|
Capitolul 2
ANATOMIA SOCIALÃ A COMUNICÃRII
Interrelaţiile sociale sunt prezente
în micro- sau macrosisteme sociale, în grupurile de muncã,
în comportamente pe care oamenii le desfãşoarã
împreunã pentru atingerea unor scopuri, dar în toate
subiectul uman îndeplineşte un rol. Sunt autori, psihologi
şi sociologi care vorbesc despre o analogie între jocuri
şi situaţii sociale, aceştia fiind de pãrere
cã aceste caracteristici sunt similare, chiar dacã existã
şi suficient de multe diferenţieri.
Similaritatea în interrelaţionare
socialã (care ar cuprinde jocurile şi situaţiile sociale)
se referã la faptul cã existã scopuri şi
surse de satisfacţie. În cadrul jocului, fie la copil care
îşi creeazã singur regulile, la adolescenţi sau
tinerii care joacã football, la adulţii care au tentaţia
sã joace Monopoly ori criket se petrec o serie de schimbãri
- toate alcãtuind trepte în atingerea scopurilor: în
toate formele acestea se construieşte o relaţie, o legãturã.
Atât în activitatea de muncã
cât şi în joc, partenerii, fie ei profesori, medici,
pacienţi, jucãtori de popice ori de golf, joacã diferite
roluri ca subiecţi dar şi ca participanţi într-un
grup (de joacã, în familie, de coechipier). De asemenea,
cele mai multe jocuri au nevoie de condiţii speciale: teren sportiv,
reguli, dotãri, iar relaţiile interumane realizeazã
adevãrate "trasee" caracteristice faţã de
prieteni, familie etc.
Regulile pe care trebuie sã le respecte
jucãtorii de football, de oinã sunt individualizate şi
absolut necesare pentru toţi, altfel activitatea respectivã
nu este posibilã: ele sunt explicate, percepute, înţelese,
exersate şi fixate spontan ori la antrenamente, evoluând diferit
în ţãri şi culturi diferite de-a lungul unor mari
perioade de timp.
În mod similar relaţiile sociale
formeazã un tot, un complex în care marele câştig
al comportamentului uman este existenţa regulilor; comportamentul
devine posibil tocmai datoritã regulilor. Unele sunt cunoscute
şi tacit respectate, nerespectarea altora atrãgând sancţionarea
legalã (de exemplu incestul), altele aspirã la a fi universal
cunoscute şi sã prindã viaţã indiferent
de culturã, sex, rasã, origine socialã şi materialã:
regulile privind drepturile omului. Unele reguli - absolut necesare interrelaţiei
umane au chiar prin structura, scopul şi efectele lor o influenţã
directã asupra comunicãrii, indiferent dacã aduc
sau nu sancţiuni morale, legale, penale.
Credem, de comun acord cu o serie de psihologi
şi sociologi, cã regulile şi abilitãţile
cãpãtate prin respectarea aplicãrii acestora reprezintã
cheile de interacţiune umanã, ele sunt responsabile de
succesul ori eşecul nostru intercomunicaţional.
Cunoaşterea regulilor de comportare
socialã în familie, la locul de uncã, în prietenie,
în mariaj etc. are ca rezultat cunoaşterea umanã mai
profundã. Regulile reprezentând comportamente
ale unei vecinãtãţi pe care oamenii le considerã
cã ar trebui sau nu aplicate unor situaţii particulare, unor
relaţii deosebite, apar, şi se instituie fie în cabinetul
medicului care consultã, în afaceri, la cumpãrãturi,
în prietenie etc.
Regulile care apar şi se instituie
în interrelaţionare sunt de obicei de tip informal,
sunt extrem de diferite şi se suprapun peste alt tip de reguli: cele
pe care le implicã legea, cele pe care le presupune eticheta
şi cele instituite de moralã.
# Încercând sã exemplificãm,
dorim sã arãtãm cã în multe ţãri
referindu-ne la lege - este interzisã cãsãtoria
între fraţi sau alte grade de rudenie. Legile pot determina
interrelaţiile umane, dar nu se pot ocupa de fiecare tip de comportament
individual în parte, ori de modalitãţile de manipulare
umanã.
# Eticheta constituie un summum
de reguli. Regulile etichetei sunt similare cu regulile de interrelaţie,
intercomunicare umanã dar au funcţia de a ne ajuta sã
evitãm ofensele, jignirile etc. - ele regleazã tiparele
de conduitã în situaţii particulare.
# Moralitatea este implicatã
în interrelaţionarea umanã ca multe din regulile de
comunicare, altele nu sunt aprobate, altele nu sunt respectate (de exemplu,
confidenţa).
Oricum, gradul de aprobare ori de dezaprobare
moralã este mai mic decât cel implicat în regulile
tradiţionale şi acest fapt are la bazã credinţa
umanã cã distrugerea regulii nu este deloc beneficã
pentru ecuaţia relaţionare-comunicare. Regulile în genere
apar dupã unele principii generale: "încercare şi
eroare" (principiul prezent atât la animal cât şi
la om) atingerea scopurilor prin aplicarea unor forme de tip "problem-solving".
Regulile de interrelaţionare umanã
pot fi deja elaborate, oamenii le propagã în interiorul grupului
şi devin puternice, ele ajungând sã exercite un control
al comportamentului uman. Uneori regulile nu sunt urmate, nu sunt respectate:
convenienţele nu sunt respectate de tineri, existã femei necãsãtorite
care nasc totuşi copii, se mestecã gumã în faţa
altora etc. Regulile nu sunt simple convenienţe, acestea se referã
la un obicei, poate fi ceva arbitrar, trecãtor.
Regulile sunt în schimb restrictive,
şi chiar dacã acest aspect trezeşte nemulţumiri,
efectele globale sunt benefice, ele fac posibil comportamentul şi
comunicarea. De exemplu: trebuie mers pe o anumitã parte a drumului,
în sensul de mers al şoferului, sau nu este permis sã
se vorbeascã într-o salã de concert în timpul
execuţiei muzicale propriu-zise etc.
Permisivitatea comunicãrii umane
este datã de "constructele sociale ale realitãţii"
(M.Argyle şi Monica Henderson, 1985). Aceste constructe care guverneazã
într-un sens larg toate activitãţile noastre sunt:
· folosirea limbajului;
· jocurile cu regulile lor;
· folosirea unor elemente de curtoazie;
· respectarea "instituţiei"
cãsãtoriei;
· utilizarea de raţionamente;
· luarea deciziilor în grup;
· vânzãri sau cumpãrãri
de bunuri;
· trimiterea în judecatã
a persoanelor care comit acte periculoase;
· pornirea unui rãzboi pentru
motive întemeiate.
O serie de specialişti între
care şi antropologi au încercat explicaţii ale regulilor
sociale obişnuite, comune care au la bazã legãtura
cu grupul, cu societatea şi mai ales a interrelaţiilor între
femeie şi bãrbat, între tineri şi bãtrâni,
între culturi diferite, între medic şi pacient, între
vânzãtor şi cumpãrãtor.
Generic s-a stabilit cã regulile
pot evolua treptat, odatã cu evoluţia societãţii,
cã oamenii nu se gãsesc permanent într-un singur fel
de relaţii, iar regulile pe care le respectã sau pe care nu
le respectã oamenii sunt diferenţiate; unele reguli pot fi
înţelese dar nerespectate de oameni, chiar dacã au semnificaţie
universalã, iar absenţa lor ar face viaţa şi comunicarea
imposibilã.
Într-o mare proporţie, regula
se suprapune cu deprinderea socialã. Dacã regula este definitã
drept un comportament pe care oamenii doresc sau nu sã-l îndeplineascã,
deprinderea, ca abilitate socialã, în interrelaţia umanã
îi ajutã pe oameni sã se ghideze în aplicarea
regulilor.
Deprinderile, abilitãţile sociale
pot fi detectate, descoperite prin compararea unor stiluri de comportament
de tip succes/insucces social.
Se pare cã abilitãţile
sociale nu au un mecanism total elucidat chiar dacã sunt cercetãri
numeroase efectuate în domeniu. De exemplu, aspectele cele mai subtile
din comunicarea non-verbalã, ori regulile întreţinerii
unei conversaţii nu sunt foarte clar explicitate, deşi în
mod practic existã chiar unele performanţe reuşite.
S-a scris despre faptul cã regulile
constituie cheia deprin-derilor efective în interrelaţionarea
umanã. În comunicare, regulile sunt totodatã cheia
înţelegerii relaţiei umane, sunt o trãsãturã
a legãturilor umane. În atingerea scopurilor, în avertizarea
dificultãţilor obişnuite între oameni, existenţa
regulilor înseamnã cã subiectul identificã
pericolele şi este posibil sã gãseascã o soluţie
la problemã.
Regulile ne ajutã sã descoperim
scopurile relaţionãrii. Într-o prietenie este nevoie
de schimb de informaţii, de înţelegere, de afecţiune,
de ajutorare. Regula într-un mariaj se poate baza pe prietenie,
pe unii itemi caracteristici dar trebuie sã conţinã
pãstrarea intimitãţii, care constituie chiar rãsplata
vieţii în doi. În relaţiile de muncã, regula
principalã poate fi centrarea pe conducerea eficientã a
instituţiei, a afacerilor etc.
Regulile pot clarifica scopurile interrelaţiei,
dar pot diferenţia comportamente şi evidenţia deosebiri.
Un exemplu îl constituie obiceiurile privind curtoazia şi cãsãtoria
care diferã în Australia faţã de Africa, în
ţãrile arabe faţã de Marea Britanie, la musulmani
faţã de catolici.
Devine evident cã aceastã
concluzie este posibil sã fiinţeze în plan cultural
- regula de interrelaţionare fiind aplicabilã mai ales în
raport de cultura unui grup etnic, al unui popor. Argyle şi Henderson
(1985) au transmis prin colaboratori, femei şi bãrbaţi,
chestionare traduse dupã caz, în Italia, Hong-Kong, Japonia
şi Marea Britanie. S-au obţinut chestionare completate de cãtre
300 de japonezi, 280 persoane din Hong-Kong, 230 din Italia, 180 din Marea
Britanie. Apoi autorii au studiat numãrul şi importanţa
regulilor care apar în interrelaţii în ţãrile
mai sus menţionate. S-a observat cã japonezii apreciazã
regula ca pe ceva foarte important, care trebuie respectat, aproape la
fel şi în Hong-Kong, iar în culturile europene aceste
credinţe sunt foarte diferite de alte zone de pe glob.
Aprofundând cercetãrile transculturale,
autorii mai sus menţionaţi cred cã existã totuşi
unele reguli care se pot aplica în culturi diferite (europene, asiatice,
africane).
Cu titlul de exemplu redãm cele patru
reguli de bazã pentru o interrelaţie, reguli care trec peste
diferenţele culturale şi aspirã la un caracter de
universalitate. Acestea se referã la:
1. necesitatea de a respecta intimitatea
altuia, singurãtatea şi secretele;
2. necesitatea de a privi interlocutorul
în ochi în timpul conversaţiei;
3. obligativitatea de a nu discuta
cu altã persoanã tot ce are caracter confidenţial;
4. obligaţia de a nu critica
în public altã persoanã.
În acelaşi timp menţionãm
cã sunt o serie de reguli care sprijinã interrelaţia
umanã şi care se referã la respectarea diferenţelor
culturale în plan atitudinal, în planul opţiunilor. Se
pare cã regulile privind respectarea intimitãţii şi
confidenţialitãţii sunt comune unor popoare şi culturi
diferite; sunt pattern-uri transculturale care subliniazã variabilitatea
umanã. Unii respectã confidenţialitatea, dar au un
mod diferit de a se exprima emoţional, de a nu-şi ascunde autodezvãluirea,
cer sfaturi; fapt care în alte zone de pe glob nu este permis. Regulile
la japonezi tind sã devinã ceva obişnuit care sã
ţinã de structura lor: ei nu fac promisiuni, nu fac jurãminte,
nu sunt preocupaţi sã se îmbrace elegant, nu se adreseazã
pe numele de botez (în special în relaţiile de muncã).
O a doua diferenţã se raporteazã
la deosebirile între sexe. S- au stabilit asemãnãri
în modul de percepere, înţelegere şi respectare
a regulilor dupã cum s-au stabilit şi diferenţieri. Sunt
diferenţe între bãrbaţi şi femei, privind
modul în care fiecare dintre sexe abordeazã problema prieteniei
şi a regulilor legate de acest sentiment. Sunt deosebiri între
femei şi bãrbaţi care se referã la relaţiile
lor cu rudele, la "deschiderea" în relaţionarea umanã
şi mai ales la respectarea intimitãţii. Dar nu constituie
un motiv de difrerenţiere relaţiile pe care le stabilesc atât
femeile cât şi bãrbaţii cu vecinii, cu pãrinţii
şi şefii.
Femeile din orice culturã considerã
cã este mai important sã-şi exprime emoţiile (frica,
anxietatea), sã dezvãluie sentimente şi probleme personale
şi sã aprecieze posibilitãţile de a avea succes.
În acelaşi timp femeile opereazã cu reguli care reduc
intimitatea; ele cred cã este important sã te uiţi
în ochii interlocutorului în timpul conversaţiei şi
susţin aceastã regulã ca fiind mult mai importantã
decât o apreciazã bãrbaţii.
Bãrbaţii aprobã mai puternic
regulile care stabilesc relaţiile cu rudele, intercomunicarea şi
o fac mult mai puternic decât femeile.
A treia diferenţã se referã
la vârstã. Diferenţe majore nu s-au gãsit
însã între persoane de vârste apropiate (18-25
ani) chiar la sexe diferite. Diferenţe importante au fost reliefate
între douã grupe de vârstã, din culturi diferite,
de sexe diferite, sensul deosebirilor generate de vârstã
variind în funcţie de particularitãţile culturale.
Persoanele mai tinere susţin cu mai
multã forţã necesitatea respectãrii regulilor
legate de intimitate, de exemplu în Japonia şi Hong-Kong. Grupuri
de persoane mai în vârstã considerã cã
nu este firesc sã-şi dezvãluie sentimentele şi
problemele personale, cã nu e normal sã expui în public
aspectele vieţii intime ori sã ceri sfaturi personale.
Specific pentru persoanele vârstnice
din Italia şi Marea Britanie ar fi respectarea regulilor privind
îmbrãcãmintea elegantã şi realizarea unei
"bune impresii".
Investigatorii din Marea Britanie care au
administrat chestionare în cele patru culturi (Marea Britanie, Italia,
Japonia, Hong-Kong) au sesizat o foarte mare discrepanţã între
regulile susţinute de tineri şi subiecţii vârstnici,
în timp ce japonezii au dat rãspunsuri foarte apropiate,
indiferent de vârstã şi sex.
Diferenţele de vârstã
sunt sesizate în cadrul studiilor longitudinale, sau sunt diferenţe
din perspectiva istoricã la grupurile de persoane de aceeaşi
vârstã, dar plasate diferit în timp.
În genere, într-o relaţie
noi suntem obişnuiţi sã vedem ceva faţã de
care oamenii au un consens comportamental sau sunt prezente faţete
care se potrivesc în interrelaţia respectivã. Apoi,
în timp ce anumite reguli aplicate transcultural, în culturi
diferite sunt specifice unor relaţii individuale, alte reguli traverseazã
culturile şi au mai puţinã specificitate de aplicare
în diferite ţãri şi culturi.
Non-identitatea comportamentelor de rãspuns
faţã de anumite reguli în unele ţãri de
pe glob a creat dificultãţi şi neînţelegeri
în judecãţile oamenilor de afaceri din ţãrile
vestice. Aceasta pentru cã regulile se învaţã
în timp, în fiecare culturã în mod diferit, iar
setul de conduite interpersonale funcţioneazã cu eficienţã
într-o anumitã culturã faţã de anumite
valori. Confidenţialitatea este perceputã şi respectatã
diferit în Anglia ori în Japonia, ca şi obiceiul de a
critica oamenii în public; la unele popoare cel care are o astfel
de conduitã este considerat ca o persoanã fãrã
caracter, iar în altele doar cã nu se poate avea încredere
în persoana respectivã.
În cultura japonezã se dã
o atenţie deosebitã controlului emoţiilor în public.
Se considerã şi devine regulã, model, cã este
ideal de a prezenta lumii o faţã fãrã expresii
emoţionale, mai ales în situaţii de mare anxietate. Acestea
chiar au devenit reguli componente ale codului din Japonia de a nu se
putea citi pe faţa unui japonez stressul, anxietatea sau supãrarea.
În culturile europene aceste reguli
chiar dacã au existat au fost prescrise. Nu se mai fac eforturi
în acest sens decât în situaţii particulare: afaceri,
misiuni deosebite, spionaj.
2.1. IMPLICAţIILE ŞI
SCOPURILE REGULILOR CA PARTE COMPONENTÃ A INTERRELAŢIONÃRII
UMANE
Japonezii în mod special sunt învãţaţi
sã-şi controleze în public nu doar emoţiile negative
(anxietatea, supãrarea), dar şi pe cele puternic pozitive
(bucuria). De aceea se spune cã este mai greu sã identifici
adecvat expresiile emoţionale pe faţa japonezilor într-un
set de percepţii faciale, non-verbale decât sã identifici
itemii emoţionali pe faţa unui englez sau italian. Totodatã,
în cultura japonezã studiile au arãtat o preocupare
deosebitã pentru relaţiile de muncã. Regulile care
guverneazã interrelaţiile care se stabilesc între oameni
sunt mai numeroase şi cu stricteţe respectate decât cele
privind comportamentul intim.
Existã reguli dupã care subiecţii
se preocupã ca autoprezentarea sã fie realizatã
într-o luminã cât mai favorabilã, fapt care
este acceptat pentru relaţiile dintre şef şi subaltern
şi nu pentru alt gen de interrelaţionare. În culturile
vestice existã tendinţa unui egalitarism în relaţiile
de serviciu între şef şi subaltern, ambele categorii
de oameni spunându-şi pe nume, ceea ce nu este admis în
Japonia, unde accentul este pus pe relaţiile de tip ierarhic. În
cultura japonezã şi chinezã grija pentru dezvoltarea
psihofizicã în copilãrie începe cu formarea
unor trãsãturi caracteriale sub semnul "CHOWA"
ori "WA" care înseamnã armonia în
atitudini, expresii faciale, în conduitã.
Armonia interpersonalã este urmãritã
ca mod de deschidere interrelaţionalã, începând
cu grãdiniţa şi şcoala, regãsindu-se în
universitãţi, concerne ori firme importante. Japonezii sunt
învãţaţi de la vârste mici sã afişeze
concomitent cu armonia facialã reţinerea şi interiorizarea
conflictelor. În antitezã, aceiaşi Argyle şi Henderson
(1985) arãtau cã în culturile estice şi latino-americane
se pune acentul pe importanţa menţineri interrelaţionãrii,
fenomen realizat prin reducerea relaţiilor dezagreabile sau estomparea
conflictelor. Deprinderile sociale din ţãrile latino-americane
se concentreazã nu atât pe oprirea expresiilor de conflictualitate,
cât pe reducerea importanţei lor, şi a interiorizãrii
lor.
Ca atare, se poate spune cã regulile
componente ale conduitei de comunicare umanã au funcţii majore:
Ø ele regleazã comportamentul
de estompare a potenţialelor surse de conflict care pot distruge.
Asemenea reguli funcţioneazã mai ales pentru menţinerea
relaţiei decât pentru scopuri, ţinte specifice.
Ø regulile susţin un
schimb de recompense care motiveazã pe indivizi sã rãmânã
în legãturã, în relaţie.
Am încercat o prezentare foarte succintã
a regulilor care guverneazã populaţiile şi am încercat
o diferenţiere a lor, a rãspunsurilor persoanelor din culturi
diferite. Desigur cã excepţiile din conduitele japonezilor
ar putea fi amplu exemplificate, mai ales cã ele au traversat relaţii
de tip formal, de schimbare de ritualuri, de modificãri reciproce,
dar şi accentuarea interrelaţiilor cu vecinii, a interrelaţiilor
între soţi, totul cãpãtând o specificitate
în tiparele regulilor care traverseazã interrelaţii
şi culturi deosebite. |
