Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
<< |
9.1.4.
a. Legea minelor din 4 iulie 1924
Partea întâia - Dispozițiuni generale
Art. 1. Sunt și rămân ale statului
în toată dezvoltarea lor, de la suprafață până la orice
adâncime, zăcămintele substanțelor minerale din care
se pot extrage metale, metaloide sau combinațiuni ale
acestora, precum și zăcămintele combustibililor minerali,
bituminele, apele mineralizate în genere și gaze naturale
de orice fel, precum și bogățiile de orice natură ale
subsolului.
Rămân la dispozițiunea
proprietarului suprafeței: masele de rocă comune, carierele
de materiale de construcție și depozitele de turbă,
fără prejudiciul drepturilor dobândite de stat în
baza legilor anterioare.
Izvoarele minerale
și apele subterane mineralizate, sau apele curative
în genere, urmează regimul special prevăzut în această
lege.
Art. 2. Din punct de vedere al drepturilor
și al condițiunilor în care aceste drepturi vor fi acordate
și exercitate, substanțele care formează obiectul prezentei
legi se grupează în urmatoarele clase naturale:
I. Combustibili minerali:
a) Cărbuni: antracit,
huilă, cărbune brun, lignit;
b) Bitume:
c) Solide: substanțe
asfaltoase naturale, ozocherita, șisturi bituminoase
de orice fel;
d) Lichide: petrol
brut (țiței) cu gazele sale de zăcământ și derivatele
sale naturale, precum și orice alt bitum lichid;
e) Gazeiforme: hidrocarburi
gazoase care formează zăcăminte proprii.
II. Minereuri metalifere și alte minerale și roci,
cât și apele lor de cimentare, conținând:
a) Platină, aur, argint, uran<iu>,
radium și elementele radioactive în genere, molibden
și elementele lor conexe;
b) Plumb, zinc,
cupru, bismut, antimoniu, nikel, cobalt, staniu, titan,
selen, telur, cadmiu, sulf, tungsten, mercur și metalele
lor înrudite;
c) Fier, mangan,
crom.
III. Minereuri de aluminiu și în genere silicații aluminoși,
magneziu și cu alte baze, minerale florifere, minerale
cu bariu și stronțiu [...];
IV. Grafit și roci grafitoase;
V. Fosfați în genere [...];
VI. Minerale cu toriu și pământuri rare [...];
VII. Pietre prețioase și seminobile [...];
VIII. Săruri și ape sărate [...];
IX. Gazele naturale, altele decât hidrocarburi gazoase
[...];
X. Izvoarele minerale și ape subterane mineralizate
sau ape curative în genere; lacuri și lagune mineralizate,
nămoluri;
XI. Turba;
XII. Mase de rocă comune compacte sau formând depozite
nobile [...];
Asupra determinării substanțelor
lăsate la dispozițiunea proprietarului suprafeței decide
ministrul, cu avizul conform al consiliului superior
de mine.
Monitorul oficial, din 4 iulie 1924
Un alt procedeu folosit de
trusturile american și anglo-olandez cu scopul de a
forța guvernul român în problema legii minelor a constat
în influențarea cursului leului pe principalele piețe
occidentale. Datorită legăturilor vaste în lumea financiară,
precum și ca urmare a dispunerii unor importante resurse
proprii, nu a fost dificil pentru cele două trusturi
să provoace permanente
și mari fluctuații ale monedei românești la Zürich,
Paris sau Londra. În momentele pe care le-au socotit
cele mai dificile pentru ele ca de exemplu, în vara
anului 1924, când s-a dezbătut, aprobat și promulgat
legea minelor trusturile și-au făcut simțită intervenția
prin imprimarea unei puternice tendințe de depreciere
a leului pe piața internațională. În aceste împrejurări,
nu ne apare surprinzător faptul că cel mai scăzut nivel
postbelic al cursului leului s-a înregistrat doar la
câteva zile după promulgarea legii minelor, la 10 iulie
1924, el a fost cotat la bursele apusene la 2 centime
aur.
Între 1924 și 1929, trusturile
mondiale au întreținut necontenit în presa străină o
campanie ostilă României. În perioada respectivă, paginile
unor prestigioase și influente ziare și reviste din
Occident (The
Times, Petroleum Times, The Economist, Manchester
Guardian Comercial, Daily News, Chicago Daily Tribune,
The Sunday Times, ș.a.) au găzduit atacuri contra
statului român, a politicii sale petroliere și a legii
minelor. Există dovezi certe că această campanie de
denigrare și de boicot a României, provocată de nemulțumirea
față de prevederile restrictive ale legii minelor, a
fost inițiată și îndrumată de Standard
Oil Company și Royal
Dutch-Shell. Atacurile la adresa României din presa
apuseană dintre care multe au fost preluate, în țară,
de către partidele de opoziție în acțiunea lor de răsturnare
a guvernelor liberale s-au integrat, astfel, campaniei
generale purtate contra legii din 4 iulie 1924 de către
cele două trusturi, care au făcut tot ce le-a stat
în putință pentru a parveni la dărâmarea ei. O imagine
concludentă în privința
tonului campaniei de presă externe ne-o oferă această
declarație a bancherului american William Halbrook,
fost ministru federal și acționar la Standard Oil Co., apărută în 1924 în paginile unui ziar financiar
din Viena: ... Capitalul american [...] își vede periclitate
interesele sale în România. Din această cauză, va fi
absolut necesar să luăm măsuri de apărare pe tărâmul
economic. Dacă chestiunea legii minelor nu va fi rezolvată
spre satisfacția generală, s-a sfârșit cu orice contact
cu România de acum înainte.
Desprindem
că acțiunile trusturilor Standard
Oil Co. și Royal Dutch-Shell împotriva legii minelor
din 1924 s-au desfășurat într-un larg cadru, înglobând,
cum s-a afirmat, metode și mijloace diverse, pentru
atingerea unui singur scop renunțarea la legea din
1924. Pentru România au rezultat de aici serioase dificultăți
pe plan extern, tot timpul cât legea minelor s-a aflat
în vigoare. În perioada de referință, România a avut
de tranșat cu străinătatea importante chestiuni politice,
economice și financiare și, adesea, ea a întâmpinat
ostilitatea marilor puteri pe motiv că, după 1924, capitaliștii
străini ar fi fost supuși unui regim discriminatoriu în exploatarea petrolului. Fără
a pierde din vedere interesele marilor trusturi, reprezentanții
oficiali ai marilor puteri au lăsat să se înțeleagă
adesea în 1924 și 1926 că România putea căpăta satisfacție
într-o serie de probleme (reparațiile, reglementarea
datoriilor de război către marii aliați, împrumuturile
externe, etc.), dacă guvernul I. I. C. Brătianu ar fi
consimțit la importante concesii în materie de petrol,
la revizuirea unor stipulații ale legii minelor. N.
Titulescu, care a condus, la fața locului, negocierile
pentru consolidarea datoriilor de război ale țării noastre
către Marea Britanie și S.U.A., a comunicat în repetate
rânduri Bucureștilor detalii despre piedicile întâmpinate
din partea cercurilor petroliere occidentale. Astfel,
până la realizarea unui acord de despăgubire cu petroliștii
britanici pentru distrugerile din 1916, diplomatul român
s-a plâns consecvent că cei în cauză strigă ori că
lupta contra lor era foarte grea. După alte 12 luni,
în octombrie 1926, Titulescu avea să relateze: Nu știți
prin câte greutăți am trecut cu petroliștii. Cu americanii
lucrurile evoluară întocmai. Într-un rând, Titulescu
reținea că ambasadorul american la Londra s-a plâns
de legea minelor și a calificat-o de spoliație. Apoi,
în cursul discuțiilor de la Washington, el va constata
că petrolul era prezent la masa tratativelor. După semnarea
acordului pentru consolidarea datoriilor de război,
ministrul român la Londra sesiza că: Am avut de combătut
(în S.U.A. n.ns.) multe obiecții trase din legea minelor și comercializării...
În ciuda diverselor presiuni,
trusturile petroliere nu au ajuns, între 1924 și 1926,
la scopul urmărit abrogarea legii minelor. Numai în
perioada ulterioară, profitând de prilejul oferit de
angajarea unor tratative financiare de către România
pentru contractarea unui mare împrumut financiar extern
necesar stabilizării monetare, ele vor insista și vor
obține revizuirea legii din 4 iulie 1924. Până atunci,
comunica N.Titulescu la București, în 1925, trusturile
petroliere interesate se pregăteau în vederea unei ofensive
puternice, la care nu se știe cum va rezista România.
Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, București,
Editura Enciclopedică, 1998, pp. 215-216
<< | 9.1.1 | 9.1.2 | 9.1.3 | 9.1.4 | 9.1.5 | 9.1.6 |
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |