Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

5.2. Ştefan Zeletin despre Constituţia din 1923

Documentul oficial de naştere a neoliberalismului românesc este Constituţia votată în anul 1923. Pentru întâia oară acest act istoric pleacă de la următoarele puncte de vedere, care alcătuiesc esenţa noului liberalism:
a) intervenţia puterii de stat şi b) concepţia libertăţilor individuale ca “funcţii sociale”. Întâia concepţie - aceea a tutelei puterii de stat asupra vieţii sociale - decurge în mod firesc din noua tendinţă de organizare; cea din urmă - concepţia neoliberală a libertăţilor - vine să dea legitimare celei dintâi. Căci o încălcare a statului asupra activităţii indivizilor nu poate fi legitimă decât în ipoteza că libertăţile individuale sunt concepute ca tot atâtea “funcţii sociale”, ca drepturi acordate de stat şi numai în măsura în care îngăduie interesele statului. Acesta e tocmai modul în care Constituţia actuală înţelege deosebitele libertăţi. Dacă i se poate face o imputare, aceasta e numai că ea nu ne-a dat o concepţie neoliberală limpede lipsită de orice echivoc. De obicei libertăţile sunt formulate în spiritul liberalismului clasic: “libertatea individuală este garantată“ sau “proprietatea de orice natură... este garantată” sau “libertatea muncii va fi apărată“. Această garanţie suferă însă atâtea restrângeri, încât ea pare mai mult o ironie. E clar: noua noastră Constituţie nu e opera unui cap logic, de gânditor consecvent; ea a izvorât dintr-un spirit de compromisuri ce are groază de extreme şi de aceea şovăieşte să spună lucrurile pe faţă. Altfel s-ar fi putut stabili în mod clar principiul de temelie spre a enumera apoi libertăţile într-o formulare limpede şi neşovăelnică, de pildă astfel: “libertatea (individuală, a muncii, a proprietăţii, etc.) este o funcţie socială; statul are dreptul a interveni spre a îndruma aşa cum cer interesele sale”.

De la tratatul din Adrianopol şi până astăzi, Constituţia noastră din martie 1923 rămâne cel mai revoluţionar act din istoria noastră politică; ea stă la hotarul a două lumi. Tratatul din 1829 inaugurează era nouă a liberalismului. Constituţia plămădită în anul 1923 indică transformarea liberalismului în forma sa opusă: aceea a neoliberalismului. De acum politica noastră de stat intră cu deplină conştiinţă pe calea organizării sociale, aşa cum impune noua structură financiară a capitalismului nostru. Dezvoltarea României se îndreaptă deci către imperialismul financiar, ca şi statele înaintaşe, acolo unde orice deosebire principială între capitalism şi socialism încetează. Rămâne de acum ca propaganda ştiinţifică să lumineze publicul român asupra adevărului că noua politică română este răsunetul nevoilor noastre de fapt şi că vechea concepţie liberalistă a libertăţilor absolute este - în noile împrejurări sociale - un fapt reacţionar, care tulbură mersul lucrurilor.

Aşadar, liberalismul românesc a învins criza sa generală în mod fericit; el s-a trezit peste noapte în metamorfoza neoliberală. Acum îi trebuie puţin timp spre a-şi da singur seama de ceea ce s-a petrecut cu dânsul şi apoi puţin curaj şi cinste intelectuală spre a recunoaşte pe faţă ceea ce este. Dar liberalismul român suferă în timpul de faţă şi o criză specifică, ce rezultă din condiţiile noastre sociale proprii şi aceasta este mult mai gravă decât cea dintâi.

Ştefan Zeletin, Neoliberalismul, Bucureşti, Editura Scripta, 1992, pp. 96-97

<<

5.1

5.2

5.3

5.4

CUPRINS

5.5

5.6

5.7

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC