Secţiunea II

INTERVENŢIA STATULUI ÎN ÎNCHEIEREA TOCMELILOR

 

Motive diverse au determinat ca statul să intervină în vederea stimulării încheierii tocmelilor agricole pentru anul 1907.

În primul rând, autorităţile de stat erau interesate în lichidarea atmosferei de tensiune în raporturile dintre marii proprietari funciari şi ţărani. Exemplul numeroaselor răscoale ţărăneşti anterioare erau încă viu şi statul nu voia ca ele să se repete.

În al doilea rând, moşierii şi arendaşii se temeau de ţărani şi cereau intervenţia statului ca o garanţie a securităţii lor. Ei erau îndreptăţiţi în teama lor, deoarece în unele cazuri când au refuzat propunerile ţăranilor cu privire la tocmeli, aceştia s-au dedat la violenţe[1], care se înmulţeau, pe măsură ce întârzia încheierea noilor tocmeli.

În sfârşit, chiar ţăranii cereau ajutorul organelor de stat, mai ales pentru a determina pe moşierii şi arendaşii absenţi de la moşii să vină la tratative pentru tocmeli, sau pentru a ancheta pretenţiile exagerate ale arendaşilor[2].

 

§ 1. Organele interveniente

 

Nu a fost o reglementare care să stabilească în mod precis anumite organe de intervenţie şi o procedură amănunţită de desfăşurare a intervenţiei. Uneori ţăranii cereau intervenţia primului ministru[3], aşa cum a făcut obştea comunei Buhuşi din jud. Neamţ.

În mod obişnuit, prefecţii au fost aceea care au intervenit în tratativele de încheiere a tocmelilor agricole, mai ales că unii dintre noii prefecţi au fost numiţi dintre ,,generoşi“, membri ai partidului liberal, cunoscuţi pentru preocupările lor de îmbunătăţire a maselor populare.

Alteori, intermedierea era făcută de primii procurori[4] ai judeţelor, sau de oameni politici cu autoritate în regiunea respectivă, de ex. senatori[5].

 

§ 2. Mecanismul intervenţiei

 

Intervenţiile erau încercări de conciliere a părţilor contractante, făcând apel la bunăvoinţa lor spre a nu se ajunge la tulburări violente ale ordinei publice. De altfel, deseori se aflau în apropiere trupe înarmate. Mijloacele folosite erau diverse. De obicei, cei care făceau intervenţia, prezidau tratativele dintre moşieri, arendaşi şi delegaţii sătenilor[6], sau ,,rugau“, ,,invitau“ ori ,,convocau“ pe moşieri şi arendaşi - la prefecturi - unde li se cerea să cadă la învoială cu sătenii, în interesul ordinei publice ,,şi al lor personal"[7].

Ei nu aveau împuterniciri speciale, spre a putea impune părţilor o anumită atitudine. Se limitau la îndemnul către arendaşi ,,să consimtă la sacrificiu“[8], iar dacă nu consimt să facă învoielile mai uşoare, să le facă ,,cel puţin ca în anul trecut spre a contribui astfel la liniştea locuitorilor“[9], dar în principal ,,încercând a înlătura neînţelegerile fără a atinge drepturile legale ale proprietarilor, menţinându-se dreptul sătenilor să nu fie apăsaţi sau asupriţi“[10].

O iniţiativă mai avansată a avut C. Stere, prefect al jud. Iaşi, care a prezentat părţilor contractante un proiect de tocmeală[11]. În situaţii mai grele se cerea aprobarea guvernului, de ex. prefectul de Ialomiţa cerea ca ministrul de interne să refuze aprobarea cerută de unii arendaşi pentru aducerea de muncitori străini mai înainte de semnarea tocmelilor cu ţăranii, sau în cazul semnalat de C. Stere către primul ministru I. I. C. Brătianu, cu privire la presiunile ce se făceau în sprijinul marelui arendaş Mochi Fischer, supus austriac.