Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

<<

CUPRINS

>>

9.1.2. Reforma agrară şi evoluţia agriculturii

a) Legea pentru reforma agrară[1]

(17 iulie 1921)

Partea I - Exproprierea

Capitolul I- Îndreptăţirea şi măsura exproprierii

Art. 1 Se expropriază pentru cauză de utilitate naţională proprietăţile rurale, în măsura condiţiilor cuprinse în legea de faţă, în scopul de a spori întinderea proprietăţii rurale ţărăneşti, de a înfiinţa păşuni comunale, precum şi pentru scopuri de interes general, economic şi cultural.

Pământul cultivabil din raza comunelor urbane este considerat ca proprietate rurală din punctul de vedere al legii de expropriere.

Art. 2. Pământul expropriat şi accesoriile, pe baza decretului nr. 3.697/1918 şi prin aplicarea scarei progresive anexată lui, este definitiv expropriat, cu rezerva dispoziţiilor prevăzute în art. 54, în limitele şi aşezarea hotărâtă de organele de aplicare prevăzute în acel decret, cu modificările aduse prin decretul nr. 2.011/1920, iar statul este considerat proprietar al pământului expropriat de la 15 decembrie 1918. […]

Capitolul IX - Plata preţului şi lichidarea sarcinilor

Art. 69. Plata preţului cuvenit proprietarului expropriat se poate face în numerar sau în titluri de rentă amortizabilă în 50 de ani şi purtătoare de dobândă de 5 la sută pe an.

Valoarea nominală este socotită la plată drept valoare reală.

Plata exproprierii pentru toate persoanele morale se face în rentă perpetuă purtătoare de dobândă de 5 la sută pe an. […]

Partea II - Împroprietărirea

Capitolul X - Ordinea de preferinţă la împroprietărire

Art. 78. Pământul expropriat se vinde celor îndreptăţiţi în următoarea ordine de precădere:

1. Mobilizaţilor în războiul 1916-1919;

2. Mobilizaţilor în campania din 1913;

3. Văduvelor de război pentru copii;

4. Agricultorilor mici lipsiţi de pământ;

5. Agricultorilor cu proprietăţi mai mici de 5 ha.;

6. Orfanilor de război.

Art.79. La condiţiunile egale de îndreptăţire se vor prefera în aceeaşi categorie:

a) Invalizii;

b) Cei care în trecut au muncit pe moşie;

c) Cei care au inventar şi gospodărie întemeiată;

d) Cei mai în vârstă. […]

Art. 84. Se consideră ca îndreptăţiţi: preoţii, învăţătorii, precum şi toţi ceilalţi funcţionari publici având reşedinţa în comunele rurale, absolvenţii şcolilor de agricultură de toate gradele, sub condiţiunea ca unii şi alţii să locuiască la ţară şi să se oblige să lucreze pământul.

Meseriaşii ca: lemnarii, fierarii, croitorii, lăutarii, etc., care în trecut nu
s-au ocupat cu agricultura, cârciumarii şi diferiţi comercianţi, precum şi acei din orice categorie ar fi, care, având pământ, l-au vândut, nu vor fi îndreptăţiţi.

Monitorul oficial, din 17 iulie 1921

b) Reforma agrară din 1921 şi consecinţele acesteia

În comparaţie cu reformele agrare de la mijlocul secolului 19, cea din anul 1921 a reprezentat o acţiune de vânzare în masă a majorităţii pământului marii proprietăţi, ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. Ea a diminuat substanţial marea proprietate funciară de peste 100 de ha, reducând-o la 15-17% în suprafaţa arabilă a ţării, şi la 27-28% în suprafaţa agricolă, moşierilor rămânându-le însă importante masive păduroase. Ţărănimea, mica proprietate şi producţia ei agricolă au devenit predominante în suprafaţa şi agricultura ţării.

Datele mai remarcă faptul de importanţă socială că din 2.309 mii ţărani fără pământ sau cu pământ insuficient, înscrişi pentru împroprietărire, au primit loturi 1.479 mii sau 64%, ceea ce înseamnă că o serie de ţărani a rămas şi după 1921 fără pământ.

Pozitiv şi inedit pentru reforma din 1921 este formarea izlazurilor comunale, din lipsa cărora ţărănimea şi-a adâncit dependenţa de marii proprietari şi arendaşi jumătate de secol. Totodată, statul şi-a mărit rezerva sa cu peste 1,5 milioane de ha, majoritatea păduri. Prefacerea marii proprietăţi funciare în mica proprietate ţărănească, pe lângă efectele sociale de împroprietărire a celei mai mari părţi a ţărănimii, în plan economic, a redus marea exploataţie cu avantajele sale, la una mică cu inventar rudimentar şi randamente scăzute. […]

În 1927, când operaţiunile de împroprietărire erau spre final, datele confirmă deplasarea fundamentală petrecută: 64% din suprafaţa arabilă revenea categoriilor ţărănimii cu loturi până la 10 ha; urma apoi, ca pondere, categoria mijlocie de 10-50 ha cu 16,6%; 10,4% aparţinea proprietarilor cu pământ între 50-250 ha; aici se cuprinde, desigur, şi o parte din marea proprietate în măsura în care aceasta se clasează de la 100 de ha în sus. Moşiilor de peste 250 ha le reveneau doar 9,1%.

Astfel, mica proprietate devenea dominantă, cea mijlocie dobândea importanţă mai mare, iar proprietatea mare apărea redusă substanţial, la 10-15%.

Dintr-o ţară a cărei agricultură era dominată la începutul secolului de mari latifundii, România s-a transformat, în urma redistribuirilor masive a moşiilor, într-un stat cu economie agrară predominant ţărănească, fără a dispune, însă, de un sector avansat de proprietate şi gospodărie mijlocie modernă.

V. Axenciuc, Evoluţia economică a României. Cer-cetări statistico-istorice. 1859-1947, vol. II. Agricultura, Bucureşti, Editura Academiei, 1996, pp. 99, 107.

c) Legea pentru organizarea creditului funciar rural şi a creditului agricol

(20 august 1929)

Art. 1. Se pot constitui în condiţiile prevăzute de această lege:

a) Societăţi civile de credit funciar rural;

b) Societăţi de credit agricol.

Aceste societăţi vor putea înfiinţa sucursale şi reprezentanţe conformându-se regulilor prevăzute de legile comerciale şi de legea de faţă.

Art. 2. Societăţile civile de credit funciar rural şi de credit agricol vor avea drept scop să acorde credite pentru satisfacerea necesităţilor agriculturii şi ale industriilor agricole; pentru înlesnirea dezvoltării acestora, pentru îmbunătăţirea fondului şi intensificarea culturii şi pentru finanţarea cumpărării de imobile rurale.

Partea I - Societăţile civile de credit funciar rural

Capitolul I – Constituirea

Art. 3. Societăţile civile de credit funciar rural se vor constitui cu un număr de cel puţin 100 de proprietari rurali, ale căror proprietăţi vor reprezenta o valoare de cel puţin 50.000.000 lei, după rolurile de impozit funciar; prin proprietari rurali se înţeleg şi proprietarii de terenuri agricole (terenuri cultivabile, vii, livezi, păduri, etc.) situate în raza comunelor urbane şi a municipiilor. [...]

Art. 4. Capitalul subscris nu poate fi mai mic de 20.000.000 de lei, iar primul vârsământ va fi de cel puţin 30% din capitalul subscris şi va fi depus la Banca Naţională a României, la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni sau la orice casierie publică. [...]

Art. 5. Aceste societăţi au caracter civil, însă răspunderea membrilor acţionari pentru datoriile societăţii este mărginită la partea lor de capital. […]

Capitolul III - Despre operaţiuni

Secţia I - Despre natura operaţiunilor

Art. 7. Societăţile civile de credit funciar rural vor putea face următoarele operaţiuni:

1. Să acorde împrumuturi ipotecare asupra terenurilor rurale, în numerar sau prin emisiune de scrisuri funciare rurale, fie pe termen lung, plătibile în anuităţi, fie pe termen scurt, cu sau fără amortizări;

2. Să acorde agricultorilor împrumuturi pe gaj asupra produselor de orice natură ale solului şi derivatelor industriale, precum şi asupra vitelor şi a întregului material de exploatare al întreprinderilor agricole;

3. Să acorde împrumuturi Băncii Centrale Cooperative şi Cooperativelor de Credit, în scopul ca aceste instituţii să procure credite personale micilor agricultori;

4. Să finanţeze întreprinderile şi cooperativele pentru exploatarea de orice fel a solului şi industrializarea produselor lui;

5. Să facă toate operaţiunile de bancă cu membrii Societăţii, putând primi în gaj scrisurile financiare şi obligaţiunile emise de ele.

C. Hamangiu, Codul general al României, vol. XVII, 1929, Bucureşti, pp. 1125-1135

d) Legea pentru valorificarea produselor agricole din 8 aprilie 1931

Titlul I - Regimul taxării

Art. 1. Se desfiinţează taxa de export pentru cereale şi derivatele lor, pentru leguminoase şi seminţe oleaginoase.

Art. 2. Vânzările de cereale (grâu, ovăz, porumb, orz, mei, secară), de leguminoase şi oleaginoase, sunt scutite de taxa de timbru şi înregistrare, prevăzută de art.14, paragraful 17 din legea timbrului.

Art. 3. Vânzările la export a cerealelor şi a derivatelor lor, a leguminoaselor şi oleaginoaselor sunt scutite de impozitul pe cifra de afaceri.

Art. 4. Pentru mărfurile negociate în oboare şi în târgurile organizate se va putea percepe, în folosul instituţiunilor însărcinate cu organizarea şi supravegherea oboarelor şi târgurilor, o taxă al cărui cuantum se va aproba de către Ministerul de Agricultură, fără a trece de 4 %o (patru la mie) din valoarea vânzării.

Art. 5. Pentru mărfurile aduse spre vânzare la târg, cu căruţa sau alte vehicule mecanice, comunele pot fi autorizate de către Ministerele de Interne şi de Agricultură şi Domenii să perceapă o taxă al cărui cuantum se va stabili de către comune, cu aprobarea celor două ministere.

Art. 6. Mărfurile sosite direct în porturi şi negociate acolo, sau numai în tranzit, nu sunt supuse taxelor prevăzute la art. 4 şi 5.

Art. 7. În afară de taxele menţionate în articolele precedente şi acelea percepute de administraţia C.F.R., de Regia Porturilor şi Casa Autonomă a Drumurilor, nici o altă taxă nu se poate înfiinţa şi nici o altă sumă nu se poate percepe sub nici o formă. [...]

Capitolul IV -Taxe pentru agricultură

Art. 39. Se instituie o taxă de 0,40 lei pe fiecare kilogram de făină produsă de morile sistematice comerciale şi sistematice mixte, denumită taxa pentru agricultură.

Pentru morile sindicalizate această taxă se va aplica asupra contingentelor de făină atribuită morilor potrivit legii.

Vărsarea la tezaur se va face trimestrial, şi se va plăti la sfârşitul fiecărui trimestru [...]

Pentru plata acestei taxe nu se pot admite nici un fel de păsuire sau amânări.

Făina de export este scutită de taxa pentru agricultură. [...]

Neplata taxei atrage urmărirea fiscală şi închiderea morii până la completa achitare. […]

C. Hamangiu, Codul general al României, vol. XIX, 1931, Bucureşti, pp. 336-351

<<

9.1.1

9.1.2

9.1.3

9.1.4

9.1.5

9.1.6

CUPRINS

9.1.7

9.2.1

9.2.2

9.2.3

9.2.4

9.2.5

9.2.6

>>

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC