Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
[1] În perioada imediat
următoare unirii Transilvaniei cu România, minoritatea
maghiară a adoptat o atitudine de rezistență pasivă,
de neparticipare la activitatea statului român, în speranța că la Conferința
păcii de la Paris nu se va ratifica actul de la 1
decembrie 1918. După semnarea tratatului de la Trianon
(4 iunie 1920) s-a intensificat activizarea unor
cercuri politice maghiare, ajungându-se la crearea Partidului
Maghiar din România (1922). Acest partid a promovat
o politică naționalist-șovină, folosind o gamă largă
de mijloace - ziare și gazete, broșuri de propagandă,
întruniri politice sau religioase, intervenții în
Parlament, memorii adresate regelui și guvernului,
etc. - prin care insinua că unirea Transilvaniei cu
România nu era un act ireversibil, că el ar trebui
revizuit. Prin politica sa, Partidul Maghiarilor din
România se alinia orientării stabilite de cercurile
guvernante de la Budapesta. Între modalitățile folosite
de Partidul Maghiar din România se număra și trimiterea
de memorii către Societatea Națiunilor, acuzând guvernul român că nu respectă
tratatul minorităților, semnat la 9 decembrie 1919.
Documentul inserat în lucrare reprezintă răspunsul
întocmit de ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor
la un astfel de memoriu.
| << |
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |