Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

10.3. Tratatul privind minorităţile

(Paris, 9 decembrie 1919)

Având în vedere că, în virtutea tratatelor, pe care principalele puteri aliate şi asociate şi-au pus semnătura, sporiri însemnate teritoriale sunt sau vor fi dobândite de Regatul României;

Considerând că România, din propria sa voinţă, doreşte a da garanţii sigure de libertate şi de dreptate, atât locuitorilor din vechiul Regat al României cât şi celor din teritoriile de curând transferate, fără deosebire de rasă, limbă sau religiunea cărora le-ar aparţine;

Examinând în comun chestiunea, s-a convenit pentru încheierea prezentului tratat şi, în acest scop, au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a-i înlocui prin alţii pentru semnare, şi anume[1]...

Capitolul I

Art. 1. România se obligă ca stipulaţiile cuprinse în articolele 2-8 din prezentul capitol să fie recunoscute ca legi fundamentale, ca nici o lege, nici un regulament, nici un act oficial, să nu se afle în contrazicere sau în opoziţie cu aceste stipulaţiuni şi ca nici o lege, regulament sau acţiune oficială să nu aibă precădere faţă de ele.

Art. 2. Guvernul român se angajează a da tuturor locuitorilor săi întreagă şi deplină protecţie pentru viaţa şi libertatea lor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religiune.

Toţi locuitorii României vor avea dreptul la liberul exerciţiu, atât public cât şi privat, al oricărei confesiuni, religiuni sau credinţe, atât timp cât între exerciţiul acestora şi ordinea publică şi bunele moravuri nu va exista incompatibilitate.

Art. 3. Sub rezerva stipulaţiunilor tratatelor mai jos menţionate, România recunoşte ca supuşi români, de plin drept şi fără nici o altă formalitate, pe oricare teritoriu făcând parte din România, inclusiv teritoriile alipite ei prin tratatele de pace cu Austria şi cu Ungaria sau teritoriile ce i s-ar putea transfera ulterior, afară numai dacă la acea dată supusul s-ar putea prevala de o altă naţionalitate decât naţionalitatea austriacă sau ungară.

În orice caz, supuşii austriaci sau unguri, mai în vârstă de optsprezece ani, vor avea facultatea ca, în condiţiile prevăzute de zisele tratate, să opteze pentru orice altă naţionalitate ce ei ar putea dobândi. Opţiunea soţului va atrage după sine pe aceea a soţiei, iar opţiunea părinţilor pe aceea a copiilor lor mai mici de optsprezece ani.

Persoanele care vor fi exercitat dreptul de opţiune de mai sus, vor trebui, în cursul celor douăsprezece luni următoare, să-şi strămute domiciliul în statul în favoarea căruia vor fi optat. Ele vor fi libere să-şi păstreze bunurile imobiliare ce posedă pe teritoriul român. Ele vor putea să-şi ridice bunurile lor mobile de orice natură, fără a fi impuse pentru aceasta la vreo taxă de ieşire.

Art. 4. România recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără nici o formalitate, persoanele de naţionalitate austriacă sau ungară, născute pe teritoriile ce i-au fost alipite prin tratatele de pace cu Austria şi Ungaria, sau care ar putea să-i fie alipite ulterior, persoane născute din părinţi domiciliaţi acolo, chiar dacă la data punerii în vigoare a prezentului tratat acele persoane
n-ar domicilia ele însele pe acele teritorii.

Totuşi, în decursul celor doi ani ce vor urma după punerea în vigoare a tratatului de faţă zisele persoane vor putea declara înaintea autorităţilor române competente din ţara lor de reşedinţă cum că renunţă la naţionalitatea română şi atunci ele vor înceta de a fi socotite ca supuşi români. În această privinţă, declaraţia soţului va fi privită ca valabilă făcută pentru soţie, iar aceea a părinţilor ca valabilă făcută pentru copiii în etate de mai puţin de optsprezece ani.

Art. 5. România se angajează a nu face nici o piedică cu privire la exerciţiul dreptului de opţiune prevăzut prin tratatele încheiate sau ce se vor încheia de puterile aliate şi asociate cu Austria sau cu Ungaria şi de a permite interesaţilor de a dobândi sau nu naţionalitatea română.

Art. 6. Naţionalitatea română se va dobândi de drept, prin singurul fapt al naşterii pe teritoriul român, de către orice persoană care nu se poate prevala de vreo altă naţionalitate prin naştere.

Art. 7. România se obligă a recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără o formalitate, pe evreii locuind în ţară pe teritoriile României şi care nu pot a se prevala de nici o altă naţionalitate.

Art. 8. Toţi supuşii români vor fi egali în faţa legii şi se vor bucura de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, de limbă sau de religie.

Deosebirea de religie, de credinţă sau de confesiune nu va putea fi o piedică pentru nici un supus român cu privire la folosinţa drepturilor sale civile şi politice, în special la admiterea în serviciile publice, în funcţiuni şi onoruri sau la exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii.

Nu se va edita nici o restricţiune contra liberei întrebuinţări de către vreun supus român a vreunei limbi oarecare, fie în relaţiunile private sau comerciale, fie în materie de religie, de presă sau de publicaţiuni de orice natură, fie în întrunirile publice.

Cu toată stabilirea de către guvernul român a unei limbi oficiale, se vor face înlesniri raţionale supuşilor români de altă limbă decât cea română, pentru întrebuinţarea limbei lor, fie oral, fie în scris, înaintea tribunalelor.

Art. 9. Supuşii români aparţinând unor minorităţi etnice, de religie sau de limbă, se vor bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt, ca şi ceilalţi supuşi români. Ei vor avea, în special, un drept egal de a înfiinţa, conduce şi controla, pe spesele lor, instituţiuni de binefacere, religioase sau sociale, şcoli şi alte stabilimente de educaţie, cu dreptul de a întrebuinţa limba lor proprie şi de a exercita liber religiunea lor.

Art. 10. În materie de învăţământ public, guvernul român va acorda în oraşele şi districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români de altă limbă decât cea română, înlesniri menite a asigura ca în şcolile primare, copiii acelor supuşi români vor fi instruiţi în propria lor limbă. Această stipulaţiune nu va împiedica guvernul român de a face obligatorie predarea limbii române în zisele şcoli.

În oraşele şi districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români aparţinând unor minorităţi etnice, de religie sau de limbă, aceste minorităţi îşi vor vedea asigurate o parte echilibrată în beneficiul şi în afectarea sumelor ce ar putea fi atribuite din fondurile publice, prin bugetul statului, prin bugetele primăriilor sau alte bugete, în scop de educaţie, de religiune sau de binefacere.

Art. 11. România consimte să acorde, sub controlul statului român, comunităţilor secuilor şi saşilor, în Transilvania, autonomia locală, în ce priveşte chestiunile religioase şi şcolare.

Art. 12. România consimte ca, în măsura în care stipulaţiile articolelor precedente privesc persoane aparţinând unor minorităţi de rasă, de religie sau de limbă, aceste stipulaţiuni să constituie obligaţiuni de interes internaţional şi să fie puse sub garanţia Societăţii Naţiunilor. Ele nu vor putea fi modificate fără asentimentul majorităţii Consiliului Societăţii Naţiunilor. [...]

România consimte ca orice membru al Consiliului Societăţii Naţiunilor să aibă dreptul de a semnala atenţiunei Consiliului Societăţii Naţiunilor orice infracţiune sau temere de infracţiune la vreuna din aceste obligaţiuni, şi ca Consiliul să poată proceda în aşa chip şi să dea astfel de instrucţiuni ce-i vor părea potrivite şi eficace în asemenea împrejurare.

România mai consimte, în afară de acesta, ca în cazul când s-ar ivi vreo divergenţă de opinie asupra unor chestiuni de drept sau de fapt privitoare la aceste articole, între guvernul român şi vreuna din principalele puteri aliate şi asociate sau orice altă putere, membră a Consiliului Societăţii Naţiunilor, această divergenţă să fie socotită drept un diferend cu caracter internaţional în sensul termenilor articolului 14 din Pactul Societăţii Naţiunilor.

România consimte ca orice diferend de acest fel să fie deferit, dacă partea cealaltă o cere, Curţii permanente de justiţie internaţională. Deciziunea Curţii permanente va fi dată fără apel şi va avea aceeaşi tărie şi valoare ca şi o decizie pronunţată în virtutea articolului 14 din Pact.

Minorităţile naţionale din România. 1918-1925. Documente, pp. 174-178

<<

10.1

10.2

10.3

10.4

10.5

10.6

10.7

CUPRINS

10.8

10.9

10.10

10.11

10.12

10.13

10.14

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC