Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
14.8.
Alexandru Averescu
În toamna anului 1919,
popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. În sate, oamenii îl
vedeau în vis, unii jurau că-l zăriseră coborându-se dintr-un
aeroplan în mijlocul lor, alţii - cei care făcuseră războiul
- povesteau că trăiseră cu el în tranşee. Printre
ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau
nădejdile - numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit
de griji şi de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural
şi fel de fel de legende începuseră să-şi facă
drum în jurul acestui nou Mesia al neamului românesc. Popularitatea generalului
Averescu a fost o psihoză a frontului, şi demobilizaţii
au adus-o în sate cum ar fi adus orice altă boală. Originea
acestei psihologii trebuie căutată în faptul că, ori de
câte ori se ivise o greutate pe front, generalul Averescu fusese trimis
să descurce lucrurile, şi izbutise mai totdeauna să facă
faţă până şi situaţiilor disperate. S-au obişnuit
astfel soldaţii să vadă în el “salvatorul”
şi au început încetul cu încetul să încerce protecţia lui
nu numai pentru nevoile de pe front, dar şi pentru cele de acasă.
Constantin
Argetoianu, Pentru
cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI, Ediţie Stelian Neagoe,
Bucureşti, Editura Machiavelli, 1996, pp. 43-44
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |