Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

5.7. Legea pentru regimul general al cultelor

(22 aprilie 1928)

Capitolul I - Dispoziţiuni generale

1. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu atinge ordinea publică, bunele moravuri şi legile sale de organizare.

2. Împiedicarea exerciţiului liber al oricărui cult se va pedepsi potrivit dispoziţiunilor respective din codul penal.

Serviciile religioase în afară de biserici sau case de rugăciuni se vor face cu observarea strictă a legilor şi regulamentelor în vigoare, evitându-se orice acte care ar putea aduce vreo jignire celorlalte culte sau ar constitui demon-straţiuni împotriva lor.

3. Credinţele religioase nu pot împiedica pe nimeni a dobândi sau exercita drepturile civile şi politice, nici nu pot scuti pe nimeni de la obli-gaţiunile impuse de legi.

4. Nimeni nu poate fi urmărit de autorităţile bisericeşti pentru motivul că şi-a îndeplinit vreo obligaţie impusă de legi sau că nu a săvârşit vreo faptă oprită de legi.

5. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la serviciile religioase ale unui alt cult. [...]

6. Constituirea de organizaţiuni politice pe bază confesională şi tratarea chestiunilor de politică militantă în sânul corporaţiunilor şi instituţiilor bise-riceşti sunt interzise.

7. Nici un cult nu poate avea relaţiuni de dependenţă cu vreo autoritate sau organizaţie bisericească din străinătate, afară de cele impuse de principiile dogmatice şi juridico-canonice.

Relaţiunile dintre stat şi cultul catolic - singurul în ţară cu asemenea dependenţă - vor putea fi stabilite printr-un acord special, care va fi suspus Corpurilor legiuitoare pentru aprobare.

8. Jurisdicţiunea autorităţilor religioase ale cultelor din ţară nu se poate întinde în afara teritoriului statului român.

Asemenea nici autorităţile religioase ale cultelor din străinătate nu vor putea exercita nici o jurisdicţie în cuprinsul statului român.

9. Cultele şi asociaţiile religioase nu pot primi ajutoare materiale din străinătate direct sau indirect, fără a le aduce la cunoştinţa guvernului. [...]

10. Membrii clerului, ai organelor de conducere şi funcţionarii de orice categorie ai cultelor şi instituţiilor lor trebuie să fie cetăţeni români, care se bucură de toate drepturile civile şi politice şi care nu au fost condamnaţi prin sentinţă definitivă pentru crime contra bunelor moravuri şi contra siguranţei statului şi, în genere, pentru orice faptă care ar atrage interdicţiune corecţională.

În mod excepţional, Ministerul Cultelor poate admite ca membri ai clerului şi cetăţeni străini, însă pentru un timp limitat şi numai în cazul când existenţa sau funcţionarea unei comunităţi religioase ar fi periclitată prin încetarea serviciului religios. [...]

14. Cultele pot înfiinţa, administra şi controla instituţiuni culturale şi de binefacere în marginile şi potrivit dispoziţiunilor legilor privitoare la acest fel de instituţiuni.

15. Cultele pot înfiinţa şi conduce institute speciale pentru pregătirea clerului lor.

Programele pentru studiile teologice vor fi stabilite de autoritatea bisericească competentă şi vor fi comunicate Ministerului Cultelor.

Studiul istoriei, al limbii şi literaturii române şi al Constituţiunii ţării sunt obligatorii în aceste institute şi se vor preda conform unui program stabilit de autoritatea bisericească competentă în acord cu Ministerul Cultelor şi acel al Instrucţiunii, aşa fel ca să nu împiedice pregătirea teologică specială şi să fie compatibil cu caracterul religios-moral al acestor institute. [...]

18. Toate cultele sunt datoare a face servicii religioase la solemnităţile naţionale şi la cele ale Familiei Domnitoare. [...]

Capitolul II - Raporturile dintre stat şi culte

21. Pe lângă biserica ortodoxă, a cărei organizare este stabilită prin lege specială, în statul român, mai există următoarele culte:

a) Cultul român greco-catolic (unit);

b) Cultul catolic (de rit latin, grec-rutean şi armean);

c) Cultul reformat (calvin);

d) Cultul evanghelic-luteran;

e) Cultul unitarian;

f) Cultul armeano-gregorian;

g) Cultul mozaic (cu diferitele sale rituri);

h) Cultul mahomedan.

22. Culte noi pot fi recunoscute în stat dacă confesiunea de credinţă şi principiile lor religioase morale nu vor fi potrivnice ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor ţării şi dacă sistemul lor de organizare, conducere şi administrare va fi în conformitate cu dispoziţiunile legii de faţă. [...]

Recunoaşterea dată unui cult poate fi revocată, pe aceeaşi cale, dacă organele, corporaţiile şi membrii săi contravin în mod făţiş dispoziţiunilor acestei legi şi ale statutului aprobat. [...]

24. Asociaţiunile religioase şi funcţionarea lor stau sub regimul legilor privitoare la asociaţiuni în genere şi la întruniri publice.

Sunt cu desăvârşire interzise, sub sancţiunea pedepselor prevăzute în codul penal, acele asociaţiuni religioase care propagă doctrine de natură a aduce atingere legilor de organizare ale statului şi instituţiile sale şi care prin practicile lor rituale contravin bunelor moravuri şi ordinei publice. [...]

25. Statul are asupra tuturor cultelor dreptul de supraveghere şi control, care se va exercita prin Ministerul Cultelor.

Autorităţile tuturor cultelor sunt datoare să trimită şi să dea acestui minister sau delegaţilor săi autorizaţi orice acte oficiale şi orice informaţie li
s-ar cere. [...]

31. Ajutoarele pe care statul le va acorda diferitelor culte vor fi în raport cu numărul credincioşilor români ai lor faţă de populaţia totală a ţării, cu situaţia materială a cultelor respective şi cu nevoile lor reale.

Aceste ajutoare vor fi date pentru acoperirea nevoilor lor pentru necesităţi specifice şi constatate că ar depăşi veniturile ce au şi niciodată sub formă de sume globale.

Ele vor putea fi retrase sau suspendate de Ministerul Cultelor celor vinovaţi pentru agitaţiuni împotriva ordinei şi siguranţei statului şi pentru violarea dispoziţiunilor acestei legi. [...]

Capitolul III - Relaţiunile dintre culte

41. Membrii unui cult nu pot fi constrânşi să contribuie la întreţinerea altui cult.

42. Preoţii unui cult pot săvârşi slujbe şi ceremonii religioase numai credincioşilor cultului propriu.

Excepţii de la această dispoziţie se pot face în cazul când credincioşii unui cult, care n-au preot în localitate, ar cere ei înşişi la locuinţa lui serviciul preotului unui cult şi numai pentru cazuri de extremă necesitate şi urgenţă.

Minorităţile naţionale din România 1925-1931. Documente, Coordonator Ioan Scurtu, Ioan Dordea, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1996, pp. 267-273

<<

5.1

5.2

5.3

5.4

CUPRINS

5.5

5.6

5.7

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC