Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
13.9.
Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea
(17
iulie 1940)
Maiestatea Voastră,
Evenimentele, ca şi
unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până
azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră
mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteţi că
situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă
constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care
doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare.
[...]
După
războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională,
a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea,
nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii
de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi
reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii
din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea
militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă.
Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu
ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă
de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă
România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze
teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât
ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se
întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria
- după cum consider că am motive să cred - nu insistă
asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata
să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. [...]
Eu am făcut însă
şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară:
În eventualitatea că
nu ar exista nici o posibilitate de înţelegere paşnică între
România, Ungaria şi Bulgaria, Germania – la rândul ei – ar putea anunţa
în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă
de viitoarea evoluţie în sud-estul Europei. Reichul german este destul
de puternic pentru a se proteja el însuşi, cu promptitudine şi
prin propria forţă, împotriva ameninţării oricărei
agresiuni. Totuşi, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul
german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt
absolut disproporţionate cu jertfele cerute de un război. Dacă
România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la
o înţelegere, convingerea mea este că această atitudine nu
va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contra,
le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să
întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. [...]
Dacă Maiestatea
Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul
de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă
informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest
fapt, ca şi guvernelor ungar
şi bulgar.
Dacă, pe de altă
parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord
cu modul meu de a raţiona, eu nu îl voi mai continua în viitor, ci, pur şi simplu,
voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul
lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluţionarea acestor probleme.
Dacă totuşi
ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare
între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna,
pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesaţi, mai
mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau
mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.
Adolf
Hitler.
23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |