Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

5.1. Constituţia din 1923[1]

Titlul I - Despre teritoriul României

Art. 1. Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil.

Art. 2. Teritoriul României este nealienabil.Hotarele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi.

Art. 3. Teritoriul României nu se poate coloniza cu populaţiuni de gintă străină.

Art. 4. Teritoriul României din punct de vedere administrativ se împarte în judeţe, judeţele în comune.

Numărul, întinderea şi subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după formele prevăzute în legile de organizare administrativă.

Titlul II - Despre drepturile românilor

Art. 5. Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi.

Art. 6. Constituţiunea de faţă şi toate celelalte legi relative la drepturile politice determină care sunt, deosebit de calitatea de român, condiţiunile nece-sare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice.

Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe.

Art. 7. Deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni, de origine etnică şi de limbă, nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturi civile şi politice şi a le exercita.

Numai naturalizarea aseamănă pe străin cu românul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acordă în mod individual de Consiliul de Miniştri, în urma constatării unei comisiuni, compusă din: primul-preşedinte şi preşedinţii Curţii de apel din Capitala ţării, că solicitantul îndeplineşte conditiunile legale.

O lege specială va determina condiţiunile şi procedura prin care străinii dobândesc naturalizarea.

Naturalizarea nu are efect retroactiv. Soţia si copiii minori profită, În condiţiunile prevăzute de lege, de naturalizarea soţului sau tatălui.

Art. 8. Nu se admite în stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale. Toţi românii, fără deosebire etnică, de limbă sau de religie, sunt egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice.

Numai ei sunt admisibili în funcţiunile şi demnităţile publice, civile şi militare.

Legi speciale vor determina Statutul funcţionarilor publici.

Străinii nu vor fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excep-ţionale şi anume statornicite de legi.

Art. 9. Toţi străinii aflători pe pământul României se bucură de protecţiunea dată de legi persoanelor şi averilor în genere.

Art. 10. Toate privilegiile de orice natură, scutirile şi monopolurile de clasă sunt oprite pentru totdeauna în statul român.

Titlurile de nobleţe sunt şi rămân neadmise în statul român.

Decoraţiunile străine se vor purta de români numai cu autorizarea regelui.

Art. 11. Libertatea individuală este garantată.

Nimeni nu poate fi urmărit sau percheziţionat, decât în cazurile şi după formele prevăzute în legi.

Nimeni nu poate fi deţinut sau arestat, decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat, care trebuie să-i fie comunicat în momentul arestării sau cel mai târziu în 24 de ore după deţinere sau arestare.

În caz de vină vădită, deţinerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite în 24 de ore şi i se va comunica conform alineatului precedent.

Art. 12. Nimeni nu poate fi sustras în contra voinţei sale de la judecătorii ce-i dă legea.

Art. 13. Domiciliul este inviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autorităţile competente, în cazurile anume prevăzute de lege şi potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 14. Nici o pedeapsă nu poate fi înfiinţată, nici aplicată decât în puterea legii.

Art. 15. Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor.

Art. 16. Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război.

Art. 17. Proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

Autoritatea publică, pe baza unei legi, este în drept a se folosi, în scop de lucrări de interes obştesc, de subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţiunea de a desdăuna pagubele aduse suprafeţei, clădirilor şi lucrărilor existente; în lipsă de învoială, despăgubirea se va fixa de justiţie.

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie.

O lege specială va determina cazurile de utilitate publică, procedura şi modul exproprierii.

În afară de expropriere pentru căile de comunicaţie, salubritate publică, apărarea Ţării şi lucrări de interes militar, cultural şi acele impuse de interese generale directe ale statului şi administraţiilor publice, celelalte cazuri de utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritatea de două treimi.

Legile existente privitoare la alinierea şi lărgirea stradelor de prin comune, precum şi la malurile apelor ce curg prin sau pe lângă ele, rămân în vigoare în tot cuprinsul Regatului.

Art. 18. Numai românii şi cei naturalizaţi români pot dobândi orice titlu şi deţine imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Art. 19. Zăcămintele miniere, precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului. Se exceptează masele de roci comune, carierele de materiale de construcţie şi depozitele de turbă, fără prejudiciul drepturilor dobândite de stat pe baza legilor anterioare.

O lege specială a minelor va determina normele şi condiţiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa redevenţa proprietarului suprafeţei şi va arăta totodată putinţa şi măsura în care aceştia vor participa la exploatarea acestor bogăţii.

Se va ţine seama de drepturile câştigate, întrucât ele corespund unei valorificări a subsolului şi după distincţiunile ce se vor face în legea specială.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi în vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s-au acordat, iar exploatările miniere existente făcute de proprietari numai cât timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesionări perpetue.

Toate concesiunile şi exploatările prevăzute în alineatul precedent vor trebui să se conformeze regulilor ce se vor stabili prin lege, care va prevedea şi maximum de durată al acestor concesiuni şi exploatări şi care nu va trece de cinci-zece ani de la promulgarea acestei Constituţiuni.

Art. 20. Căile de comunicaţie, spaţiul atmosferic şi apele navigabile şi flotabile sunt de domeniul public.

Sunt bunuri publice apele ce pot produce forţă motrice şi acele ce pot fi folosite în interes obştesc.

Drepturile câştigate se vor respecta sau se vor răscumpăra prin expropriere pentru caz de utilitate publică, după o dreapta şi prealabilă despăgubire.

Legi speciale vor determina limita în care toate drepturile de mai sus vor putea fi lăsate în folosinţa proprietarilor, modalităţile exploatării, precum şi despăgubirile cuvenite pentru utilizarea suprafeţei şi pentru instalaţiile în fiinţă.

Art. 21. Toţi factorii producţiunii se bucură de o egală ocrotire.

Statul poate interveni, prin legi, în raporturile dintre aceşti factori pentru a preveni conflictele economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi apărată.

Legea va regula asigurarea socială a muncitorilor, în caz de boală, accidente şi altele.

Art. 22. Libertatea conştiinţei este absolută.

Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiunea, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingerea ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale statului. […]

Art. 24. Învăţământul este liber în condiţiunile stabilite prin legi speciale şi întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri şi ordinei publice.

Învăţământul primar este obligator. În şcolile statului acest învăţământ se va da gratuit.

Statul, judeţele şi comunele vor da ajutoare şi înlesniri elevilor lipsiţi de mijloace, în toate gradele învăţământului, în măsura şi modalităţile prevăzute de lege.

Art. 25. Constituţiunea garantează tuturor libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniunile lor prin grai, prin scris, prin presă, fiecare fiind răspunzător de abuzul acestor libertăţi în cazurile determinate prin Codicele penal, care nici într-un caz nu va putea restrânge dreptul în sine.

Nici o lege excepţională nu se va putea înfiinţa în această materie.

Nici cenzura, nici o altă măsură preventivă pentru apariţiunea, vinderea sau distribuţiunea oricărei publicaţiuni nu se va putea înfiinţa.

Nu este nevoie de autorizaţiunea prealabilă a nici unei autorităţi pentru apariţiunea oricărei publicaţiuni.

Nici o cauţiune nu se va cere de la ziarişti, scriitori, editori, tipografi şi litografi.

Presa nu va fi pusă niciodată sub regimul avertismentelor.

Nici un ziar sau publicaţiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicaţiune periodică, de orice natură, va trebui să aibă un director răspunzător, iar în absenţa acestuia, un redactor răspunzător. Directorul sau redactorul vor trebui să se bucure de drepturile civile şi publice. Numele directorului şi numele redactorului vor figura vizibil şi permanent în fruntea publicaţiunii.

Înainte de apariţia publicaţiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara şi înscrie numele său la tribunalul de comerţ.

Sancţiunile acestor dispoziţiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26. În ce priveşte publicaţiunile neperiodice, răspunzător de scrierile sale este autorul, în lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei răspunde când autorul şi editorul nu au fost descoperiţi.

La publicaţiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul în ordinea enumerării.

Proprietarul în toate cazurile este solidar răspunzător de plata despăgubirilor civile.

Delictele de presă se judecă de juraţi, afară de cazurile aci statornicite, care se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

a) Delictele ce s-ar comite împotriva suveranilor Ţării, principelui moştenitor, membrilor familiei regale şi dinastiei, şefilor statelor străine şi reprezentanţilor lor;

b) Îndemnurile directe la omor şi rebeliune, în cazurile când au fost urmate de execuţiune;

c) Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici oricari ar fi, atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personală.

Arestul preventiv în materie de presă este interzis.

Art. 27. Secretul scrisorilor, telegramelor şi al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege specială va stabili cazurile în care justiţia în interesul instrucţiunii penale va putea face excepţiune la dispoziţiunea de faţă.

Aceeaşi lege va determina responsabilitatea agenţilor statului şi a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor şi convorbirilor telefonice.

Art. 28. Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, au dreptul de a se aduna paşnici şi fără arme, conformându-se legilor care regulează exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni: întru aceasta nu este trebuinţă de autorizare prealabilă.

Întrunirile sub cerul liber sunt permise, afară de pieţele şi căile publice.

Întrunirile, procesiunile şi manifestaţiile pe căile şi pieţele publice sunt supuse legilor poliţieneşti.

Art. 29. Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, au dreptul de a se asocia, conformându-se legilor, care regulează exerciţiul acestui drept.

Dreptul de liberă asociaţiune nu implică în sine dreptul de a crea persoane juridice.

Condiţiunile în care se acordă personalitatea juridică se vor stabili prin o lege specială.

Art. 30. Fiecare are dreptul de a se adresa la autorităţile publice prin petiţiuni subscrise de către una sau mai multe persoane, neputând însă petiţiona decât în numele subscrişilor.

Numai autorităţile constituite au dreptul de a adresa petiţiuni în nume colectiv.

Art. 31. Nici o autorizare prealabilă nu este necesară pentru a se exercita urmăriri contra funcţionarilor publici pentru faptele administraţiunii lor de părţile vătămate, rămânând însă neatinse regulile speciale, statornicite în privinţa miniştrilor.

Cazurile şi modul urmăririi se vor regula prin anume lege.

Dispoziţiuni speciale în Codicele penal vor determina penalităţile prepuitorilor.

Art. 32. Nici un român, fără autorizarea guvernului, nu poate intra în serviciul unui stat străin, fără ca însuşi prin aceasta să-şi piardă cetăţenia.

Extrădarea refugiaţilor politici e oprită.

Titlul III - Despre puterile statului

Art. 33. Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.

Art. 34. Puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi Reprezentaţiunea naţională.

Reprezentaţiunea naţională se împarte în două Adunări:

Senatul şi Adunarea Deputaţilor.

Orice lege cere învoirea câtor trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunii regale decât după ce se va fi discutat şi votat liber de majoritatea ambelor Adunări.

Art. 35. Iniţiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totuşi orice lege relativă la veniturile şi cheltuielile statului sau la contingentul armatei trebuie să fie votată mai întâi de Adunarea Deputaţilor.

Art. 36. Interpretaţiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

Art. 37. Promulgarea legilor, votate de ambele Adunări, se va face prin îngrijirea Ministerului Justiţiei, care va păstra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se păstrează de Arhivele Statului.

Ministerul Justiţiei este şi păstrătorul marelui Sigiliu al statului.

În fiecare an Ministrul Justiţiei va publica colecţiunea legilor şi regulamentelor, în care legile vor fi inserate, purtând numărul de ordine după data promulgării. […]

Capitolul II - Despre rege şi miniştrii

Secţiunea I - Despre rege

Art. 77. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Maiestăţii Sale regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor.

Coborâtorii Maiestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului. […]

Art. 79. La caz de vacanţă a tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într-o singură Adunare, chiar fără convocare, şi cel mai târziu până la 8 zile de la întrunirea lor aleg un rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală.

Prezenţa a trei pătrimi din membrii care compun fiecare din ambele Adunări şi majoritatea de două treimi a membrilor prezenţi sunt necesare pentru a se putea proceda la această alegere.

În cazul când Adunarea nu se va fi făcut în termenul mai sus prescris, atunci în a noua zi, la amiazi, Adunările întrunite vor păşi la alegere oricare ar fi numărul membrilor prezenţi şi cu majoritate absolută a voturilor.

Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacanţei tronului se va urma după modul prescris la articolul următor.

În timpul vacanţei tronului, Adunările întrunite vor numi o locotenenţă regală, compusă din trei persoane, care va exercita puterile regale până la suirea regelui pe tron.

În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret. […]

Art. 82. Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniţi.

La suirea sa pe tron, el va depune mai întâi în sânul Adunărilor întrunite următorul jurământ:

“Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.

Art. 83. Regele, în viaţă fiind, poate numi o regenţă, compusă din trei persoane, care, după moartea regelui, să exercite puterile regale în timpul minorităţii succesorului tronului. Această numire se va face cu primirea Reprezentaţiunii naţionale, dată în forma prescrisă la art. 79 din Constituţiunea de faţă.

Regenţa va exercita totdeauna şi tutela succesorului tronului în timpul minorităţii lui.

Dacă la moartea regelui, regenţa nu s-ar găsi numită şi succesorul tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite, vor numi o regenţă, procedând după formele prescrise la art. 79 din Constituţiunea de faţă. [..]

Art. 87. Persoana regelui este inviolabilă. Miniştrii lui sunt răspunzători.

Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act.

Art. 88. Regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi.

El sancţionează şi promulgă legile.

El poate refuza sancţiunea sa.

El are dreptul de amnistie în materie politică.

Are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materii criminale, afară de ceea ce se statorniceşte în privinţa miniştrilor.

El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei.

El numeşte sau confirmă în funcţiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o nouă funcţiune fără o lege specială.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul armatei.

El conferă gradele militare în conformitate cu legea.

El va conferi Decoraţiunile române conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate monedă, conform unei legi speciale.

El încheie cu statele străine convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea, însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai întâi a fi supuse puterii legislative şi aprobate de ea.

Art. 89. Legea fixează lista civilă pentru durata fiecărei domnii.

Art. 90. La 15 octombrie al fiecărui an, Adunarea Deputaţilor şi Senatul se întrunesc fără convocare, dacă regele nu le-a convocat mai înainte.

Durata fiecărei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunările fac răspunsurile lor.

Regele pronunţă închiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunările.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată sau numai una din ele.

Actul de dizolvare trebuie să conţină convocarea alegătorilor până în două luni de zile şi a Adunărilor până în trei luni.

Regele poate amâna Adunările; oricum, amânarea nu poate depăşi termenul de o lună, nici a fi reînnoită în aceeaşi sesiune fără consimţământul Adunărilor.

Art. 91. Regele nu are alte puteri decât acele date lui prin Constituţiune.

“Monitorul oficial”, din 29 martie 1923

<<

5.1

5.2

5.3

5.4

CUPRINS

5.5

5.6

5.7

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC