Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
11.1.3.
Declaraţia lui Nicolae Titulescu în faţa Subcomisiei pentru reglementarea
paşnică a diferendelor internaţionale
(Geneva,
19 septembrie 1925)
Acordurile regionale sunt prevăzute, ce-i drept,
de către Pact; natura lor este profund diferită de aceea a alianţelor
militare dinainte de război. Acordurile regionale sunt însă acte
ce trebuie să fie negociate de la guvern la guvern. Societatea Naţiunilor
se mărgineşte de a le înregistra, după ce s-a convins că
ele nu contravin principiilor Pactului.
Este oare aceasta tot ce trebuie să cerem de la
Societatea Naţiunilor? Este oare, în special, singurul rol ce i se
poate atribui atunci când speranţele din anul trecut făceau din
Liga Naţiunilor pivotul păcii mondiale?
Îmi pare că nu.
Este adevărat că Liga
Naţiunilor are de partea sa viitorul şi Pactul. Însă viitorul
fără alte precizări riscă de a fi confundat cu o ideologie
fără influenţă practică imediată. Iar Pactul
-, care constituie o chartă a păcii mult mai importantă decât
se presupune -, este considerat, de unii, că ar conţine maximum
de obligaţii ce ei şi-ar putea asuma, iar alţii ca un instrument
care trebuie completat şi fortificat - şi aceia ai Pactului pur
şi simplu aşa cum există şi astăzi.
[...]
Diferenţierele între frontiere - diferenţieri
pe care poate nimeni nu le doreşte, dar care, în aparenţă
cel puţin, pot fi create prin simpla succesiune în timp a acordurilor
regionale apropiate - justificau, gândesc, temerile mele din trecut şi
dorinţa pe care o aveam de a vedea zidindu-se mai mărunt pentru
a construi mai solid.
Faptele sunt însă fapte. Nu serveşte la nimic
de a ne împotrivi lor. [...]
Din aceste motive, revenind la ideea mea de anul trecut,
m-am hotărât să vă rog de a binevoi să acceptaţi
următoarele:
“Să se
propună Adunării de a invita Consiliul să constituie un comitet
de studii, care să cerceteze dacă este posibil să se lege
între ele acordurile regionale deja intervenite, sau cele care vor fi încheiate
în viitor, Comitetul acesta inspirându-se din marile principii de arbitraj,
siguranţă şi dezarmare şi din ideea că, statele
membre ale Ligii Naţiunilor, care nu doresc să-şi asume alte
obligaţiuni decât cele stipulate în Pact, să aibă facultatea
de a limita obligaţiunile lor suplimentare de asistenţă,
la ceea ce vor considera - în deplina lor suveranitate - just şi posibil
în momentul agresiunii”.
Această propunere îmi pare că ţine cont
de preocupările de azi şi în special
de următoarele:
a) De a nu decide nimic, însă de a studia de pe
acum o posibilitate;
b) De a afirma credinţa noastră în marile
principii care au întrunit asen-timentul unanim al naţiunilor şi
care, orice s-ar spune, vor rămâne stăpâne ale vieţii internaţionale
de mâine;
c) De a da Ligii Naţiunilor, de pe acum, un rol
precis, demn de înaltele sale misiuni;
d) De a da fără întârziere şi într-o formă clară, ţărilor
care nu doresc
să-şi asume alte obligaţii decât cele din Pact, asigurările
necesare că, în afară de
Pact, ele vor avea libertatea de a decide în deplină suveranitate,
ceea ce le pare just şi posibil în domeniul agresiunii;
e) De a da ţărilor care nu pot spera încheierea
imediată a unor acorduri regionale în vederea tuturor eventualităţilor,
protecţiunea psihologică ce va decurge, pe de o parte din incertitudinea
în care se va găsi agresorul, din lipsa unei cunoaşteri exacte
a felului în care statele vor exercita obligaţiunile facultative de
asistenţă, iar pe de altă parte, protecţiunea psihologică
ce se degajează, din simplul fapt al universalităţii Ligii
Naţiunilor.
Universalitatea nu înseamnă
identitate de legături. Precum există state membre ale Ligii Naţiunilor
care sunt separate prin distanţe diferite, tot astfel pot şi trebuie
să facă parte din comunitatea internaţională – care
se va ridica împotriva agresorului - acele ţări care sunt mai mult sau
mai puţin legate între ele.
Nicolae
Titulescu, Discursuri, Studiu introductiv, texte alese şi adnotări Robert Deutsch, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1967, pp. 264-267
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |