Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
<< |
1.1.
Decretul-regal cu privire la hotărârea Sfatului Țării din Chișinău
(10
aprilie 1918)
[1]Sfatul Țării din Basarabia, în ședința de la
27 martie (9 aprilie) 1918, votând prin 86 de voturi pentru, contra 3, fiind
și 36 de abțineri, următoarea rezoluțiune:
În numele poporului
Basarabiei Sfatul Țării declară:
Republica Democratică
Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea
Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai
bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului
de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărească soarta
lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.
Și prezidentul Consilului
nostru declarând că: În numele poporului român și al regelui, M. S. Ferdinand
I al României, ia act de acest vot quasi unanim și declară la rândul lui
Basarabia unită cu România de veci și indivizibilă.
Promulgăm acest
vot și această declarație și ordonăm să fie investit cu sigiliul statului
și publicat în Monitorul oficial.
Monitorul oficial, din 10 /23/ aprilie 1918
<< | 1.1 | 1.3 | 1.4 |
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |