Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
13.10. Aprecieri privind evoluţia revizionismului
maghiar şi România
În
evoluţia revizionismului ungar trebuie să deosebim două etape.
În prima dintre acestea, care a început încă din anii 1919-1920, înainte
chiar de semnarea Tratatului de la Trianon şi anume din momentul în
care au fost comunicate guvernului ungar prevederile acestuia, a existat
numai varianta “revizionismului integral”. Era aceasta reacţia emoţională
a unei societăţi ce nu putea (sau nu voia) să renunţe
la iluzii?; era rezultatul educaţiei şovine de decenii cu privire
la “superioritatea” ungurilor faţă de popoarele învecinate şi
a credinţei în eternitatea “Ungariei milenare”?; era vorba, oare, de
incapacitatea de înţelegere a monarhiei austro-ungare?; sau, poate,
“revizionismul integral” reprezenta reacţia unor forţe social-politice
ale căror interese fuseseră lezate prin destrămarea vechii
Ungarii?; ori anumite cercuri politice erau interesate în a canaliza atenţia
poporului ungar spre himere revizioniste pentru a instaura în ţară
un regim ultraconservator? Probabil că explicaţia cea mai apropiată
de adevăr trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente,
fiecare dintre ele având partea sa de contribuţie la naşterea
revizionismului şi impunerea lui în cadrul societăţii ungare.
Din
1927-1928 a început să se afirme şi “revizionismul moderat”, mai
redus în ceea ce priveşte aria teritoriilor revendicate de la vecinii
Ungariei, dar în nici un caz mai realist şi nici mai puţin periculos
pentru aceştia. Dintr-un anumit punct de vedere, am putea spune chiar
dimpotrivă. Pentru că, dacă “revizionismul integral” nu putea
găsi, în mod normal, sprijin la alte guverne sau printre oamenii de
bună credinţă, fiind evidentă de la început lipsa lui
de orice justificare, pe orice plan, “revizionismul moderat” era prezentat
de oficialitatea şi de propaganda ungară ca “rezonabil”, ca o
manifestare a voinţei Ungariei de a stabili o bază de înţelegere
cu vecinii săi, ca un sacrificiu pe care statul ungar îl făcea
în dorinţa stabilirii unui climat de pace, înţelegere şi
colaborare în Europa Centrală.
Semnalul de ofensivă
al noii variante de revizionism a fost dat de lordul Rothermere, care a
acceptat, în schimbul unor importante sume de bani, să pună în
slujba cauzei revizioniste ungare grupul de ziare pe care îl conducea (71
de ziare şi reviste din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii
şi Canada, în frunte cu “Daily
Mail”, care avea un tiraj de 2 milioane de exemplare). La 21 iunie 1927,
lordul Rothermere a publicat în “Daily
Mail” un articol intitulat “Locul Ungariei sub soare”, în care folosind
date false, puse la dispoziţie de guvernul ungar, cu privire la numărul
populaţiei maghiare aflate în zonele de frontieră ale Cehoslovaciei,
României şi Iugoslaviei cu Ungaria, cerea retrocedarea acestor regiuni
cu pretinsă populaţie maghiară majoritară[1].
În realitate, în ceea ce priveşte
zonele frontaliere ale României cu Ungaria, de exemplu, populaţia maghiară
nu reprezenta decât 24%, pe când românii formau 54% (dacă luăm
în consideraţie numai populaţia rurală, diferenţa este
şi mai mare: 18,1% faţă
de 61,3%).
Deşi
guvernul ungar nu se mulţumea cu o revizuire parţială, el
a primit cu bucurie articolul lordului Rothermere, care i-a oferit prilejul
de a organiza o largă campanie de propagandă revizionistă.
În acelaşi timp, unii revizionişti unguri au înţeles din
poziţia lordului Rothermere că înfăptuirea revizionismului
integral era o utopie, întrucât nu ar fi putut găsi sprijin internaţional
în acest sens şi, de aceea, au considerat că trebuia renunţat
la această dogmă. Printre aceştia se afla şi Nagy Emil,
fost ministru al Ungariei în Marea Britanie, care într-o lucrare publicată
în 1928 sub auspiciile “Societăţii Ungare de Politică Externă” (“Magyar
Kulugy Tarsasag”) şi intitulată “Dreptate Ungariei” scria: “Planul
Rothermere însemnează că neamul ungar trebuie să renunţe
de a mai susţine ideea integrităţii şi trebuie să
se obişnuiască cu gândul că a pierdut teritoriile locuite
de masele diferitelor naţionalităţi, dacă, în schimb, îi vor fi restituite acele teritorii
locuite de maghiari şi şvabi care au fost răpite patriei
mame fără nici un drept”.
Ion
Calafeteanu, Revizionismul ungar şi România, Bucureşti, Editura Enciclopedică,
1995, pp. 21-23
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |