar G. R. Admirescu chiar simte nevoia unei justificări publice
faţă de prieteni şi confraţi, în legătură
cu învinuirea de excesivă violenţă şi patimă
din articolul Un şarlatan obraznic. În schimb,
se conturează poziţia marcat antijunimistă şi
antieminesciană, emanată evident de la părintele Literatorului.
Prima manifestare de acest gen apare chiar în numărul
15, din 13 martie, când se începe publicarea piesei
lui Mihail Zamfirescu, Muza de la Borta-Rece, cu promisiunea
că ,,această capodoperă satirică ce nu se mai
găseşte nicăieri, va urma să apară regulat
în Independentul literar". În numărul
viitor, semnele acestei atitudini se înmulţesc. Dincolo
de urmarea promisă a piesei amintite, Macedonski publică
aici un articol de fond: Direcţiunea germană şi
o parodie după Eminescu: Pe ţărm de baltă,
în care poziţia lui denigratoare este exprimată
făţiş. În primul text necunoscut istoriei literare
până mai deunăzi autorul îşi exprimă
opinia negativă faţă de rolul avut în cultura
română de direcţia promovată prin ,,Junimea"
şi Convorbiri literare. Imposibilitatea subiectivă
de a înţelege adevărata măsură a contribuţiei
adusă de mişcarea în discuţie este evidentă:
,,Cu toată înrâurirea pe care curentul în
chestiune a avut-o în unele cercuri scria Macedonski el
nu a prins rădăcini fundamentale. S-au turburat negreşit
câţiva creeri, limba, poezia şi versul român
au suferit, dar niciuna din scrierile ce s-au produs în
această direcţiune nu a aflat nici un răsunet în
inima poporului român". Concluzia finală este că
,,în literatura română, şcoala inovată
de d. Maiorescu şi ai săi este absolut falşă şi
neromânească". Încheindu-şi articolul,
Macedonski se lansa într-un retoric îndemn: ,,Preoţi
falşi au oficiat în biserică, dar acela care-i va
goni din năuntru, sunteţi voi, voi toţi câţi
simţiţi şi vorbiţi încă româneşte
şi câţi nu vă închinaţi anti-cristului
Schopenhauer". Şi parcă pentru a-şi argumenta
în mod practic poziţia teoretică, Macedonski ţine
să dea o parodie după cel mai strălucit reprezentant
al acestei direcţii, despre care în articol nu face
decât o referire ironică, de paranteză: (,,nu vorbesc
de ale lui Eminescu1,
ele fiind după părerea noii direcţiuni, o culme intelectuală
prea superioară pentru a putea fi înţeles de mulţime").
Parodia se intitulează Pe ţărm de baltă
Poezie în genul lui Eminescu şi este, de asemenea,
necunoscută istoriei literare. În comentariul din subsol,
obiectivul parodistului este exprimat cu toată precizia: ,,Această
poezie, fără nici un sens ca fond, monstruoasă ca
limbă şi formă, a fost scrisă înadins, spre
a arăta cum Eminescu şi-a bătut joc de vers, de limbă
şi de idei"2.
Dincolo de aceste manifestări de prim plan, care
dau contur orientării ideologico-literare, în cele două
momente ale ei, revista publică şi alte materiale de profil.
Unul, oarecum aparte, îl reprezintă schiţa biografică
făcută de G. R. Admirescu lui Al. Macedonski. După
ce în articolul program al primului număr (Opiniunea
publică), acelaşi autor îşi exemplifica
teoria cu privire la instabilitatea opiniei publice tocmai cu
poetul de la Literatorul: ,,Nu de mult, Al Macedonski era
poetul răsfăţat al nostru, era artistul prin excelenţă,
Alfred de Musset al României opinia publică l-a vrut
acolo astăzi Macedonski n-are talent, Macedonski e fără
merit" de astă dată el face un ditirambic portret
preţiosului colaborator. Acum, el insistă în mod
deosebit asupra prestigiului internaţional câştigat
de acesta (sunt menţionate ziarele franceze la care a colaborat,
fiind amintite câteva din cele mai semnificative aprecieri
ale unor intelectuali francezi, italieni ori englezi etc.). Sunt
apoi de amintit prin dezorientarea pe care o atestă articolele
lui Şt. I. Slăvescu: Literatura şi politica şi
Traducătorii noştri, în care este respinsă
angrenarea în politică a scriitorilor, din perspectiva
aşa-zisei purităţi a artei (în primul), şi
este combătută lipsa de spirit critic în acţiunea
de traducere a literaturii străine, identificată în
abundenţa paginilor ,,decadente", din Catulle Mendès,
Armand Sylvestre, Maurice Rollinat, Emile Zola (în al doilea).
Mai interesante şi scrise într-un stil mai elevat sunt
cele două articole ale lui Cincinat Pavelescu: Ziarismul
şi Literatura şi Nepăsarea în
literatură. Primul este o reluare aplicată a falsei
incompatibilităţi dintre literatură şi politică,
iar cel de-al doilea, o mâhnită analiză a indiferenţei
burgheze faţă de literatura naţională, nevoită
să-şi impună valorile abia atunci când ele sunt
recunoscute în străinătate.
Literatura propriu-zisă a revistei cu excepţia
celei semnate de Macedonski şi parţial de Cincinat Pavelescu
este foarte modestă şi de fapt destul de săracă.
În economia celor opt pagini, spaţiul cel mai mare este
ocupat de articole de opinie sau de polemică. Pagina a opta,
uneori şi a şaptea parţial sunt consacrate anunţurilor
şi reclamelor. Mai există apoi două rubrici permanente
Figuri celebre şi Artiştii noştri care
continuă, într-un anume fel, o practică a cotidianului
Independentul. În cadrul primei dintre ele sunt schiţate
succinte portrete bio-bibliografice ale lui Bernardin de Saint-Pierre,
Ferdinand Brunetière, Alfred de Musset, Alexandre Dumas
(Père), Maurice Rollinat, André Chénier;
iar în cadrul celeilalte dispărută din ultimele
două numere sunt creionate profilele, simpatice ori caricaturizate,
ale actorilor G. Bossianu, Vasile Alexandrescu, Aristizza Romanescu
şi I. Cuţarida. Toate textele rubricilor menţionate
sunt semnate cu iniţiale sau cu pseudonime.
Poezia revistei însumează un număr
de douăzeci şi patru de titluri, dintre care nouă
îi aparţin lui Macedonski şi trei lui Cincinat Pavelescu.
Textele macedonskiene sunt aproape toate republicări: La
bestii, Apolog, Psalmi moderni, I-IV, Zi de iarnă, Îngerul
şi copilul, Întrebare veşnică.
Dintre ele, doar ultima n-a fost cuprinsă niciodată
în volum3. Ea
este o confesiune meditativă, izvorâtă din neliniştea
ce bântuie adâncurile omului, confruntat cu propria
sa condiţie. Psalmii păstrează caracteristicile din
periodicele în care au mai apărut diferite faţă
de variantele din volume cu o singură excepţie, nemenţionată
de editorii lui Macedonski. Este vorba de versul 9 din psalmul
II, ţărână, care apare aici sub forma
,,Poeţi cu harpe inspirate" şi nu ,,Poeţi cu
harpe coronate", ca în varianta din volume şi din
toate celelalte menţionate la aparatul critic. Restul versurilor
din revistă incomparabile sub nici un aspect cu cele mai sus-amintite,
mediocritatea lor fiind totală sunt semnate de G. R. Admirescu
(3), T. Florescu (2), Cristescu Podeanu (1), Filius Noctis (1).
Interesante sunt poeziile populare publicate aici de I. G. Bibicescu
Dragostele noastre, Nu le pot stinge, Dor ţi-o fi, Vie
singur şi de Şt. I. Slăvescu, legenda Dealul
muierii.
Proza, în întregime, este modestă
şi neinteresantă. Ea însumează şase titluri
şi patru fragmente dintr-un roman de Gr. Mărunţeanu.
Autorii celor şase proze sunt: C. I. Tudor (trei), T. Florescu
(două) şi Filius Noctis (una). Merită a fi menţionată
la acest capitol şi traducerea cuprinsă în primul
număr, din romanul Colonel Ramollot, de Charles Leroy,
abandonată însă în numerele următoare.
Un interes aparte stârnesc fragmentele dramatice
publicate în paginile Independentului literar. Ele
fac parte din piesa Muza de la Borta-Rece, de Mihail Zamfirescu
a cărei semnificaţie am relevat-o mai înainte şi
din tragedia în versuri Saul, de Al. Macedonski şi
Cincinat Pavelescu. Aceasta din urmă împlinise mai bine
de trei luni de la premieră şi autorii lor începuseră
s-o publice în Literatorul. În Independentul
literar apar scenele I, II şi III din actul întâi
şi scenele XI şi XII din actul al treilea (de fapt, finalul
acestuia). Ceea ce reţine în mod deosebit atenţia
este faptul că ultimul fragment, din actul al III-lea, a fost
tipărit în paginile Independentului literar pentru
prima dată, spre deosebire de celelalte două, care apăruseră
în Literatorul. Este un fapt pe care ediţia critică
a lui T. Vianu nu-l consemnează, căci publicaţia în
discuţie îi era necunoscută. Efemeră şi
modestă, ea îşi câştigă dreptul la
o consemnare istorico-literară aproape în întregime,
graţie lui Al. Macedonski, care pentru o clipă a însufleţit-o
cu spiritul său frondeur şi cu pana de poet autentic.
