Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

2.1. Declaraţiile lui Ion I. C. Brătianu privind situaţia României la Conferinţa de pace

(decembrie 1919)

Astfel erau decepţiunile create chiar de armistiţiu, când la Paris înaintea Conferinţei am constatat din ziua întâi că statele mari, că puterile cele patru înţelegeau să ne trateze, pe statele cele mici, la discuţii, nu ca pe nişte tovarăşi cu drepturi egale, cum fuseserăm egali la luptă. Din ziua întâi se constatau aşa diferenţele încât nu mai corespundeau cu noţiunea pe care o aveam noi de noua viaţă internaţională ce trebuie să fie între state.

Nu insist asupra chestiunilor de detaliu, ca cele în care ne-am pomenit că României i se contestă dreptul de a avea nu numai un număr de plenipotenţiari egal cu ai Puterilor Mari, dar României i se contestă chiar dreptul de a avea un număr de plenipotenţiari egal cu acei ai Belgiei, ai Braziliei sau Serbiei, aşa că noi nu puteam să avem decât doi plenipotenţiari, pe când celelalte puteri puteau avea trei. [...]

Ca să se sistematizeze acest procedeu de lucru şi acest sistem nou, dar prea mult învechit, al vieţii internaţionale, s-au inventat definiţiuni speciale pentru state ca acele pe care le reprezentam.

Rând pe rând, ele au fost numite “state cu interese particulare” şi apoi ”state cu interese limitate”. Am protestat în toate demersurile mele în contra acestor definiţiuni. Am căutat să conving pe cei mari că statele nu sunt unele cu interese generale şi altele cu interese limitate, dar că fiecare stat, acolo unde are interes, îl are tot atât de viu şi e tot atât în drept să-l apere, ca oricare putere mare, şi că nu este nimeni în drept să limiteze unde interesele mele încep şi unde se sfârşesc, decât eu însumi.

Concepţiunea şi definiţiunea erau atât de primejdioase, încât ele nu puteau să nu ducă la acea consecinţă, la care s-a şi ajuns, când de la state cu interese limitate am ajuns să fim trataţi ca în tratatul minorităţilor, ca state cu independenţă limitată. [...]

Am fost în ignoranţă complectă de textul tratatului cu Germania până în ajunul zilei când el a fost să fie înmânat inamicului.

Atunci am fost convocaţi, într-o conferinţă plenară, în care ne-am aşteptat ca cel puţin în această ultimă oră să ni se comunice textul integral. În loc să ni se dea, s-a ridicat unul din delegaţii marilor puteri şi a făcut o scurtă, o foarte scurtă, chiar o prea scurtă expunere a ceea ce conţinea tratatul în liniile sale generale şi ne-a spus că neavând imprimatul gata nu ni se va putea comunica textul însuşi decât a doua zi.

Fiindcă în acel tratat, în acea expunere ce se făcea erau aluziuni la două sau trei puncte, care ne interesau special pe noi românii, m-am adresat la doi din cei mai de seamă delegaţi ai acelei conferinţe, nu la unul din membrii Consilului Suprem, dar la doi oameni iluştri, care în desfăşurarea evenimentelor care au produs şi au condus războiul i-au asigurat succesul şi care ocupă un loc de frunte în lume.

O voce: Mareşalul Foch.[1]

Dl. Ion I.C. Brătianu: M-am adresat la dânşii şi i-am întrebat: Cum stau aceste puncte în tratatul care priveşte şi pe România? Fiecare pe rând, mi-a răspuns: “Dar dacă d-ta nu le cunoşti, crezi că eu le cunosc? Nu cunosc textul tratatului.” Atunci am zis unuia din ei, celui mai ilustru: “Vream să mă ridic şi să mă plâng, dar dacă d-ta nu-l cunoşti, în ce sens se va mai lua plângerea mea?”

D-lor deputaţi, astfel am ajuns la Versailles, în ziua în care s-a remis tratatul cu Germania, când eram puşi în alternativa dureroasă şi plină de griji: sau să semnăm un act de asemenea importanţă ca reprezentanţi ai unui stat independent, fără să-i cunoaştem cu preciziune conţinutul, sau în faţa inamicului să mă desolidarizez de la o acţiune care trebuia să asigure şi revendicările şi situaţiunea noastră în lume şi să aud acuzând România că în faţa Germaniei încă nesupusă a făcut act de dezbinare, România, care, pentru a rămâne unită, trecuse prin marea de sânge şi de dureri de care v-am vorbit ieri!

Aşa am fost siliţi să iscălim tratatul, fără să fi avut textul scris şi fără ca vreunul din noi să-l fi citit. Astfel s-a făcut tratatul cu Germania.

În urma acestora ne-am crezut în drept să prevenim repetarea unor asemenea procedeuri. Ne-am strâns cu celelalte state mici şi ne-am zis că dacă vine tot astfel tratatul cu Austria, cu Ungaria, cu Bulgaria, unde mergem şi ce suntem?

Am făcut demersuri repetate cerând ca în privinţa tratatului cu Austria, care începuse a fi discutat, să putem să cunoaştem de mai înainte textul sau pentru a-l discuta în conferinţă cu aliaţii, înainte de a merge în faţa inamicului. [...] Atunci, în faţa protestului nostru, ni s-au acordat 24 de ore, pentru ca să luăm cunoştinţă de textul tratatului. Şi când am luat cunoştinţă de textul incomplet al tratatului am văzut cu surprindere şi cu o indignare, pe care, cred că este inutil s-o descriu în faţa unor suflete româneşti, am văzut acel articol în care România, într-un tratat cu vrăjmaşii, era obligată în faţa acestora, ca ea, stat independent, participând la victorie şi participând la Conferinţă, să se supună la orice Marile Puteri ar decide pentru dânsa.

Atunci, d-lor, am protestat. Am protestat în numele, unor principii care, făţiş, greu se puteau combate în mijlocul Conferinţei de Pace. [...]

D-lor, astfel se tratau statele mici înaintea Conferinţei acelor aliaţi, care duseseră războiul desigur pentru revendicările legitime ale lor, dar care, de asemenea, îl duseseră pentru principii generale şi generoase, care legaseră cu dânşii unanima opiniune a lumii civilizate.

Dezbaterile Adunării Deputaţilor, nr. 15, din 1 ianuarie 1919, pp. 167-169

<<

2.1

2.2

2.3

2.4

CUPRINS

2.5

2.6

2.7

2.8

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC